Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 414/2010. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ Nr. 414/2010

Ședința publică de la 18 Februarie 2010

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Liviu Ungur

JUDECĂTOR 2: Monica Diaconescu

JUDECĂTOR 3: Radu Rareș

GREFIER:

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE C-N împotriva sentinței civile nr.2792 din 16.11.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj, privind și pe intimata-reclamantă, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite taxă de prima înmatriculare.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, precum și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin 2.pr.civ.

Curtea, după deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 150 pr.civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Prin sentința civilă nr. 2792 din 16.11.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj, s-au respins excepțiile de tardivitate și inadmisibilitate și s-a admis cererea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a mun. C-N și în consecință a fost obligată pârâta să restituie reclamantului suma de 5464 lei, reprezentând taxa de primă înmatriculare cu dobânda începând cu 1.02.2008 și până la restituirea efectivă și suma de 815,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că, reclamantul a achiziționat autoturismul marca, autoturism care era înmatriculat într-un stat membru al Uniunii Europene. Cu ocazia înmatriculării în România a autoturismului, i s-a întocmit o fișă de calcul din care rezulta faptul că avea de achitat echivalentul în lei a sumei de 3494 lei cu titlu de taxă specială de înmatriculare, taxă pe care a achitat-o la Administrația Finanțelor Publice a mun. C- Considerând nelegală perceperea acestei taxe, s-a adresat pârâtei cu solicitarea de a-i fi restituită, dar cererea sa a fost respinsă.

Potrivit dispozițiilor art. 148 alin. 2 din Constituția României, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, transpunându-se astfel în legislația internă principiul aplicării directe și al supremației dreptului comunitar.

Conform dispozițiilor art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, aplicabil prezentei spețe, nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, fiind interzise, astfel, taxele discriminatorii și protecționiste. Aceste dispoziții au făcut obiectul unei largi jurisprudențe a Curții de Justiție a Comunităților Europene, care a decis ca fiind esențial în stabilirea caracterului unei taxe ca fiind discriminatorie aspectul că aceasta este determinată de traversarea graniței de către bunul supus taxei, dintr-o țară comunitară în alta.

Tribunalul a reținut că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în Codul fiscal prin Legea nr. 343/2006 sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar după modificarea Legii nr. 343/2006 prin OUG nr. 110/2006, a fost restrânsă la toate autoturismele și autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevăzându-se categorii de persoane exceptate. Potrivit reglementării în vigoare, la data importului autoturismului, taxa specială pentru autoturisme se datorează cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism sau autovehicul comercial, enumerat la art. 214 ind. 1 din Codul fiscal. Tribunalul a observat, însă, că taxa specială de înmatriculare nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, după aducerea lor în țară. Rezultă din aceste dispoziții legale, că taxa specială de înmatriculare impusă autoturismului reclamantului, autoturism cumpărat dintr-un stat membru al Uniunii Europene și care era înmatriculat într-un stat comunitar este determinată de traversarea graniței de către acesta dintr-o altă țară comunitară în România, astfel încât această taxă impusă de autoritățile române este una discriminatorie, fiind interzisă de dispozițiile art. 90 din Tratatul Comunității Europene.

Constatându-se că taxa specială de primă înmatriculare achitată de reclamantă este una interzisă de dispozițiile art. 90 din Tratatul Comunităților Europene și că, începând cu data de 1 ianuarie 2007, dată la care România a aderat la Uniunea Europeană reglementările comunitare sunt direct aplicabile în ordinea juridică internă, având prioritate față de dispozițiile interne, tribunalul a apreciat ca fiind nejustificat refuzul pârâtei Administrația Finanțelor Publice a mun. C-N de a dispune restituirea acesteia, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor art. 8, 18 din Legea nr. 554/2004, a admis cererea reclamantei privind obligarea acestei pârâte la restituirea taxei de primă înmatriculare.

În ce privește cererea de actualizare a sumei datorate cu titlu de taxă de primă înmatriculare instanța a admis această cerere, apreciind că în cauză sunt aplicabile dispozițiile prevăzute de art.124 Cod de procedură fiscală.

În temeiul art.274 pr.civ instanța a obligat pârâta la plata sumei de 815,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

II. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice C-N prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Jud. C, prin care a solicitat admiterea acestuia, modificarea sentinței recurate cu consecința respingerii acțiunii reclamantei.

În motivarea recursului pârâta arată că, prin sentința recurată, s-a admis cererea formulată de reclamanta, fiind obligată pârâta Administrația Finanțelor Publice C-N să restituie acestuia suma de 5464 lei reprezentând taxa de primă înmatriculare cu dobânda prevăzută de art.124 pr.fiscală și suma de 815,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut și motivat că taxa specială de primă înmatriculare achitată de reclamant este una interzisă de dispozițiile art.90 din Tratatul Comunității Europene și că, începând din 1 ianuarie 2007, data la care România a aderat la Uniunea Europeană reglementările comunitare sunt direct aplicabile în ordinea juridică internă având prioritate față de dispozițiile interne. În situația prezentată se apreciază ca nejustificat refuzul pârâtei Administrația Finanțelor Publice C-N de a restitui taxa de primă înmatriculare solicitată de acesta.

O primă critică, pe care înțelege să o aducă sentinței atacate constă în faptul că, instanța de fond prin sentința atacată cu prezentul recurs în mod greșit a respins excepția de tardivitate a acțiunii. Astfel, raportat la data efectuării plății, termenul de 1 an prevăzut de art. 11 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 a fost depășit de reclamant cu peste 2 luni.

Pe de altă parte, arată recurenta, reclamantul avea posibilitatea parcurgerii procedurii reglementate de dispozițiile art. 11 din OUG nr. 50/2008, procedură care nu a fost însă urmată în speță.

De asemenea, taxa în discuție, reclamantul a achitat-o organului fiscal din proprie inițiativă, în temeiul art.2141și art.2143din Codul Fiscal, nefiind vorba despre o executare silită din partea acestuia, situație în care, este total neîntemeiată susținerea reclamantului cum că acesta, ar fi procedat nelegal.

Organul fiscal nu putea restitui reclamantului la cererea acestuia o taxă achitată în baza unui temei legal întrucât, rolul acestuia este să pună în executare legea neputându-se substitui legiuitorului și pe cale de consecință atunci când crede de cuviință să procedeze la ignorarea dispozițiilor legale. Acesta este motivul pentru care, chiar și în situația în care reclamantul va dovedi că în speță este vorba despre un autovehicul înmatriculat într-un stat membru al Uniunii Europene, organului fiscal nu-i poate imputa nerespectarea legii deoarece, în calitate de organ executiv nu are competența să intervină în sfera legislativului.

În acest context, soluția de obligare a sa la plata dobânzii legale este greșită și lipsită de temei legal. În ceea ce privește data de la care ar putea fi, eventual, obligată la plata de dobânzi, dobânda nu poate fi datorată decât începând cu data de 27.03.2009, când a expirat termenul de 45 de zile prevăzut de art. 70 din OG nr. 92/2003, calculat de la data la care reclamantul a depus cererea de restituire sau de la data introducerii cererii de chemare în judecată.

În ceea ce privește obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, aceasta este lipsită de temei legal, în condițiile în care nu s-a aflat în culpă procesuală, plata taxei fiind făcută voluntar.

Analizând recursul formulat din prisma motivelor invocate, Curtea l-a apreciat ca fiind nefondat din următoarele considerente.

În cauza de față tribunalul a reținut aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 90 din Tratatul privind instituirea comunităților europene.

În ceea ce privește excepția de tardivitate a acțiunii, Curtea constată că în mod corect aceasta a fost respinsă de către instanța de fond.

În acest context, Curtea apreciază că refuzul restituirii sumei reprezentând taxa de primă înmatriculare se circumscrie unei răspunderi civile delictuale astfel că această cerere poate fi formulată în termenul general de prescripție.

Pe fondul cauzei, Curtea constată că ste unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a că art. 90 din Tratat produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.

Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.

Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 90 parag. 1 din Tratat s-a decis în cauza conexată și unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.

Cum România este stat membru al Uniunii începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatori prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.

Pe de altă parte obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și Executivului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt bunăoară autoritățile fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrarie cu normele dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precitate dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de România ca stat membru.

Într-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.

Tribunalul ca instanță de fond nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele Tratatului de așa manieră să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii. În această manieră instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată de Trata și de Legea de ratificare a acestuia precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978).

Referitor la eventuala incidență a disp. nr.OUG 50/2008, Curtea constată următoarele:

Conform dispozițiilor art. 11 din acest act normativaxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență.Aceste norme au fost aprobate prin HG nr. 686/2008.

Curtea constată că la data declanșării litigiului de contencios fiscal erau aplicabile, conform principiuluitempus regit actum,normele de drept material din legea fiscală (art. 2141- art.2143fisc.), norme care deși sunt invocate cu pregnanță și prioritate de administrația fiscală au fost găsite ca neconforme cu prevederile art. 90 parag. 1 din Tratat.

Curtea reține astfel că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.

Din această perspectivă reclamanta-intimată are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.

În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite ( A se vedea:, cazul nr. 68/79I/S contre re danois des impts accisesprecum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05șiparag. 61-70).

Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.

Curtea mai reține, în context, că noua taxă instituită de nr.OUG 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară are alt mod de calcul și altă destinație.

Așa fiind, Curtea apreciază că nu este posibilă admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantei menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal pe considerentul incidenței și efectelor produse de nr.OUG 50/2008.

A admite această teză ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantei să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâta în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar.

Nu în ultimul rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție.

Împrejurarea că la nivelul Uniunii Europene s-a decis că taxa de poluare ce urmează a se percepe prin aplicarea dispozițiilor nr.OUG 50/2008 nu este contrară Tratatului (procedura de infringement) nu are nicio influență asupra dreptului reclamantei de a cere și obține restituirea integrală a taxei de primă înmatriculare percepută în baza unor norme juridice anterioare acestei ordonanțe de urgență și care au fost declarate ca neconforme cu prevederile Tratatului.

Din această perspectivă, aplicarea nr.OUG 50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantei și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia sentinței recurate conform argumentelor deja expuse în precedentul prezentelor considerente.

Referitor la dobânda legală acordată de instanța de fond, curtea reține că restituirea taxelor achitate la bugetul de stat se face în situațiile limitativ reglementate de art. 117 Cod procedură fiscală, iar restituirea taxei de primă înmatriculare în modalitatea solicitată nu se regăsește în această enumerare. În acest context Curtea apreciază că refuzul restituirii sumei reprezentând taxa de primă înmatriculare se circumscrie unei răspunderi civile delictuale astfel că pârâta recurentă este obligată să acopere integral prejudiciul suferit de intimată, iar aceasta nu se poate realiza decât în condițiile dreptului comun. Prin urmare, Curtea reține că la obligațiile care au ca obiect o sumă de bani, daunele interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, conform OG nr. 9/2000, iar aceasta se datorează din momentul în care reclamanta-intimată a fost lipsită de suma solicitată a fi restituită, respectiv de la data de 01.02.2008.

Nu în ultimul rând, Curtea constată că în mod legal și temeinic recurenta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată, fiind în culpă procesuală. Achitarea voluntară a taxei de către reclamantă nu poate conduce la altă concluzie, în condițiile în care, deși contrară normelor comunitare, această taxă nu a fost restituită, la cerere, reclamantei.

Pentru considerentele expuse anterior și în temeiul dispozițiilor art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de pârâta Administrația Finanțelor Publice C-N împotriva sentinței civile nr. 2792 din 16.11.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj, pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 18 februarie 2010.

PREȘEDINTE JUDECATORI GREFIER

- - - - ---

Red./Dact.

5 ex./25.02.2010

Jud.fond:

Președinte:Liviu Ungur
Judecători:Liviu Ungur, Monica Diaconescu, Radu Rareș

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 414/2010. Curtea de Apel Cluj