Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 401/2010. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 401/2010
Ședința publică de la 18 Februarie 2010
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Liviu Ungur
JUDECĂTOR 2: Monica Diaconescu
JUDECĂTOR 3: Radu Rareș
GREFIER:
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâtele AGENȚIA NAȚIONALĂ A FUNCȚIONARILOR PUBLICI, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE TMî mpotriva sentinței civile nr. 65 din 28.01.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Mureș, privind și pe intimata-reclamantă, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999).
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că la data de 29 ianuarie 2010 recurentul Ministerul Finanțelor Publice a depus la dosarul cauzei o completare a motivelor de recurs, la 5 februarie 2010 s-a înregistrat o adresă emisă de ANFP, iar la 15 februarie 2010 s-au înregistrat la dosar concluzii scrise formulate de ANFP, la care s-a anexat dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar aferente recursului.
Curtea, după deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 150 pr.civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.65 din 28 ianuarie 2009 Tribunalul Mureș, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive și a admis acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice M, Ministerul Finanțelor Publice și Agenția Națională a Funcționarilor Publici.
Au fost obligați pârâții la plata suplimentului postului în procent de 25% din salariul de bază și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază pentru perioada 01.01.2003 - 13.03.2006, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație până la data plății efective.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Prin Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, s-a prevăzut (art.29 alin.1 din lege) acordarea pentru activitatea desfășurată pentru funcționarii publici a unui drept compus din c) suplimentul postului și d) suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Dispozițiile au fost suspendate prin art.44 din OUG nr.92/2004, măsură neconstituțională, întrucât printr-o lege ordinară s-a dispus suspendarea unei legi organice (Statutul funcționarilor publici) fără o lege de abilitare legală, potrivit art.115 din Constituția României, legiferându-se într-un domeniu rezervat legii (Parlamentul și nu Guvernului).
Dreptul suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare constituie un drept de remunerare a muncii ce face parte din conținutul complex al dreptului fundamental la muncă.
Legiuitorul nu stabilește o modalitate de calcul a sporurilor, modalitatea de aplicare revenind anagajatorului cu avizul ANAF (care justifică calitate procesuală pasivă) de a acorda drepturi în funcție de vechimea, salariu de bază, clase și trepte de categorii în funcție de nivelul studiilor absolvite, stabilindu-se prin lege numai limita maximă de 25% care se poate acorda.
În prezent, normele de suspendare nu mai au aplicabilitate, drepturile trebuind acordate retroactiv, actualizate cu indicele de inflație în conformitate cu art.166 Codul muncii.
Nu s-a putut reține susținerea pârâtei DGFP M, în sensul că Legea nr.188/1999 republicată, nu prevede criterii concrete de determinare a drepturilor bănești solicitate întrucât în prezent salarizarea funcționarilor publici se realizează în conformitate cu OUG nr.6/2007 până la intrarea în vigoare a sistemului unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, categoriile și gradele profesionale, sunt prevăzute de ordonanță, propunerile fiind avizate de autoritatea centrală ANAF. Cererea a fost fondată și a fost admisă ca întemeiată.
II. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Agenția Națională a Funcționarilor Publici B, iar în temeiul art.304 pct.9 și art.3041pr.civ. raportat la art.312 pr.civ. a solicitat admiterea acetsuia, modificarea sentinței atacate, în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, respectiv respingerea acțiunii formulate împotriva ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, iar pe fondul cauzei respingerea acțiunii astfel cum a fost formulată ca fiind neîntemeiată.
III. Prin recursul declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice M s-a solicitat admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate, iar în urma rejudecării cauzei, respingerea cererii de chemare în judecată ca nefondată.
În motivarea recursului pârâta a arătat că sentința atacată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii, în cauză fiind incidente dispozițiile art.304 pct.9 pr.civ.
Prin soluția pronunțată în cauză se reglementează o omisiune legislativă ceea ce echivalează cu transformarea puterii judecătorești într-un legislator pozitiv, fapt ce contravine dispozițiilor art.61 din Constituție, care prevăd că Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
Prin urmare, rezultă că dispozițiile art.31 alin.3 din Statutul funcționarilor publici stabilesc cadrul general de salarizare a funcționarilor publici, însă determinarea concretă a drepturilor salariale urmează a se realiza ulterior. În această situație, reclamanta este în imposibilitate de a realiza prin intermediul instanței o creanță al cărei cuantum nu este stabilit de lege pentru a fi determinat sau determinabil.
III. Împotriva aceleiași hotărâri a mai declarat recurs și pârâtul Ministerul Finanțelor Publice B, solicitând admiterea recursului, și în principal, casarea hotărârii criticate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, raportat la prevederile art.304 pct.4 pr.civ. iar în subsidiar modificarea hotărârii atacate și în urma rejudecării cauzei pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată, având în vedere dispozițiile art.304 pct.9 pr.civ.
Deși legal citată ( 4) intimata reclamantă nu s-a prezentat în instanță și nici nu a depus la dosar întâmpinare așa cum avea obligația conform art. 308 alin. 2.pr.civ.
Examinând recursurile Curtea reține că sunt fondate pentru considerentele ce urmează:
1. Cât privește recursul formulat de ANAF, Curtea reține că excepția lipsei calității procesuale pasive a ANAF a fost greșit rezolvată de instanța de fond.
Curtea notează că reclamantei îi revenea sarcina de a justifica calitatea de parte pentru pârâta ANAF în cadrul raportului juridic de drept material conflictual și mai apoi chestiunea urma să facă obiectul dezbaterilor contradictorii dintre părți sub controlul instanței judecătorești. Curtea observă că un atare demers nu s-a realizat și nici o atare procedură nu s-a urmat.
Din economia dispozițiilor art. 107 și art. 1071din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici republicată, ANAF avizează, între altele, statele de funcții publice astfel cum sunt stabilite de conducătorii instituțiilor publice. Or, raportul juridic de drept material conflictual dedus judecății se grefează pe nemulțumirea reclamantei în legătură cu aplicarea unor dispoziții legale referitoare la salarizare ceea ce nu are legătură cu avizarea funcției publice.
În alți termeni, gestionarea sistemului de salarizare a funcționarilor publici este în responsabilitatea fiecărui ordonator principal de credite, așa cum rezultă din prevederile art. 3 din OUG nr. 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005, dispoziția legală fiind reluată apoi în actele normative succesive în materia salarizării funcționarilor publici până la Legea de salarizare unică nr. 330/2009.
De altfel, în raport de atribuțiile conferite de lege ANAF (art. 21 și urm. din Legea nr. 188/1999 republicată), corelat cu faptul că în perioada de referință a litigiului 01.01.2003-13.03.2006 între ANAF și reclamantă nu a existat nici un raport juridic dovedit pe baza căruia s-ar putea extrage obligația ANAF de a plăti cele două sporuri solicitate, Curtea reține că această entitate nu are calitate procesuală pasivă.
În acest context, Curtea reține că sentința instanței de fond este susceptibilă de modificare dat fiind motivul de recurs prev. la art. 304 pct. 9.pr.civ. sens în care în temeiul art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 corelat cu art. 312.pr.civ. se va admite recursul cu consecința modificării sentinței atacate, în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a ANAF și a respingerii acțiunii față de acest pârât pe acestei temei.
2. Principala problemă de drept reținută în această cauză și care rezultă din economia celorlalte două recursuri este aceea a interpretării și aplicării dispozițiilor art. 31 alin. 1 lit. c) și d) din Legea nr. 188/1999.
Curtea reține dintru` început că este neîntemeiată solicitarea funcționarilor publici de a li se plăti, retroactiv și pentru viitor, drepturile salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, prevăzute de art. 31 alin. 1 lit. c) și d) din Legea nr. 188/1999, republicată, fiecare în cuantum de 25% din salariul de bază.
În argumentarea acestei soluții Curtea are în vedere pe de o parte punctul de vedere unitar adoptat la nivelul Secției de profil a Înaltei Curți de Casație și Justiție și pe de altă parte soluția dată în recursul în interesul legii promovat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă ÎCCJ.
Astfel, n ședința din 21 septembrie 2009 Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în Secții Unite, a soluționat un dosar în care a fost declarat recurs în interesul legii de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, și drept urmare prin decizia nr. 20, admițându-se recursul în interesul legii s-a stabilit că:În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 31 alin. 1 lit. "c" și "d" din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, republicată, stabilesc că în lipsa unei cuantificări legale nu se pot acorda pe calea judecătorească drepturile salariale constând în suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Raportat la dispozițiile legale consacrate de art. 329 alin. 3 din Codul d e procedură civilă decizia dată în recursul în interesul legii este opozabilă erga omnes, implicit și instanțelor judecătorești.
Drept urmare cu privire la interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale se poate statua, plecând de la soluția dată de Înalta Curte, că pentru a fi posibilă acordarea sporurilor respective este absolut necesar ca în primul rând să fie posibilă cuantificarea (calcularea) celor două suplimente, ca părți componente ale salariului funcționarilor publici.
Însă pentru cuantificarea acestor două suplimente este necesară existența unor dispoziții date în aplicarea și executarea legii, respectiv a art. 31 alin. 1 lit. c) și d)din Legea nr. 188/1999, atribuție ce revine exclusiv fie legiuitorului derivat Parlamentul ori legiuitorului delegat Guvernul, în cazul promovării unui act normativ cu forță de lege, fie Guvernului, în cazul promovării unei hotărâri date în executarea prevederilor respective din Legea nr. 188/1999. Sub acest aspect, s-a decis în practica judecătorească,că în condițiile art. 1 din Legea nr. 554/2004, este inadmisibilă cererea de chemare în judecată prin care se solicită obligarea Guvernului să emită un act normativ cu conținut special ( ase vedea spre pildă, decizia nr. 1257 din 28 februarie 2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal.
Așa fiind, Curtea reține că în condițiile în care nu este reglementată modalitatea de calculare a suplimentului postului și a suplimentului gradului (treptei de salarizare), suntem în prezența unuidrept virtual, ceea ce presupune că acordarea acestor drepturi ar însemna, pe de o parte, obligarea angajatorului la plata unor sume de bani imposibil de calculat, iar, pe de altă parte, eventuala cuantificare de către instanță în raport cu diverse criterii, reprezintă o încălcare a deciziei Curții Constituționale nr. 820/2008, în cuprinsul căreia jurisdicția de contencios constituțional a reținut expresis verbis că instanțele judecătorești nu au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor cate normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative astfel că nu au nici competența de a se substitui legiuitorului ori executivului în privința acordării efective a unui drept prevăzut de lege, dar care în prezent nu este pasibil de exercitare efectivă.
Totodată, dacă s-ar admite asemenea acțiuni în condițiile în care dispozitivul sentinței nu ar identifica, deoarece nu ar avea cum altfel, suma la care urmează să fie obligată autoritatea pârâtă, ar presupune pronunțarea unor hotărâri judecătorești nesusceptibile de executare.
Toate aceste considerente impun ca să fie considerate pertinente criticile din cele două recursuri și, drept urmare, în temeiul art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 corelat cu art. 312.pr.civ. se vor admite ca fondate, sentința va fi modificată și în rejudecare se va respinge acțiunea ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de AGENȚIA NAȚIONALĂ A FUNCȚIONARILOR PUBLICI, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE ȘI DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE TG.M împotriva sentinței civile nr.65 din 28.01.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Mureș, pe care o modifică în tot, în sensul că respinge acțiunea reclamantei.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 18 februarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - - - ---
Red./
6 ex. - 23.02.2010
Jud.fond. Tribunalul Mureș:
Președinte:Liviu UngurJudecători:Liviu Ungur, Monica Diaconescu, Radu Rareș
