Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 429/2009. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL
Secția de contencios Administrativ i Fiscal
DECI ZIA NR. 429/ DOSAR NR-
Sedința publică din 05 iunie 2009
PREȘEDINTE: Mirena Radu judecător
- - - - JUDECĂTOR 2: Silviu Gabriel Barbu
- - JUDECĂTOR 3: Comșa
- grefier
Pe rol fiind soluționarea recursului formulată de pârâta Administrația Finanțelor Publice G împotriva sentinței civile nr. 295 din 13 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Covasna în dosarul nr-, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 02 iunie 2009, când părțile au lipsit, încheierea de ședință din acea zi, face parte integrantă din prezenta, iar instanța pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar, concluzii scrise și în vederea deliberării, în baza art. 260 al. 1 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea cauzei la data de 5 iunie 2009.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Constată că prin Sentința civilă nr.295/13.03.2009 pronunțată de Tribunalul Covasnas -au dispus următoarele:
S-a admis acțiunea în contencios administrativ și fiscal introdusă de reclamanta DE -, în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE
A fost obligată pârâta să restituie reclamantei suma de 3.667,21 lei reprezentând taxă specială de primă înmatriculare achitată prin chitanța seria - nr. -/17.08.2007 plus dobânda legală aferentă acestei sume calculată de la data de 17.08.2007 până la restituirea efectivă, precum și suma de 3.865,60 lei achitată cu același titlu prin chitanța seria - nr. -/06.09.2007 plus dobânda legală aferentă acestei sume calculată de la data de 6.09.2007 și până la restituirea efectivă.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
În fapt, reclamanta a dobândit prin cumpărare autoturismele Audi, an de fabricație 2005 și Ford Fiesta, an de fabricație 2004, toate provenind din spațiul comunitar.
Pentru înmatricularea acestor autoturisme în România, reclamanta a plătit taxa de primă înmatriculare, în suma totală de 7.532,81 lei, pretinsă de pârâte în temeiul art. 214/1 fiscal (conform chitanțelor seria - nr. -/17.08.2007 și seria - nr. -/06.09.2007).
În drept, instanța reține că potrivit art. 214/1-214/3 din Codul fiscal și pct 31/1-31/2 din Normele Metodologice de aplicare a Codului fiscal, taxa specială pentru autoturisme și autovehicule se plătea (până la data de 01.07.2008) cu ocazia primei înmatriculări în România, de către o persoană fizică sau juridică care face înmatricularea, atât pentru autoturisme și autovehicule noi cât și pentru cele rulate, aduse din import, din state comunitare ori din alte state.
Apoi, instanța are în vedere art. 90 parag. 1 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene, conform căruia, nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Rațiunea reglementării comunitare sus menționate este asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din state membre (concluzie formulată și în Hotărârea CJE în cauza Weigel/2004).
Așadar, finalitatea acestei reglementări este de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară. Or, în România nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse în țară și înmatriculate aici.
Prin introducerea art. 214/1 din Codul fiscal, legiuitorul român încalcă în mod direct dispozițiile menționate ale Tratatului, instituind un regim fiscal discriminatoriu pentru autoturismele aduse în România din Comunitatea Europeană și reînmatriculate pe teritoriul României, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara lor de proveniență, în timp ce, pentru reînmatricularea autoturismelor înmatriculate deja în România, taxa nu se mai percepe.
Având în vedere principiul efectului direct al Tratatului asupra ordinii juridice interne a României, precum și prevederile art. 148 alin 2 și 4 din Constituția României, potrivit cu care, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare, iar Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării, instanța de contencios administrativ va constata că prevederile art. 214/1-214/3 din Codul fiscal sunt reglementări contrare celor comunitare și astfel se impune înlăturarea aplicării lor.
Reținând așadar că, de la data de 01.01.2007, art. 90 alin. 1 din Tratat face parte din ordinea juridica internă a României, prima instanță a apreciat că reclamanta este îndreptățită să solicite realizarea dreptului său conferit de reglementarea comunitară de bază, drept care îi este încălcat prin impunerea aplicării reglementării dreptului național cu caracter contrar.
În ceea ce privește apărarea pârâtei G referitoare la modificările legislative intervenite în materie, instanța reține că procedura de infringement inițiată de Comisia Europeană împotriva României în aplicarea dispozițiilor art. 226 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană (Tratatul) a fost finalizată prin adoptarea OUG nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, act normativ prin care s-a dispus abrogarea dispozițiilor art. 214/1 - 214/3 din Codul d e procedură fiscală, dispoziții inițial introduse prin Legea nr. 343/2006, lege ulterior modificată prin OUG nr. 110/2006. Guvernul a motivat necesitatea adoptării pe calea ordonanței de urgență a instituirii taxei pe poluare pentru autovehicule și implicit abrogarea dispozițiilor din Codul d e procedură fiscală prin care s-a instituit taxa specială pentru autoturisme și autovehicule prin aceea că trebuie să se țină cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene, și că se are în vedere faptul că aceste măsuri trebuie adoptate în regim de urgență, pentru evitarea oricăror consecințe juridice negative ale situației actuale. Cu referire la incidența la speță a prevederilor OUG nr. 50/2008 invocate de parata, instanța reține următoarele:
Conform dispozițiilor art. 11 din acest act normativ taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. Aceste norme au fost aprobate prin HG nr. 686/2008. Tribunalul reține că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia. Din această perspectivă reclamanta are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare. În astfel de situații Curtea de Justiție Europeana a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite ( A se vedea: CJCE, cazul nr. 68/79 I/S contre danois des impts accises precum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05 și parag. 61-70). Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Prima instanță a mai reținut, în context, că noua taxă instituită de OUG nr. 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară are alt mod de calcul și altă destinație. Așa fiind, prima instanță a apreciat că nu este posibilă, respingerea acțiunii reclamantei menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal pe considerentul incidenței și efectelor produse de OUG nr. 50/2008, iar pe de altă parte nici nu se poate admite ca reclamanta trebuia să urmeze procedura anevoioasă și plină de riscuri în scopul restituirii integrale a taxei prin aplicarea noului act normativ. A admite această teză ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantei să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâta în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar.
Nu în ultimul rând, prima instanță a reținut că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție. Din această perspectivă, aplicarea OUG nr. 50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantei.
Având în vedere aceste considerente, prima instanță a reținut că reclamanta a achitat o taxa de înmatriculare nelegală, deci nedatorată, ca urmare, în temeiul art. 18 alin. 1 pct. 1 din Legea nr. 554/2004 a admis cererea de chemare în judecată și a recunoscut părții dreptul de a obține restituirea sumei achitată cu respectivul titlu.
Pentru acoperirea prejudiciului cauzat reclamantei prin imposibilitatea folosirii respectivei sume, instanța de fond a obligat pârâtele la plata dobânzii legale aferentă debitului, calculata de la data plății fiecărei taxe și până la restituirea efectivă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice G jud. C, solicitând admiterea recursului și casarea sentinței atacate. În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâta arată, în esență, că instanța de fond în mod greșit a admis acțiunea reclamantei, deoarece taxa de primă înmatriculare a fost corect achitată de reclamantă în vederea înmatriculării autoturismului importat, în sumă de 7532,81 lei, respingând totodată excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtă, deși reclamanta nu a arătat care este actul administrativ prin care a fost vătămat într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim, nu a indicat răspunsul negativ al pârâtei, nici nesoluționarea în termen a unei cereri formulate de reclamantă, astfel că nu sunt îndeplinite condițiile cerute de art.2 alin.1 lit.f din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ. Recurenta susține că răspunsurile pe care le-a dat la cele două cereri pe care i le-a adresat reclamanta în datele de 09.01.2009 și 13.01.2009 nu reprezintă acte administrative și nici chitanța eliberată de Trezoreria G cu ocazia plății taxei de primă înmatriculare nu reprezintă act administrativ-fiscal, cu atât mai mult cu cât cererea reclamantei de a i se restitui taxa de primă înmatriculare nu se încadrează în prevederile art.117 sau art.214 ind.1 din OG nr.92/2003 privind Codul d e procedură fiscală. De asemenea, recurenta pârâtă arată că, începând cu data de 01.07.2008 a intrat în vigoare OUG nr.50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, în baza căreia a fost emisă HG nr.686/2008, acte normative care stabilesc că achitarea taxei are în continuare caracter imperativ. Recurenta pârâtă contestă aplicabilitatea dispozițiilor art.90 alin.1 din Tratatul Comunităților Europene de către instanța de fond, motivând că aceste perceperea taxei de primă în România nu este contrară dispozițiilor comunitare, ca principiu general, legislația comunitară lăsând autorităților naționale competența în ceea ce privește alegerea formei și a mijloacelor prin care să pună în practică normele comunitare. Recurenta a mai învederat instanței de recurs că potrivit noii reglementări, anume OUG nr.50/2008, taxa achitată în plus se restituie contribuabilului pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a ordonanței de urgență. Recurenta pârâtă critică și dispoziția instanței de fond cu privire la momentul de la care se acordă dobânda legală reclamantului, arătând că acesta a formulat cererea de restituire a taxei la data de 09.01.2009.
În întâmpinare, recurentul reclamant solicită respingerea recursului declarat de pârâtă și menținerea soluției pronunțate pe fondul cauzei de către Tribunalul Covasna.
Analizând actele și lucrările dosarului, sentința atacată raportat la motivele de recurs invocate și la dispozițiile art.304 ind.1 Cod pr.civ. Curtea apreciază recursul pârâtei Administrația Finanțelor Publice G ca fiind în parte fondat, anume cu privire la data de la care recurenta pârâtă are obligația de a plăti intimatei reclamante dobânda legală.
Societatea reclamantă SC DE - SRL a solicitat restituirea sumei de 7532,81 lei achitată în două tranșe, la data de 17.08.2007 și 06.09.2007, cu titlul de taxă de primă înmatriculare, la Administrația Finanțelor Publice Suma încasată a fost vărsată la bugetul de stat, iar restituirea sumei a fost cerută de reclamantă de la pârâta Administrația Finanțelor Publice G prin cererile din datele de 09.01.2009 și 13.01.2009, refuzul pârâtei constituind un refuz nejustificat ce poate fi cenzurat de instanța de contencios administrativ, atrăgând astfel competența instanțelor de contencios administrativ.
Într-o jurisprudență constantă, Curtea constată că plata sumei de bani constând în taxa de primă înmatriculare este o operațiune prealabilă înmatriculării. În cauză nu s-a pus în discuție înmatricularea autovehiculului, înmatriculare care s-a realizat, ci nelegalitatea taxei percepute pentru prima înmatriculare prin raportare la prevederile comunitare și dispozițiile constituționale interne care stabilesc regimul juridic și forța juridică a normelor comunitare pentru dreptul intern.
În mod corect, instanța de fond a constatat că taxa de primă înmatriculare percepută reclamantei este nelegală, fiind în contradicție cu prevederile art. 90 alin. 1din Tratatul instituind Comunitatea Europeană și a dispus obligarea pârâtei la restituirea acestei taxe, dispozițiile art.148 din Constituția României obligând la aplicarea directă a normelor comunitare în cazul în care norma juridică internă contravine normei comunitare. Prin instituirea acestei taxe s-a creat o situație discriminatorie între persoanele care își achiziționează autoturisme rulate aduse din import și persoanele care își achiziționează autoturisme rulate din România, în sensul că aceștia din urmă sunt scutiți de plata acestei taxe, beneficiind astfel de o situație avantajoasă.
Această taxă, stabilită de art. 2141din Codul fiscal este percepută doar în cazul înmatriculării în România, după 1.01.2007, a unui autovehicul care a fost anterior înmatriculat în alt stat membru al Uniunii Europene decât România, nu și pentru un autovehicul care a fost deja înmatriculat în România, indiferent de nivelul de poluare. Curtea constatat că, în aceste împrejurări, nu se aplică în mod uniform principiul "poluatorul plătește" și nici nu se respectă prevederile art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană.
În acest sens s-a pronunțat și Curtea de Justiție a Comunităților europene în cauzele reunite C-290/05 și C 333/2005 în cauzele reunite C-290/05 și C-333/05, . Nâdasdi -es - Regionalis, respectiv Hona Nemeth -es - Regionalis. Curtea Europeană de Justiție a arătat că, în sistemul Tratatului instituind Comunitatea Europeană, art. 90 suplimentează dispozițiile referitoare la abolirea taxelor vamale și a măsurilor cu efect echivalent. Scopul acestuia este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricăror forme de protecție care pot rezulta din aplicarea unor impozite interne care discriminează produsele provenite din alte state membre (cauzele reunite C-393/04 și C-41/05, Air Industries ).
În ceea ce privește impozitarea autoturismelor second-hand importate, Curtea a apreciat de asemenea că art. 90 caută să asigure completa neutralitate a impozitării interne sub raportul concurenței între produsele care se află deja pe piața națională și produsele importate (cauza C-387/01,Weigel).
Conform unei jurisprudențe bine stabilite, art. 90 par. 1 este încălcat atunci când taxa aplicată produselor importate și taxa aplicată produselor naționale similare sunt calculate diferit pe baza unor criterii care conduc, chiar dacă numai în anumite cazuri, la un nivel al taxei mai mare în cazul produselor importate (a se vedea cauza Weigel). Totuși, chiar dacă nu sunt îndeplinite condițiile pentru existența unei asemenea discriminări, impozitarea poate fi discriminatorie în mod indirect, datorită efectelor pe care le produce.
In scopul de a asigura neutralitatea impozitării interne prin respectarea regulilor de concurență între autoturismele uzate aflate deja pe piața națională și autoturismele similare importate, este necesar să fie comparate efectele taxei de înmatriculare pentru vehiculele nou importate dintr-un alt stat membru decât statul de referință de exemplu taxa introdusă de Ungaria) cu efectele valorii reziduale a taxei de înmatriculare care afectează vehiculele similare înmatriculate deja în acel stat și cărora, pentru acest scop, le-a fost deja aplicată această taxă.
O comparație cu autoturismele second-hand plasate în circulație în țară înainte de intrarea în vigoare a Legii privind taxele de înmatriculare nu este relevantă. Scopul art. 90 nu este acela de a împiedica statele membre să introducă noi impozite sau să schimbe cota de impunere sau baza de impunere a unor impozite existente.
Cât privește criteriile care pot fi folosite pentru determinarea unei taxe, Curtea a observat că, în stadiul său actual, dreptul comunitar nu restrânge libertatea fiecărui stat membru de a construi un sistem fiscal care face diferențieri între anumite produse, chiar dacă este vorba de produse similare în sensul art. 90 par. 1 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană pe baza unor criterii obiective, cum ar fi proveniența materiilor prime folosite sau procesul de producție aplicat. Totuși, o asemenea diferențiere este compatibilă cu dreptul comunitar numai dacă urmărește obiective care sunt ele însele compatibile cu cerințele Tratatului și ale legislației comunitare secundare și dacă regulile în cauză sunt de natură să evite orice formă de discriminare, directă sau indirectă, îndreptată împotriva importurilor din alte state membre sau orice altă formă de protecție a produselor naționale concurente (cauza Outokumpu).
În contextul sistemul taxelor de înmatriculare, criterii precum tipul motorului, capacitatea cilindrică și clasificarea fundamentată pe motive de protecție a mediului reprezintă criterii obiective. Prin urmare ele pot fi folosite într-un asemenea sistem. Pe de altă parte, nici nu există vreo cerință ca valoarea taxei să fie legată de prețul autoturismului. Totuși, o taxă de înmatriculare nu trebuie să împovăreze produsele provenind din alte state membre mai mult decât produsele naționale similare.
Constatându-se că taxa achitată este nelegală, în mod corect s-a dispus restituirea ei aceasta fiind o plată nedatorat, cu atât mai mult cu cât judecătorul fondului este obligat de art.148 alin.2 și 4 din Constituție să aplice prioritar normele de drept comunitar.
În privința noilor acte normative care reglementează cadrul juridic pentru restituirea taxei speciale de primă înmatriculare către persoanele care au achitat-o în perioada 01 ianuarie 2007 și până în luna iunie 2008, instanța constată pe de o parte că, potrivit art.15 alin.2 din Constituție, legea dispune numai pentru viitor, astfel încât, prin coroborare cu dispozițiile art.21 alin.1 și 2 din Constituție, nu se poate restrânge accesul la justiție al unei persoane pentru situații juridice născute anterior legii noi, chiar dacă această nouă reglementare își întinde efectele, prin conținutul său și prin modul de reglementare, și asupra acelor situații juridice anterioare. Cu alte cuvinte, justițiabilii nu pot fi împiedicați să își valorifice în justiție drepturile ori interesele legale pentru simplul motiv că există o reglementare nouă ce stabilește un alt regim juridic pentru starea de fapt contestată de acel destinatar al legii. O interpretare contrară ar conduce la ideea unui fine de neprimire în această materie, ceea ce este inadmisibil, întrucât ar încălca principiul constituțional al accesului liber la justiție.
În privința dobânzii legale cuvenite societății reclamante, instanța de recurs constată că instanța de fond a stabilit corect temeiul general al acoperirii beneficiului nerealizat de societatea reclamantă, dar nu a indicat corect perioada pentru care i se cuvine acestuia să îi fie acoperită de către pârâtă dobânda legală pentru suma reprezentând taxa de primă înmatriculare achitată de reclamant. Astfel, constatând că reclamanta a solicitat în scris de la pârâtă în data de 09.01.2009 restituirea sumei reprezentând taxa de primă înmatriculare, instanța de recurs urmează a admite în parte recursul pârâtei numai în această privință și va obliga recurenta pârâtă să plătească intimatei reclamante dobânda legală numai de la data de 9 ianuarie 2009 și până la data plății efective.
Pentru toate considerentele arătate, Curtea în baza art. 312 alin. 1 raportat la art. 304 pct.9 și art. 304/1 Cod procedură civilă urmează să admită în parte recursul declarat de pârâtă, numai cu privire la data de la care se acordă dobânda legală intimatei reclamante și să mențină restul dispozițiilor din sentința civilă atacată, cu completarea motivării din prezenta decizie.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite în parte recursul declarat de pârâta Administrația Finanțelor Publice a municipiului G împotriva Sentinței civile nr.295/13.03.2009 pronunțată de Tribunalul Covasna, pe care o modifică în parte în sensul că:
Obligă pârâta să plătească reclamantei SC DE SRL dobânda legală aferentă sumei reprezentând taxa de primă înmatriculare începând cu data de 09.01.2009.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 5 iunie 2009.
Președinte Judecător Judecător
- - - - - - -
Grefier
Red.// 3.07.2009
Dact. / 9.07.2009
- 3ex.
Jud. fond -
Președinte:Mirena RaduJudecători:Mirena Radu, Silviu Gabriel Barbu, Comșa
