Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 444/2009. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA nr. 444/
Ședința publică din 05 mai 2009
Completul compus din:
- Președinte
- - Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol pronunțarea asupra recursului formulat de, în calitate de reprezentantă a reclamantei, cu domiciliul în M C,-,.17 județul H, împotriva sentinței civile nr. 98/20.01.2009, pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr-.
În lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
dezbaterilor și susținerile reclamantei-recurente, au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 28.04.2009, care face parte integrantă din prezenta decizie, a cărei pronunțare a fost amânată la data de 05.05.2009.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 98/20.01.2009, pronunțată de Tribunalul Harghita în dos. nr-, s-a dispus respingerea acțiunii formulate de reclamanta în contradictoriu cu pârâtele H și M
Pentru a pronunța în acest sens, instanța de fond a reținut următoarele:
La data de 20.11.2008, se arată în considerentele hotărârii atacate, reclamanta a solicitat instanței să dispună anularea deciziei nr. 20/12.05.2008, a deciziilor de impunere nr. 5473 - 5478, obligarea pârâtelor la restituirea sumei de 678 lei, precum și obligarea pârâtelor la plata în solidar a cheltuielilor de judecată. În motivele acțiunii se arată că deciziile de impunere sunt nule întrucât nu respectă dispozițiile art. 48 lit. a, alin. 1 și 4, art. 49 lit. a, alin 1 și 4, în sensul în care acestea nu cuprind prevederea arătată de organul de control. De asemenea, reclamanta susține că și decizia nr. 20/2008 este nulă pentru că au fost invocate alte texte de lege decât cele invocate în deciziile de impunere ori sunt interpretate în mod greșit.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta a solicitat respingerea cererii, în primul rând susținând că temeiurile de drept au fost corect menționate de organele de control fiscal în deciziile de impunere, iar pe fond arată că în anii 2004 - 2006 reclamanta a înregistrat în registrul jurnal de încasări și plăți ca și cheltuieli achiziționarea carburanților auto pe baza bonurilor fiscale, care nu conțineau elemente obligatorii de a fi considerate documente justificative, cum ar fi denumirea cumpărătorului, codul d e identificare, numărul de înmatriculare a autovehiculului.
În fapt, reține instanța de fond, prin deciziile de impunere s-au reținut obligații fiscale în sumă totală de 678 lei prin faptul că sunt nedeductibile cheltuielile cu combustibilul pe baza unor bonuri fiscale ce nu conțin elementele obligatorii prevăzute de legislația fiscală. Se rețin ca temeiuri de drept, în aceste decizii, art. 48 alin. 1, 4 lit. a și art. 49 alin. 1 și 4 din Legea nr. 571/2003.
Contestația reclamantei, arată în continuare instanța de fond, a fost respinsă prin decizia nr. 20/2008 în acord cu prevederile art. 2 alin. 1 din nr. 903/21.06.2000 și ale nr. 1714/14.11.2005, această soluție fiind apreciată de instanța de fond ca legală și temeinică.
Astfel, art. 48 alin. 1, 4 lit. a și 49 alin. 1 și 4 din Codul fiscal reprezintă regulile generale de stabilire a venitului net anual din activități independente și condițiile generale pe care trebuie să le îndeplinească cheltuielile aferente veniturilor, argumentează instanța de fond. Faptul că prevederea legală specială referitoare la carburanți a fost citată de către organul de control în deciziile de impunere, fără să se indice numărul articolului, nu înseamnă că această dispoziție nu ar trebui respectată, consideră instanța de fond, cu atât mai mult cu cât aceste dispoziții speciale au fost invocate expres în decizia 20/2008, așa încât organul superior ierarhic suplinește această lipsă în decizia dată în soluționarea contestației. Pe aceste motive, instanța a respins acțiunea introductivă de instanță.
Față de această hotărâre a declarat, în termen, recurs reclamanta solicitând ca, prin admiterea recursului, să se dispună modificarea în tot a hotărârii atacate, și admiterea acțiunii introductive de instanță astfel cum a fost formulată, precum și obligarea intimatelor la plata cheltuielilor de judecată. În motivele de recurs, reclamanta - recurentă reia argumentele privind pretinsele nulități ale actelor administrativ fiscale atacate, pe baza acelorași raționamente. Totodată, așa cum de altfel a precizat și în acțiunea introductivă de instanță, reia argumentația pe fond, în sensul în care potrivit textelor invocate de pârâte în actele administrativ fiscale atacate, respectiv ale nr. 903/2000 (" în vederea înregistrării în contabilitate a bonurilor fiscale, unitățile emitente vor completa pe versoul acestui bon următoarele informații: denumirea și adresa cumpărătorului, codul fiscal al cumpărătorului"); or, pretinde recurenta, așa cum arată de altfel și în acțiunea introductivă de instanță, intimatele au interpretat greșit acest text de lege, pentru că din acest text ar rezulta că completarea acestor bonuri ar reveni societăților comerciale emitente și nu beneficiarului, astfel încât ar lipsi culpa pe seama recurentei în ce privește stabilirea impozitelor suplimentare și majorări de întârziere.
A depus la dosar întâmpinare și intimata H solicitând respingerea recursului ca nefondat, invocând aceleași apărări privind corecta întocmire a actelor administrativ fiscale din punctul de vedere al invocării în aceste acte ale temeiurilor de drept, precum și aceleași apărări privind fondul cauzei.
Analizând actele de la dosar, atât prin prisma motivelor de recurs invocate de recurentă, a apărărilor invocate de intimată, cât și în temeiul principiului devolutiv prevăzut de art. 304 Cod procedură civilă, instanța de recurs reține următoarele:
Din acțiunea formulată de reclamantă la data 20.11.2008 la instanța de fond, ca și în recursul formulat, și care reia integral argumentele din acțiunea de fond, practic se degajă două critici majore aduse de reclamanta - recurentă actelor administrativ fiscale.
Prima critică vizează greșita indicare sau lipsa de indicare a unor texte legale de către intimate în actele atacate, ce ar fi dus la nulitatea acestor acte, în opinia recurentei - reclamante. Această critică a fost analizată pe larg de instanța de fond.
A doua critică vizează "fondul" cauzei, adică faptele care au dus la reținerea obligațiilor fiscale, și anume greșit deducere a unor cheltuieli în contabilitate pe baza unor bonuri de carburanți ce nu pot fi considerate documente justificative întrucât nu îndeplinesc cerințele reglementare.
Cu privire la această critică, recurenta - reclamantă afirmă, atât în fața instanței de recurs, cât și în fața instanței de fond, că nu este în culpă, susținând că întocmirea potrivit reglementării invocate de intimate revenea emitenților și nu recurentei - reclamante.
Or, această din urmă critică, ce vizează fondul cauzei, nu a fost în niciun fel analizată de instanța de fond, deși ea a fost expres formulată de reclamantă.
Art. 129 alin. 4 Cod procedură civilă prevede, ca obligație pentru judecător, de a ". stărui, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale".
Rezultă că, deși reclamanta - recurentă a indicat ca motiv de anulare a actelor administrativ fiscale, o pretinsă lipsă a culpei, instanța de fond nu a analizat acest motiv de fapt, și de fond în același timp, invocat de reclamantă, deși avea obligația să lămurească cauza și din acest punct de vedere, esențial pentru soluționarea cauzei.
Așadar, din această perspectivă, în acord cu dispozițiile art. 312 Cod procedură civilă, instanța constată că prima instanță analizând doar prima critică adusă de reclamantă, nu însă și cea de a doua critică, prin care viza lipsa de culpă în ce privește deducerea cheltuielilor cu carburanți, nu a analizat de fapt fondul cauzei. Or, practic necercetarea fondului reprezintă un motiv de casare cu trimitere, cu atât mai mult cu cât în caz contrar, dacă instanța de recurs ar analiza pe fond această critică, ar răpi părților exercitarea la dreptul la recurs efectiv prevăzut de art. 6 în coroborare cu art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor și Libertăților Fundamentale ale Omului, singurul remediu fiind astfel casarea cu trimitere la prima instanță în vedere rejudecării cauzei. Cu ocazia rejudecării, având în vedere că instanța de recurs nu a analizat hotărârea atacată din perspectiv primei critici aduse de reclamantă în acțiunea introductivă, respectiv cea legată de pretinsa menționare greșită în actele administrativ fiscale atacate a temeiurilor juridice, instanța de fond, în rejudecare, va avea în vedere cercetarea și acestei critici.
Pe cale de consecință, instanța va admite recursul formulat, va dispune casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei în vederea rejudecării de către prima instanță, respectiv Tribunalul Harghita.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de, cu domiciliul în M C,-,. 17 județul H, împotriva sentinței nr. 98/20.01.2009 pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr-.
Casează hotărârea atacată și trimite cauza spre rejudecare primei instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 05 mai 2009.
PREȘEDINTE: Nemenționat | Judecător, - | Judecător, |
Grefier, |
Red.
Tehnored.
2 exp./17.06.2009
Jud.fond.
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
