Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 461/2009. Curtea de Apel Brasov

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

- Secția de contencios administrativ și fiscal

DECIZIA CIVILĂ NR.461/R/CA-. Dosar nr.8639/62/R/CA-./2008

Ședința publică din data de: - 16 Iunie 2009

PREȘEDINTE: Maria Ioniche judecător

- - - - judecător

- - - - judecător

- - grefier

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursurilor declarate de pârâtele Administrația Fondului pentru Mediu B și Direcția Generală a Finanțelor Publice B pentru Administrația Finanțelor Publice, împotriva Sentinței civile nr.354/CA din data de 30 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr.-, având ca obiect "anulare act control taxe și impozite". La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.

Procedură îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Dezbaterile în cauza de față au avut loc asupra recursurilor în ședința publică din data de 9 iunie 2009, când părțile au lipsit, conform celor consemnate prin încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta decizie.

Pentru a da posibilitatea părților de a depune concluzii scrise, instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi, 16 iunie 2009.

Instanța, în urma deliberării, a pronunțat hotărârea de mai jos:

CURTEA:

Constată că prin Sentința civilă nr.354/30.03.2009, Tribunalul Brașov - Secția comercială și de contencios administrativ a respins ca inadmisibilă acțiunea formulată de reclamanta Societatea Civilă de Avocați "G & G" în contradictoriu cu Administrația Finanțelor Publice sub aspectul petitului 1 și a admis acțiunea formulată de aceeași reclamantă în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice sub aspectul petitului 2,cu consecința obligării pârâtei să restituie reclamantei suma de 6032 lei achitată cu titlu de taxă de taxă de poluare și dobânda legală aferentă începând cu data de 22.12.2008 și până la data plății.

A admis în parte cererea de chemare în garanție formulată de pârâta Administrația Finanțelor Publice în contradictoriu cu Administrația Fondului pentru Mediu și, în consecință, a obligat chematul în garanție să plătească pârâtei Administrația Finanțelor Publice suma de 6032 lei.

A luat act că reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanța a avut în vedere că prin cererea introductivă reclamanta a solicitat anularea actului administrativ nr.18189/21.11.2008 emis de pârâta Administrația Finanțelor Publice B și obligarea pârâtei la restituirea sumei de 6032 lei achitată cu titlu de taxă de poluare.

Acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr.554/2004, art.90 al.1 din, art.148 al.2 și 4 din Constituția României, art.1084 și art.1082 Cod civil, iar în motivarea acesteia s-a arătat că reclamanta a achiziționat din Germania un autoturism BMW pentru înmatricularea căruia a trebuit să plătească taxa de poluare, că ulterior a solicitat restituirea acesteia, cerere respinsă cu motivarea că nu există temei legal pentru restituire și că taxa încalcă dispozițiile art.25 din Tratatul de aderare a României la. care interzice taxele de import sau pe cele cu efect echivalent.

Din întâmpinarea formulată de pârâtă, cu titlu de apărări, prima instanță a reținut susținerile acestei părți, potrivit cu care cererea de restituire formulată de reclamantă nu are suport legal, singurele dispoziții ce prevăd posibilitatea restituirii fiind cuprinse în art 117 al 1 din nr.OG92/2003.

De asemenea, prima instanță a supus analizei și cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă privind Administrația Fondului Pentru Mediu motivată de faptul că taxa de poluare se constituie venit la bugetul acestei instituții și de gestionează de aceasta și întemeiată pe dispozițiile art.60-63 Cod procedură civilă și Legea nr.112/1995.

Primul petit al acțiunii formulate de reclamantă a fost respins ca inadmisibil întrucât adresa a cărei anulare s-a solicitat nu îmbracă forma unei decizii sau dispoziții și nu reprezintă un act administrativ, reprezentând doar manifestarea refuzului pârâtei de restituire a taxei de poluare.

Cu privire la fondul cauzei, punctual, instanța de fond a reținut în considerentele admiterii acțiunii, următoarele:

- conform dispozițiilor art.4 din nr.OUG50/2008, obligația de plată a taxei de poluare intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România sau la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care fac referire art.3 și 9.

- s-a făcut referire la dispozițiile art.90 par.1 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, potrivit cu care nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, apreciindu-se că rostul acestor prevederi comunitare este acela de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone și precizându-se în acest sens că în România nu se percepe nicio taxă pentru autoturismele produse în țară sau în străinătate, dar care sunt deja înmatriculate în România; s-a făcut referire la hotărârea CEJ dată în cauza Weigel vs. (C-387/01 ) în 2004 prin care s-a stabilit că obiectul reglementării comunitare este asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din statele membre;

- instanța de fond a constatat astfel supremația dispozițiilor tratatului față de dreptul național, astfel cum se prevede și în art.148 din Constituția României și în conformitate cu obligațiile asumate de România prin aderarea la Uniunea Europeană;

- s-a apreciat că prin instituirea dispozițiilor art.4 din nr.OUG50/2008 s-a introdus un regim juridic fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării lor; în acest sens, s-a arătat că taxa în discuție nu este perceputa pentru autovehiculele deja înmatriculate în România, fiind perceputa numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, după aducerea lor în tara;

- achitarea voluntară a taxei de poluare este lipsită de relevanță întrucât înmatricularea autoturismului era condiționată de efectuarea acestei plăți, taxa fiind încasată cu încălcarea dispozițiilor art 90 din Tratatul Comunității Europene; ca urmare, s-a constata incidența principiului potrivit cu care când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar, este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acesteia;

- referitor la cererea privind acordarea dobânzii legale, s-a arătat că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art.124 din nr.OUG92/2003 întrucât dispozițiile legale în baza cărora a fost încasată taxa de poluare nu sunt conforme dispozițiilor comunitare și că, pentru acest considerent, se aplică reglementările generale în materie de dobândă; cererea este admisibilă față de necesitatea reparării integrale a prejudiciului suferit ca urmare a plății unei taxe nedatorate, iar dobânda trebuie acordată de la data achitării taxei și nu de la cea a solicitării restituirii;

- cererea de chemare în garanție a fost admisă față de dispozițiile art.60 Cod procedură civilă și de faptul că cea care beneficiază de taxa de poluare este Administrația Fondului pentru Mediu.

Împotriva acestei hotărâri au formulat recurs chematul în garanție Administrația Fondului pentru Mediu și Direcția Generală a Finanțelor Publice pentru pârâta Administrația Finanțelor Publice.

Primul recurent a criticat hotărârea sub aspectul nelegalității și al netemeiniciei, motivat invocat fiind acela că sentința civilă a fost dată cu încălcarea legii și fără temei legal.

Argumentele aduse în sprijinul acestei critici au fost următoarele:

Ministerul Mediului și Gospodăririi Apelor a demarat în februarie 2006 o serie de acțiuni pentru introducerea unei taxe ecologice, respectiv a unui mecanism economico-financiar bazat pe principiul "poluatorul plătește", care urma să fie aplicată cu ocazia primei înmatriculări a tuturor autovehiculelor cu motor în România, atât în cazul celor noi cât și în cazul celor rulate, achiziționate în afara țării, dar și celor produse în România. Guvernul României a susținut un act normativ care reglementa introducerea unei taxe speciale pentru autoturisme și autovehicule începând cu data de 01.01.2007. Parlamentul României a decis instituirea unei tace speciale care, în conformitate cu prevederile art.214/1-214/3 din Legea nr.571/2003 era plătită de orice persoană fizică sau juridică ce înmatricula pentru prima dată în România un autoturism sau autovehicul.

Față de acest sistem de calcul instituit de codul fiscal, Comisia Europeană, prin avizul motivat din data de 28.11.2007, a considerat că se încalcă principiile Tratatului de instituire a Comunității Europene în sensul că se aplică un regim discriminatoriu pentru autoturismele second hand achiziționate din alte state membre, invitând România sa adopte măsurile necesare pentru a se conforma avizului menționat în termen de 2 luni de la primirea acestuia.

Ca urmare, s-a propus abrogarea articolelor din codul fiscal care reglementau regimul de taxare a autovehiculelor, Guvernul României menținându-și poziția că trebuie evidențiată diferența dintre mașinile high și low poluatoare și a propus în acest sens un proiect de ordonanță.

Raportat la cerințele Comisiei Europene care nu a contestat instituirea taxei ca atare, ci a solicitat reașezarea modalității de calcul, a fost aprobată nr.OUG50/2008, act normativ acceptat de Comisie ca fiind perfect compatibil cu aquis-ul comunitar.

Această ordonanță stabilește măsuri ce corespund pe deplin prevederilor art.90 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, taxa fiind neutră din punct de vedere fiscal. Comisia Europeană a acceptat principiile ultimei formule de calcul a taxei auto propusă de Guvernul României, în care emisiile sunt luate în considerare la taxarea mașinilor Euro 4 și Euro 3, ia pentru autovehiculele noi, cu o durată lungă de folosire, sunt calculați coeficienți mai mari decât pentru mașinile vechi, criteriul principal de calcul fiind însă emisiile poluante.

Câtă vreme Comisia Europeană a recunoscut că taxa de poluare instituită prin nr.OUG50/2008 corespunde normelor comunitare, nu poate fi primită critica potrivit cu care prin instituirea acestei taxe se constituie o discriminare a regimului fiscal și că această taxa contravine dispozițiilor art.90 din Tratatul Comunității Europene.

Procedura demarată de Comisia Europeană împotriva României a fost ridicată la 29.01.2009 urmare a faptului că noua reglementare era compatibilă cu art.90 din Tratat.

Potrivit jurisprudenței, articolul 90 primul paragraf al Tratatului este încălcat atunci când impozitul aplicat produsului de import și cel aplicat produsului național similar sunt calculate diferit și după metode diferite, care conduc, fie chiar și în cazuri limitate, la un impozit mai mare aplicat produsului de import. Curtea a considerat ca fiind contrară aceluiași articol perceperea de către un stat membru a unei taxe pe vehicule de ocazie provenite dintr-un alt stat membru atunci când valoarea acestei taxe, calculată fără luarea în calcul a deprecierii reale a vehiculului, depășește valoarea taxei reziduale încorporată în valoarea autovehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe teritoriul național.

Pentru aplicarea art.90 din Tratat este necesar a se lua în considerare nu numai valoarea impozitului intern care se aplică direct sau indirect produselor naționale și produselor importate, ci și baza de impozitare și modalitățile de percepere a impozitului în cauză. Reclamantul ar fi trebuit să producă probe din care să rezulte fără dubiu că taxele pe care le aplică statul român sunt net superioare celor din statul din care reclamantul și-a achiziționat autoturismul.

Ca urmare, recurentul a solicitat admiterea căii de atac și modificarea hotărârii primei instanțe în sensul respingerii acțiunii.

Al doilea recurent a criticat, de asemenea, hotărârea primei instanțe sub aspectul legalității și temeiniciei, criticile aduse fiind următoarele:

Instanța a aplicat în mod greșit în cauză dispozițiile art.90 al.1 din Tratatul Comunității Europene.

Pentru a avea posibilitatea înmatriculării autoturismului, reclamanta avea obligația achitării taxei de poluare în România, potrivit nr.OUG50/2008, act normativ în vigoare la data înmatriculării și care nu a fost declarat neconstituțional și a fost acceptat de către instituțiile abilitate ale Comunității Europene.

Solicitarea ulterioară de restituire a taxei adresată organului fiscal nu este întemeiată și nu are suport legal, nefiind reglementată de legiuitor.

Nu au fost inițiate nici un fel de proceduri împotriva României privitor la taxa de poluare, iar formula de calcul instituită prin nr.OUG50/2008 a fost acceptată de Comisia Europeană.

Prin pronunțarea unei astfel de soluții instanța de fond și-a depășit atribuțiile, asumându-și atribuții ale instituțiilor abilitate ale Comunității Europene.

Prin nr.5899/26.06.2008 transmisă de Reprezentanța Permanentă a României pe lângă, se arată că expertul a menționat că prevederile proiectului de norme metodologice privind taxa de poluare pentru autovehicule transmis Comisiei în data de 25.06.2008, formă aprobată de Guvernul României, sunt conforme cu criteriile europene.

Solicitarea în recurs a fost aceeași, în sensul modificării hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantei.

Intimata a formulat întâmpinare în care a arătat că taxa solicitată trebuie restituită întrucât este ilegală și discriminatorie întrucât încalcă art.25 din Tratatul de Aderare a României la Uniunea Europeană care interzice taxele de import, de export sau pe cele cu efect echivalent. S-a arătat că taxa de poluare este percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în statele Uniunii Europene și reînmatriculate în România, în timp ce, pentru mașinile înmatriculate deja în România până șa data de 1.07.2008, la noua înmatriculare, taxa nu mai este percepută. Prin instituirea acestei taxe se încalcă principiul nediscriminării produselor importate față de cele interne.

Ordonanța nr.50/2008 modifică prevederile Codului fiscal, în condițiile în care astfel de modificări se pot face numai prin lege promovată cu șase luni înainte de intrarea în vigoare și numai prin lege.

Analizând actele și lucrările dosarului sub toate aspectele de fapt și de drept și prin prisma dispozițiilor art.304/1 Cod procedură civilă precum și a motivelor de recurs invocate, Curtea constată că recursurile formulate sunt nefondate pentru următoarele considerente:

Reclamanta Societatea Civilă de Avocați "G & G" a achitat o taxă de poluare în cuantum de 6032 lei în scopul de a putea înmatricula autoturismul marca BMW achiziționat din Germania. Ulterior, prin cererea adresată Administrației Finanțelor Publice, a solicitat restituirea acestei taxe. Pârâta a răspuns prin adresa nr.18189/21.11.2008 în sensul că nu există un temei de drept în baza căruia taxa să fie restituită.

Ca urmare, ne aflăm în prezența unei nesoluționări a cererii adresate pe calea unei plângeri prealabile de către o persoană juridică ce s-a considerat vătămată într-un drept al său.

În primul rând, se impune a se preciza relativ la critica adusă de recurenta pârâtă cu privire la atribuțiile instanței de judecată în aplicarea în cauză a prevederile Tratatului Comunității Europene că aceasta este neîntemeiată întrucât preeminenta dreptului comunitar este consacrată prin Constituție, iar punerea în aplicare a obligațiilor ce decurg din dreptul comunitar se reflectă atât în obligația de cooperare loială cât și în autonomia instituțională și procedurală a statelor membre. Această autonomie are la bază principiul efectivității care vizează împiedicarea ca o dispoziție procedurală națională să facă imposibilă sau excesiv de dificilă aplicarea dreptului comunitar. În acest context se impune a se mai preciza ca Tratatul instituind Comunitatea Europeana se bucură de aplicabilitate directa in dreptul intern al unui stat membru, astfel că judecătorul național este obligat să îl aplice cu prioritate față de reglementări naționale contrare indiferent de caracterul acestora general sau special.

Dincolo de modul în care codul fiscal a fost modificat și de respectarea dispozițiilor legale ce reglementează maniera de modificare a acestei legi prin nr.OUG50/2008, noua taxa introdusa prin acest act normativ, denumită " taxă de poluare ", are o sferă de aplicabilitate restrânsă și taxează poluarea produsă de autoturismele înmatriculate în România după data de 1 iulie 2008, potrivit criteriilor alese pentru determinarea acestei taxe.

Această taxă de poluare are un caracter discriminatoriu, ea aplicându-se diferit unor situații juridice identice, fără a exista vreo justificare obiectiva pentru acest lucru. Astfel, în urma comparării situației juridice a unei persoane care deține un autoturism înmatriculat în România în anul 2006 și situația juridică a unei persoane care înmatriculează un autoturism identic în România după data de 1 iulie 2008, se constată că ambele autoturisme circulă în România și, este evident că, în principiu, având aceleași caracteristici, ambele poluează în egală măsură. Potrivit OUG nr. 50/2008 însă, principiul "poluatorul plătește" este aplicat doar în cazul autoturismului înmatriculat după 1 iulie 2008, al cărui proprietar datorează taxa de poluare. În schimb, deși autoturismul său poluează, proprietarul autoturismului înmatriculat în 2006 nu plătește nimic.

Evident că s-a replicat și prin motivele de recurs că, pentru autoturismul înmatriculat în anul 2006 s-au achitat TVA, accize și taxe vamale, făcându-se vorbire și despre taxa reziduală. Acest argument nu este pertinent însă din moment ce renunțarea la asemenea impozite indirecte s-a produs, cu începere de la 1 ianuarie 2007, ca urmare a aderării României la Uniunea Europeana și nu ca urmare a vreunei modificări legislative interne, în sensul înlocuirii acestor prevederi cu taxa de prima înmatriculare și apoi cu taxa de poluare.

Această taxă de poluare este percepută cu ocazia primei înmatriculări a unui autoturism sau autovehicul pe teritoriul României și prezintă cu privire la autovehiculele sau autoturismele second hand provenind dintr-un alt stat membru, un caracter fiscal, aparținând regimului general de redevențe interne asupra mărfurilor. Ca urmare, această situație trebuie analizată prin prisma dispozițiilor art.90 din care interzice impunerea asupra produselor din alte state membre, a unor taxe superioare celor care se aplică produselor naționale similare precum și a taxelor interne de natură să protejeze indirect alte produse.

Apărările primului recurent privind modificările aduse în planul acestei taxe impusă ca o condiție a primei înmatriculări în România care vizează conformitatea cu dreptul comunitar nu au în vedere faptul că există în continuare situații similare ale autoturismelor sau autovehiculelor de proveniență diferită, respectiv România sau state membre, care primesc prin nr.OUG50/2008 regimuri juridice diferite sub aspectul obligării sau nu la plata taxei de poluare.

Astfel cum se arată în jurisprudența, articolul 90 vizează asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre, în condiții concurențiale normale, prin eliminarea tuturor formelor de protecție, putând rezulta din aplicarea de impozitări interne discriminatorii produselor originare din alte state membre. S-a mai arătat că acest text trebuie, de asemenea, să garanteze neutralitatea perfectă a impozitărilor interne cu privire la concurența dintre produsele naționale și produsele importate.

Mai mult decât atât, prin instituirea acestei taxe s-a creat o situație discriminatorie între persoanele care își achiziționează autoturisme rulate aduse din import și persoanele care își achiziționează autoturisme rulate din România, în sensul că aceștia din urmă sunt scutiți de plata acestei taxe, beneficiind astfel de o situație avantajoasă.

În concluzie, raportat la ceea ce înseamnă "impunere internă de taxe" ca sintagmă folosită în cuprinsul art.90, respectiv interzicerea în comerțul dintre statele membre, a tuturor taxelor vamale și a tuturor taxelor având efect echivalent, prin nr.OUG50/2008 se impune, în cazul autoturismelor și autovehicule second hand importate provenind state membre, o taxa care nu se aplică și produselor similare indigene, fapt ce conduce la modificarea prețurilor de cost ale primelor autoturisme și autovehicule și la producerea aceluiași efect restrictiv asupra liberei circulații a mărfurilor precum o taxă vamală.

Fiind vorba despre un autoturism sau autovehicul second hand, acesta a fost supus normelor prevăzute în țara de origine cu ocazia înmatriculării, astfel că, raportat si la rațiunea impunerii taxei de poluare bazată pe principiul "poluatorul plătește", nu poate fi decât aplicarea unor taxe similare fără deosebire între cele de import și cele indigene, neputând fi primite apărările primului recurent privind jurisprudența ce vizează taxe percepute cu titlu de impozit.

Pentru toate aceste considerente, criticile privind neaplicarea în cauză a dispozițiilor art.90 și, ca urmare a conformității taxei de poluare instituită prin nr.OUG50/2008 cu acestea, vor fi respinse.

Invocarea modului prevăzut de nr.OUG50/2008 de restituire a taxei de înmatriculare deja achitată prin compensarea cu taxa de poluare calculată conform legii nu poate fi primită în cauză întrucât pe de o parte nu există o creanță a recurentei pârâte împotriva reclamantului, iar pe de alta parte, astfel cum în mod întemeiat a arătat prima instanță, conform jurisprudenței Curții de Justiție, statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor legale. De asemenea, un alt argument în același sens constă în aceea că dispozițiile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.50/2008 nu pot retroactiva.

Prin compensație se sting două obligații reciproce până la concurența celei mai mici. În prezent doar creanța reclamantului este certă, lichidă și exigibilă, recurenta pârâtă nedeținând o creanță față de aceasta, stabilită printr-un act administrativ fiscal definitiv.

De asemenea, nu se poate sancționa prin respingerea acțiunii faptul că reclamanta a înțeles să plătească benevol taxa de primă înmatriculare, condiție fără de care nu putea obține înmatricularea autoturismului. De altfel, așa cum în mod corect a argumentat prima instanță, în cauză este aplicabil principiul de drept comunitar, potrivit cu care taxele percepute de un stat membru ce contravin dreptului comunitar, trebuie restituite.

Fiind vorba despre căi de atac promovate în condițiile art.304/1 cod procedură civilă, se impune a se mai preciza că în mod corect prima instanță a făcut aplicarea art.1082 raportat la art.1084 Cod civil, întrucât, fiind vorba despre o taxă nedatorată, reclamanta are dreptul la restituirea prejudiciului suferit prin aplicarea dobânzii legale la suma restituită începând cu data de la care nu a mai beneficiat de taxa nedatorată. Față de rațiunile restituirii sumei achitată cu titlu de taxă de poluare, norma aplicabilă în cauză cu privire la dobânda legală este cea de drept comun prevăzută de art.3 al.3 din nr.OG9/2000.

În mod corect prima instanță a constat îndeplinite condițiile prevăzute de art.60 și 61 Cod procedură civilă și față de dispozițiile art.1 nr.OUG50/2008 privind titularul bugetului la care se face venit suma încasată cu titlu de taxă de poluare.

În considerarea celor expuse mai sus, Curtea, în baza art.312 al.1 Cod procedură civilă, va respinge recursurile formulate de recurenții Administrația Fondului pentru Mediu și de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice B pentru Administrația Finanțelor Publice.

În cauză nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru aceste motive,

În Numele Legii,

DECIDE:

Respinge recursurile formulate de recurenții Administrația Fondului pentru Mediu (cu sediul în B, nr.294 Corp A, sector 6) și Direcția Generală a Finanțelor Publice B (cu sediul în B,-, jud.B) pentru pârâta Administrația Finanțelor Publice împotriva Sentinței civile nr.354/CA/30.03.2009 pronunțată de Tribunalul Brașov - Secția comercială și de contencios administrativ în dosarul nr-.

Fără cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 iunie 2009.

Președinte, Judecător, JUDECĂTOR 2: Lorența Butnaru

- - - - - -

Grefier,

Red.:-/15.07.2009

Dact.:-/3 ex./15.07.2009

Jud.fond:-

Președinte:Maria Ioniche
Judecători:Maria Ioniche, Lorența Butnaru, Clara Elena

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 461/2009. Curtea de Apel Brasov