Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 468/2010. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 468
Ședința publică de la 23 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Daniela Vijloi
JUDECĂTOR 2: Laura Chimoiu
JUDECĂTOR 3: Gabriela Carneluti
Grefier - -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI TG- împotriva sentinței numărul 2217 din 24 noiembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj, în contradictoriu cu intimatul reclamant și intimata pârâtă ANAF- G, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurenta pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI TG-J, intimatul reclamant și intimata pârâtă ANAF-
Procedura legal îndeplinită.
S-a prezentat referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că recursul a fost declarat în termen legal, și este scutit de taxa de timbru.
S-a arătat că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform dispozițiilor art.242 alin.2 Cod procedură civilă.
S-a referit că intimatul reclamant nu a depus întâmpinare.
Apreciindu-se îndeplinite dispozițiile art. 150 Codul d e procedură civilă, instanța reține cauza spre soluționare.
Deliberând,
CURTEA
Asupra recursului de față deliberând constată următoarele:
Prin sentința numărul 2217 din 24 noiembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj s-au respins excepțiile invocate și cererea de introducere în cauză a Administrației Fondului pentru Mediu.
S-a admis acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală - G și Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Tg.
A fost obligată pârâta Tg- la restituirea sumei de 5972 lei reprezentând taxă specială de primă înmatriculare, actualizată cu rata dobânzii legale la data plății efective.
S-a reținut că prin cererea înregistrată la Tg-J sub nr. 57962 din 10.10.2009 reclamanta a dovedit că a solicitat restituirea acestei taxe, ca fiind contrară reglementărilor comunitare (20), iar că prin adresa nr. 59474 din luna octombrie 2009.P Tg-J a comunicat, printre altele, că restituirea taxei de poluare pentru autovehicule în forma solicitată de reclamant nu se poate realiza deoarece nu sunt întrunite condițiile prevăzute de legislația în vigoare pentru restituire.
Din sigla ambelor adrese rezultă că Administrația Finanțelor Publice a municipiului Tg-J, împreună cu Agenția Națională de Administrare Fiscală, împreună cu Ministerul Finanțelor Publice, prin serviciul gestiune registru contribuabili declarații fiscale persoane juridice au întocmit răspunsul, astfel că reclamantul a apreciat că una din aceste instituții care reprezintă statul român poate fi chemată în judecată, cu atât mai mult cu cât plata a fost făcută în contul trezoreriei și au fost astfel vărsați în bugetul de stat.
Cauza juridică a acestei plăți va fi lămurită mai jos și este cert că în contul pârâtului a fost achitată această sumă și că aceste autorități sunt cele care au refuzat restituirea și ale căror răspunsuri sunt contestate în instanță. Nu ar putea figura în calitate de pârât autoritatea administrativă din cadrul MIRA care a procedat la înmatriculare, fiindcă plata sumei de bani este o operațiune obligatorie și prealabilă înmatriculării și care ține de aspectul fiscal rezolvabil în contenciosul administrativ-fiscal. Față de înscrisurile depuse la dosar, instanța reține că reclamantaa achitatîn contul Trezoreriei municipiului Tg-J suma de 5972 Ron cu titlu de taxă de primă înmatriculare auto, aspect dovedit cu chitanța seria - nr. - din 24.04.2008 (7).
Conform art.90 par.1 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europenenici un stat membru, nu aplică, direct sau indirect, produsele altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele ce se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. Conform hotărârii în cauza Weigel (2004), obiectivul reglementării comunitare în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre. Așadar rostul acestei reglementări este de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone. Or, în România nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse în țară și înmatriculate aici.
Organele fiscale din România au invocat legalitatea încasării taxei, ca urmare a aplicării dreptului intern, respectiv a Codului fiscal. Reclamanta a invocat nelegalitatea acesteia ca urmare a aplicării directe a reglementării comunitare.
Instanța a constatat că, într-adevăr, în cauză sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul național. Aceasta rezultă din două argumente: De la 1 ianuarie 2007, România este stat membru al Uniunii Europene. Potrivit art. 148 din Constituție "ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare(alin.2), iar parlamentul, Președintele României, Guvernul șiautoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2(alin.4).
De altfel, prin Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare României și Bulgariei la Uniunea Europeană, statul nostru și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originale ale Comunității, dinainte de aderare.
Prin decizia în cauza Costa/Enel (1964), a stabilit că legea care se îndepărtează de tratat - un izvor independent de drept - nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originală și specială,fără a-l lipsi de caracterul lui de lege comunitară și fără ca baza legală a Comunității ănspși să fie pusă la îndoială. Mai mult, aceeași decizie a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre arătând că dreptul comunicat este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior - or, în speță, taxa specială auto a fost introdusă în legislația internă prin Legea nr. 343/2006 privind Codul fiscal.
De asemenea în cauzaSimmenthal(1976), a stabilit că judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei alte proceduri constituționale. Deoarece în România, stat comunitar, nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse și înmatriculate ori reînmatriculate în țara noastră, dar se percepe astfel de taxă pentru autoturismele înmatriculate deja în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România după aducerea acestora aici, instanța constată o diferență de tratament, ceea ce constituie o discriminare a regimului juridic fiscal și contravine dispozițiilor menționate din Tratatul CEE. Aceste dispoziții se opun unei taxe speciale de primă înmatriculare pentru achizițiile intracomunitare de autoturisme neînmatriculate pe teritoriul național, astfel încălcându-se principiul libertății circulației mărfurilor - adică se dezavantajează, direct sau indirect, mașinile din celelalte țări membre UE, în competiția cu produsele similare autohtone.
Întrucât tribunalul a constatat că suma plătită de către reclamant nu a fost datorată potrivit legislației comunitare, taxa trebuie restituită. Faptul că reclamanta a achitat voluntar această taxă este irelevant, întrucât nu a avut posibilitatea înmatriculării autoturismului în România. Deși organul fiscal nu a refuzat în mod expres restituirea taxei încasate, DGFP neemițând o decizie în acest sens, ci doar o adresă, așa cum s-a menționat mai sus, prin care arată că își menține punctul de vedere, ceea ce echivalează cu un refuz privind taxa de primă înmatriculare și care nu este datorată conform legislației comunitare.
Atât această adresă, cât și adresa constituie acte administrative fiscale în sensul art. 41 din OG 92/2003 privind Codul d e procedură fiscală întrucât sunt emise de organele fiscale competente și privesc drepturi și obligații fiscale, astfel încât sunt cenzurabile pe calea contenciosului administrativ întrucât constituie acte administrative în înțelesul art. 2 alin 1 lit. din Legea nr. 544.
Pentru repararea integrală a prejudiciului, pârâta va fi obligată să achite și folosul nerealizat, potrivit art. 1084 rap. la art. 1082 Cod civil, respectiv dobânda legală calculată conform art.3 al.3 din OG 9/2000, de la data încasării sumei până la data restituirii integrale și efective.
În cauza de față nu a fost necesară declanșarea procedurii prejudiciare prevăzută de art. 234 din Tratatul CEE în fața Curții de Justiție Europene, întrucât pentru tribunal nu există nici un dubiu cu privire la incompatibilitatea dintre dreptul național și dreptul și dreptul comunitar aplicabil în speța de față.
De altfel, pe rolul instanței europene s-au aflat două cauze asemănătoare - și (Ungaria) și (Polonia).
În ceea ce privește lipsa calității procesuale instanța a respins această excepție, având în vedere cele menționate mai sus, precum și dispozițiile art.8 pr.civ. și art.10 alin.3 din Legea nr.554/2004 care reglementează cadrul general privind acțiunile îndreptate împotriva statului și a unor instituții de interes public, indiferent de natura litigiului, consacrând totodată opțiunea reclamantei de a chema în judecată una din instituțiile care apar în sigla celor două adrese, întrucât per a contrario, s-ar realiza o interpretare excesivă și formalistă, raportat și la normele de organizare la administrației publice locale și naționale.
Instanța nu a putut reține nici excepția inadmisibilității, întrucât o astfel de excepție este reglementată ca o condiție de exercitare a dreptului la acțiune, a cărei neîndeplinire este sancționată cu respingerea acțiunii ca inadmisibilă conform art.7 din legea nr.554/2004 și art.109 pr.civ. iar în cazul de față reclamantul așa cum s-a menționat mai sus a îndeplinit această procedură prealabilă, însă pârâta Administrația Finanțelor Publice a municipiului Tg-J nu și-a îndeplinit obligația ce-i revenea de a emite o decizie conform dispozițiilor art.70 din pr.fiscală și art.86 și 87, precum și art.210 și 211 din același cod, rezumându-se la faptul de a purta o corespondență obișnuită cu reclamanta.
Această atitudine echivalează cu un refuz din partea pârâtei de a emite actul, cu un refuz de a soluționa cererea reclamantei și pe cale de consecință cu încălcarea dreptului de acces la justiție al reclamantei.
Tribunalul a observat că această adresă materializează în conținutul ei, manifestarea de voință a autorității fiscale de a respinge și de a refuza cererea de restituire a taxei speciale plătită de reclamantă, invocând ca justificare dispozițiile legale ale dreptului material fiscal aplicabile acestui raport juridic care sunt în vigoare și produc efecte juridice.
Or, un astfel de act întrunește toate condițiile specifice ale actului administrativ în înțelesul dat de dispozițiile art. 2 alin. 1 lit. c) precum și ale alin. 2 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, textul din urmă asimilând actelor administrative unilaterale, între altele, refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau un interes legitim. Pe de altă parte, actul întrunește și trăsăturile actului administrativ fiscal în înțelesul dat acestei noțiuni de prevederile art. 41.pr.fisc. Actul a fost emis de către organul fiscal competent în aplicarea legislației privind restituirea unei taxe speciale instituite de legea fiscală.
A argumenta pe ideea că reclamanta trebuia să utilizeze calea unei alte acțiuni în contencios administrativ preventive în vederea înlăturării refuzului de înmatriculare dat prin ipoteză de autoritatea care ar fi trebuit să facă operațiunea de înmatriculare fără plata taxei înseamnă a expune pe reclamantă, pe o durată de timp, riscului lipsei folosinței bunului său, de vreme ce fără înmatriculare un autovehicul nu poate fi folosit legal conform destinației sale.
Or, în cauză reclamantul a ales în mod legal să se supună legislației interne în materie și mai apoi să apeleze la organul fiscal pentru a recupera taxa considerând că a fost plătită fără temei legal, procedeul fiind perfect legal, deoarece orice plată făcută din eroare sau fără a exista debit este considerată nedatorată și astfel este supusă restituirii (repetițiunii).
De altfel, plata taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule în contul entității ce aparține de pârâtă (trezorerie) este o condiție prealabilă și obligatorie pentru înmatricularea autoturismului și pentru utilizarea acestuia în mod legal în România.
Împrejurarea că reclamantul a ales să facă plata voluntară a obligației impuse de lege, fără o decizie de impunere din partea vreunui organ fiscal, nu îi înlătură acesteia posibilitatea de a contesta baza legală pe baza și în temeiul căreia a făcut plata iar în caz de succes să ceară apoi organului fiscal care a încasat respectiva taxă ori jurisdicției competente să i se restituie.
Entitatea care a fost beneficiara plății taxei speciale, după cum chiar pârâta recunoaște plata a fost efectuată la trezoreria statului, deci beneficiarul acestei taxe este Statul Român care conform HG nr.495/2007 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, este reprezentat de ANAF B și unitățile teritoriale subordonate, deci în speță de Târgu-
Prin urmare, raportat la obiectul pricinii și dispozițiile legale incidente speței, în mod corect s-a legat cadrul procesual față de pârâta Târgu-J, această autoritate putând fi obligată la restituirea taxei dacă prin ipoteză aceasta nu ar fi avut bază legală.
Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a CJCE că art. 90 din Tratat produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 90 parag.1 din Tratat s-a decis în cauza Ndasdi și unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.
Cum România este stat membru al Uniunii începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne, iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.
Pe de altă parte obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și executivului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt bunăoară autoritățile fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită a fi contrarie cu normele dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precizate, dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de România ca stat membru.
Într-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.
Taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamantul are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite ( A se vedea: CJCE, cazul nr. 68/79 I/S contre danois des impts accises precum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05 Ndasdi și parag. 61-70).
Din această perspectivă, instanța nu a poatut reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
În contextul actual, noua taxă instituită de OUG nr. 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară și are un alt mod de calcul și o altă destinație și per a contrario, menținerea ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal pe considerentul incidenței și efectelor produse de OUG nr. 50/2008, ar fi contrară principiilor de guvernează instituția aplicării în timp a legii, precum și a principiilor ce guvernează procesul civil, în general, și procesul de contencios administrativ, în special.
A admite această teză ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantului să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâta în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar.
Din această perspectivă, aplicarea OUG nr. 50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantului și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia cererii de chemare în judecată de față, raportat la considerentele menționate anterior.
În ceea ce privește susținerea că taxa respectivă, ar avea caracter de protecție pentru a nu fi importate autoturisme cu grad ridicat de poluare, nu a putut fi reținută deoarece taxa de primă înmatriculare are caracter pur fiscal, componenta de mediu invocată neputând fi extrasă din formula de calcul și oricum aceasta este definită la nivelul anului 2008, prin apariția OUG nr.50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule.
Referitor la cererea privind introducerea în cauză a Administrației Fondului pentru Mediu cu motivarea că aceasta are calitate procesuală activă, cu motivarea că suma achitată nu se face venit la bugetul de stat, nu a putut fi reținută, în primul rând pentru că s-ar fi încălcat principiul disponibilității procesuale a părților, astfel că această instituție are posibilitatea formulării oricărei acțiuni, conform dreptului de acces la justiție. că intimata a făcut referire la calitatea procesuală pasivă și la instituția privind arătarea titularului dreptului conform dispozițiilor art.64 pr.civ. ce nu pot fi aplicabile, întrucât raportul juridic dedus judecății se desfășoară între reclamantă și intimata Tg-J, taxa fiind achitată în contul acesteia din urmă. Nu are relevanță în cauza de față destinația finală a sumei ce a fost achitată de reclamantă cu titlu de taxă specială de primă înmatriculare, având în vedere că între reclamantă și Administrația Fondului pentru Mediu nu există nici un raport juridic, cu atât mai mult cu cât suma achitată s-a făcut cu ocazia primei înmatriculări în România a autoturismului și nu ca urmare a aplicării taxei de poluare, ce urma să fie achitată în contul AF pentru Mediu.
În ceea ce privește introducerea în cauză a Administrației Fondului pentru Mediu, pe motiv că sumele încasate cu titlu de taxă de poluare se fac venit în contul acestei administrații, acest aspect nu reprezintă un temei juridic care se poate încadra în dispozițiile art.16 din sau în dispozițiile 49 și următoarele pr.civ. pentru admiterea acestei cereri prin care se solicită introducerea în cauză pentru opozabilitate, iar în al doilea rând obiectul acțiunii de față se referă la restituirea taxei de primă înmatriculare, achitată anterior intrării în vigoare a dispozițiilor OG nr.50/2008 și nu la taxa de poluare.
Întrucât nu este parte în raportul litigios dedus judecății și nici beneficiar al plății, nu are obligația legală de a asigura restituirea sumei solicitate, lipsa raportului obligațional conducând la lipsa legitimării procesuale a autorității despre care se afirmă că a încălcat dreptul recunoscut contribuabilului prin Tratatul ratificat de România prin <LLNK 12005 157 10 201 0 18>Legea nr. 157/2005, în nici o situație Administrația Fondului pentru Mediu neputând răspunde față de plătitorul taxei, de actele și faptele unității fiscale cu care acesta a intrat în raport direct, considerente pentru care tribunalul a respins cererea de introducere în cauză a acestei administrații.
Împotriva sentinței Tribunalului Gorjs -a declarat recurs de către pârâta Administrația Finanțelor Publice a municipiului Tg-J, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivele de recurs s-a arătat că instanța de fond a dat o soluție greșită excepțiilor invocate de pârâtă.
S-a mai arătat că instanța de fond a dat o soluție greșită, invocându-se inadmisibilitatea acțiunii, apreciind că în urma formulării unei asemenea cereri de restituire s-a născut un raport juridic fiscal și, în consecință toate drepturile și obligațiile părților referitoare la sumele datorate de la bugetul de stat vor fi reglementate de actele normative specifice dreptului procedural fiscal, în speță este vorba de Codul d e procedură fiscală, ce reglementează în mod clar procedura de restituire, fiind instituite în acest sens norme exprese și imperative în această materie, norme eludate de către instanța de fond, inclusiv posibilitatea de acordare a dobânzilor reglementate de art.124 din același cod.
S-a precizat că nu s-a emis actul administrativ fiscal în forma reglementată de art.88 alin.1 lit. a și c din Codul d e procedură fiscală republicat și că nu s-a respectat procedura prevăzută de art. 205 Cod pr.fiscală, ceea ce conduce la inadmisibilitatea acțiunii.
În sensul inadmisibilității acțiunii, s-a arătat că reclamantul nu a urmat întreaga procedură specială de restituire prin contestarea răspunsului Administrația Finanțelor Publice Dr.Tr.S, asociat măsurilor de impunere, potrivit prevederilor art.88 și 205 din Codul d e procedură fiscală.
Pe fondul cauzei, s-a precizat că art.2141Cod fiscal se aplică fără nici o discriminare tuturor autoturismelor importate, atât din statele membre cât și cele nemembre ale Comunității Europene.
S-a mai arătat că în temeiul art.13 din Codul d e procedură fiscală, interpretarea reglementărilor fiscale trebuie să respecte voința legiuitorului, așa cum este exprimată în lege, iar taxa de primă înmatriculare prevăzută de art.2141Cod fiscal este reglementată în lege așa încât judecătorul nu poate să înlăture obligativitatea plății acesteia.
A precizat recurenta că era necesară instituirea unei astfel de taxe pentru evitarea importării în România a unor autoturisme cu grad ridicat de poluare.
În același timp, recurenta a considerat că legea cadru europeană este un act legislativ care obligă orice stat membru destinatar în ceea ce privește rezultatul care trebui obținut, lăsând în același timp autorităților naționale competența de a alege forma și mijloacele.
Recurenta a mai susținut că taxa de primă înmatriculare se aplică tuturor autovehiculelor înmatriculate pentru prima dată în România, indiferent de proveniența acestora.
Examinând motivele de recurs, precum și legislația aplicabilă în speță și situația de fapt dovedită cu probele administrate la instanța de fond, Curtea reține următoarele:
Reclamantul a importat un autoturism second- hand.
După introducerea bunului în țară, în vederea înmatriculării, aceasta a achitat taxa de primă înmatriculare în sumă de 5972 lei, cu chitanța seria - nr.- din 24.04.2008.
Reclamantul s-a adresat Administrației Finanțelor Publice a municipiului Tg-J, solicitând restituirea taxei de primă înmatriculare, motivând că aceasta este încasată nelegal cu nesocotirea prevederilor art. 90 din Tratatul Comunității Europene.
În raport de situația de fapt expusă, rezultă că prima instanță a soluționat excepția inadmisibilității acțiunii, cu respectarea prevederilor cuprinse în art.88 și 205 din Codul d e procedură fiscală, dar și ale Legii 554/2004.
Procedura restituirii sumelor încasate fără temei legal la bugetul de stat era reglementată la data formulării cererii de restituire în cuprinsul art.113 Cod pr.fiscală, în prezent art.117 Cod pr.fiscală.
Astfel, conform textului menționat, sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale se restituie debitorului la cerere.
În consecință, cererea debitorului este cea care declanșează procedura restituirii sumelor apreciate ca fiind încasate nelegal la bugetul de stat.
Potrivit art.70 alin.1 Cod procedură fiscală, organul fiscal trebuia să se pronunțe asupra cererii de restituire, în termen de 45 de zile.
În speță, organul fiscal s-a pronunțat asupra cererii de restituire prin respingerea acesteia.
De precizat este că reclamantul a depus toate actele prevăzute de Ordinul 1899/2004, însă s-a refuzat restituirea pe motiv că taxa a fost încasată legal.
Reclamantul a parcurs procedura prealabilă, aceea de a depune cerere de restituire a sumelor, iar organul fiscal a refuzat să restituie sumele respective.
În speța de față nu sunt aplicabile prevederile art.205 Cod pr.fiscală, deoarece acest text de lege se referă la posibilitatea de contestare a titlului de creanță sau altor acte administrative fiscale, iar reclamantul a solicitat să fie cenzurat refuzul organului fiscal de a-i restitui sumele plătite fără titlu.
Așa cum s-a arătat în literatura și practica de specialitate, în cazul refuzului de a emite un act, nu se mai impune să se formuleze o nouă cerere, pentru că autoritatea nu a emis un act administrativ pe care să-l poată eventual revoca.
Legiuitorul a asimilat, conform prevederilor art. 2 alin. 2, actelor administrative unilaterale și refuzul de a rezolva o cerere, referitoare la un drept sau un interes legitim.
Practic refuzul de a emite actul, de a soluționa cererea, se circumscrie sferei controlului instanței de contencios administrativ, iar asimilarea a avut ca scop instituirea pentru persoana respectivă, căreia i s-a refuzat emiterea unui act, a dreptului de acces la justiție.
Mai trebuie precizat că, în conformitate cu prevederile art.7 din Legea 554/2004, procedura prealabilă, respectiv obligativitatea plângerii prealabile, sub forma recursului grațios sau a recursului ierarhic este prevăzută numai în situația vătămării dreptului sau interesului printr-un act administrativ individual.
Astfel fiind, critica formulată de recurentă este neîntemeiată, corect prima instanță a apreciat că acțiunea este admisibilă.
Pe fondul cauzei, se reține că soluția primei instanțe este legală și temeinică, deoarece art.2141Cod fiscal, care reglementează taxa de primă înmatriculare, nesocotește prevederile art.90 (86) din Tratatul Uniunii Europene, întrucât România, ca stat membru al acestei comunități a ignorat la adoptarea textului respectiv prevederile Tratatului care sunt obligatorii pentru statele membre.
Astfel, conform textului citat din Tratat, țările membre sunt obligate să nu emită și să nu mențină nici o măsură contrarie regulilor Tratatului.
Or, în situația reglementării taxei de primă înmatriculare, România a stabilit în mod indirect impuneri interne, pentru produsele provenind dintr-un alt stat membru, superioare celor stabilite pentru produsele naționale similare.
Astfel, în situația în care un autoturism second hand înmatriculat în România este vândut, nu se percepe taxă de primă înmatriculare.
De altfel, însăși denumirea acestei taxe demonstrează caracterul contrar tratatului, pentru că se referă la taxa de primă înmatriculare în România.
În ceea ce privește susținerea că taxa respectivă ar avea caracter de protecție pentru a nu fi importate autoturisme cu grad ridicat de poluare, Curtea arată că taxa respectivă are caracter pur fiscal, componenta de mediu invocată neputând fi extrasă din formula de calcul și oricum, în situația în care nu se aplică și autoturismelor deja existente pe piața din România, taxa își menține același caracter, în sensul încălcării prevederilor art. 90 din Tratat.
Adoptarea OUG 50/2008, privind taxa de poluare nu produce consecințe, în sensul asanării neconformității taxei de primă înmatriculare cu legislația comunitară.
Așa cum s-a mai arătat în cuprinsul acestei hotărâri, taxa de primă înmatriculare, prevăzută de art.2141Cod fiscal, este o taxă fiscală contrară art.90 din tratat, caracter pe care îl menține în continuare; motiv pentru care trebuie restituită în integralitate, contribuabilului. Instanța de fond a dat o corectă și justă aplicare prevederilor art.148 alin.4 din Constituția României, în sensul că autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării, așa încât judecătorul național trebuie să aplice, în caz de conflict între norma națională și norma comunitară, textul din dreptul comunitar.
Având în vedere motivele expuse mai sus, în baza art. 312 Cod pr.civilă, recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI TG- împotriva sentinței numărul 2217 din 24 noiembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj, în contradictoriu cu intimatul reclamant și intimata pârâtă ANAF-
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 23 Februarie 2010.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.jud.GC
CB/2 ex./09.03.2010
Jud.fond
Președinte:Daniela VijloiJudecători:Daniela Vijloi, Laura Chimoiu, Gabriela Carneluti
