Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 487/2010. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 487/2010
Ședința publică de la 25 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Monica Diaconescu
JUDECĂTOR 2: Liviu Ungur
JUDECĂTOR 3: Floarea Tămaș
Grefier - -
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE A COMUNEI, împotriva sentinței civile nr. 2671/2009, pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta și pe recurent, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite taxă de prima înmatriculare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că porezentul recurs este scutit de la plata taxelor judiciare de timbru iar părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Curtea, după deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare, în temeiul art. 150 Pr. Civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 2671/2009, pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosarul nr-, s-a admis cererea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice și în consecință a fost obligată pârâta să restituie reclamantei suma de 20.171 lei, reprezentând taxa de primă înmatriculare cu dobânda prevăzută de art.124 Cod de procedură fiscală.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că, reclamanta a achiziționat autoturismul marca Mercedes G Class 400 CDI, autoturism care era înmatriculat într-un stat membru al Uniunii Europene. Cu ocazia înmatriculării în România a autoturismului, i s-a întocmit o fișă de calcul din care rezulta faptul că avea de achitat echivalentul în lei a sumei de 26.156 lei cu titlu de taxă specială de înmatriculare, taxă pe care a achitat-o la Administrația Finanțelor Publice. Considerând nelegală perceperea acestei taxe, s-a adresat pârâtei cu solicitarea de a-i fi restituită, dar cererea sa a fost respinsă.
Potrivit dispozițiilor art. 148 alin. 2 din Constituția României, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, transpunându-se astfel în legislația internă principiul aplicării directe și al supremației dreptului comunitar.
Conform dispozițiilor art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, aplicabil prezentei spețe, nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, fiind interzise, astfel, taxele discriminatorii și protecționiste. Aceste dispoziții au făcut obiectul unei largi jurisprudențe a Curții de Justiție a Comunităților Europene, care a decis ca fiind esențial în stabilirea caracterului unei taxe ca fiind discriminatorie aspectul că aceasta este determinată de traversarea graniței de către bunul supus taxei, dintr-o țară comunitară în alta.
Tribunalul a reținut că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în Codul fiscal prin Legea nr. 343/2006 sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar după modificarea Legii nr. 343/2006 prin OUG nr. 110/2006, a fost restrânsă la toate autoturismele și autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevăzându-se categorii de persoane exceptate. Potrivit reglementării în vigoare, la data importului autoturismului, taxa specială pentru autoturisme se datorează cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism sau autovehicul comercial, enumerat la art. 214 ind. 1 din Codul fiscal. Tribunalul a observat, însă, că taxa specială de înmatriculare nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, după aducerea lor în țară. Rezultă din aceste dispoziții legale, că taxa specială de înmatriculare impusă autoturismului reclamantului, autoturism cumpărat dintr-un stat membru al Uniunii Europene și care era înmatriculat într-un stat comunitar este determinată de traversarea graniței de către acesta dintr-o altă țară comunitară în România, astfel încât această taxă impusă de autoritățile române este una discriminatorie, fiind interzisă de dispozițiile art. 90 din Tratatul Comunității Europene.
Constatându-se că taxa specială de primă înmatriculare achitată de reclamantă este una interzisă de dispozițiile art. 90 din Tratatul Comunităților Europene și că, începând cu data de 1 ianuarie 2007, dată la care România a aderat la Uniunea Europeană reglementările comunitare sunt direct aplicabile în ordinea juridică internă, având prioritate față de dispozițiile interne, tribunalul a apreciat ca fiind nejustificat refuzul pârâtei Administrația Finanțelor Publice a mun. C-N de a dispune restituirea acesteia, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor art. 8, 18 din Legea nr. 554/2004, a admis cererea reclamantei privind obligarea acestei pârâte la restituirea taxei de primă înmatriculare.
În ce privește cererea de actualizare a sumei datorate cu titlu de taxă de primă înmatriculare instanța a admis această cerere, apreciind că în cauză sunt aplicabile dispozițiile prevăzute de art.124 Cod de procedură fiscală.
II. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice a Comunei, prin care a solicitat admiterea acestuia, modificarea sentinței recurate cu consecința respingerii acțiunii reclamantei.
În motivarea recursului pârâta arată că, prin sentința recurată, s-a admis cererea formulată de reclamanta, fiind obligată pârâta Administrația Finanțelor Publice a comunei să restituie acesteia suma de 20.171 lei reprezentând taxa de primă înmatriculare cu dobânda prevăzută de art.124 pr.fiscală.
Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut și motivat că taxa specială de primă înmatriculare achitată de reclamantă este una interzisă de dispozițiile art.90 din Tratatul Comunității Europene și că, începând din 1 ianuarie 2007, data la care România a aderat la Uniunea Europeană reglementările comunitare sunt direct aplicabile în ordinea juridică internă având prioritate față de dispozițiile interne. În situația prezentată se apreciază ca nejustificat refuzul pârâtei Administrația Finanțelor Publice C-N de a restitui taxa de primă înmatriculare solicitată de acesta.
O primă critică, pe care înțelege să o aducă sentinței atacate constă în faptul că, instanța de fond prin sentința atacată cu prezentul recurs nu face trimitere la documentele ce justifică starea de fapt prezentată de reclamantă și anume împrejurarea că în speță, acesta a achiziționat autoturismul marca Mercedes G Class 400 CDI dintr-un stat membru al Uniunii Europene precum și faptul că, anterior achiziționării autoturismului în discuție era deja înmatriculat într-un stat membru al
A doua critică, constă în faptul că, taxa în discuție, reclamantul a achitat-o organului fiscal din proprie inițiativă, în temeiul art.2141și art.2143din Codul Fiscal, nefiind vorba despre o executare silită din partea acestuia, situație în care, este total neîntemeiată susținerea reclamantei cum că acesta, ar fi procedat nelegal.
Organul fiscal nu putea restitui reclamantei la cererea acestuia o taxă achitată în baza unui temei legal întrucât, rolul acestuia este să pună în executare legea neputându-se substitui legiuitorului și pe cale de consecință atunci când crede de cuviință să procedeze la ignorarea dispozițiilor legale. Acesta este motivul pentru care, chiar și în situația în care reclamanta va dovedi că în speță este vorba despre un autovehicul înmatriculat într-un stat membru al Uniunii Europene, organului fiscal nu-i poate imputa nerespectarea legii deoarece, în calitate de organ executiv nu are competența să intervină în sfera legislativului.
Având în vedere cele ce preced, solicită instanței de recurs să admită recursul așa cum a fost formulat.
III. Prin întâmpinarea înregistrată la data de 01 iulie 2009, reclamanta solicită respingerea ca nefundat a recursului formulat de pârâta-recurentă Administrația Finanțelor Publice a comunei și în consecință să se mențină ca fiind temeinică și legală sentința atacată.
Analizând recursul formulat din prisma motivelor invocate, Curtea l-a apreciat ca fiind nefondat din următoarele considerente.
1. Prima critică nu este fondată. Din conținutul sentinței Curtea reține că instanța de fond relevă starea de fapt reținută în cauză și arată explicit faptul că autovehiculul din litigiu a fost achiziționat de pe piața intra comunitară, respectiv dintr-un stat membru al Uniunii Europene și că pe baza acestui fapt s-a și întocmit fișa de calcul a taxei speciale de primă înmatriculare prin care s-a stabilit creanța care o are de plăti la bugetul de stat.
Este real că instanța de fond nu a precizat cu date concrete în ce an a fost înmatriculat autovehiculul și nici din care anume stat membru al Uniunii a fost achiziționat, dar aceste date și fapte nu au fost contestate de autoritatea fiscală nici la data întocmirii fișei de calcul și nici la cu prilejul soluționării în fond a cauzei.
Cu toate acestea pentru a se complini aceste lipsuri ale motivării conform art. 261.pr.civ. Curtea reține că din actele dosarului intimatul reclamanta a achiziționat un autoturism folosit neînmatriculat în România, marca Mercedes G Class 400 CDI cu nr. de identificare -X- autovehicul achiziționat în anul 2006 fiind înmatriculat deja în Germania, stat membru CE.
Toate aceste elemente vin să confirme teza că instanța de fond în mod corect a reținut incidența dispozițiilor art. art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (în continuare, Tratat), versiunea consolidată în urma Tratatului d l Lisabona din anul 2007 (ex-art. 90 din Tratatul de instituire a Comunității Europene).
Așa fiind, primul motiv de recurs se vădește a fi nefondat.
2. Cât privește ce-a de a doua critică cu referire la efectul voluntar la plății taxei speciale de primă înmatriculare și al lipsei executării silite din partea organului fiscal, sens în care se afirmă că susținerea reclamantului conform căreia organul fiscal nu ar fi procedat nelegal, că taxa achitată în baza unui temei legal nu poate fi restituită de organul fiscal, că rolul acestuia este acela de a pune în executare legea și nu să se substituie legiuitorului, sens în care nu i se poate imputa nerespectarea legii neavând competența de a interveni în sfera legislativului, Curtea reține următoarele:
Taxa specială de primă înmatriculare încasată de organul fiscal s-a realizat în speță în aplicarea dispozițiilor art. 2141Cod fiscal. text de lege care a fost analizat în mai multe cauze similare deduse judecății și care a fost găsit a fi incompatibil cu prevederile art. 110 din Tratat.
Împrejurarea că taxa specială de primă înmatriculare a fost plătită voluntar de contribuabil nu înseamnă că aceasta nu mai poate fi susceptibilă de restituire dacă se va dovedi că nu are temei legal, deoarece nu se poate concepe că nulitatea absolută a unei operațiuni administrativ-fiscale poate fi asanată prin voința concordantă a părților raportului juridic de drept material fiscal: statul, prin organul fiscal, și contribuabilul.
De aceea, și într-o astfel de situație organului fiscal îi revine sarcina de a analiza legalitatea operațiunii și apoi jurisdicției îi revine obligația de a verifica în ce măsură dreptul contribuabilului este sau nu vătămat prin maniera în care s-a tranșat raportul juridic de drept material fiscal aflat în conflict.
Nu în ultimul rând, nu i se poate reproșa contribuabilului conduita sa privind plata voluntară a taxei speciale de primă înmatriculare de vreme ce potrivit dreptului aplicabil acesta nu-și poate utiliza în mod legal bunul achiziționat conform destinației și nevoilor sale fără plata acestei taxe.
În consecință, Curtea statuează că instanța de fond a procedat corect la reținerea incidenței art. 110 din Tratat și la înlăturarea incidenței dreptului intern reținut de organul fiscal.
Pentru a întări această teză, Curtea reia câteva argumente comune mai multor spețe similare:
Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a că art. 110 din Tratat produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art110 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 110 din Tratat din Tratat s-a decis în cauza conexată și unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.
Cum România este stat membru al Uniunii începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatori prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.
Pe de altă parte obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și Executivului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt bunăoară autoritățile fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrarie cu normele dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precitate dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de România ca stat membru.
Într-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.
Tribunalul ca instanță de fond nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele Tratatului de așa manieră să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii. În această manieră instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată de Trata și de Legea de ratificare a acestuia precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978).
Curtea mai constată că la data declanșării litigiului de contencios fiscal erau aplicabile, conform principiuluitempus regit actum,normele de drept material din legea fiscală (art. 2141- art.2143fisc.), norme care deși sunt invocate cu pregnanță și prioritate de administrația fiscală au fost găsite ca neconforme cu prevederile art. 90 parag. 1 din Tratat.
Curtea reține astfel că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamanta-intimată are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 110 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite ( A se vedea:, cazul nr. 68/79I/S contre re danois des impts accisesprecum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05șiparag. 61-70).
Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Așa fiind, cum motivele de recurs invocate nu au fost găsite întemeiate, sentința pronunțată în cauză fiind legală și temeinică în totalitate, văzând și dispozițiile art. 312 alin. 1 teza a II-a pr.civ. în referire la art. 20 din Legea nr. 554/2004, prezentul recurs urmează a fi respins ca nefondat, cu consecința menținerii în întregime a sentinței atacate.
Cheltuielile de judecată solicitate a fi acordate intimatei nu au fost justificate de aceasta așa cum rezultă din economia dispozițiilor art. 274.pr.civ. încât cererea intimatei reclamante va fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta Administrația Finanțelor Publice a comunei împotriva sentinței civile nr. 2671 din 09.10.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj, pe care o menține în întregime.
Respinge cererea intimatei de obligare a recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 25 februarie 2010.
PREȘEDINTE JUDECATORI GREFIER
Red./Dact.
4 ex./01.03.2010
Jud.fond:
Președinte:Monica DiaconescuJudecători:Monica Diaconescu, Liviu Ungur, Floarea Tămaș
