Comunicare informații de interes public (legea nr.544/2001). Decizia 480/2010. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ Nr. 480/2010

Ședința publică de la 25 Februarie 2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Monica Diaconescu

JUDECĂTOR 2: Radu Rareș Dușa

JUDECĂTOR 3: Liviu

Grefier

S-a luat în examinare recursul formulat de către reclamantul G, împotriva sentinței civile nr. 3475/2009, pronunțată de Tribunbalul M, în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâtul PREȘEDINTELE ROMÂNIEI, având ca obiect comunicare informații de interes public (Legea Nr.544/2001).

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că prezentul recurs este scutit de la plata taxelor judiciare de timbru, iar părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă.

La data de 08.02.2010, recurentul a depus la dosar un script olograf, iar la data de 24.02.2010, intimatul a depus la dosar întâmpinare.

După deliberare, Curtea respinge excepția nulității recursului, dat fiind că motivele de recurs au fost formulate în termenul legal prevăzut de dispozițiile art. 303 Cod procedură civilă.

Curtea, după deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare, în temeiul art. 150 C Pr. Civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Prin sentința civilă nr. 3475 din 20.10.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș, s-a respins acțiunea promovată de reclamantul -G în contradictoriu cu pârâtul PREȘEDINTELE ROMÂNIEI.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că din cuprinsul petiției nr. 010/10.08.2009 reiese că reclamantul a solicitat Președintelui României să-i răspundă la următoarea întrebare:

- Care este valoarea în Euro a banilor publici cheltuiți, în calitate de Președinte al României, în perioada aprilie 2008 - august 2009 (alegeri locale, generale, europarlamentare și în prezent prezidențiale) cu ocazia vizitelor, întâlnirilor, simpozioanelor, participarea la diferite manifestări pe teritoriul României? Se arată că în categoria cheltuielilor sunt cuprinse cele legate de: transport, cazare, masă, măsurile de pază și protecție realizate la instituțiile abilitate:, MAI, respectiv diurna de deplasare.

Prin adresa nr. 2/16663/13.08.2009 (fila 3) Administrația Prezidențială, în numele Președintelui României a comunicat reclamantului faptul că din bugetul Administrației Prezidențiale nu au fost cheltuiți bani publici pentru deplasări electorale, iar decontarea deplasărilor interne și externe conduse de Președintele României se face doar în cazul vizitelor oficiale, cu caracter de stat sau de lucru.

Faptul că răspunsul primit nu îl mulțumește pe reclamant nu poate fi apreciat ca un "refuz" nu îl îndreptățește pe acesta să formuleze plângere potrivit dispozițiilor art. 22 din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public.

Din perspectiva normelor legale enunțate mai sus, apreciază că cererea reclamantului este neîntemeiată.

Capătul de cerere referitor la obligarea pârâtului la plata daunelor morale în cuantum de 10 milioane Euro a fost respins, fiind un petit accesoriu cererii principale, situație în care urmează soarta cererii principale.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul G, solicitând admiterea acestuia, cu motivarea acesta că a solicitat conform Legii nr.544/2001 date și informații cu caracter public care se referă la folosirea în mod ilegal al banului public - bugetul de stat de către președintele țării în perioada aprilie 2008-august 2009, cu ocazia participării la acțiuni, activități cu caracter electoral.

Reclamantul mai arată că sentința pronunțată de prima instanță este nelegală și solicită obligarea pârâtului să-i comunice datele solicitate și să i se acorde daune morale - financiare de 10 milioane euro, precum și să se respecte prevederile art.22 pct.5 din Legea nr.544/2001, conform legilor

Prin întâmpinarea înregistrată la data de 25 februarie 2010, Administrația Prezidențială solicită respingerea recursului și menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică.

În motivare arată că potrivit art.1 din Legea nr.47/1994 privind serviciile din subordinea Președintelui României, modificată prin nr.OUG1/2001: "Pentru exercitarea de către Președintele României a prerogativelor care îi sunt stabilite prin Constituția României și alte legi se organizează și funcționează Administrația prezidențială, instituție publică cu personalitate juridică, cu sediul în B, Palatul. În sensul prezentei legi, prin Administrația prezidențială se înțelege serviciile publice aflate la dispoziția Președintelui României, pentru îndeplinirea atribuțiilor sale".

De asemenea, potrivit art.2 alin.1 din Legea nr.47/1994 "Compartimentele și funcțiile din structura Administrației prezidențiale, organizarea, funcționarea și atribuțiile acestora se stabilesc prin Regulamentul de organizare și funcționare a Administrației prezindețiale, care se aprobă de Președintele României".

Prin Regulamentul de organizare și funcționare al Administrației Prezidențiale s-a prevăzut că Departamentul Constituțional Legislativ are atribuții de reprezentare în instanță a Președintelui României și a Administrației Prezidențiale.

Având în vedere că potrivit art.303 pr.civ. motivarea recursului înlăuntrul termenului de fapt este obligatorie, în măsura în care reclamantul nu s-a conformat acestor dispoziții imperative, solicită aplicarea art.306 pr.civ. și constatarea nulității recursului.

Pe fondul cauzei, solicită respingerea recursului ca neîntemeiat pentru următoarele considerente:

În fapt, prin sentința civilă nr.347 din 20.10.2009 s-a respins acțiunea promovată de către reclamantul G, reținând că nu sunt îndeplinite condițiile de exercitare a dreptului de a formula plângere în temeiul dispozițiilor art.22 din Legea nr.544/2001. În opinia sa, arată că sentința este legală și temeinică, instanța de fond făcând o corectă aplicare a normelor legale incidente în cauză.

Potrivit dispozițiilor Legii nr.544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public se poate adresa instanței de judecată numai persoana care se consideră vătămată în drepturile sale prevăzute de această lege.

Așa cum a învederat și în fața primei instanțe recurentului-reclamant i s-a răspuns afirmativ la solicitarea adresată în baza Legii nr.544/2001.

În ceea ce privește solicitarea de a-i fi comunicată "valoarea în euro" învederează instanței că, bugetul este calculat în moneda națională și nu în euro, iar pe teritoriul României plățile se efectuează în monedă națională. În consecință, această solicitare excede dispozițiilor legale în materie.

Examinând recursul formulat, Curtea constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 2 lit. b din Legea nr. 544/2001, prin informație de interes public se înțelege orice informație care privește activitățile sau rezultă din activitățile unei autorități publice sau instituții publice, indiferent de suportul ori de forma sau de modul de exprimare a informației.

De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 7 alin. 1 din același act normativ, autoritățile și instituțiile publice au obligația să răspundă în scris la solicitarea informațiilor de interes public în termen de 10 zile sau, după caz, în cel mult 30 de zile de la înregistrarea solicitării, în funcție de dificultatea, complexitatea, volumul lucrărilor de documentare și de urgența solicitării.

Raportat la dispozițiile legale enunțate anterior, Curtea constată că reclamantul a solicitat Președintelui României, să i se comunice valoarea în Euro a banilor publici cheltuiți, în calitate de Președinte al României, în perioada aprilie 2008 - august 2009 (alegeri locale, generale, europarlamentare și în prezent prezidențiale) cu ocazia vizitelor, întâlnirilor, simpozioanelor, participarea la diferite manifestări pe teritoriul României.

Președintele României a răspuns reclamantului, prin adresa nr. 2/16663/13.08.2009, că din bugetul Administrației Prezidențiale nu au fost cheltuiți bani publici pentru deplasări electorale, iar decontarea deplasărilor interne și externe conduse de Președintele României se face doar în cazul vizitelor oficiale, cu caracter de stat sau de lucru.

În aceste condiții, reclamantul nu poate invoca refuzul nejustificat de soluționare a cererii așa cum este acesta prevăzut în art.2 alin.1 lit.i din Legea 554/2004, pârâtul comunicându-i informațiile solicitate.

Așa fiind, în mod întemeiat instanța de fond a respins ca nefondată solicitarea reclamantului astfel că instanța de recurs în conformitate cu prevederile art.312 proc.civ. va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E I D

Respinge recursul declarat de G împotriva sentinței civile nr. 3475 din 20.10.2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș, pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 25 februarie 2010.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,

-

Red./Dact.

4 ex./02.03.2010.

Jud.fond.

Președinte:Monica Diaconescu
Judecători:Monica Diaconescu, Radu Rareș Dușa, Liviu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Comunicare informații de interes public (legea nr.544/2001). Decizia 480/2010. Curtea de Apel Cluj