Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 530/2008. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA Nr. 530/CA
Ședința publică de la 28 noiembrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Violeta Elena Pinte
JUDECĂTOR 2: Dan Mircea Tăbâltoc
Judecător: -
Grefier:
S-a luat spre examinare judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe recurenta " " V în contradictoriu cu intimații Primăria Municipiului V și Primarul Municipiului V, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite, recurs împotriva sentinței civile numărul 167/CA din 2 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Vaslui în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă că dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din 24 noiembrie 2008, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Din lipsă de timp pentru deliberare și pentru a se da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, instanța a mânat pronunțarea pentru astăzi, 28 noiembrie 2008.
În termenul de pronunțare, recurenta a depus concluzii scrise.
După deliberare;
CURTEA DE APEL:
Asupra recursului de față;
Prin sentința civilă nr. 167/CA/ din 2 iunie 2008, Tribunalul Vasluia respins acțiunea formulată de reclamanta " " SRL V în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului V, privind anularea dispoziției nr. 375/05.06.2007, emisă de pârâtă.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că, prin declarația de impunere, reclamanta a făcut cunoscut organului fiscal faptul că are în proprietate terenuri de diferite categorii de folosință și că organul fiscal a calculat impozitul folosind formula de calcul stabilită pentru terenurile cu construcții, ca urmare a interpretării pretins greșite a dispozițiilor art. 258 din Legea nr. 571/2003 în condițiile în care Consiliul Local V, prin Hotărârea nr. 126/2006, a stabilit ca plata impozitului pe teren, datorat de persoanele juridice, să se facă funcție de categoria de folosință reală a terenului și nu pornind de la nivelul stabilit pentru terenurile ocupate cu construcții.
Tribunalul a apreciat de asemenea că în mod corect pârâta a respins contestația reclamantei, referitoare la modul de calcul a impozitului pe teren, întrucât terenul a fost inclus în mod corespunzător în sfera dispozițiilor legale în materie, aplicabile în anul 2006, valoarea de impozitare fiind astfel în mod justificat sporită și în ceea ce privește categoria de teren, care nu se schimbase în ultimii doi ani.
Raportându-se la dispozițiile art. 258 alin.5 ind. 1 și 2 din Legea nr. 571/2003, prima instanță a mai reținut că se exclud din categoria terenurilor cu construcții acele terenuri care se află în intravilanul localității și care sunt trecute în altă categorie de folosință, dar numai în măsura în care terenul este înscris ca atare în registrul agricol și doar dacă persoana juridică are ca obiect de activitate agricultura și înregistrează în evidența contabilă venituri și cheltuieli din și pentru această activitate, condiții ce nu s-a dovedit a fi îndeplinite în cauză.
Împotriva acestei sentințe a introdus recurs reclamanta - SRL V, care critică hotărârea primei instanțe pe motiv că în mod nejustificat aceasta și-a însușit susținerile pârâților, în condițiile în care în speță se discută legalitatea și temeinicia calculului unei taxe locale, situație ce face inoperante dispopzițiile art. 258 alin. 5 indice 1 și 2 din Codul fiscal, întrucât consideră că autoritățile locale au dreptul de a exonera de obligația de plată a impozitelor calculate la cote mai mici decât cele stabilite prin Legea nr. 571/2003.
Recurenta mai susține că, prin Hotărârea nr. 126/28.11.2006, Consiliul Local Vas tabilit corect categoriile de folosință a terenurilor și nivelurile taxelor aplicabile în anul 2007, fără să se facă vreo referire la excepțiile stabilite de art. 258 alin. 5 indice 1 și 2 din Codul fiscal, și că, în atare condiții, voința acestui trebuia să primeze, întrucât atunci când a dorit să excludă de la anumite facilități o unitate plătitoare de impozit a prevăzut-o în mod expres, considerând că nimeni nu poate adăuga la lege, aplicabilă pe plan local.
Se mai susține că impozitul nu putea fi calculat potrivit dispozițiilor art. 258 alin. 5 indice 1 și 2 din Codul fiscal, atâta timp cât aceste niveluri de impozitare nu apar menționate în nr. 126/2006, act normativ considerat a avea putere de lege pe plan local, și că, în baza acestei hotărâri, s-a calculat impozitul datorat pentru anul 2007, luând în calcul modalitatea de folosire concretă a terenului, pentru că, în caz contrar, ar fi căutat să efectueze pe acel teren activități agricole, pentru a beneficia de prevederile mai favorabile.
Intimatul, prin întâmpinare, a solicitat respingerea recursului, pe motiv că, atâta timp cât nu au fost prezentate dovezi care să ateste faptul că sunt întrunite condițiile cumulative cerute de art. 258 al. 51din Legea nr. 571/2003, organul fiscal a fost în drept să aplice dispozițiile art. 258 alin. 52din Codul fiscal, interpretare dată de organul de control fiscal fiind în concordanță cu dispozițiile legale incidente.
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale incident, Curtea constată următoarele:
Este necontestat faptul că reclamanta -recurentă deține în proprietate o suprafață de 123.410. teren, că acesta este în parte ocupat de drumuri, căi ferate și amenajări diverse, restul fiind impropriu agriculturii, și că declarația de impunere pentru anul 2007 fost întocmită plecându-se de la clasificarea și nivelurile de impozitare stabilite prin V nr. 126/28.11.2006.
Ceea ce contestă reclamanta recurentă este aplicarea de către pârâtă, pentru suprafața de teren menționată, a regulilor și nivelurilor de impozitare stabilite prin Legea nr. 343/2006 de modificare și completare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, ea solicitând ca organul fiscal să respecte prevederile art. 5 din actul administrativ cu caracter normativ menționat, care stabilește că pentru terenurile de orice altă categorie de folosință decât cea de terenuri cu construcții să se perceapă un impozit majorat cu 20% față de nivelul anului 2006, apreciind că nr. 126/2006 prevalează în raportul cu dispozițiile Codului fiscal.
Reclamanta -recurentă recunoaște totodată că suprafața de teren menționată situată în intravilanul municipiului V, nu figurează în registrul agricol al localității la o altă categorie de folosință decât cea de teren cu construcții, dar pretinde că este în drept să solicite pentru sine beneficiul dispozițiilor art. 257 lit. i) din Codul fiscal și respectiv beneficiul prevederilor 126/2006, atâta timp cât este cunoscut că terenurile în cauză, prin natura lor, sunt improprii pentru agricultură.
Chiar dacă acest lucru ar corespunde realității, faptul în sine nu poate avea nici o consecință juridică asupra raportului juridic fiscal născut între contribuabil și bugetul local al municipiului V, atâta timp cât nu se vor îndeplini condițiile imperative prevăzută de art. 257 lit. i) din Legea nr. 571/2003 și anume aceea ca terenul respectiv să fie încadrat în categoria terenurilor neproductive "printr-o hotărâre a consiliului local".
Este adevărat că, în corespondența purtată cu Primăria V, recurenta a solicitat "trimiterea în teren a unui specialist, care să constate dacă suprafețele declarate de noi la categoria de folosință specificată în schița cadastrală și înscrisă în registrul agricol sunt sau nu improprii pentru a fi exploatate ca terenuri agricole sau se încadrează la art. 257 lit. i) din Codul fiscal, și remiterea unui răspuns în cel mai scurt timp", dar această solicitare, pe lângă faptul că este ulterioară depunerii declarației de impunere pe anul 2007, nu se încadrează nici în exigențele legale evocate, ea trebuind adresată Consiliului Local, într-o formă adecvată, susținută de o documentație corespunzătoare, care să permită autorității deliberative a Municipiului V să stabilească și să încadreze terenul aflat în proprietatea recurentei în categoria celor improprii agriculturii, sau în categoria terenurilor ocupate de drumuri, căi de comunicații, zone de protecție, etc. încadrare care să-i permită celei în cauză să ceară aplicarea unui regim fiscal mai favorabil.
În lipsa unei hotărâri a consiliului local, referitoare la categoria de folosință a suprafeței de 123,410 mp. și a unei înregistrări corespunzătoare a acesteia în registrul agricol, prin care să se încadreze terenul în altă categorie de folosință decât cea de teren cu construcții, făcându-se dovada îndeplinirii cumulative a condiției ca agricultura să figureze în statutul societății ca fiind obiect de activitate al acesteia și cea a înregistrării în evidența contabilă a unor venituri și cheltuieli din desfășurarea de activități agricole, organul fiscal a fost îndreptățit să facă aplicațiunea dispozițiilor art. 258i alin. 52din Codul fiscal, care stabilește că impozitul pe terenul situat din intravilanul unității administrativ -teritoriale, datorat de contribuabilii persoane juridice, se calculează conform prevederilor alin. 2 al art. 258, respectiv prin înmulțirea suprafeței terenului, exprimată în hectare, cu suma corespunzătoare prevăzută în tabelul redat din Legea 343/2006.
Problema așa zisului conflict dintre nr. 126/2006 și Legea nr. 571/2003 evocat de recurentă nu se poate rezolva decât în condițiile prevăzute de art. 1 alin. 3 di Codul fiscal, care stabilește că, în materie fiscală, dispozițiile Codului fiscal prevalează asupra oricăror prevederi din alte acte normative, în caz de conflict între acestea aplicându-se dispozițiile Codului fiscal.
Ca atare, chiar dacă dispozițiile nr. 126/2006 au dat loc la interpretări diferite, în ceea ce privește încadrarea terenurilor pe categorii și nivelul impozitului pe teren, și chiar dacă reclamanta -recurentă a întocmit declarația fiscală plecând de la prevederile acestui act administrativ cu caracter normativ, acest fapt nu este de natură să con ducă la anularea actelor administrativ -fiscale emise de pârâtul-intimat, întrucât legea prevalează, în toate situațiile, în raport cu actele administrative emise în aplicarea ei, fiind culpa exclusivă a reclamantei -recurente de a nu fi solicitat clarificarea regimului juridic și fiscal al terenurilor aflate în proprietatea sa, de a nu fi asigurat înregistrarea acestora în registrul agricol în conformitate cu categoria reală de folosință, ce se pretinde a fi, și de a nu fi solicitat consiliului local, într-o formă corespunzătoare, emiterea unei hotărâri prin care să se încadreze suprafața de teren respectivă în categoria terenurilor improprii pentru agricultură, sau a celor care sunt ocupate de amenajări ce împiedică folosirea lor ca teren de construcții.
Ca atare, constatând că hotărârea primei instanțe este temeinică și legală și că recurenta nu poate solicita aplicarea unui regim fiscal mai favorabil atâta timp cât nu a clarificat situația juridică și fiscală a terenului și cât timp nu a obținut încadrarea acestuia într-o categorie de teren pentru care să se aplice un regim fiscal mai favorabil, Curtea, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, va respinge recursul promovat de reclamantă ca fiind nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul introdus de reclamanta " " SRL V împotriva sentinței civile nr. 167/CA din 2 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Vaslui, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 28 noiembrie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
Grefier
Red.
Tehnored.
2 ex.
17.12.2008
Tribunalul Vaslui:
Președinte:Violeta Elena PinteJudecători:Violeta Elena Pinte, Dan Mircea Tăbâltoc
