Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 629/2008. Curtea de Apel Brasov

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA NR. 629/ Dosar nr-

Ședința publică de la 30 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Marcela Comșa JUDECĂTOR 2: Georgeta Bejinaru Mihoc

- - - - - președinte de secție

- - - - JUDECĂTOR 3: Silviu

GREFIER -

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr.50/AF/13.05.2008 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosar nr-, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, s-a constatat lipsa părților.

Procedura îndeplinită.

Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 16 2008, când partea prezentă a pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, iar instanța în temeiul art.146 Cod procedură civilă pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise și în baza art.260 alin.1 Cod procedură civilă, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru 23 2008, respectiv pentru astăzi 30 2008.

CURTEA

Asupra recursului de față:

Constată că prin Sentința civilă nr.50/AF/10.06.2008 Tribunalul Brașova admis în parte acțiunea formulată de reclamanta - TOTAL MEDIA SRL în contradictoriu cu pârâtă Administrația Finanțelor Publice B; a anulat actul administrativ fiscal nr.40539 A /28.02.2008 emis de pârâtă; a obligat pârâta să restituie reclamantei suma de 3160 lei cu titlu de taxă specială de primă înmatriculare achitată cu chitanța seria - 4A nr.-/08.02.2008, actualizată cu dobânda legală; a obligat pârâta să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 39,30 lei reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.

Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut următoarele:

Dispozițiile art. 90 alin.1 din Tratatul Comunității Europene au în vedere introducerea unor limitări ale drepturilor statelor de a introduce pentru produse comunitare impozite mai mari decât produsele interne.

De asemenea, anulându-se această taxă doar pe baza unei hotărâri judecătorești ar însemna să acceptăm ca actul normativ - în speță Codul Fiscal (aprobat prin Legea nr. 571/2003) are caracter permisiv și nu imperativ, aspect ce contravine atât Constituției cât și principiilor fundamentale ale dreptului.

Organul fiscal nu notifica, nu comunica nici unui contribuabil că datorează această sumă, aceasta fiind o obligație prevăzută de legiuitor, iar achitarea și încasarea acesteia se fac în baza dispozițiilor imperative ale legii.

Dispozițiile art. 90 par. 1 din Tratatul Constitutiv al prevăd că nici un stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre, impozite interne, de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.

Hotărârea dată în cauza Weigel versus C - 387/2001 din 29.04.2004 a stabilit că obiectul reglementării comunitare este asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare, în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din statele membre.

Scopul reglementării instituite prin art. 90 paragraful 1 este de a înlătura discriminarea fiscală între produsele importate și produsele similare autohtone.

Astfel, în România nu se percepe nicio taxă pentru autovehiculele înmatriculate în România, vândute ulterior și reînmatriculate.

Deci pârâta a invocat neaplicarea Tratatului, instanța de fond constatând că, în cauză, dispozițiile dreptului comunitar se aplică cu prioritate față de dreptul in tern, în lumina principiilor preeminenței și supremației dreptului comunitar con sacrate de practica Curții Europene de Justiție.

Aceste principii sunt garantate și de dispozițiile art. 148 din Constituția României, prevederile tratatelor constitutive ale precum și de celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu.

S-a constatat astfel că taxa specială a fost introdusă în Codul Fiscal prin Legea nr. 343/2006 și constituie un impozit nou, ca aplicabilitate din anul 2007, ulterior după modificarea prin OUG nr. 110/2006 s-au prevăzut categorii de persoane exceptate cât și scutiri de la plata taxei - taxa fiind percepută cu ocazia prim ei înmatriculări în România.

Ca urmare, taxa fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare, la schimbarea proprietarului și aducerea lor în țară se creează un regim fiscal discriminatoriu în raport de autovehiculele deja înmatriculate în România pentru care nu se percepe taxa specială, contravenind astfel prevederilor legale comunitare menționate și principiilor garantate prin art. 148 din Constituția României.

S-a reținut că adresa pârâtei Administrația Finanțelor Publice B nr. 40539/A/28.02.2008 prin care s-a refuzat restituirea taxei solicitată de reclamantă, are natura juridică a unui act administrativ fiscal, fiind emis, deși inform, de organul competent și motivat în fapt și în drept, fiind circumscris definiției legale prevăzută de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice B criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În dezvoltarea motivelor de recurs arată că începând cu data de 01.07.2008 a intrat în vigoare OUG nr.50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, în baza căreia a fost emisă HG nr.686/2008, acte normative care stabilesc restituirea sumelor plătite de contribuabili către bugetul de stat, în perioada 01.01.2007- 30.06.2008 cu titlu de taxă specială de primă înmatriculare, acte normative care reprezintă noul temei juridic pentru restituirea acestor sume de bani, precum și cuantumul rezultat din aplicarea taxei pe poluare, noua taxă fiind în concordanță cu exigențele Tratatului CE. Noua reglementare prevede restituirea parțială a taxei auto speciale achitate anterior, astfel încât se impune ca reclamanta să urmeze procedura de restituire astfel stabilită prin noile acte normative.

De asemenea, recurenta a criticat pe fond sentința tribunalului și pentru alte considerente, în esență pentru că această taxă era stabilită în mod legal prin dispozițiile Codului Fiscal (Legea nr.571/2003 completată), iar Statul Român nu a încheiat cu Comunitatea Europeană vreo negociere care să conducă la modificarea sau anularea acestei taxe auto. Mai mult, taxa a fost achitată benevol de către persoanele care au dorit să-și înmatriculeze autovehicule în România, inclusiv intimata reclamantă. Recurenta pârâtă a mai arătat că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art.90 din Tratatul CE, ci doar acelea ale Codului fiscal român, care impune taxa auto ca o condiție pentru înmatricularea autovehiculelor. Recurenta a criticat și acordarea dobânzii legale, arătând că instanța de fond nu a motivat această dispoziție.

Intimata reclamantă a depus la dosar întâmpinare solicitând respingerea recursului. În esență, intimata reclamantă a arătat că recurenta a invocat în mod nejustificat temeiuri noi, anume apariția unor acte normative noi care reglementează regimul juridic al taxei auto speciale, aducând și unele argumente referitoare la aplicabilitatea directă a art.90 paragr.1 din Tratatul CE, cât și jurisprudență a Curții de Justiție a Comunităților Europene în privința aplicării directe a normelor comunitare (deciziile pronunțate în cauzele /Enel, ), menționând că potrivit art.148 din Constituția României, prevederile Uniunii Europene au prioritate față de prevederile din legislația internă.

Analizând actele și lucrările dosarelor, sentința atacată raportat la motivele de recurs invocate și la dispozițiile art.304 ind.1 Cod pr.civ. Curtea apreciază recursul ca nefondat.

Reclamanta a solicitat restituirea sumei achitate ca taxă de primă înmatriculare la Administrația Finanțelor Publice Suma încasată a fost vărsată la bugetul de stat iar restituirea sumei a fost cerută de la pârâta Administrația Finanțelor Publice B.

Plata sumei de bani constând în taxa de primă înmatriculare este o operațiune prealabilă înmatriculării. Nu s-a pus în discuție înmatricularea autovehiculului ( aceasta s-a realizat ), ci nelegalitatea taxei percepute pentru prima înmatriculare.

De asemenea, în mod corect, instanța de fond a constatat că taxa de primă înmatriculare percepută reclamantului este nelegală, fiind în contradicție cu prevederile art. 90 alin. 1din Tratatul instituind Comunitatea Europeană și a dispus anularea actului administrativ fiscal nr.40539 A/28.02.2008 și obligarea pârâtei la restituirea acestei taxe.

Prin instituirea acestei taxe s-a creat o situație discriminatorie între persoanele care își achiziționează autoturisme rulate aduse din import și persoanele care își achiziționează autoturisme rulate din România, în sensul că aceștia din urmă sunt scutiți de plata acestei taxe, beneficiind astfel de o situație avantajoasă.

Această taxă, stabilită de art. 2141din Codul fiscal este percepută doar în cazul înmatriculării în România, după 1.01.2007, a unui autovehicul care a fost anterior înmatriculat în alt stat membru al Uniunii Europene decât România, nu și pentru un autovehicul care a fost deja înmatriculat în România, indiferent de nivelul de poluare.

Curtea constatat că, în aceste împrejurării, nu se aplică în mod uniform principiul "poluatorul plătește" și nici nu se respectă prevederile art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană.

În acest sens s-a pronunțat și Curtea de Justiție a Comunităților europene în cauzele reunite C-290/05 și C 333/2005 în cauzele reunite C-290/05 și C-333/05, . Nâdasdi -es - Regionalis, respectiv Hona Nemeth -es - Regionalis. Curtea Europeană de Justiție a arătat că, în sistemul Tratatului instituind Comunitatea Europeană, art. 90 suplimentează dispozițiile referitoare la abolirea taxelor vamale și a măsurilor cu efect echivalent. Scopul acestuia este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricăror forme de protecție care pot rezulta din aplicarea unor impozite interne care discriminează produsele provenite din alte state membre (cauzele reunite C-393/04 și C-41/05, Air Industries ).

În ceea ce privește impozitarea autoturismelor second-hand importate, Curtea a apreciat de asemenea că art. 90 caută să asigure completa neutralitate a impozitării interne sub raportul concurenței între produsele care se află deja pe piața națională și produsele importate (cauza C-387/01,Weigel).

Conform unei jurisprudențe bine stabilite, art. 90 par. 1 este încălcat atunci când taxa aplicată produselor importate și taxa aplicată produselor naționale similare sunt calculate diferit pe baza unor criterii care conduc, chiar dacă numai în anumite cazuri, la un nivel al taxei mai mare în cazul produselor importate (a se vedea cauza Weigel). Totuși, chiar dacă nu sunt îndeplinite condițiile pentru existența unei asemenea discriminări, impozitarea poate fi discriminatorie în mod indirect, datorită efectelor pe care le produce.

In scopul de a asigura neutralitatea impozitării interne prin respectarea regulilor de concurență între autoturismele uzate aflate deja pe piața națională și autoturismele similare importate, este necesar să fie comparate efectele taxei de înmatriculare pentru vehiculele nou importate dintr-un alt stat membru decât statul de referință ( în speță se referă la taxa introdusă de Ungaria) cu efectele valorii reziduale a taxei de înmatriculare care afectează vehiculele similare înmatriculate deja în acel stat și cărora, pentru acest scop, le-a fost deja aplicată această taxă.

O comparație cu autoturismele second-hand plasate în circulație în țară înainte de intrarea în vigoare a Legii privind taxele de înmatriculare nu este relevantă. Scopul art. 90 nu este acela de a împiedica statele membre să introducă noi impozite sau să schimbe cota de impunere sau baza de impunere a unor impozite existente.

Cât privește criteriile care pot fi folosite pentru determinarea unei taxe, Curtea a observat că, în stadiul său actual, dreptul comunitar nu restrânge libertatea fiecărui stat membru de a construi un sistem fiscal care face diferențieri între anumite produse, chiar dacă este vorba de produse similare în sensul art. 90 par. 1 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană pe baza unor criterii obiective, cum ar fi proveniența materiilor prime folosite sau procesul de producție aplicat. Totuși, o asemenea diferențiere este compatibilă cu dreptul comunitar numai dacă urmărește obiective care sunt ele însele compatibile cu cerințele Tratatului și ale legislației comunitare secundare și dacă regulile în cauză sunt de natură să evite orice formă de discriminare, directă sau indirectă, îndreptată împotriva importurilor din alte state membre sau orice altă formă de protecție a produselor naționale concurente (cauza Outokumpu).

În contextul sistemul taxelor de înmatriculare, criterii precum tipul motorului, capacitatea cilindrică și clasificarea fundamentată pe motive de protecție a mediului reprezintă criterii obiective. Prin urmare ele pot fi folosite într-un asemenea sistem. Pe de altă parte, nici nu există vreo cerință ca valoarea taxei să fie legată de prețul autoturismului.

Totuși, o taxă de înmatriculare nu trebuie să împovăreze produsele provenind din alte state membre mai mult decât produsele naționale similare.

Constatându-se că taxa achitată este nelegală, în mod corect s-a dispus restituirea ei aceasta fiind o plată nedatorat, cu atât mai mult cu cât judecătorul fondului este obligat să aplice prioritar normele de drept comunitar.

În privința noilor acte normative care reglementează cadrul juridic pentru restituirea taxei speciale de primă înmatriculare către persoanele care au achitat-o în perioada 01 ianuarie 2007 și până în luna iunie 2008, instanța constată pe de o parte că, potrivit art.15 alin.2 din Constituție, legea dispune numai pentru viitor, astfel încât, prin coroborare cu dispozițiile art.21 alin.1 și 2 din Constituție, nu se poate restrânge accesul la justiție al unei persoane pentru situații juridice născute anterior legii noi, chiar dacă această nouă reglementare își întinde efectele, prin conținutul său și prin modul de reglementare, și asupra acelor situații juridice anterioare. Cu alte cuvinte, justițiabilii nu pot fi împiedicați să își valorifice în justiție drepturile ori interesele legale pentru simplul motiv că există o reglementare nouă ce stabilește un alt regim juridic pentru starea de fapt contestată de acel destinatar al legii. O interpretare contrară ar conduce la ideea unui fine de neprimire în această materie, ceea ce este inadmisibil, întrucât ar încălca principiul constituțional al accesului liber la justiție.

Curtea constată că este legală dispoziția instanței de fond privind acordarea dobânzii legale, pentru acoperirea beneficiului nerealizat, potrivit art.1084 Cod civil.

Pentru toate considerentele arătate, Curtea în baza art. 312 alin. 1 raportat la art. 304 pct.9 și art. 304/1 Cod procedură civilă urmează să respingă recursul declarat și să mențină sentința civilă atacată cu completarea motivării din prezenta decizie.

Văzând și prevederile art. 274 Cod procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de pârâta Administrația Finanțelor Publice B împotriva sentinței civile nr.50/AF/13.05.2008 pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ.

Fără cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 30.09.2008.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - - -

Grefier,

Red. 23.10.2008/dact.VP 24.10.2008/2 ex

Judecător fond

Președinte:Marcela Comșa
Judecători:Marcela Comșa, Georgeta Bejinaru Mihoc, Silviu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 629/2008. Curtea de Apel Brasov