Anulare act administrativ fiscal. Decizia 604/2008. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 604/R Dosar nr-
Ședința publică de la 30 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Clara Elena Ciapă
JUDECĂTORI: Clara Elena Ciapă, Silviu Gabriel Barbu
- -
Grefier -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de pârâta Administrația Finanțelor Publice a municipiului Sf. împotriva sentinței nr. 513/20.05.2008 pronunțată de Tribunalul Covasna în dosarul nr-, având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, s-a constatat lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 23 2008, când părțile au lipsit, iar instanța în temeiul art.146 Cod procedură civilă pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise și în baza art.260 alin.1 Cod procedură civilă, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru 30 2007.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Constată că prin Sentința civilă nr.513/20.05.2008 pronunțată de Tribunalul Covasnas -a admis acțiunea formulată de reclamantul împotriva Administrației Finanțelor Publice A fost obligată pârâta să restituie reclamantului suma de 6036,07 lei reprezentând taxă de primă înmatriculare achitată cu chitanța seria - 2A nr.-/31.05.2007 pentru autoturismul Ford Mondeo, fabricat în anul 2001, nr. de identificare - plus dobânda legală calculată de la data plății sumei și până la restituirea efectivă.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut următoarele:
Reclamantul a dobândit prin cumpărare autoturismul marca Ford Mondeo, fabricat în anul 2001, nr. identificare care provine din spațiul Uniunii Europene.
Pentru înmatricularea autoturismului în România, reclamantul a plătit taxa de primă înmatriculare, în sumă 6.036,07 Ron achitată cu chitanța seria - nr.- din 21.05.20007, în temeiul art. 2141Cod fiscal, conform chitanței seria - nr.- din 28.03.2008.
În drept, instanța reținut că potrivit art. 2141-2143din Codul fiscal și pct. 31/1-31/2 din Normele Metodologice de aplicare a Codului fiscal, taxa specială pentru autoturisme și autovehicule se plătește cu ocazia primei înmatriculări în România, de către o persoană fizică sau juridică care face înmatricularea, atât pentru autoturisme și autovehicule noi cât și pentru cele rulate, aduse din import, din state comunitare ori din alte state.
Conform art. 90 paragraful 1 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene, nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Rațiunea acestei reglementări comunitare este asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care ar decurge din perceperea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din state membre (concluzie formulată și în Hotărârea CJE în cauza Weigel/2004).
Așadar, finalitatea acestei reglementări este de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară. Or, în România nu se percepe nici un fel de taxa pentru autoturismele produse în țară și înmatriculate aici.
Prin introducerea art.2141din Codul fiscal, legiuitorul român încalcă în mod direct dispozițiile menționate ale Tratatului, instituind un regim fiscal discriminatoriu pentru autoturismele aduse în România din Comunitatea Europeană și reînmatriculate pe teritoriul României, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara lor de proveniență, în timp ce, pentru reînmatricularea autoturismelor înmatriculate deja în România, taxa nu se mai percepe.
Având în vedere principiul efectului direct al Tratatului asupra ordinii juridice interne a României, precum și prevederile art.148 alin (2) si (4) din Constituția României, potrivit cu care, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare, iar Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării, instanța de contencios administrativ constată că prevederile art 2141-2143din Codul fiscal sunt reglementări contrare celor comunitare și astfel se impune înlăturarea aplicării lor.
Reținând așadar că, de la data de 01.01.2007, art. 90 alin. (1) din Tratat face parte din ordinea juridică internă a României, instanța a apreciat că reclamantul este îndreptățit să solicite realizarea dreptului său conferit de reglementarea comunitară de bază, drept care îi este încălcat prin impunerea aplicării reglementării dreptului național cu caracter contrar.
Având in vedere aceste considerente, prima instanță, în temeiul art. 18 alin (1) pct. 1 din Legea nr. 554/2004, a admis cererea de chemare în judecată și a recunoscut reclamantei dreptul de a obține restituirea sumei achitate cu titlul de taxă de primă înmatriculare.
Pentru acoperirea prejudiciului cauzat reclamantei prin imposibilitatea folosirii sumei achitate dar nedatorate, instanța a obligat pârâta la suportarea dobânzii legale aferente debitului, calculată de la data încasării și până la plata efectivă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice G criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că prin întâmpinare a invocat excepția inadmisibilității acțiunii pe calea contenciosului administrativ deoarece reclamantul a solicitat restituirea taxei de primă înmatriculare și nu a arătat care este actul administrativ prin care a fost vătămat într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim. prevederile art.1 și 2 din Legea nr.554/2004. Prima instanță nu s-a pronunțat cu privire la această excepție.
Reclamantul a arătat că a urmat procedura prealabilă adresând o cerere Ministerului Economiei și Finanțelor, Agenției Naționale de Administrare Fiscală, Direcției Generale a Finanțelor Publice C, Trezoreriei G prin care solicită restituirea sumei de 6036,07 lei sumă ce reprezintă taxa de primă înmatriculare pentru un autoturism din import plătită la data de 31.05.2007. Prin adresa de răspuns nr.1709/23.01.2008 i s-au arătat motivele pentru cererea sa nu poate fi aprobată. Taxa specială a fost plătită în baza prevederilor art. 2141-2143din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal. Încasarea acesteia este legală, iar restituirea unor sume de la buget se realizează numai în condițiile art.117 din OG 92/2003. Chitanța pe care reclamantul a primit-o de la Trezoreria G nu poate fi considerată act administrativ fiscal conform art. 41 din OG 92/2003.
Nici răspunsul la cererea reclamantului de restituire a taxei nu poate fi considerat act administrativ fiscal. Prima instanță a reținut greșit că în România nu se percepe niciun fel de taxă pentru autoturismele produse în țară și înmatriculate aici, taxa specială este datorată cu ocazia primei înmatriculări în România, ea aplicându-se cu ocazia primei înmatriculări și autoturismelor care se produc în România. Art.90 din Tratatul de instituire a Comunității Europene nu este incident în cazul de față. Taxa nu este contrară dispozițiilor comunitare ca principiu general. La 1 iulie 2008 intrat în vigoare OUG 50/2008 care instituie taxa de poluare pentru autovehicule. Legiuitorul a dispus numai restituirea în parte a taxei achitate în perioada 1.01.2007 - 30.06.2008 și nu restituirea integrală a taxei. Se menționează că prevederile proiectului de norme metodologice privind taxa de poluare pentru autovehicule sunt conforme cu criteriile europene. Solicită casarea sentinței pronunțate de Tribunalul Covasna.
La dosar a depus întâmpinare intimatul reclamant solicitând respingerea recursului. Arată că recurenta trebuie să-i restituie taxa achitată întrucât aceasta nu a fost datorată potrivit legislației comunitare care are prioritate. Consideră că refuzul autorităților administrativ - fiscale de a-i restitui taxa concretizată prin adresă este supus cenzurii pe calea contenciosului administrativ. Instituirea taxei de poluare nu afectează nelegalitatea taxei de primă înmatriculare.
Analizând actele și lucrările dosarelor, sentința atacată raportat la motivele de recurs invocate Curtea apreciază recursul ca nefondat.
Excepția inadmisibilității acțiunii pe calea contenciosului administrativ a fost respinsă implicit prin reținerea cauzei spre soluționare și pronunțarea unei hotărâri judecătorești. S-ar fi putut pune în discuție eventual specializarea completului de judecată. Reclamantul are posibilitatea de a contesta plata taxei de primă înmatriculare. Este dreptul fiecărei persoane de a avea acces la instanță, drept reglementat atât de dispozițiile art.21 alin. 1 din Constituție cât și de dispozițiile art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Reclamantul, o persoană ce s-a considerat vătămată într-un drept al său prin obligarea la plata unei taxe de primă înmatriculare în România a autoturismului achiziționat, s-a adresat pârâtei Administrația Finanțelor Publice G cu o cerere prin care solicită restituirea taxei plătită.
Cererea i-a fost respinsă prin emiterea unei adrese în care s-a precizat că nu există temei legal pentru restituire.
Ne aflăm în acest fel în prezența unui refuz de restituire nejustificat având în vedere prevederile dreptului comunitar.
Deși nu îmbracă forma unei decizii sau dispoziții, adresa 1709/23.01.2008 emisă de Administrația Finanțelor Publice G reprezintă modalitatea de soluționare a plângerii prealabile, urmată de reclamant conform dispozițiilor art.7 din Legea nr.554/2004.
Corect instanța de fond a constatat că taxa de primă înmatriculare percepută reclamantului este nelegală, fiind în contradicție cu prevederile art. 90 alin. 1din Tratatul instituind Comunitatea Europeană și a dispus restituirea acestei taxe.
Prin instituirea acestei taxe s-a creat o situație discriminatorie între persoanele care își achiziționează autoturisme rulate aduse din import și persoanele care își achiziționează autoturisme rulate din România, în sensul că aceștia din urmă sunt scutiți de plata acestei taxe, beneficiind astfel de o situație avantajoasă.
Această taxă, stabilită de art. 2141din Codul fiscal este percepută doar în cazul înmatriculării în România, după 1.01.2007, a unui autovehicul care a fost anterior înmatriculat în alt stat membru al Uniunii Europene decât România, nu și pentru un autovehicul care a fost deja înmatriculat în România, indiferent de nivelul de poluare.
Curtea constată că, în aceste împrejurării, nu se aplică în mod uniform principiul "poluatorul plătește" și nici nu se respectă prevederile art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană.
Curtea de Justiție a Comunităților Europene în cauzele reunite C-290/05 și C 333/2005 în cauzele reunite C-290/05 și C-333/05, . Nâdasdi -es - Regionalis, respectiv Hona Nemeth -es - Regionalis - a arătat următoarele:
În sistemul Tratatului instituind Comunitatea Europeană art. 90 suplimentează dispozițiile referitoare la abolirea taxelor vamale și a măsurilor cu efect echivalent. Scopul acestuia este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricăror forme de protecție care pot rezulta din aplicarea unor impozite interne care discriminează produsele provenite din alte state membre (cauzele reunite C-393/04 și C-41/05, Air Industries ).
În ceea ce privește impozitarea autoturismelor second-hand importate, Curtea a apreciat de asemenea că art. 90 caută să asigure completa neutralitatea impozitării interne sub raportul concurenței între produsele care se află deja pe piața națională și produsele importate (cauza C-387/01,Weigel).
Conform unei jurisprudențe bine stabilite, art. 90 par. 1 este încălcat atunci când taxa aplicată produselor importate și taxa aplicată produselor naționale similare sunt calculate diferit pe baza unor criterii care conduc, chiar dacă numai în anumite cazuri, la un nivel al taxei mai mare în cazul produselor importate (a se vedea cauza Weigel) Totuși, chiar dacă nu sunt îndeplinite condițiile pentru existența unei asemenea discriminări, impozitarea poate fi discriminatorie în mod indirect, datorită efectelor pe care le produce.
In scopul de a asigura neutralitatea impozitării interne prin respectarea regulilor de concurență între autoturismele uzate aflate deja pe piața națională și autoturismele similare importate, este necesar să fie comparate efectele taxei de înmatriculare pentru vehiculele nou importate dintr-un alt stat membru decât cel în cauză cu efectele valorii reziduale a taxei de înmatriculare care afectează vehiculele similare înmatriculate deja în acea țară și cărora, pentru acest scop, Ie-a fost deja aplicată această taxă. (În speță se analiza situația Ungariei ).
O comparație cu autoturismele second-hand plasate în circulație în țară înainte de intrarea în vigoare a Legii privind taxele de înmatriculare nu este relevantă. Scopul art. 90 nu este acela de a împiedica statele membre să introducă noi impozite sau să schimbe cota de impunere sau baza de impunere a unor impozite existente.
Cât privește criteriile care pot fi folosite pentru determinarea unei taxe, Curtea Europeană de Justiție a observat că, în stadiul său actual, dreptul comunitar nu restrânge libertatea fiecărui stat membru de a construi un sistem fiscal care acele diferențieri între anumite produse, chiar dacă este vorba de produse similare în sensul art. 90 par. 1 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană pe baza unor criterii obiective, cum ar fi proveniența materiilor prime folosite sau procesul de producție aplicat. Totuși, o asemenea diferențiere este compatibilă cu dreptul comunitar numai dacă urmărește obiective care sunt ele însele compatibile cu cerințele Tratatului și ale legislației comunitare secundare și dacă regulile în cauză sunt de natură să evite orice formă de discriminare, directă sau indirectă, îndreptată împotriva importurilor din alte state membre sau orice altă formă de protecție a produselor naționale concurente (cauza Outokumpu).
În contextul sistemul taxelor de înmatriculare, criterii precum tipul motorului, capacitatea cilindrică și clasificarea fundamentată pe motive de protecție a mediului reprezintă criterii obiective. Prin urmare ele pot fi folosite într-un asemenea sistem. Pe de altă parte, nici nu există vreo cerință ca valoarea taxei să fie legată de prețul autoturismului.
Totuși, o taxă de înmatriculare nu trebuie să împovăreze produsele provenind din alte state membre mai mult decât produsele naționale similare".
Faptul că pe parcursul soluționării litigiului intrat în vigoare OUG nr. 50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule nu afectează nelegalitatea taxei de primă înmatriculare.
Compensarea nu este posibilă atâta timp cât nu este stabilită o creanță a recurentei pârâte împotriva reclamantei având ca obiect taxa de poluare. Prin compensație se sting dacă două obligații reciproce până la concurența celei mai mici. În prezent doar creanța reclamantei este certă, lichidă și exigibilă, recurenta pârâtă nu deține o creanță față de aceasta.
Pentru aceste considerente constatând că motivele de recurs invocate sunt nefondate, Curtea, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, raportat la art. 304 pct.9 și 304/1 Cod procedură civilă va respinge recursul declarat de recurenta Administrația Finanțelor Publice G, împotriva sentinței civile nr. 513/20.05.2008 pronunțată de Tribunalul Covasna în dosarul nr-.
Văzând și prevederile art. 274 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta Administrația Finanțelor Publice G împotriva sentinței civile nr.513/20.05.2008 pronunțată de Tribunalul Covasna.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi 30.09.2008.
Președinte, Judecător, JUDECĂTOR 2: Silviu Gabriel Barbu
- - - - - - -
Grefier,
Red.MC 30.09.2008/dact.VP 01.10.2008/2 ex
Judecător fond
Președinte:Clara Elena CiapăJudecători:Clara Elena Ciapă, Silviu Gabriel Barbu