Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 718/2009. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr. 718/ Dosar nr-
Sedința publică din 02 noiembrie 2009
Completul de judecată compus din:
PREȘEDINTE: Silviu Gabriel Barbu JUDECĂTOR 2: Mirena Radu
- - - - JUDECĂTOR 3: Clara
- - - - judecător
GREFIER -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursurilor declarate de intimatele Direcția Generală a Finanțelor Publice B și Direcția Generală a Finanțelor Publice M împotriva sentinței civile nr. 713/CA din 30 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ în dosarul nr-, având ca obiect anulare act control taxe și impozite.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedură îndeplinită
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 20 octombrie 2009, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din aceea zi, care face parte integrantă din prezenta decizie.
Instanța, pentru a da posibilitatea părților de a depune la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de 27 octombrie 2009, apoi pentru data de 2 noiembrie 2009.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin sentința civilă nr. 122/18.09.2007 Tribunalul Brașova anulat parțial decizia nr. 235/27.09.2006 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice B, raportul de inspecție fiscală nr.1147/18.04.2006 și decizia de impunere nr. 175/14.04.2006 întocmită de Direcția Generală a Finanțelor Publice M pentru impozitul pe venit suplimentar în sumă de 4541 lei și accesoriile aferentei și a respins acțiunea și a menținut actele fiscale contestate pentru suma de 126.831 lei reprezentând TVA suplimentară și accesoriile aferente.
Prin decizia nr. 211/CA/R/2008 a Curții de APEL BRAȘOVs -au respins recursurile declarate de reclamantă și pârâtă împotriva acestei sentințe.
Prin decizia nr. 695/28.10.2008 Curtea de APEL BRAȘOVa admis cererea de revizuire formulată de reclamanta - Agro SRL și a admis recursul reclamantei, a casat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Brașov.
În considerentele hotărârii s-a reținut că sunt incidente dispozițiile art. 322 pct.5 Cod procedură civilă. Astfel, nu s-au avut în vedere toate documentele contabile din perioada 2003-2005. O parte din aceste documente au fost examinate de Direcția Generală a Finanțelor Publice M, organul fiscal competent teritorial la acea dată. După schimbarea sediului revizuientei Direcția Generală a Finanțelor Publice Bae fectuat un nou control și a stabilit în sarcina societății obligațiile fiscale contestate. Controlul s-a efectuat doar pe baza unor documentele financiar contabile fără să fi avut în vedere cele reținute de Direcția Generală a Finanțelor Publice M și factura fiscală nr. -/30.04.2002 prin care s-a achitat un imobil achiziționat de revizuientă, imobil reprezentând secția a Fabricii.
Instanța a apreciat că este necesară efectuarea unei expertize contabile prin care să se solicite lămuriri cu privire la perioada supusă controlului și la caracterul deductibil al TVA achitat la achiziționarea imobilului - secția a Fabrica de.
Tribunalul Brașovs -a conformat considerentelor instanței de control judiciar și a efectuat expertiza contabilă dispusă după care a pronunțat hotărâre în cauză.
Prin sentința civilă nr. 713/CA din 30 iunie 2009, Tribunalul Brașov admis contestația formulată de contestatoarea - SRL B, în contradictoriu cu intimatele DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M și a anulat Decizia nr. 235/27.09.2006, emisă de intimata B, Raportul de inspecție fiscală din 14.04.2008 înregistrat sub nr. 1147/18.04.2006 și decizia de impunere nr. 175/14.04.2006, întocmite de intimata M și a obligat intimatele să plătească contestatoarei suma de 2364,6 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut că din raportul de inspecție fiscală nr. 1147/18.04.2006 întocmit de Direcția Generală a Finanțelor Publice reiese că, în urma controlului efectuat la reclamanta - B (fostă AGRO SRL), s-au constatat obligații fiscale suplimentare, din care reclamanta contestă: suma de 4.541 lei -impozit pe profit, cu 1274 lei majorări și 254 lei penalități de întârziere și suma de 126.831 lei -taxă pe valoare adăugată, cu 66.966 lei majorări și 15.981 lei penalități de întârziere.
Aceste obligații suplimentare sunt în legătură cu imobilul Secția - B, achiziționat de reclamantă în aprilie 2002 cu valoare contabilă de 117.532 lei.
În ceea ce privește impozitul pe profit în sumă de 4.541 lei și accesoriile aferente, instanța a reținut că pentru imobilul descrise mai sus reclamanta a calculat și a înregistrat în contabilitate amortizarea aferentă, luând în considerare o durată normală de recuperare a valorii de intrare de 5 ani, stabilită prin Hotărârea adunării generale din data de 15.04.2002 și a dedus cheltuielile respective la stabilirea impozitului pe profit.
Reclamanta a avut în mod corect în vedere dispozițiile de la pct. 12 lit. f din HG nr.909/1997 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.15/1994 în conformitate cu care: "În cazul mijloacelor fixe cumpărate cu durata normală de utilizare expirată, valoarea de intrare este dată de costul de achiziție. Durata normală de utilizare în care se va recupera valoarea de intrare, se stabilește de o comisie tehnică. În mod similar se va proceda și în cazul mijloacelor fixe, cu durata expirată, la care se fac cheltuieli de investiții."
Din Raportul de expertiză tehnică nr.-/2007 rezultă că imobilul în discuție are perioada de utilizare normală depășită, cu excepția unor construcții nesemnificative în ansamblul întregului imobil.
Instanța a avut în vedere că actul normativ citat mai sus lasă la aprecierea conducerii societății în câți ani să se facă amortizarea mijloacelor fixe cu durata expirată, iar stabilit perioada de 5 ani, astfel că impozitul pe profit stabilit de reclamantă este corect și nu se impune suplimentarea lui cu suma de 4.541 lei și implicit cu accesoriile respective.
Toate aceste aspecte reținute în prima sentință nu au fost criticate prin cererea de recurs formulată de contestatoare ce a fost admisă, astfel că aceleași considerente au fost din nou reținute de instanță cu privire la suma de 4.541 lei și accesoriile aferente reținute în actele administrative contestate.
În ceea ce privește taxa pe valoare adăugată în valoare de 126.831 lei și accesoriile aferente, se reține că imobilul în discuție a fost achiziționat în aprilie 2002, prin contractul de vânzare-cumpărare nr.602/30.03.2002 și facturii nr.-/30.04.2002, valoarea imobilului fiind de 7.943.628.679 lei vechi din care 1.268.310.461 lei vechi reprezentând TVA.
În baza cererii nr.47240/23.05.2002 contestatoarea a solicitat de la Tg. M rambursarea TVA, iar ca urmare acestei cereri s-a efectuat verificarea și legalitatea sumelor de rambursat, întocmindu-se procesul verbal nr.1275/19.06.2002, prin care se constată dreptul de rambursare a TVA în sumă de 126.831 lei RON, sumă restituită prin OP nr.421/14.06.2002 prin Trezoreria Tg.
În urma controlului efectuat în perioada 27.03-14.04.2006 DGFP M constată că pentru imobilul achiziționat în anul 2002 în baza facturii nr. -/30.04.2002 dispare dreptul de deducere TVA, motivat de faptul că imobilul nu a fost folosit pentru desfășurarea activității de fabricare a zahărului, înscrisă în actul constitutiv ca activitate principală.
Instanța a avut în vedere Raportul de expertiză contabilă nr.-/2009 în care expertul concluzionează că din verificarea primului act de control, respectiv Procesul verbal nr.1275/13.06.2002 raportat la actele normative în vigoare la acea dată - respectiv OUG nr.17/2000 și HG nr.401/2000, s-a constatat că măsura privind rambursarea de TVA a fost corectă.
Se mai arată că măsura luată de organul de control prin Raportul de inspecție fiscală nr.1147/18.04.2006, de anulare a dreptului de rambursare TVA în sumă de 126.831 lei și calcularea de accesorii nu este legală deoarece nu există o decizie a conducătorului inspecției fiscale competent, pentru reverificarea perioadei 01.02.2002-30.04.2002, care a făcut obiectul primului control, deși fapta sancționată de organul de inspecție fiscală a avut loc în anul 2002 este analizată potrivit actelor normative care au intrat în vigoare la data de 01.10.2004, iar motivele pe care se sprijină sunt contradictorii și străine de natura obiectivului inspecției.
Instanța a reținut că într-adevăr motivația intimatei pe prevederile art.145 din Legea nr.571/2003 (intrată în vigoare la data de 01.01.2004 și care nu se aplica contestatoarei dată fiind data achiziționării imobilului) ar duce la o retroactivitate a legii, ceea ce contravine principiilor de drept civil privind aplicarea legii numai pentru viitor. Prin urmare, toate apărările intimatei DGFP B bazate de Legea nr.571/2003 și normele de aplicare a acesteia sunt nefondate.
Chiar dacă prin Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal au fost reluate dispozițiile art.18 și 19 din OUG nr.17/2000, instanța a reținut că în baza acestor din urmă dispoziții organul de control a dispus rambursarea de TVA, astfel că revenirea asupra acestei dispoziții în baza acelorași temeiuri este nefondată.
În raport de toate aceste considerente și față de concluzia expertului cu privire la faptul că măsura dispusă prin Decizia nr.235/2006 de respingere a contestației nu este legală, instanța a apreciat că nu se impune ca contestatoarea să restituie suma de 126.831 lei și accesoriile aferente, contestația cu privire la acest aspect fiind fondată.
Pentru aceste motive, instanța a admis contestația formulată de - SRL B, cu consecința anulării actelor contestate, conform celor din dispozitiv.
În temeiul art.274 Cod procedură civilă, a dispus obligarea intimatelor la plata cheltuielilor de judecată avansate în cauză de contestatoare, constând în taxa de timbru, timbru judiciar și onorariu de expert.
Împotriva hotărârii au declarat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice B și Direcția Generală a Finanțelor Publice M si au solicitat respingerea acțiunii contestatoarei. În dezvoltarea motivelor de recurs au arătat că au fost încălcate dispozițiile art. 8 din Legea nr 15/1994 privind amortizarea capitalului imobilizat în active corporale și necorporale și pct. 12 lit. f din HG nr. 909/1997 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 15/1194, în sensul că hotărârea a fost luată de asociatul unic al societății în absența unei comisii tehnice. Recalcularea s-a efectuat având în vedere o durată normală de funcționare a imobilului de 40 de ani, conform HG nr. 964/1998 pentru aprobarea clasificației și duratei normale de funcționare a mijloacelor fixe.
Instanța de fond nu a analizat aspectul potrivit căruia organele fiscale au constatat că intimata nu a înregistrat în evidența contabilă în perioada trimestrului III 2005, două facturi fiscale reprezentând refacturări utilități. Prin neînregistrarea în contabilitate a facturilor s-au diminuat veniturile în exploatare cu suma de 2881 lei.
Un alt motiv de recurs a fost acela potrivit căruia nu se poate deduce TVA pentru bunuri care nu au intrat în nici un circuit, nu au produs nimic și care au imobilizat numai niște fonduri ale societății. Bunul trebuie să fie proprietatea firmei dar trebuie să fie și utilizat în scopuri economice.
Instanța de fond nu a analizat dacă reclamanta a desfășurat sau nu activitate economică, dacă a avut sau nu înregistrate venituri aferente obiectului de activitate la data controlului și nici după 4 ani de la achiziția imobilului, dacă a declarat sau nu punct de lucru la adresa imobilului.
Probele cauzei arată că nici una dintre aceste condiții nu sunt îndeplinite de reclamantă astfel încât în mod legal organele fiscale au reconsiderat suma de 126.831 lei TVA dedusă inițial reprezentând achiziția imobilului din B, str. -, nr.166, stabilind că această taxă este datorată bugetului de stat.
Examinând hotărârea atacată, motivele de recurs invocate, dispozițiile art. 304 pct.7 și pct.9 Cod procedură civilă și art. 304/1 Cod procedură civilă, probele administrate în cauză se constată următoarele:
Cadrul procesual este limitat la condițiile pentru care a fost admisă cererea de revizuire a reclamantei. Dispozițiile instanței de fond date prin sentința civilă nr.122/ 2007 cu privire la impozitul pe venitul suplimentar în sumă de 4541 lei și accesoriile aferente au intrat în puterea lucrului judecat și nu mai pot fi analizate în prezenta cale extraordinară de atac a revizuirii, care se limitează doar la analizarea în fond a pretențiilor reclamantei cu privire la TVA suplimentar pentru imobilul secția a Fabricii.
Revizuirea s-a admis întrucât în cauză a existat înscrisuri concludente care ar duce la modificarea hotărârii inițiale și care nu au putut fi înfățișate de parte datorită nunei împrejurări mai presus de voința ei.
Instanța constată că neprezentarea la fondul cauzei a facturii de achiziție a imobilului nu a constituit motivul de respingere a acțiunii reclamantei. Acest imobil a fost cumpărat de societate fapt recunoscut și de reclamantă și de pârâtă. Factura de achiziție a imobilului este un act doveditor al acestei achiziții însă nu are vocația de a schimba starea de fapt reținută de instanța de fond. Chiar dacă acest înscris se afla la dispoziția organului fiscal și partea nu l-a putut prezenta în instanță se constată că prin acțiune nu s-a contestat achiziționarea imobilului ci faptul că, pentru TVA-ul stabilit pentru acesta se aplică deducerea legală întrucât sunt întrunite condițiile prevăzute de lege.
Și expertiza tehnică efectuată în cauză confirmă starea de fapt reținută de prima instanță. Concluziile acestei expertize arată că anularea dreptului de rambursare a TVA, măsură propusă de organul de control prin procesul verbal nr. 1147/2006 nu este legală pentru că nu există o decizie a conducătorului inspecției fiscale competent pentru reverificarea perioadei 01.02.-30.04.2002 care a făcut obiectul primului control. Fapta sancționată a avut loc în anul 2002 și este analizată conform actelor normative intrate în vigoare la 01.01.2004.
Instanța de recurs constată însă faptul că în cauză nu s-a dispus o reverificare a acțiunii de inspecție de către organul fiscal. acesta a făcut constatările cuprinse în actul întocmit cu acel prilej.
Din documentele contabile a rezultat că în perioada 01.01.2003-31.12.2005 societatea nu a desfășurat activitate conform cod - 1583 - " fabricarea zahărului" neavând venituri aferente acestui gen de activitate înregistrate în contabilitate, nu a avut angajați în acea perioadă, nu a declarat punct de lucru la adresa imobilului în cauză.
La data controlului, după 4 ani de la achiziție, unitatea nu a realizat pe seama imobilului operațiuni taxabile care să-i dea dreptul, potrivit art. 145 alin.3 lit. a Cod fiscal, să deducă TVA pentru achiziția lui.
Conform actului normativ în vigoare la data achiziției imobilului - OUG nr. 17/2000- art. 19 lit.b "pentru efectuarea dreptului de deducere a taxei pe valoare adăugată aferentă intrărilor contribuabilii sunt obligați să justifice că bunurile în cauză sunt destinate pentru nevoile firmei și sunt în proprietatea acestuia". Incidente în cauză sunt și normele metodologice de aplicare ale Legii 571/2003 privind Codul fiscal.
Instanța de recurs constată însă că au existat după achiziție, în această perioadă de timp, litigii cu - Production SRL, - 2000 SA, Fabrica de, privire la drepturi reale asupra acestui bun, litigii care nu au fost inițiate de societate și nu îi este imputabilă întârzierea în folosirea acestui bun conform destinației sale.
Ca urmare, recursurile se constată a fi nefondate și se vor aplica dispozițiile art. 312 alin 1 Cod procedură civilă.
Cu privire la solicitarea intimatei de a se acorda cheltuieli de judecată se constată că nu s-a făcut dovada efectuării lor, astfel încât urmează a se respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de recurentele DGFP B și DGFP M împotriva sentinței civile nr.713/30.06.2009 pronunțată de Tribunalul Brașov - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
Respinge cererea intimatei - SRL B de acordare a cheltuielilor de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 2.11.2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - - -
Grefier,
Red MR 21.12.2009
Dact RP 6.01.2010
5 ex
Jud fond M
Președinte:Silviu Gabriel BarbuJudecători:Silviu Gabriel Barbu, Mirena Radu, Clara
