Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 709/2009. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr.709/ Dosar nr-
Sedința publică din 02 noiembrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Silviu Gabriel Barbu judecător
- - - - JUDECĂTOR 2: Mirena Radu
- - - - JUDECĂTOR 3: Clara
GREFIER -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice în baza mandatului de reprezentare acordat de ageNția națională de administrare fiscală - garda financiARĂ B - pârâta în cauză, împotriva sentinței civile nr. 430/CA/14.04.2009 pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ în dosarul nr-, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999).
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 20 octombrie 2009, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din aceea zi, care face parte integrantă din prezenta decizie.
Instanța, pentru a da posibilitatea părților de a depune la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de 27 octombrie 2009, apoi pentru data de 2 noiembrie 2009.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Constată că prin sentința civilă nr.430/CA/14.04.2009 a Tribunalului Brașov - Secția comercială și de contencios administrativ s-au dispus următoarele: s-a admis acțiunea formulată de reclamanții, B, G, și în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ - PRIN GARDA FINANCIARĂ și în consecință:
A obligat pârâții să plătească reclamanților sumele reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, începând cu data de 22.03.2004 sau pentru cei deveniți funcționari publici ulterior de la data numirii lor în funcție și până la data pronunțării prezentei hotărâri, dispunându-se totodată actualizarea sumelor datorate reclamanților cu indicele de inflație de la data scadenței și până la data plății efective a drepturilor salariale.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamanții sunt funcționari publici in cadrul AGENȚIEI NAȚIONALE DE ADMINISTRARE FISCALĂ - GARDA FINANCIARĂ SECȚIA JUDEȚEANĂ B, aspect necontestat de pârâta și care rezultă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
. 188/1999 inițial prin art. 29 al. 1 lit. c și și apoi prin art. 31 instituit dreptul funcționarilor publici la un salariu compus, in afară de salariul de bază și sporul de vechime, și din suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Dispozițiile art. 29 și apoi 31 al. 1 lit. c, d din. 188/1999 au fost suspendate succesiv prin OUG 92/2004 - art. 44 pentru anul 2005 și OUG 2/2006 pentru anul 2006.
Deși prin efectul actelor normative arătate mai sus, exercițiul dreptului de a încasa cele două sporuri, prevăzut de prevederile art. prevederile art.29 al. 1 lit. c și d (devenit 31) din Legea nr.188/1999 republicată, a fost suspendat până la sfârșitul anului 2006, totuși această împrejurare nu echivalează cu stingerea dreptului, ci are ca efect numai imposibilitatea realizării prerogativelor sale în intervalul de timp pentru care s-a suspendat exercițiul dreptului.
Dreptul continuă să existe până la momentul adoptării unei dispoziții legale exprese contrare, deoarece, în materia dreptului muncii, este pe deplin aplicabil principiul derivând din "teoria a drepturilor câștigate", astfel încât nu poate fi acceptată ipoteza unei abrogări implicite a unei prevederi legale care a instituit un drept. Cum raportul de serviciu al funcționarului public este similar unui raport de muncă în ceea ce privește drepturile legale, acest principiu este pe deplin aplicabil și în situația funcționarilor publici.
Ca atare, orice restrângere adusă acestui drept, categorie în care intră și suspendarea, poate avea loc numai dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 53 din Constituție (fostul art. 49 ). Ori, nici una dintre legile prin care s-a suspendat exercitarea dreptului nu întrunește cerințele impuse de textul legii fundamentale, nefiind adoptate pentru apărarea siguranței naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor sau pentru desfășurarea instrucției penale, prevenirea consecințelor unei calamități naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav. Prevederile legale prin care s-a suspendat acordarea celor două suplimente în perioada 2005 și 2006 au avut caracter temporar, iar în prezent nu mai sunt în vigoare, astfel încât nu mai pot forma obiectul controlului de neconstituționalitate, conform Legii nr. 47/1992, republicată.
Instanța, a analizat textele în discuție, în aplicarea principiului prevăzut de art. 3 Cod civil, a apreciat că dispozițiile privind suspendarea nu au produs nici un efect sub aspectul existenței dreptului la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei, și deci, nu au avut drept consecință suprimarea acestuia în materialitatea sa pentru perioada în care au fost în ființă. Această suspendare nu poate echivala cu stingerea dreptului, ci are ca efect numai imposibilitatea realizării acestuia în intervalul de timp pentru care a fost suspendat exercițiul său.
Deși nu se poate nega dreptul legiuitorului de a suspenda aplicarea anumitor dispoziții legale, acest drept trebuie exercitat cu respectarea cerințelor impuse de art. 56 și 64 din Legea nr. 24/2000.
Așa fiind și cum, în raport cu principiul activității legii civile, ce decurge din art. 15 din Constituție și din art. 1 din Codul civil, dispozițiile art. 29 al. 1 și ulterior 31 al. 1 din Legea nr. 188/1999 fiind în vigoare în toată această perioadă, rezultă că dreptul la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei acordate funcționarilor publici prin acest text a existat în perioada anilor 2005-2006, fiind în ființă în întreaga perioadă menționată și, fiind conforme cu principiile înscrise în art. 38 alin. (2) din Constituția anterioară [art. 41 alin. (2) din Constituția revizuită în 2003], nu s-a constatat că ar fi neconstituționale.
Mai mult, suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența pentru anii 2005 - 2006.
Suspendarea acestui drept recunoscut și garantat nu poate înlătura existența lui anterioară, pentru că s-ar contraveni atât art. 53 din Constituția revizuită (art. 49 din Constituția anterioară) privind cazurile când se poate restrânge exercițiul unui drept, cât și reglementărilor date prin art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Ca urmare, pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, redusă la nudum jus, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada celor 2 ani, pentru care exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat. Altfel, s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial, a cărui existență este recunoscută, să fie vidat de substanța sa și, practic, să devină lipsit de orice valoare.
De aceea, respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi opriți de a se bucura efectiv de acestea pentru perioada în care au fost prevăzute de lege.
Ca urmare, ordonatorilor principali de credite și, după caz, ordonatorilor de credite de inferior le revine obligația să plătească funcționarilor publici, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei cuvenite acestora în conformitate cu art. 31 al. 1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, începând cu datele reținute in dispozitivul prezentei hotărâri (și care reprezintă data dobândirii calității de funcționar public) și până la data pronunțării, acțiunea a fost admisă.
Cuantumul acestor drepturi salariale nu este prevăzut de nici un act normativ, astfel că nu poate fi acordat procentul de 25% solicitat de reclamanți.
Pârâții au fost obligați la plata sumelor reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei actualizate cu indicele de inflație având în vedere faptul că în materia raporturilor de serviciu, similar raporturilor de muncă, se prezumă punerea în întârziere a angajatorului, odată cu data nașterii dreptului, sarcina probei revenindu-i acestuia raportat la data nașterii prejudiciului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs DGFP B în numele ANAF- Garda Financiară B, arătând că sentința este criticabilă sub aspectul legalității și temeiniciei, pentru că nu au fost respinse pretențiile reclamanților anterioare datei de 10 februarie 2006 ca fiind prescrise. De asemenea, recurenta susține că în mod greșit instanța de fond a dispus acordarea și plata suplimentului postului și a suplimentului treptei de salarizare pentru reclamanți, fără să fi observat că obiectul litigiului îl constituie un drept de creanță care nu există, care nu avea cum să fi fost îngrădit, dreptul de creanță nefiind bun în accepțiunea art.1 din Protocolul Adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Recurenta mai arată că nicio prevedere legală nu stabilește cuantumul pentru cele două suplimente salariale, astfel că acestea nu pot fi acordate și cu atât mai mult nu pot fi plătite. Instanțele de judecată, potrivit mai multor decizii ale Curții Constituționale (nr.818/2008, 819/2008, 820/2008), nu au competența să înlocuiască norme juridice cu putere de lege cu alte create pe cale jurisprudențială, pe considerentul că ar fi discriminatorii. Recurenta concluzionează că din moment ce OG nr.6/2007 din materia salarizării funcționarilor publici nu prevede cuantumul celor două suplimente salariale și nici nu le menționează în sensul că sunt drepturi salariale ce ar trebui plătite funcționarilor publici, atunci nici instanțele de judecată nu pot să oblige angajatorii instituții publice să plătească funcționarilor publici reclamanți aceste drepturi salariale. Recurenta a menționat mai multe exemple din jurisprudența națională, inclusiv din jurisprudența instanței supreme.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimații reclamanți au solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței atacate, ca fiind temeinică și legală. În esență, intimații reclamanți au arătat că sunt funcționari publici la ANAF- Garda Financiară B, astfel că le sunt aplicabile prevederile art.31 alin.1 lit.c și d din Legea nr.188/1999 republicată, care reglementează expres suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare ca fiind componente ale salariului cuvenit unui funcționar public, care au fost suspendate în timp prin diferite acte normative, în perioada 2004-2006, fără a mai fi suspendate pentru anii 2007 și 2008. Cu toate acestea, aceste drepturi de ordin salarial nu au fost acordate funcționarilor publici reclamanți, deși art.40 alin.2 din Codul muncii obligă angajatorii să acorde salariaților toate drepturile care decurg din lege ori din contractele de muncă. Reclamanții mai arată că neacordarea suplimentului postului și a suplimentului treptei de salarizare reprezintă o încălcare a prevederilor constituționale din art.53 alin.1, referitoare la limitele restrângerilor drepturilor și libertăților fundamentale consacrate constituțional. Reclamanții au depus și practică judiciară.
Examinând actele și lucrările dosarului prin prisma dispozițiilor art.304 ind.1 pr.civ. precum și prin prisma motivelor de recurs, instanța de recurs constată că recursul declarat de recurentul pârât ANAF - DGFP B în numele ANAF- Garda Financiară B este fondat și urmează a fi admis în parte, cu modificarea în parte a sentinței atacate și, în consecință, admiterea în parte a acțiunii reclamanților, în sensul recunoașterii dreptului acestora la suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare prevăzute de art.31 alin.1 lit.c și d din Legea nr.188/1999 republicată.
Instanța de fond a soluționat în parte corect litigiul dedus judecății, a făcut în parte o corectă aplicare a legii, reținând că funcționarii publici reclamanți au dreptul, potrivit art.31 lit.c și d din Legea nr.188/1999 republicată, la suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare.
Dreptul la acțiune al reclamanților funcționari publici subzistă câtă vreme prin acte normative succesive a fost suspendat. Astfel, prin art.44 din OUG nr.92/2004 și OUG nr.2/2006 s-a suspendat numai executarea dreptului la cele două categorii de suplimente salariale, fără să se înlăture existența acestora. Suspendarea dreptului nu poate echivala cu eliminarea, abrogarea, anularea dreptului consacrat prin lege anterior, suspendarea exercițiului dreptului nu poate conduce la suprimarea dreptului însuși, deoarece ar însemna că voința reală a legiuitorului ar fi extinsă și asupra unei situații pe care acesta nu a avut-o în vedere, încălcând principiul legalității, cu atât mai mult cu cât actele normative prin care a fost dispusă suspendarea acordării celor două suplimente salariale nu mai sunt în vigoare; de altfel, suspendarea aplicării unor dispoziții legale se poate dispune numai cu respectarea cerințelor impuse de art.56 și art.64 din Legea nr.24/2000. OUG nr.92/2004, nefiind în prezent în vigoare și prin natura sa de ordonanță cu aplicare temporară, poate fi criticată pentru neconstituționalitate de către instanțele de judecată, fără a mai fi necesar filtrul controlului posterior de constituționalitate pe care îl exercită Curtea Constituțională potrivit art. 146 lit.d din Constituția României. De asemenea, instanța de recurs constată că în cauză sunt incidente și dispozițiile art.38 din Codul muncii, potrivit cărora drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul unor tranzacții, renunțări sau limitări, acestea fiind protejate de subiectivism, abuz sau arbitrariu.
Recursul declarat de instituția publică pârâtă este întemeiat în parte, deoarece prevederile legale din materia salarizării funcționarilor publici au reglementări numai în privința recunoașterii dreptului reclamanților la suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare ca părți componente ale salariului, anume dispozițiile cuprinse în art.31 lit.c și d din Legea nr.188/1999 republicată și modificată, fără să existe vreo prevedere legală pentru acordarea efectivă, pentru plata acelor suplimente salariale. Tribunalul Brașova constatat corect, în motivarea soluției date, că dreptul reclamanților la cele două suplimente salariale este un drept actual prevăzut în art.31 lit.c și d din Legea nr.188/1999 republicată privind statutul funcționarilor publici, din moment ce această lege este în vigoare, cu acest conținut normativ pentru art.31 lit. c și Legea nr.188/1999 republicată și modificată prevede, însă, în cuprinsul art.31 alin.3 că "salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile Legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici", lege de salarizare expresă care nu face nicio referire la suplimentul postului și nici la suplimentul treptei de salarizare. Pentru funcționarii publici a fost aplicabilă OG nr.6/2007, ordonanță care "reglementează drepturile salariale și alte drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare" (art.1). În economia OG nr.6/2007 nu există nicio reglementare explicită pentru cuantificarea acestor două componente salariale, chiar dacă ele sunt prevăzute de plano în Legea privind statutul funcționarilor publici ca fiind părți ale salariului unui funcționar public. Prin urmare, cele două suplimente salariale nu pot fi acordate efectiv, în vreun cuantum, de către instanța de judecată.
În cauză sunt incidente dispozițiile art.41 alin.2 din Constituția României, care garantează dreptul salariaților la măsuri de protecție socială în diferite domenii și în alte situații prevăzute de lege, cum este și cazul funcționarilor publici, unde legiuitorul a prevăzut expres acordarea celor două categorii de sporuri menționate în acțiunea introductivă, precum și incidența art.15 alin.1 și 2 din Constituție privind principiul activității legii, respectiv neretroactivitatea legii, astfel încât un drept consacrat prin lege trebuie respectat de autoritățile statale, trebuie pusă în viață norma juridică cu putere de lege care a consacrat acel drept sau drepturi, pentru a se respecta principiul activității legii și cel al securității juridice.
Însă, instanța de judecată nu are abilitarea constituțională de a dispune în sectorul rezervat altor puteri publice, fiind imperativă respectarea principiului separației puterilor în stat, potrivit art.1 alin.4 din Constituție, precum și cel de respectare a competențelor autonome și exclusive ale celorlalte puteri constituționale. Însă recunoașterea unor drepturi de natură salarială ce sunt expres reglementate de o lege în vigoare intră în atribuțiile constituționale explicite ale instanțelor de judecată, prevederea plății efective și stabilirea cuantumului acestor drepturi de natură salarială fiind atributul altor autorități publice (legislativ, executiv).
Instanța nu poate fi ținută, în această materie, decât de prevederile legale aplicabile, aflate în vigoare, prevederi legale la care instanța are obligația de a se raporta în materia salarizării funcționarilor publici.
În consecință, recursul declarat de pârâtă urmează a fi admis în parte, iar sentința atacată va fi modificată în parte, în sensul recunoașterii dreptului reclamanților funcționari publici la suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare, conform art.31 alin. lit.c și d din Legea nr.188/1999 republicată.
Cu opinia separată a unui membru al completului de judecată.
Văzând și dispozițiile art.274 Cod pr.civ.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Admite în parte recursul declarat de pârâta ANAF- Garda Financiară B reprezentată prin DGFP B împotriva sentinței civile nr. 430/CA/14.04.2009 pronunțată de Tribunalul Brașov - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, pe care o modifică în parte în sensul că:
Admite în parte acțiunea formulată de reclamanții, B, G, în contradictoriu cu pârâta ANAF - Garda Financiară B și, în consecință,
Constată că reclamanții au dreptul la suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare prevăzut de art.31 alin.1 lit.c și d din Legea nr.188/1999 republicată.
Menține restul dispozițiilor sentinței atacate.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 02 noiembrie 2009.
Președinte, Judecător,
- - - - -
Cu opinie separată, în sensul admiterii în parte a recursului declarat de pârâtă, modificării în parte a sentinței atacate, admiterii în parte a acțiunii, respingerii petitului privind cuantumul de 25% al suplimentului postului și al suplimentului corespunzător treptei de salarizare, precum și menținerii celorlalte dispoziții.
Judecător,
- -
Grefier,
Opinie Separată:
Conform prevederilor art.31, alin.1 din Legea nr.188/1999 (forma actuală), pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din salariul de bază, sporul pentru vechimea în muncă, suplimentul postului, suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Dispoziția legală privind compunerea salariilor funcționarilor publici a fost suspendată prin art. 44 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.92/2004, text care a dispus expres că la data intrării în vigoare a acestui act normativ se suspendă aplicarea dispozițiilor art.29 din Legea nr.188/1999 (actual art.31), cu modificările ulterioare.
Prin Ordonanța Guvernului nr.2/2006, au fost suspendate prevederile art.29, alin.1, lit.c și lit.d din Legea nr.188/1999 (actual art.31), până la 31 decembrie 2006.
Prin modificarea adusă Legii nr.188/1999 prin Legea nr.251/2006, lit."d" a aliniatului 1 al art.29, care prevedea suplimentul corespunzător gradului, a fost modificată, în sensul prevederii suplimentului corespunzător treptei de salarizare.
Prin Ordonanța Guvernului nr.6/24 ianuarie 2007, au fost reglementate drepturile salariale și alte drepturi ale funcționarilor publici, până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar al legii de salarizare și altor drepturi ale funcționarilor publici, precum și drepturile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007.
Conform art.1, alin.2 din Ordonanța Guvernului nr.6/2007, sistemul de salarizare cuprinde salariile de bază, sporurile, premiile, stimulentele și alte drepturi.
Suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare se circumscriu noțiunii de sporuri, care fac parte din structura salariului funcționarilor publici, așa cum rezultă din prevederile art.31, alin.1 din Legea nr.188/1999, republicată.
Ordonanța Guvernului nr.6/2007 nu a abrogat prevederile textului enunțat, prin care s-a stabilit structura salariului, ci dimpotrivă în art.48 al acestui act normativ se arată că prevederile ordonanței se completează cu dispozițiile Legii nr.188/1999, republicată.
Se reține că, în componența salariilor funcționarilor publici trebuie să se regăsească suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Acordarea acestor suplimente se circumscrie prevederilor legale analizate mai sus, suspendarea dispusă prin actele normative menționate încetându-și aplicabilitatea, context în care dreptul revine în patrimoniul reclamanților, devenind actual.
Suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei sunt elemente componente ale salariului de bază al funcționarului public, așa încât devin aplicabile prevederile art.37 din Ordonanța Guvernului nr.6/2007, text în temeiul căruia salariile funcționarilor publici se plătesc înaintea oricăror alte obligații de plată ale autorității sau instituției publice și ele nu pot face obiectul vreunei limitări sau renunțări.
Art.37, alin.3 teza ultimă din Ordonanța Guvernului nr.6/2007, prevede expres că orice limitare sau renunțare efectuată cu încălcarea acestui principiu este lovită de nulitate absolută.
Alături de argumentele deduse din legislația națională, se constată că în speță sunt incidente și prevederile art.1 din Protocolul nr.1, adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, act normativ care de altfel face parte din dreptul intern, ca urmare a ratificării Convenției de către România, prin Legea nr.30/18 mai 1994.
Potrivit art.11 din Constituția României, statul român are obligația de a îndeplini întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte, iar tratatele ratificate de Parlament potrivit legii, fac parte din dreptul intern.
Garantarea drepturilor consacrate de Convenția Europeană a Drepturilor Omului presupune, atât respectarea acestora de către autoritățile naționale, cât și înlăturarea consecințelor eventualelor încălcări suferite de titularii lor și se asigură, în primul rând, de fiecare stat contractant.
Primul judecător al Convenției Europene a Drepturilor Omului este judecătorul național, care urmează să aplice direct prevederile privitoare la protecția drepturilor omului care au aplicabilitate directă în dreptul intern.
Articolul 1 din Protocolul adițional nr.1 la Convenția Europeană pentru apărarea Drepturilor Omului și libertăților fundamentale prevede că orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale și că nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Curtea Europeana a Drepturilor Omului a arătat prin jurisprudența sa constantă că noțiunea de "bun" se referă la orice valoare patrimonială, ca ansamblu de interese care decurg din raporturile cu conținut economic, pe care o persoană ar fi putut în mod efectiv și licit sa le dobândească.
Anterior a fost prezentată legislația națională care reglementează compunerea salariului funcționarilor publici și s-a arătat că în mod neîndoielnic salariul funcționarilor publici cuprinde, alături de alte elemente suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Aceste două sporuri au conținut economic și, dacă legiuitorul român nu ar fi suspendat dreptul periodic, reclamanții ar fi putut să aibă în patrimoniul lor în mod efectiv și licit sumele aferente suplimentelor.
Prin suspendarea periodică, reclamanții au fost privați de un drept constituit prin lege și ca urmare de un drept legitim, licit, pe care ar fi trebuit ă-l dobândească în mod efectiv.
În consecință prin neacordarea în fapt a drepturilor aferente celor două suplimente a avut loc o încălcare a art.1 din Primul protocol adițional.
În baza art.11 și art.20 din Constituția României, au prioritate reglementările internaționale, la care România a devenit parte prin ratificarea Convenției.
Neacordarea drepturilor de natură salarială, prevăzute de art.31, alin.1, lit.c și lit.d din egea nr.188/1999 republicată, se circumscrie și încălcării art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, privind procesul echitabil, în sensul consacrat prin jurisprudența Curții Europeana a Drepturilor Omului.
În concepția jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, instituțiile de drept public sunt asimilate, în dreptul intern într-o mare măsură statului, așa încât refuzul de a acorda sumele de bani aferente unor drepturi prevăzute într-o lege se constituie în încălcarea art.1 din Protocolul nr.1 și art.6 din Convenție, dacă au poate fi justificată printr-una din excepțiile prevăzute în acest articol.
Partea a doua a articolului 1 din Protocolul nr.1 prevede trei condiții în care privarea de un bun nu reprezintă o încălcare a titularului dreptului asupra acelui bun: privarea sa fie prevăzută de lege, adică de normele interne aplicabile în materie, să fie impusă de o cauză de utilitate publică, să fie conformă cu principiile generale ale dreptului internațional.
În cauza dedusă judecății, niciuna dintre condițiile enunțate în textul Protocolului nu se regăsește. Este necesar ca toate cele trei condiții să fie cumulativ îndeplinite.
Reclamanții au avut o speranță legitimă, consacrată de însuși legiuitorul român privind plata celor două suplimente salariale, aceștia fiind titularii unor interese patrimoniale care intră sub protecția instituită de art.1 din Protocolul nr.1, dreptul lor la a primi sporuri având o bază legală.
legitimă a reclamanților s-a întemeiat pe prevederile art.31, alin.1, lit.c și lit.d din Legea nr.188/1999, așa încât ea nu poate fi apreciată ca fiind o simplă speranță, între cele două noțiuni existând o diferențiere consacrată de asemenea în practica Curții Europene a Drepturilor Omului.
Față de neindicarea cuantumului sporurilor, se va reține că prevederea legală nu stabilește cuantumul acestora, iar instanța nu poate adăuga la lege și nici stabili un procent prin analogie (a se vedea și dispozițiile Deciziei nr.820/2008 a Curții Constituționale).
Pentru considerentele arătate, am opinat în sensul admiterii în parte a recursului declarat de pârâtă, modificării în parte a sentinței atacate în sensul admiterii în parte a acțiunii și a respingerii petitului privind cuantumul de 25% al suplimentului postului și al suplimentului corespunzător treptei de salarizare, precum și a menținerii celorlalte dispozii.
Reclamanții au formulat o acțiune în realizarea dreptului iar nu în constatare. Astfel, potrivit art. 129 alin.6 judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății. Lipsa cuantumului pentru aceste sporuri nu justifică neacordarea acestora.
Judecător,
- -
Red./2.12.2009
Red.Op./ /10.12.2009
Dact./4.12.2009/34 ex.
Jud.Fond:
Președinte:Silviu Gabriel BarbuJudecători:Silviu Gabriel Barbu, Mirena Radu, Clara
