Anulare act de control taxe și impozite. Sentința 75/2009. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
- Secția de contencios administrativ și fiscal
SENTINȚA CIVILĂ NR.75/F/CA-. Dosar nr.683/64/F/CA-./2008
Ședința publică din data de:- 14 Aprilie 2009
PREȘEDINTE: Silviu Gabriel Barbu JUDECĂTOR 2: Cristina Cojocariu
- - - - grefier șef secție
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra acțiunii formulate în temeiul Legii contenciosului administrativ de reclamanta -" "SRL în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generală de Administrare a Contribuabili, având ca obiect "anulare act control taxe și impozite".
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedură îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Dezbaterile au avut loc pe fond în ședința publică din data de 6 aprilie 2009, când partea prezentă a pus concluzii în sensul celor consemnate prin încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta decizie.
Pentru a da posibilitatea părților de a depune la dosar concluzii scrise, instanța a amânat pronunțarea pentru data de 13 aprilie 2009, când, având aceeași compunere și pentru aceleași motive, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 14 aprilie 2009.
Instanța, în urma deliberării, a pronunțat hotărârea de mai jos:
CURTEA:
Asupra acțiunii reclamantei -" ", în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generală de Administrare a Contribuabili:
Prin acțiunea introductivă, înregistrată cu nr-, reclamanta " ", în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generală de Administrare a Contribuabili, a solicitat instanței anularea parțială a Deciziei Direcției Generale de Soluționare a Contestațiilor din cadrul nr.370/27.12.2007 privind contestarea sumei de 978.483 lei impozit pe profit și 895.990 lei majorări de întârziere și dobânzi, precum și anularea parțială a Deciziei de impunere a Direcției Generale de Administrare a Contribuabili nr.171/19.07.2007 în privința obligațiilor suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală pentru suma de 1.874.473 lei, reprezentând: 978.483 lei impozit pe profit și 895.990 lei majorări de întârziere și dobânzi.
Reclamanta a mai solicitat anularea raportului de inspecție fiscală nr.-/19.07.2007 în privința aceleiași sume, precum și obligarea pârâtelor la restituirea către reclamantă a sumei totale de 1.874.473 lei ca sumă nedatorată, precum și obligarea acelorași pârâte la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta arată în esență că organele de control fiscal au ignorat dreptul contribuabilului contestator de a beneficia de recuperarea pierderilor fiscale aferente anilor fiscali anteriori, pornind de la trei constatări reținute în Raportul de inspecție fiscală: prima în sensul că reclamanta nu ar fi prezentat declarația privind impozitul pe profit aferentă anului 2002; a doua că din baza de date a Direcției Generale de Administrare a Contribuabili reiese că nu au fost procesate până la data întocmirii raportului de inspecție fiscală declarațiile privind impozitul pe profit pentru anii 1999-2002 și că pierderile fiscale de recuperat din anii precedenți controlului nu ar exista în realitate.
Reclamanta a mai arătat că din eroare nu a depus la termen declarațiile de impozit pe profit pentru anii 1999-2002, aducând la cunoștința organelor de control acest aspect în timpul controlului și depunându-le la registratura Direcției Generale de Administrare a Contribuabili B, pierderile fiscale suferite de "" fiind menționate totuși în bilanțurile contabile depuse de societatea reclamantă în termenul legal la. La acele declarații, reclamanta a primit de la pârâta răspunsul nr.78648/15.06.2007, în sensul că nu pot fi operate în evidențele Direcției Generale pentru Administrarea Contribuabili, deoarece nu s-ar fi împlinit termenul de prescripție. Totuși, susține reclamanta, pârâtele au admis parțial contestația formulată de reclamantă, rămânând respinsă prin Decizia Direcției Generale de Soluționare a Contestațiilor nr.370/27.12.2007 numai obligația de plată a sumei de 1.874.473 lei RON, reprezentând impozit pe profit, majorări de întârziere și dobânzi, astfel încât obiectul acțiunii introductive îl reprezintă numai suma de 1.874.473 lei, potrivit explicațiilor de mai sus.
În întâmpinarea depusă la dosar, pârâții și Direcția Generală de Administrare a Contribuabili B solicită instanței respingerea acțiunii reclamantei ca prematur introdusă, pe cale de excepție, iar pe fond să fie respinsă ca fiind neîntemeiată, cu următoarele argumente:
Acțiunea formulată de către -" " împotriva Deciziei nr.370/27.12.2007 întocmită de către - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, împotriva Deciziei de impunere nr.171/19.07.2007 și Raportului de inspecție fiscală nr.-/19.07.2007 întocmite de - Direcția Generală de Administrare a Contribuabili B este neîntemeiată.
În contradictoriu cu susținerile reclamantei, pârâtele susțin faptul că organele de soluționare a contestației au apreciat în mod corect și legal asupra situației de fapt constatată de organele de inspecție fiscală pentru perioada supusă verificării, prin raportare la prevederile legale aplicabile cauzei deduse judecății. Potrivit aprecierii pârâtelor, în cauza supusă soluționării în procedură administrativă se ridică întrebarea dacă organele de inspecție fiscală trebuiau să ia în considerare la calculul obligațiilor fiscale pe anul 2002, pierderile fiscale aferente anilor 1999 - 2001 în condițiile în care societatea nu a depus declarațiile privind impozitul pe profit pe această perioadă și având în vedere că dreptul organelor fiscale de a stabili impozite și taxe pentru aceasta perioadă s-a prescris. Pârâtele arată că în soluționarea contestației, organele fiscale au avut în vedere prevederile art.8 din Ordonanța de Guvern nr.70/1994 privind impozitul pe profit republicată, care precizează faptul că:"pierderea anuală, stabilită prin declarația de impozit pe profit se recuperează din profiturile impozabile obținute în următorii 5 ani. Recuperarea pierderilor se va efectua în ordinea înregistrării acestora, la fiecare termen de plată a impozitului pe profit, potrivit prevederilor legale în vigoare din anul înregistrării acestora."
Potrivit susținerilor pârâtelor, pe baza acestor prevederi legale, reclamanta avea dreptul de a-și recupera pierderile anuale din perioada 1999 - 2001 în următorii 5 ani, cu condiția ca aceste pierderi să fi fost stabilite prin declarații de impunere anuale depuse la organele fiscale, situație în care organele de inspecție fiscală aveau obligația să țină cont de pierderile stabilite prin declarațiile de impunere anuale din perioada respectivă. În ce privește stabilirea obligațiilor fiscale aferente perioadei 1999-2001, pârâtele susțin că sunt incidente prevederile art.21 din Ordonanța de Guvern nr.70/1997 privind controlul fiscal, text de lege care reglementează natura juridică a prescripției și termenul în care aceasta se împlinește. Astfel, "dreptul organelor de control fiscal sau, după caz, al serviciilor de specialitate ale autorităților administrației publice locale de a stabili diferențe de impozite și majorări de întârziere pentru neplata în termen a acestora, precum și de a constata contravenții și a aplica amenzi și penalități pentru faptele ale căror constatare și sancționare potrivit legii sunt de competența organelor de control fiscal pentru o perioadă impozabilă, se prescrie - în termen de 5 ani de la data la care a expirat termenul de depunere a declarației pentru perioada respectivă".
Pârâtele susțin că dreptul organelor fiscale de a stabili obligații fiscale pentru anii 1999-2001 este prescris, neexistând în cauză cazuri de întrerupere sau de suspendare a termenului de prescripție, raportată la situația respectivă. Efectul împlinirii prescripției constă în stingerea răspunderii fiscale a contribuabililor care sunt exonerați de la plata obligațiilor fiscale ce cad în sarcina lor. În opinia pârâtelor prescripția acționează atât în ceea ce privește dreptul organelor fiscale de a stabili obligații, cât și în ceea ce privește dreptul contribuabililor de a cerere compensarea sau rambursarea unor creanțe fiscale.
Pârâtele mai consideră că potrivit art.15 din Ordonanța de Guvern nr.70/1997, republicata, și Ordinului Ministrului Finanțelor nr.1313/1999 pentru aprobarea modelului și conținutului formularelor de declarare a obligațiilor de plată la bugetul de stat, datorate de persoanele juridice la anexa nr.2, reclamanta avea obligația de a plăti și depune declarația privind impozitul pe profit până la 25, inclusiv a primei luni a trimestrului următor nașterii creanței fiscale. Pârâtele mai arată că la data comunicării deciziei de impunere contestată în cauză, respectiv data de 30.07.2007, organele de inspecție fiscală au respectat prevederile legale menționate mai sus, efectuând inspecția fiscală în cadrul termenului de prescripție prevăzut de lege, astfel încât organul fiscal a stabilit obligații fiscale în interiorul perioadei de prescripție.Având în vedere cele constatate de către organele de soluționare a contestației pârâtele apreciază că, întrucât reclamanta nu a depus declarația de impozit pe profit pentru anii 1999-2001, aceasta și-a pierdut dreptul de recuperare a pierderii fiscale din perioada anterioară anului 2002, iar aceste declarații nu mai au forța de a produce vreun efect juridic și, oricum, aceste declarații sunt asimilate unor decizii sub rezerva verificării ulterioare de către organele fiscale, decizii care potrivit art.91 din Ordonanța de Guvern nr.92/2003 (act normativ aflat în vigoare la data efectuării inspecției fiscale) nu mai pot fi emise după împlinirea prescripției.
Pârâtele mai arată că potrivit prevederilor art.l din Ordonanța de Guvern nr.68/1997, republicată:"Toți plătitorii, persoane juridice sau fizice, române și străine, cărora le revin, potrivit legii, obligații fiscale către bugetul de stat și bugetele locale, trebuie să întocmească și să depună declarații sau deconturi de impunere, denumite în continuare declarații de impozite și taxe", fiind în sarcina contribuabililor obligația de a întocmi și de a depune declarațiile de impozite și taxe la organul fiscal de care aparține. Pe de altă parte, potrivit art.10 din OG nr.68/1997"organul fiscal competent are dreptul de a stabili din oficiu obligația de plata",astfel încât nu se stabilește în mod imperativ în sarcina organului fiscal această obligație, ci o lasă la aprecierea acestuia.
În opinia pârâtelor, reclamanta în mod greșit a apreciat că organului fiscal îi revenea obligația stabilirii din oficiu a situației fiscale a reclamantei, având în vedere faptul că actele normative aplicabile cauzei nu prevăd aceasta obligație, deși această obligație i-ar fi revenit reclamantei. În aceste condiții, în mod corect și legal organele de soluționare a contestației au apreciat că singura culpă care a generat aceasta situație îi revine reclamantei.
În concluzie, pârâtele susțin că organele de soluționare a contestației și organele fiscale au procedat în mod corect prin efectuarea inspecției fiscale în interiorul perioadei de prescripție, cu respectarea actelor normative aflate în vigoare la data nașterii raportului de drept fiscal, raport în cadrul căruia reclamanta recunoaște că nu și-a îndeplinit obligația imperativă de a depune declarațiile fiscale pentru impozit pe profit și care nu poate avea drept consecință o contraprestație a organului fiscal.
În cauză a fost efectuată expertiză judiciară contabilă, pentru a se verifica calculul sumei de 978.483 lei impozit pe profit și 895.990 lei majorări de întârziere și dobânzi, stabilite prin Decizia de impunere nr.171/2007 emisă de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ PENTRU ADMINISTRAREA din cadrul ANAF
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța urmează să admită acțiunea reclamantei în sensul anulării în parte a celor două acte administrative fiscale atacate, cu privire la sumele menționate în cererea introductivă, pentru următoarele considerente:
Pârâta -DIRECȚIA GENERALĂ PENTRU ADMINISTRAREA B a efectuat un control fiscal la societatea reclamantă în perioada 2 august 2006-29 mai 2007, consemnând rezultatele controlului fiscal în Raportul de inspecție fiscală din 05.07.2007 emis de DIRECȚIA GENERALĂ PENTRU ADMINISTRAREA B, raport în care au fost reținute mai multe nereguli privind declararea și plata obligațiilor fiscale ale societății reclamante către bugetul de stat. Echipa de control a reținut, de asemenea, că din moment ce societatea reclamantă nu a depus declarație de impozit pe profit pentru anul 2001 și nici nu a fost efectuat control fiscal pentru perioada anterioară, nu a fost preluată nicio sumă ca reprezentând pierdere de recuperat din anii anteriori. Pe baza Raportului de inspecție fiscală, pârâta DIRECȚIA GENERALĂ PENTRU ADMINISTRAREA a emis Decizia de impunere nr.171/2007 prin care a stabilit obligații fiscale suplimentare de plată în sarcina societății reclamante, reprezentând impozit pe profit, majorări de întârziere, motivând în fapt prin nepreluarea de către echipa de control a sumei de 39.139.089 lei rol ca reprezentând pierderea fiscală de recuperat din anii 1999-2001, în condițiile în care societatea nu a depus declarațiile 101 privind impozitul pe profit pentru anii 1999-2002, nefiind efectuat un control fiscal pentru perioada anterioară, precum și cheltuieli de întreținere pe baza unor documente ce nu îndeplinesc condițiile de documente justificative, cheltuieli de reclama fără contracte scrise, cheltuieli de transport nedeductibile sau peste limitele admise, cheltuieli de protocol peste limitele legale, calcul eronat al declarației de impozit pe profit pentru anii 2003-2004, accesorii aferente acestora.
Reclamanta a comunicat către ANAF -DIRECȚIA GENERALĂ PENTRU ADMINISTRAREA B, în lunile mai și iunie 2007 (filele 55-68 dosar), declarațiile aferente anilor 2001-2002, în vederea procesării, pârâta DIRECȚIA GENERALĂ PENTRU ADMINISTRAREA răspunzându-i pârâtei că pentru declarațiile tip 101 privind impozitul pe profit pentru anii 1999 (scadentă în 2000) și 2000 (scadentă în 2001) s-a împlinit termenul de prescripție prevăzut de lege, așa încât aceste declarații nu pot fi procesate potrivit art.88 alin.1 din OG nr.92/2003 privind Codul d e procedură fiscală.
Reclamanta a contestat decizia de impunere și raportul de inspecție fiscală, conform art.205 și urm. din OG nr.92/2003, cu privire la obligațiile suplimentare rezultate ca urmare a neluării în considerare a pierderii fiscale aferente perioadei 1999-2001, respectiv pentru cele privind neadmiterea deductibilității cheltuielii cu transportul personalului în anul 2005, pentru perioada 1999-2001 arătând că nu a făcut obiectul niciunui control fiscal, iar legea nu limitează contribuabililor dreptul de a depune declarații cu întârziere doar pe baza faptului că autoritățile fiscale nu au efectuat controale fiscale în perioada în discuție.
Prin Decizia nr.370/27.12.2007, ANAF- Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor a respins ca neîntemeiată contestația formulată de societatea reclamantă cu privire la suma totală de 1.874.473 lei reprezentând impozit pe profit (978.483 lei) și majorări de întârziere aferente (895.990 lei). Pentru celălalt capăt de cerere din contestația formulată, pârâta a dat soluție de admitere, desființând în parte Decizia de impunere nr.171/19.07.2007.
În cauză a fost dispusă expertiză judiciară contabilă, în esență pentru a se verifica corectitudinea raționamentului financiar contestat și a calculelor pentru sumele de 978.483 lei impozit pe profit și 895.990 lei majorări de întârziere și dobânzi, stabilite prin Decizia de impunere nr.171/2007 emisă de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ PENTRU ADMINISTRAREA și menținute prin Decizia nr.370/27.12.2007 a ANAF-. În expertiză se constată că diferențele între impozitul pe profit calculat și plătit de societatea reclamantă și impozitul pe profit calculat de organul fiscal de control provine din depunerea cu întârziere de către - SRL a declarațiilor tip 101 privind impozitul pe profit, declarații care nu au fost procesate de către organul fiscal deoarece acesta a considerat că au fost depuse peste termenul de prescripție și, în consecință, impozitul pe profit stabilit de inspecția fiscală nu a mai luat în calcul pierderea fiscală raportată de către agentul economic pentru perioada 1999-2001. Expertiza reține că din punct de vedere tehnic-matematic, suma de 978.483 lei reprezentând impozit pe profit a fost corect calculată de către organul de control fiscal, dar aceasta nu este o sumă datorată de către contribuabil, organul fiscal având obligația actualizării propriei evidențe fiscale în funcție de situațiile financiare și ulterior în funcție de declarațiile depuse de contribuabili, neactualizarea evidenței contabile pe persoane juridice a organului fiscal nefiind imputabilă contribuabilului. Pentru nedepunerea în termen a declarațiilor de impunere, organul fiscal putea sancționa separat pe acel contribuabil, dar în cauză dreptul de a sancționa societatea reclamantă pentru nedepunerea în termen a declarațiilor de impunere tip 101 s-a prescris, în termenul de prescripție de 5 ani prevăzut de art.16 din OG nr.68/1997, în cursul anului 2005 (potrivit art.199 din Codul d e procedură fiscală, termenele în curs la data intrării în vigoare a prezentului cod se calculează după normele legale în vigoare la data când au început să curgă). Expertul concluzionează, în mod corect, că deodată cu stingerea dreptului organului fiscal de a aplica sancțiuni pentru nedepunerea declarațiilor de impozit pe profit aferente perioadei 1999-2001 s-a stins în mod corelativ și obligația corelativă a societății de a întocmi și depune aceste declarații. Expertul mai reține, de asemenea corect, că actele normative în materie fiscală, inclusiv cele de procedură fiscală, aferente perioadei cuprinse între anii 1999-2004, nu stabilesc un regim sancționator în sensul celui aplicat de inspecția fiscală în actele administrative fiscale contestate, anume acela de a nu mai lua în calcul pierderile fiscale ale contribuabilului pentru perioada 1999-2001 pe motiv că nu s-au depus declarațiile fiscale, ci, dimpotrivă, organele fiscale aveau obligația ca din oficiu să stabilească impozitul pe profit, pe baza situațiilor financiare anuale depuse de societate, potrivit art.11-13 din OG nr.68/1997.
Instanța apreciază, de asemenea, că în mod corect a reținut expertul contabil că, potrivit nr.1313/1999, nu se condiționează reportarea unei pierderi financiare de inserarea acesteia în declarația de impozit pe profit din anul anterior, ordinul menționat prevăzând că "la rândul 38 se înregistrează pierderea fiscală de recuperat, aferentă ultimilor 5 ani, prezentată din declarația anului precedent, potrivit prevederilor legale în vigoare, din anul înregistrării acestora".
Instanța constată că nu există o condiționare legală între împlinirea termenului de prescripție a răspunderii juridice a contribuabilului pentru nedepunerea declarațiilor de impozit pe profit și luarea în calcul a pierderilor financiare ale aceluiași contribuabil, întrucât OG nr.68/1997 stabilește în art.10 că, în cazul nedepunerii declarației de impozite și taxe de către contribuabil, organul fiscal competent urmează să stabilească din oficiu obligația de plată, acest text legal având finalitate concretă întrucât agentul economic contribuabil depune documente contabile, precum bilanțul contabil, din conținutul cărora se pot face toate calculele necesare pentru stabilirea obligațiilor fiscale aferente activității economice a acelui contribuabil. Mai mult, art.13 din OG nr.68/1997 (în vigoare în perioada 1999-2002, când societatea reclamantă ar fi trebuit să depună declarațiile de impunere) prevede sancțiunile aplicabile pentru nedepunerea declarației de impozite și taxe, anume penalități de întârziere, pe tranșe de întârziere, astfel încât nu poate fi reținută apărarea pârâtelor în sensul că legea nu ar fi imperativă în privința obligației organului fiscal de calcula din oficiu obligația de plată pentru agentul economic, în cazul pasivității acestui contribuabil. Prin urmare, împlinirea termenului de prescripție se datorează pasivității organului fiscal sau modului în care acesta a interpretat normele juridice aplicabile și succesiunea acestora în timp, dar interpretarea acestor norme juridice în materie fiscală succesive în timp nu poate conduce la concluzia că, prin raționamente disparate culese din legile, ordonanțele guvernamentale și ordinele de ministru al finanțelor aplicabile în timp asupra acestui tip de stare de fapt s-ar putea crea în mod justificat și legal un raționament final potrivit căruia nedepunerea înăuntrul termenului de prescripție a răspunderii de drept fiscal de 5 ani a declarațiilor de impozit pe profit (formularul 101) de către un contribuabil care a avut pierderi financiare ar atrage decăderea acestui contribuabil din dreptul de a i se calcula, reține acele pierderi. Un asemenea raționament este greșit deoarece se bazează pe crearea unei norme juridice noi, inexistente, formată din frânturi ale normelor juridice conținute în legile, ordonanțele și celelalte acte normative cu putere inferioară acestora succesive în timp și care au reprezentat reglementarea legală a materiei fiscale. Pe de altă parte, nu se poate face abstracție de starea de fapt a existenței unor pierderi financiare ale contribuabilului, dacă ele sunt dovedite potrivit regulilor generale (cu actele financiar-contabile în principal, bilanțul contabil necontestat de organele fiscale fiind relevant în acest sens - filele 97-203 vol.I dosar).
În consecință, instanța urmează să admită acțiunea formulată de reclamanta " ", în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generală de Administrare a Contribuabili, să anuleze în parte Decizia nr. 370 /27.12.2007 în privința stabilirii sumei de 1.874.473 lei reprezentând 978.483 impozit pe profit și 895.990 lei majorări de întârziere și dobânzi, emisă de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, să anuleze în parte Decizia de impunere nr.171/19.07.2007, privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală în privința sumei de 1.874.473 lei reprezentând 978.483 lei impozit pe profit și 895.990 lei majorări de întârziere și dobânzi, emisă de pârâta Direcția Generală de Administrare a Contribuabili și, de asemenea, să anuleze în parte Raportul de inspecție fiscală nr.-/19.07.2007 în privința sumei de 1.874.473 lei reprezentând 978.483 lei impozit pe profit și 895.990 lei majorări de întârziere și dobânzi; totodată, corelativ cu anularea actelor administrative fiscale menționate mai sus, atacate de reclamantă, instanța urmează să oblige pârâtele la restituirea către reclamantă a sumei de 1.874.473 lei, cu titlul de sumă nedatorată.
În temeiul prevederilor art.274 Cod procedură civilă, instanța urmează să oblige pârâtele la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă în cuantum de 8.004,30 lei, reprezentând 5.000 lei costul expertizei judiciare contabile, 4,30 lei taxe de timbru și timbru judiciar, respectiv 3.000 lei onorariu redus față de cuantumul solicitat de reclamantă de 25.000 lei, prin raportare la volumul de muncă îndeplinit de avocat în cauză.
Pentru aceste motive,
În Numele Legii,
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea formulată de reclamanta " " (cu sediul în B-Stupini,-, jud.B), în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală (cu sediul în B,-, sector 5) și Direcția Generală de Administrare a Contribuabili (cu sediul în B,-, sector 5) și, în consecință:
Anulează în parte Decizia nr. 370 /27.12.2007 în privința stabilirii sumei de 1.874.473 lei reprezentând 978.483 impozit pe profit și 895.990 lei majorări de întârziere și dobânzi, emisă de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor.
Anulează în parte Decizia de impunere nr.171/19.07.2007, privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală în privința sumei de 1.874.473 lei reprezentând 978.483 lei impozit pe profit și 895.990 lei majorări de întârziere și dobânzi, emisă de pârâta Direcția Generală de Administrare a Contribuabili.
Anulează în parte Raportul de inspecție fiscală nr.-/19.07.2007 în privința sumei de 1.874.473 lei reprezentând 978.483 lei impozit pe profit și 895.990 lei majorări de întârziere și dobânzi.
Obligă pârâtele la restituirea către reclamantă a sumei de 1.874.473 lei, ca sumă nedatorată.
Obligă pârâtele la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă în cuantum de 8.004,30 lei, reprezentând 5.000 lei costul expertizei judiciare contabile, 4,30 lei taxe de timbru și timbru judiciar, respectiv 3.000 lei onorariu redus față de cuantumul solicitat de reclamantă de 25.000 lei.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 14.04.2009.
PREȘEDINTE,
- - - Grefier,
- -
Red.:-/13.05.2009
Dact.:-/ 6 ex./ 15.05.2009
Președinte:Silviu Gabriel BarbuJudecători:Silviu Gabriel Barbu, Cristina Cojocariu
