Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 959/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 959
Ședința publică din 11 martie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Eleonora Gheța Președintele secției
JUDECĂTORI: Eleonora Gheța, Floarea Tămaș Mirela Budiu
- -
GREFIER: ---
S-a luat spre examinare recursul declarat de către pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI C-N, împotriva Sentinței civile nr. 1757 din 3 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul intimat, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - taxă de primă înmatriculare.
La apelul nominal, la prima și a doua strigare, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul se află la primul termen de judecată, este scutit de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, precum și că nu s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Se mai menționează că la data de 23 februarie 2009 s-a înregistrat la dosar întâmpinare din partea reclamantului intimat, prin care solicită respingerea recursului pârâtei și admiterea propriului recurs și, totodată, judecarea cauzei în lipsă, potrivit art. 242 alin. 2.pr.civ.
În legătură cu solicitarea de admitere a recursului intimatului Curtea constată că la dosar nu există recursul intimatului și verificându-se dacă există declarat recurs la Tribunalul Clujs -a constatat că nu există înregistrat recurs nici la această instanță.
Curtea, în raport de obiectul cauzei și înscrisurile existente la dosar reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Din examinarea actelor dosarului constată că prin sentința nr.1757 pronunțată la data de 03.10.2008 în dosar nr- al Tribunalului Cluj a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice C-N și în consecință, a fost obligată pârâta să restituie reclamantului suma de 5673 lei reprezentând taxa de primă înmatriculare actualizată cu dobânda prevăzută de dispozițiile art.124 pr.fiscală; precum și obligarea pârâta la plata în favoarea reclamantului a sumei de 1004,3 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru dispune astfel, instanța a reținut că potrivit art.148 alin.2 din Constituția României, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, transpunându-se astfel în legislația internă principiul aplicării directe și al supremației dreptului comunitar.
Conform dispozițiilor art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, aplicabil prezentei spețe, nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, fiind interzise, astfel, taxele discriminatorii și protecționiste. Aceste dispoziții au făcut obiectul unei largi jurisprudențe a Curții de Justiție a Comunităților Europene, care a decis ca fiind esențial în stabilirea caracterului unei taxe ca fiind discriminatorie aspectul că aceasta este determinată de traversarea graniței de către bunul supus taxei, dintr-o țară comunitară în alta.
Tribunalul a reținut că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în Codul fiscal prin Legea nr. 343/2006 sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar după modificarea Legii nr. 343/2006 prin OUG nr. 110/2006, a fost restrânsă la toate autoturismele și autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevăzându-se categorii de persoane exceptate. Potrivit reglementării în vigoare, la data importului autoturismului, taxa specială pentru autoturisme se datorează cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism sau autovehicul comercial, enumerat la art. 214 ind. 1 din Codul fiscal. Cu toate acestea se observă, că taxa specială de înmatriculare nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, după aducerea lor în țară. Rezultă din aceste dispoziții legale, că taxa specială de înmatriculare impusă autoturismului reclamantului, autoturism cumpărat dintr-un stat membru al Uniunii Europene și care era înmatriculat într-un stat comunitar este determinată de traversarea graniței de către acesta dintr-o altă țară comunitară în România, astfel încât această taxă impusă de autoritățile române este una discriminatorie, fiind interzisă de dispozițiile art. 90 din Tratatul Comunității Europene.
Totodată reține instanța că este real ca în lipsa unei armonizări la nivelul Uniunii Europene statele membre au o oarecare libertate în stabilirea diferitelor taxe sau impozite, dar acestea nu trebuie să contravină dispozițiilor comunitare privind interzicerea discriminării sau a principiului liberei circulații a mărfurilor, așa cum este cazul de față.
De asemenea, nu au putut fi reținute nici susținerile pârâtei privind aplicarea dispozițiilor art. 11 din OUG nr. 50/2008, pe de o parte dat fiind faptul că acest act normativ intră în vigoare la data de 1 iulie 2008 și pe de altă parte, având în vedere incompatibilitatea taxei de primă înmatriculare cu dreptul comunitar, nu se poate face o eventuală compensare între taxa de poluare și taxa prevăzută de dispozițiile art. 214 ind. 1 Cod fiscal. Mai mult decât atât, acest act normativ nu poate fi aplicat decât situațiilor născute după intrarea sa în vigoare, în caz contrar fiind încălcat principiul neretroactivității legii.
Împotriva soluției arătate a declarat recurs Administrația Finanțelor Publice C-N solicitând admiterea, modificarea hotărârii în sensul respingerii în totalitate a acțiunii reclamantului și exonerarea entității de la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare s-a susținut că în mod nelegal tribunalul s-a pronunțat asupra interpretării dispozițiilor art. 90 din Tratatul instituind comunitatea europeană întrucât singura competentă în a interpreta prevederile comunitare este Curtea de Justiție Europeană.
O altă critică adusă instanței de fond este în sensul că tribunalul nu se putea pronunța asupra neconcordanței dintre prevederile art. 2141-2143din Legea nr. 571/2003 și cererea tratatelor europene, în special art. 90 din Tratatul, această competentă revenind, în opinia recurentei, Curții Constituționale.
Referitor la fondul cauzei se susține că taxa specială pentru primă înmatriculare a fost achitată de către reclamant în baza dispozițiilor legale în vigoare, respectiv art. 2141-2143din Legea nr. 571/2003 coroborate cu Normele metodologice de aplicare a acestei legi, iar aceste dispoziții nu contravin tratatelor europene. În considerarea dispozițiilor art. 90 din tratatul, recurenta arată că taxa specială de primă înmatriculare nu s-a aplicat exclusiv autoturismelor second-hand provenind din alte state ale UE. Ci s-a aplicat tuturor autoturismelor noi sau second-hand înmatriculate pentru prima dată în România, indiferente de proveniența lor geografică sau națională precum și, cel mai important, autoturismul din producția internă.
Taxa instituită pe criteriul primei înmatriculări în România are un caracter de maximă generalitate astfel că, susține recurenta nu este vorba de o măsură protecționistă sau de discriminare a autovehiculelor provenite din statele membre, la prima înmatriculare în România, în raport cu autoturismele produse în România.
S-a mai arătat că în ceea ce privește această taxă, Comisia Europeană nu este împotriva perceperii ei, iar principiul "poluatorul plătește" este acceptat la nivelul
Referitor la aplicarea dispozițiilor OUG nr. 50/2008 privind instituirea taxei de poluare pentru autovehicule și procedura impusă pentru restituirea diferenței de taxă prevăzută de acest act normativ, recurenta susține că reclamantului i se poate restitui numai diferența de taxă, în baza procedurii stabilite prin normele metodologice de aplicare a acestei ordonanțe.
Recurenta a mai criticat soluția instanței de fond și în ceea ce privește acordarea dobânzilor arătând că întrucât acțiunea în contencios administrativ precum și cererea formulată de reclamantă la C-N nu a fost întemeiată pe dispozițiile art. 117 Cod procedură fiscală, reclamanta nu are dreptul la plata dobânzii prevăzută de art. 124 din acest cod astfel încât instanța de recurs trebuie să se pronunțe și asupra acestei cereri.
Răspunzând celor invocate prin întâmpinare intimatul a solicitat instanței respingerea recursului Administrației Finanțelor Publice C-N în considerarea că are prioritate dreptul comunitar; particularii au dreptul la repararea prejudiciilor produse prin încălcarea normelor comunitare; nu sunt aplicabile dispozițiile OUG nr.50/2008, iar repararea prejudiciului are o justificare obiectivă în contextul raportului obligațional fiscal.
Curtea analizând recursul declarat reține că acesta este nefondat, cu excepția criticii vizând dobânda acordată de instanța de fond, pentru considerentele ce urmează:
Contrar susținerilor recurentei, instanța de fond respectiv tribunalul nu a procedat la interpretarea dispozițiilor art. 90 din Tratatul ci a reținut numai că reglementarea taxei de primă înmatriculare în baza art. 2141-2143din Legea nr. 571/2003 contravine normelor comunitare.
Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a că art. 90 din Tratat produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Cum România este stat membru al Uniunii Europene începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.
În ceea ce privește al doilea motiv de recurs Curtea reține că nici acesta nu este fondat întrucât dispozițiile art 20 alin 2 precum și dispozițiile art. 145 (în prezent art. 146) din Constituția România nu sunt aplicabile în cauză deoarece se referă la situații diferite decât cea corespunzătoare cauzei.
Astfel, art 20 alin 2 din Constituția României nu stabilește atribuții sau competențe pentru Curtea Constituțională ci prevede aplicarea directă a reglementărilor internaționale în situația în care între acestea și legile interne există neconcordanțe.
Art. 145 (art. 146) se referă la atribuțiile Curții Constituționale în ceea ce privește constatarea caracterului constituțional sau neconstituțional al reglementărilor interne. Prin urmare, în competența Curții Constituționale nu intră atribuții în sensul de a stabili concordanța între legislația internă și normele comunitare.
Referitor la fondul cauzei respectiv la legalitatea și temeinicia încasării taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule în temeiul art. 2141-2143din Legea nr. 571/2003, Curtea reține că soluția instanței de fond este legală și temeinică.
În mod întemeiat instanța de fond a reținut că, taxa impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 90 parag.1 din Tratat s-a decis în cauza conexată și unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.
Din această perspectivă reclamantul intimat are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale discriminatorii și contrare normelor comunitare.
În astfel de situații, Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite ( A se vedea:, cazul nr. 68/79 I/S contre re danois des impts accises precum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05șiparag. 61-70).
În privința aplicării dispozițiilor OUG nr. 50/2008 Curtea reține că potrivit dispozițiilor art. 11 din acest act normativ axa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. Aceste norme au fost aprobate prin HG nr. 686/2008.
Curtea constată că la data declanșării litigiului de contencios fiscal erau aplicabile, conform principiuluitempus regit actum,normele de drept material din legea fiscală (art. 2141-art.2143fisc.), norme care deși sunt invocate cu pregnanță și prioritate de administrația fiscală au fost găsite ca neconforme cu prevederile art. 90 parag. 1 din Tratat.
Curtea reține astfel că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Mai reține Curtea, în context, că noua taxă instituită de nr.OUG 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară are alt mod de calcul și altă destinație.
Restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție.
Împrejurarea că la nivelul Uniunii Europene s-a decis că taxa de poluare ce urmează a se percepe prin aplicarea dispozițiilor nr.OUG 50/2008 nu este contrară Tratatului nu are nicio influență asupra dreptului reclamantului de a cere și obține restituirea integrală a taxei de primă înmatriculare percepută în baza unor norme juridice anterioare acestei ordonanțe de urgență și care au fost declarate ca neconforme cu prevederile Tratatului.
Din această perspectivă, aplicarea nr.OUG 50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantului și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia sentinței recurate conform argumentelor deja expuse în precedentul prezentelor considerente.
Cu toate acestea în privința soluției date de prima instanță cu privire la dobândă, Curtea reține că, restituirea taxelor achitate la bugetul de stat se face în situațiile limitativ reglementate de art. 117 Cod procedură fiscală, iar restituirea taxei de primă înmatriculare în modalitatea solicitată nu se regăsește în această enumerare. Ca atare, nefiind în situația enumerată, Curtea apreciază că refuzul restituirii sumei reprezentând taxa de primă înmatriculare se circumscrie unei răspunderi civile delictuale astfel că pârâta recurentă este obligată să acopere integral prejudiciul suferit de intimat și acesta se realizează doar în condițiile dreptului comun. Prin urmare, pentru obligațiile ce au obiect sume de bani, daunele interese pentru neexecutare se rezumă la dobânda legală instituită de OG nr. 9/2000, iar aceasta se datorează din momentul în care reclamantul-recurent a fost lipsit de suma solicitată a fi restituită, respectiv de la data de 25 iulie 2007.
Așadar față de cele expuse Curtea apreciază că recursul declarat de recurentă sub aspectul modalității plății dobânzii este întemeiat astfel că în baza art.312 pr.civ. îl va admite cu consecința modificării în parte a sentinței în sensul obligării pârâtei recurente la plata dobânzii legale calculate asupra sumei de 5673 lei, începând cu 25.07.2007 și până la restituirea integrală; a menținut restul dispozițiilor sentinței.
Cât privesc cheltuielile de judecată solicitate de intimat, Curtea reține că principiul instituit de art.274 pr.civ. are în vedere culpa și justificarea cu acte a cheltuielilor efectuate. În speță, se observă că intimatul nu a depus acte care să ateste efectuarea de cheltuieli în acest stadiu procesual, astfel că cererea intimatului urmează a fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C-N împotriva sentinței civile nr. 1757 din 3 octombrie 2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj, pe care o modifică în parte, în sensul că obligă pârâta să plătească reclamantului și dobânda legală calculată asupra debitului principal în cuantum de 5.673 lei începând cu data de 25.07.2007 și până la restituirea integrală.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Respinge cererea reclamantului pentru acordarea cheltuielilor de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 4 martie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - -
Red./
2 ex./13.03.2009
Președinte:Eleonora GhețaJudecători:Eleonora Gheța, Floarea Tămaș Mirela Budiu
