Anulare acte emise de autoritățile de reglementare. Sentința 554/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 554/2009

Ședința publică de la 05 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Liviu Ungur

GREFIER: - -

S-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de către reclamanții, - în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL PUBLIC - PROCURORUL GENERAL AL PARCHETULUI DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, DIRECȚIA DE INVESTIGARE A INFRACȚIUNILOR DE CRIMINALITATE ORGANIZATĂ ȘI TERORISM - PROCURORUL, având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare - ordinul nr. 1472/02.07.2009 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă ÎCCJ.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentanta pârâtului Ministerul Public, consilier juridic, lipsă fiind restul părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că acțiunea formulată este scutită de plata taxelor judiciare de timbru,precum și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin 2.pr.civ.

De asemenea, la data de 04.11.2009, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Cad epus la dosar întâmpinare.

Reprezentanta Ministerului Public arată că nu mai are alte cereri de solicitat, motiv pentru care Curtea declară închise dezbatrerile și acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Reprezentanta Ministerului Public solicită respingerea plângerii și menținerea actelor atacate ca fiind legale și temeinice, fără cheltuieli de judecată.

Curtea reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Prin acțiunea înregistrată la data de 6 iulie 2009, reclamanții, - au chemat în judecată pe pârâții MINISTERUL PUBLIC - PROCURORUL GENERAL AL PARCHETULUI DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, DIRECȚIA DE INVESTIGARE A INFRACȚIUNILOR DE CRIMINALITATE ORGANIZATĂ ȘI TERORISM - PROCURORUL, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea Ordinului nr.1472 din data de 2 iulie 2009 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, având în vedere că acesta este vădit nelegal, fiind dat cu încălcarea dispozițiilor legale ce reglementează emiterea actelor administrative.

De asemenea mai solicită și anularea deciziei nr.35/02.07.2009 a procurorului șef al Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, dată în transpunerea ordinului arătat mai sus și având același conținut.

Prin acest ordin s-a dispus suspendarea aplicării ordinului nr.526 din 03.03.2009 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție începând cu data de 01.06.2009, invocând următoarele argumente:

"În temeiul art. 70 alin. 1 și alin. 4, art. 76 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare, art. 21 alin. 1 și 2 și art. 22 alin. 2 lit. a și c din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare;

Văzând dispozițiile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, care stabilesc conform art. 1 alin. 1 că plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești, devenite executorii până la data de 3 1.12.2009 intră sub incidența ordonanței și se vor plăti conform procedurii prevăzute de acest act nom1ativ;

Văzând adresa nr. 293.378/2009 a Ministerului Finanțelor Publice prin care li se transmite că solicitarea Ministerului Public de plată în continuare a sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de 500/0 este suspendată, întrucât această plată intră sub incidența Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 71/2009, precum și impactul măsurilor de rectificare bugetară asupra bugetului Ministerului Public, conform Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 34/2009 cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 și reglementarea unor măsuri financiar - fiscale" s-a emis ordinul nr. 1472 din 2 iulie 2009.

Mai arată în motivare că, prin ordinul nr. 526/2009 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a dispus ca începând cu data de 1 martie 2009 procurorii din cadrul parchetelor să beneficieze de un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația de încadrare brută lunară, prevăzută de lege, având în vedere dispozițiile Legii nr. 18/2009 a bugetului de stat pe anul 2009 ale Legii nr. 304/2004 și ale Deciziei nr. 21/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

După aproximativ 4 luni de zile, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a emis un nou ordin, respectiv cel cu nr. 1472, prin care suspendă sine die ordinul anterior.

Consideră Ordinul 1472 din 2 iulie 2009 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nelegal și solicită să se dispună anularea sa ca atare, pentru următoarele considerente:

1. Nu este de admis emiterea unui ordin prin care să se încalce o lege în vigoare, respectiv Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor. În acest context, Ordinul nr. 1472/2009 contravine flagrant dispozițiilor mi.74 alin. 2 din Legea nr.-privind statutul judecătorilor și procurorilor, potrivit cărei a "Drepturile salariale ale judecătorilor și procurorilor nu pot fi diminuate sau suspendate decât În cazurile prevăzute de prezenta lege".

2. În mod nelegal ordinul În discuție dispune pentru o perioadă anterioară datei emiterii sale, deși, având În vedere exigențele mi. 2 alin. 1 litera c din Legea nr. 554/2004, nașterea, modificarea sau stingerea raporturilor juridice pe care le vizează nu poate opera decât de la momentul emiterii sale, iar nu retroactiv, cu atât mai mult cu cât produce vătămări în drepturi legitime.

3. Se invocă total nejustificat dreptul argument al emiterii ordinului Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, câtă vreme aceasta nu-și găsește incidență.

Astfel, potrivit art. 3 din ordonanța invocată, "Plățile restante la sumele aferente titlurilor executorii aflate sub incidența prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 75/2008 privind stabilirea de măsuri pentru soluționarea unor aspecte financiare În sistemul justiției, aprobată cu modificări prin Legea nr. 76/2009, și a prevederilor Ordinului ministrului justiției, al ministrului economiei și finanțelor, al președintelui Consiliului Superior al Magistraturii, al președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție și al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nr. 1.859/C/2.484/26.650/ 131 /3.77 4/C/2008 privind modalitatea de eșalonare a plății sumelor prevăzute În titlurile executorii emise până la intrarea În vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 75/2008 privind stabilirea de măsuri pentru soluționarea unor aspecte financiare În sistemul justiției se execută cu respectarea prevederilor art. 1 și 2."

Or, este evident că aceasta se referă la "plățile restante la sumele aferente titlurilor executorii", pe când salariul lunar nu este un drept restant, ci unul actual, care nu este supus prevederilor unei ordonanțe în care, oricum, total nelegal sumele datorate sunt eșalonate exclusiv prin voința debitorului, contrar tuturor principiilor de drept.

4. Apare ca total neconformă cu principiile de drept și suspendarea sine die a ordinului prin care se recunoștea plata sporului de 50/0/0, câtă vreme instituția juridică a suspendării poate produce efecte numai pe o durată determinată, iar nu sine die, cum se stabilește prin ordinul nr. 1472/2009.

Menționăm că ne-am adresat Ministerului Public (inclusiv DIICOT) cu plângere prealabilă. pentru revocarea ordinului în data de 10.04.2009 și atașăm prezentei cereri de suspendare o copie a plângerii. Având în vedere aceste considerente, ce se constituie În tot atâtea motive de nelegalitate, solicită anularea ordinului nr. 1472 din 2 iulie 2009 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a Deciziei nr. 35/02.07.2009 a procurorului șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism.

Prin întâmpinarea înregistrată la data de 30 septembrie 2009 pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, solicită respingerea cererii formulate de reclamanți ca nefondată.

Totodată acest pârât a înregistrat la 17 august 2009 cerere de chemare în garanție prin care a solicitat admiterea acestei cereri a Ministerului Finanțelor Publice, în conformitate cu art.60-63 Cod.pr.civ.

La rând ul său, pârâtul DIICOT, prin întâmpinarea înregistrată la dosar, solicită respingerea cererii formulate de reclamanți ca nefondată.

Totodată, și acest pârât a înregistrat la doar o cerere de chemare în garanție prin care a solicitat admiterea acestei cereri a Ministerului Finanțelor Publice, în conformitate cu art.60-63 Cod.pr.civ.

Analizând actele și lucrările dosarului,Curtea reține următoarea în fapt și în drept următoarele:

Prin Ordinul nr. 1472 emis de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ), s-a dispus ca începând cu data de 01.06.2009 suspendarea aplicării Ordinului nr. 526 din 03.03.2009 al aceluiași emitent ( 7).

Din referatul însoțitor al acestui ordin emis de același pârât sub nr. 1328/C/2009 din 2 iulie 2009 comunicat pârâtului DIICOT s-a învederat că plata unor sume prevăzute în titlurile executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului bugetar, devenite executorii la 31.12.2009 se va efectua conform procedurii prev. de OUG nr. 72/2009, ținând seama ca Ministerul Finanțelor Publice a comunicat pârâtului prin adresa nr. 293.378/2009 că plata în continuare a sporului de 50% pentru risc si suprasolicitare neuropsihică intră sub incidența acestei ordonanțe de urgență și ținând seama de impactul măsurilor de rectificare bugetară asupra Ministerului Public, s-a dispus ca începând cu data de 01.06.2009 aplicarea deciziei prin care acest spor a fost acordat personalului auxiliar de specialitate conex din PÎCCJ. S-a transmis astfel, ordinul de a lua măsurile similare în ceea ce privește personalul auxiliar de specialitate din circumscripția DIICOT avându-se în vedere totodată și adresa nr- a Departamentului economico - financiar și administrativ din PÎCCJ, privind centralizarea debitelor rezultate din titlurile executorii care se referă la acest spor( 8-9).

Pentru aplicarea acestor măsuri pârâtul DIICOT a emis la rândul său Decizia nr. 95 din 2 iulie 2009 ( 10) prin ca s-a dispus ca începând cu data de 1 iunie 2009 să se suspende aplicarea deciziei nr. 45 din 5 martie 2009 conducătorului acestei entități.

Curtea observă mai întâi că ambele acte administrative cu caracter normativ emise de pârâți produc caracter retroactiv, mai precis efectele acestora se întind la o dată anterioară emiterii acestora cu importante consecințe în plan juridic și în egală măsură cu importante efecte în plan salarial al reclamanților. Altfel spus, în cursul lunii iunie 2009 aceștia aveau vocația și au putut aprecia cu un grad maxim de previzibilitate că pentru munca prestată vor putea obține îndemnizația/salariul în întregime inclusiv sporul de 50% acesta fiind deja parte componentă a veniturilor lunare așa cum au decis anterior cei în drept.

Dintr-o dată și fără un preaviz anterior personalul salarial este pus în situația de a-și vedea veniturile limitate prin efectul adoptării în mod intempestiv a acelor două acte normative prin care practic se revocă efectul executoriusine die.

Or această manieră de a norma din partea celor două autorități publice se situează în afara cadrului constituțional și legal din țara noastră.

Pe de altă parte, având în vedere că plata acestui spor este ca efect al executării unor hotărâri judecătorești definitive și irevocabile prin care s-a recunoscut reclamanților acest drept, Curtea mai reține că autoritățile publice pârâte nu pot invoca lipsa de fonduri sau a altor resurse pentru a justifica neplata integrală a drepturilor salariale respectiv neexecutarea unei hotărâri judecătorești "căci executarea unei hotărâri judecătorești irevocabile constituie o obligație legala a statului".

Astfel, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) arată următoarele:, autoritățile nu pot invoca lipsa de fonduri sau a altor resurse pentru a justifica neexecutarea unei hotarâri judecatoresti, statele având obligatia de a-si organiza sistemul legal într-o astfel de manieră, încât autoritatile să-și poată îndeplini obligația lor în această privință".

Astfel CEDO reamintește în jurisprudența sa pertinentă că executarea unei hotărâri judecătorești trebuie considerată ca făcând parte din proces în sensul prevăzut la art. 6 din Convenție. Așa fiind dreptul la un tribunal este iluzoriu dacă se va admite că ordinea juridică a unui stat permite ca o hotărâre judecătorească să rămână neexecutată față de creditor ca parte a litigiului (parg. 55 din Hotărârea CEDO în cauza Săcăleanu împotriva României).

Autoritățile publice implicate ( Ministerul Public, Ministerul Finanțelor Publice etc. cu exces de putere si prin depășirea evidentă a prerogativelor stabilite în sarcina acestora, au înlăturat de la plata una dintre componentele salariului magistraților si personalului auxiliar de specialitate, respectiv sporul de risc si suprasolicitare.

Refuzul de plată integrală a salariilor, în compunerea de mai sus, caracterul unui act administrativ asimilat, care are caracter vătămător.

Nu este de admis emiterea unui act administrativ prin care să se încalce o lege în vigoare, respectiv Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor.

În acest context, ambele acte administrative supuse cenzurii în prezenta cauză contravin flagrant dispozițiilor art.74 alin. 2 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, potrivit căreia "Drepturile salariale ale judecătorilor și procurorilor nu pot fi diminuate sau suspendate decât în cazurile prevăzute de prezenta lege".

În mod nelegal ordinul și decizia din litigiu au dispus pentru o perioadă anterioară datei emiterii sale, deși, având în vedere exigențele art. 2 alin. 1 litera c din Legea nr. 554/2004, nașterea, modificarea sau stingerea raporturilor juridice pe care le vizează nu poate opera decât de la momentul emiterii sale, iar nu retroactiv, cu atât mai mult cu cât produce vătămări în drepturi legitime, așa cum s-a reliefat ceva mai sus.

Din formula introductivă a celor două acte administrative Curtea reține că se invocă total nejustificat drept argument al emiterii ordinului și respectiv a deciziei Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, câtă vreme aceasta nu-și găsește incidență.

Astfel, potrivit art. 3 din ordonanța invocată, "Plățile restante la sumele aferente titlurilor executorii aflate sub incidența prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 75/2008 privind stabilirea de măsuri pentru soluționarea unor aspecte financiare în sistemul justiției, aprobată cu modificări prin Legea nr. 76/2009, și a prevederilor Ordinului ministrului justiției, al ministrului economiei și finanțelor, al președintelui Consiliului Superior al Magistraturii, al președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție și al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nr. 1.859/C/2.484/26.650/131/3.774/C/2008 privind modalitatea de eșalonare a plății sumelor prevăzute în titlurile executorii emise până la intrarea în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 75/2008 privind stabilirea de măsuri pentru soluționarea unor aspecte financiare în sistemul justiției se execută cu respectarea prevederilor art. 1 și 2."

Or, este evident că aceasta se referă la "plățile restante la sumele aferente titlurilor executorii", pe când salariul lunar nu este un drept restant, ci unul actual, care nu este supus prevederilor unei ordonanțe în care, oricum, total nelegal sumele datorate sunt eșalonate exclusiv prin voința debitorului, contrar tuturor principiilor de drept (CEDO, cauza Săcăleanu împotriva României).

Apare ca total neconformă cu principiile de drept și suspendareasine diea ordinului, respectiv a deciziei, prin care se recunoștea plata sporului de 50%, câtă vreme instituția juridică a suspendării poate produce efecte numai pe o durată determinată, iar nu sine die, cum se stabilește prin cele două acte administrative contestate în prezenta cauză.

Față de toate aceste considerente, în temeiul art. 1 alin. 1 corelat cu prev. art. 8 alin. 1 și ale art. 18 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, Curtea va admite acțiunea în contencios administrativ si, ca o consecință, va anula Ordinul nr. 1472 din 2 iulie 2009 emis de pârâtul Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și, totodată, va anula decizia nr. 35/02.07.2009 emisă de PROCURORUL - DIRECȚIA DE INVESTIGARE A INFRACȚIUNILOR DE CRIMINALITATE ORGANIZATĂ ȘI TERORISM.

II. Cât privește ambele cereri de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice formulate de ambii pârâți, Curtea reține că obiectul acestora, identic, se referă la obligarea acestei entități administrative ca în caz de admitere a acțiunii principale să ia act de obligativitatea adoptării unui proiect de rectificare a bugetului Ministerului Public pe anul 2009, care să includă alocarea sumelor ce reprezintă pretențiile reclamanților.

În adevăr, prin efectul soluției date de C acțiunii principale pârâții sunt ținuți de executarea imediată a actelor administrative anterioare și implicit a hotărârilor judecătorești prin care reclamanților, magistrați procurori și personal auxiliar de specialitate și conex, li s-au recunoscut dreptul la plata sporului lunar de 50% cu titlu de spor de stres și suprasolicitare neuropsihică și ca atare reclamanții au dreptul la despăgubiri cu acest titlu conform dispozițiilor art. 18 alin. 3 din Legea nr. 554/2004.

Cu toate acestea, la nivelul practicii judiciare adoptate de secția de profil a ÎCCJ s-a admis teza de principiu conform căreia este inadmisibilă în condițiile art. 1 din Legea nr. 554/2004, cererea de chemare în judecată prin care se solicită obligarea Guvernului să emită un act normativ cu conținut special ( ÎCCJ-,Decizia nr. 1257 din 28 februarie 2007).

mutandis, Curtea nu poate obliga nici o structură a Guvernului să emită un act normativ prin care să se ia act de necesitatea de a rectifica bugetul alocat Ministerului Public cu sumele aferente ce rezultă din executarea prezentei sentințe. Această obligație de executare a dispozițiilor prezentei sentințe incumbă practic nu numai autorităților pârâte dar și statului însuși (CEDO, cauza Săcăleanu împotriva României).

Din această perspectivă, în temeiul art. 1 și urm. din Legea nr. 554/2004 corelate cu prevederile art. 60-63.pr.civ. Curtea urmează a respinge cererile de chemare în garanție față de Ministerul Finanțelor Publice.

Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat.

Văzând și încheierea din data de 6 2009 pronunțată de această instanță privind îndreptarea erorii materiale strecurată în conținutul minutei redactată cu prilejul deliberării,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTARA STE:

Admite acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâții: Ministerul Public - Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și DIRECȚIA DE INVESTIGARE A INFRACȚIUNILOR DE CRIMINALITATE ORGANIZATĂ ȘI TERORISM - PROCURORUL și ca o consecință:

Anulează Ordinul nr. 1472 din 2 iulie 2009 emis de pârâtul Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și totodată anulează decizia nr. 95/02.07.2009 emisă de PROCURORUL - DIRECȚIA DE INVESTIGARE A INFRACȚIUNILOR DE CRIMINALITATE ORGANIZATĂ ȘI TERORISM.

II. Respinge cererea de chemare în garanție a Ministerul Finanțelor Publice formulată de pârâți.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 5 2009.

PREȘEDINTE GREFIER

- - - -

Red.U/Dact.

16 ex./10.11.2009

Președinte:Liviu Ungur
Judecători:Liviu Ungur

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare acte emise de autoritățile de reglementare. Sentința 554/2009. Curtea de Apel Cluj