Anulare acte emise de autoritățile de reglementare. Sentința 555/2009. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 555/2009
Ședința publică de la 05 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Liviu Ungur
GREFIER: - -
S-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanții, și, în contradictoriu cu pârâta AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, având ca obiect anularea Deciziei nr. 193/04.02.2009 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că prezenta cauză este scutită de la plata taxelor judiciare de timbru și timbru judiciar, iar părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă.
asemenea, la data de 02.11, respectiv 04.11.2009, pârâta a depus la dosar concluzii scrise.
Curtea, după deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare, în temeiul art. 150.Pr. Civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin acțiunea înregistrată la data de 31 iulie 2009 reclamanții, ȘI au chemat în judecată pe pârâta AUTORITATEA NAȚIONALA PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea Deciziei nr.193/04.02.2009 - Titlul de conversie, ca nelegală și netemeinică, și, pe cale de consecință, să se dispună emiterea unui titlu de plată pentru suma de 485.823,37 lei, conform Deciziei nr.4064/10.11.2008 emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii reclamanții arată că, au formulat cerere în baza Legii nr.10/2001 prin care au solicitat despăgubiri pentru cota de 4/8-a parte din imobilul înscris în CF nr.20399 C-N cu nr.top.21687.
Această solicitare le-a fost admisă, iar prin sentința civilă nr.1928/2004 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr.6277/2004 s-a stabilit cuantumul despăgubirilor bănești la suma de 131.070 (aferentă cotei de 4/8 parte din imobilul expropriat).
Ca urmare a pronunțării acestei hotărâri, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a emis Decizia nr.4064/10.11.2008 care reprezenta Titlul de despăgubiri unde se indica valoarea despăgubirilor care li se cuveneau, respectiv suma de 485.823,37 lei.
După primirea titlului de despăgubiri, în baza prevederilor art.18 ind.1 alin.2 din Legea nr.247/2005, având posibilitatea să solicite acordarea întregii sume în numerar, au optat pentru această posibilitate, exprimându-și în acest sens opțiunea în scris.
În acest context erau aplicabile prevederile art.18 ind.2 lit.a din Legea nr.247/2005 și prevederile art.18 ind.2 pct.1 din normele metodologice aflate în cuprinsul HG nr.128/2008, astfel încât ar fi trebuit să fie emis un singur titlu de plată.
Din păcate, ulterior exprimării opțiunii în condițiile prev. de art.18 ind.2 lit.a din Legea nr.247/2005, au fost emise două decizii reprezentând un titlu de plată și un titlu de conversie, deși acestea puteau fi emise doar în condițiile în care își eprimă o opțiune conform prev. art.18 ind.2 lit.c din Legea nr.247/2005.
În acest context, în termenul legal, au formulat o contestație la care li s-a răspuns prin Adresa nr.495/29.04.2009. Însă, menționează faptul că, în opinia lor cel puțin, din conținutul acestei adrese nu rezultă motivul pentru care au fost încălcate prevederile legale exprese inserate în art.18 ind.2 din Legea nr.247/2005 și art.18 ind.2 pct.1 din normele metodologice care îi îndreptau la plata în numerar a întregii sume stabilite deja prin decizia nr.4063/2008.
În acest sens pentru a-și putea valorifica drepturile astfel câștigate au fost nevoiți a înainta prezenta cerere de chemare în judecată.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 24 septembrie 2009, pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, solicitând respingerea acțiunii formulată de reclamanți ca nefondată.
Examinând actele și lucrările dosarului Curtea reține următoarele:
Reclamanților din prezenta cauză li s-a emis de către autoritatea publică de resort Decizia de despăgubire nr. 4064/10.11.2009 în cuantum de 485.823,37 lei ( 22), în temeiul art. 1 alin. 1 și art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 și ca urmare a Dispoziție nr. 1754/13.07.2005 emisă de Primarul municipiului C-N ( 20) prin care a fost soluționat dosarul întocmit în baza notificării nr. 594/12.11.2001 și în temeiul sentinței civile nr. 1928 din 06.10.2004 pronunțată de Tribunalul Cluj prin care se stabilește nivelul despăgubirilor la valoarea de 131.070 euro.
Ca urmare a deciziei de despăgubiri și a opțiunii formulate de reclamanți autoritatea pârâtă a emis titlul de conversie decizia nr. 193 din 04.02.2009 în cuantum de 235.823,37 lei reprezentând un număr total de 235,283 acțiuni la o valoare nominală de un leu pentru fiecare acțiune.
Așa cum reiese din punctul de vedere exprimat pe parcursul judecății, la analizarea cererii autoritatea pârâtă a ținut seama că prin decizia autorității locale prin care s-a rezolvat notificare s-a propus acordarea de despăgubiri pentru cota de 4/8 din imobilul teren în suprafață totală de 4329 mp iar modalitatea care a stat la baza emiterii titlului de conversie a avut în vedere faptul că s-a aplicat cota de 4/8 din 500.000 lei cât reprezintă maximul care poate fi acordat în numerar și a rezulta<t astfel suma de 250.000 lei despăgubiri în numerar iar pentru diferența de 235.823,37 din totalul de 485.823,37 s-a emis titlul de conversie.
Curtea constată că prin cererea de opțiune înregistrată la autoritatea pârâtă sub nr. 09051/14.01.2009 reclamanții au optat pentru emiterea unui titlu de plată pentru despăgubiri în numerar pentru suma de 485.823,37 lei, ce reprezintă întreaga sumă stabilită cu titlu de despăgubiri și care este mai mică decât suma maximă de 500.000 lei ( 23).
Față de cele ce preced, Curtea reține că autoritatea pârâtă a emis titlu de conversie contestat în cauză cu încălcarea manifestării de voință a titularilor dreptului la despăgubiri exprimat expres în cererea mai sus menționată și cu încălcarea dispozițiilor 181și art. 182din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Astfel, conform art. 181alin. 2 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare,acă titlul de despăgubire individual este emis pentru o sumă de maxim 500.000 lei, titularul acestuia are posibilitatea să solicite fie realizarea conversiei acestuia în acțiuni emise de Fondul "Proprietatea", fie acordarea de despăgubiri în numerar, fie parte în acțiuni, parte în numerar.
În acest caz, conform art. 182din Titlul VII al Legii nr. 247/2005,titularul titlului de despăgubire va proceda astfel:
a) dacă optează pentru primirea exclusiv de despăgubiri în numerar, se prezintă, personal sau prin mandatar cu procură autentică, la Direcție, care, după reținerea titlului de despăgubire în original, îi va transfera despăgubirea în numerar în termen de 15 zile calendaristice de la data existenței disponibilităților financiare;
b) dacă optează pentru valorificarea titlului de despăgubire exclusiv prin conversia acestuia în acțiuni emise de Fondul "Proprietatea", se prezintă, personal sau prin mandatar cu procură autentică, la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, care în baza solicitării exprese a persoanei despăgubite și după reținerea titlului de despăgubire în original, dispune realizarea conversiei acestuia în acțiuni emise de Fondul "Proprietatea" și instructează depozitarul central al acțiunilor emise de Fondul "Proprietatea" să înregistreze persoana despăgubită în registrul acționarilor Fondului "Proprietatea".
c) dacă optează pentru primirea de despăgubiri în numerar și acțiuni emise de Fondul "Proprietatea", se prezintă, personal sau prin mandatar cu procură autentică, la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților care, după reținerea titlului de despăgubire în original, eliberează un titlu de plată pentru suma solicitată de persoana despăgubită și un titlu de conversie, pentru diferența dintre valoarea înscrisă în titlul de despăgubire și valoarea înscrisă în titlul de plată. Titlul de plată va fi valorificat conform lit. a), iar titlul de conversie se va valorifica conform lit. b).
Este evident că în situația în care titlul de despăgubiri vizează o sumă mai mică decât 50.000 lei hotărâtor în aplicarea dispozițiilor legale mai sus evidențiate este dreptul de opțiune al titularului despăgubirii.
Or, în cauza de față, Curtea observă că autoritatea pârâtă a ignorat opțiunea titularului și mai mult a adăugat noi criterii de stabilire a manierei în care acordă efectiv despăgubirile, criterii care nu au corespondent în lege,
Din această perspectivă, Curtea notează că titlul de conversie decizia nr. 193 din 047.02.2009 contestat în cauza de față încalcă manifestarea de voință a reclamanților și dispozițiile legale anterior analizate încât acțiunea de anulare a acestuia este perfect întemeiată.
Ca atare, în temeiul art. 18 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 se va admite acțiunea reclamanților și ca io consecință se va nula Decizia nr. 193 din 4 februarie 2009 emisă de pârâtă.
În temeiul acelorași dispoziții legale unite cu prevederile 181alin. 2 și ale art. 182din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, se va obliga pârâta să emită un titlu de plată pentru suma de 485.823,37 lei, conform Deciziei nr. 4064/10.11.2008, emisă de COMISIA CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPAGUBIRILOR și ținând seama de opțiunea exprimată de reclamanți.
Cum cererea de obligare la plata cheltuielilor de judecată nu a fost justificată cerință impusă de art. 274 alin. 2 parte finală pr.civ. ( cheltuieli pe care partea le-a dovedit că le-a făcut) Curtea urmează să respingă cererea de acordare a acestor cheltuieli.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
Admite acțiunea reclamanților, ȘI împotriva pârâtei AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA DESPĂGUBIRILOR B și în consecință:
Anulează Decizia nr. 193 din 4 februarie 2009 emisă de pârâtă.
Obligă pârâta să emită un titlu de plată pentru suma de 485.823,37 lei, conform Deciziei nr. 4064/10.11.2008, emisă de COMISIA CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPAGUBIRILOR.
Respinge ca nefondată cererea privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 5 2009.
PREȘEDINTE, GREFIER
- - - -
Red.U/Dact./
5 ex./23.11.2009
Președinte:Liviu UngurJudecători:Liviu Ungur