Excepție nelegalitate act administrativ. Sentința 553/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 553/2009
Ședința publică de la 05 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Liviu Ungur
GREFIER: - -
S-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de către reclamanta împotriva pârâților AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU PRESTAȚII SOCIALE S și GUVERNUL ROMÂNIEI, având ca obiect excepție nelegalitate act administrativ art. 2 și art. 3 alin. 1 din nr. 1025/2006.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă, iar la data de 07.10.2009, pârâta Agenția Județeană pentru Prestații Sociale Sad epus la dosar o precizare solicitând judecarea cauzei în lipsă.
Curtea, după deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare, în temeiul art. 150. Pr. Civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin încheierea din 22 iunie 2009 pronunțată de Curtea de APEL CLUJ, ca instanță de recurs, în dosarul nr-, s-a dispus învestirea Curtea de APEL CLUJ în primă instanță cu soluționarea excepției de nelegalitate invocată din oficiu având ca obiect constatarea nelegalității dispozițiilor art. 3 alin. 1 din nr. 1025/2006.
Totodată, prin aceeași încheiere s-a suspendat în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004, soluționarea acestei cauze până la soluționarea irevocabilă a excepției de nelegalitate.
Pentru a dispune astfel, autoarea sesizării a reținut că, soluționarea prezentului litigiu depinde de aplicarea amintite anterior, aceasta fiind hotărârea care constituie temei juridic al acțiunii în contencios administrativ promovată de către reclamanta și ca atare se constată că ipoteza normei legale instituită prin art. 4 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 este întrunită respectiv că soluționarea litigiului pe fond depinde de aceasta. Prin urmare Curtea, a dispus și suspendarea prezentei cauze până la soluționarea irevocabilă a excepției de nelegalitate a prevederilor art. 2, 3 alin. 1 din nr. 1025/2006.
Curtea de APEL CLUJa înregistrat cauza, la data de 2 iulie 2009, sub dosarul nr-, având ca obiect excepție nelegalitate act administrativ art. 2 și art. 3 alin. 1 din nr. 1025/2006.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 2 septembrie 2009, pârâtul Guvernul României arătat că, excepția de nelegalitate invocată de reclamanta, având obiect art.2 și 3 alin.1 din Hotărârea Guvernului nr.1025/2006, raportate la art.1 și art.6 alin.1 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului, cu modificările și completările ulterioare.
1. Raportat la motivele de fapt și de drept ale cererii privind controlul legalității Hotărârii Guvernului nr. 1 025/2006, invocă excepția inadmisibilității, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art.4 alin.(1) din Legea nr.554/2004, cu modificările și completări le ulterioare,"Legalitatea unui act administrativ unilateralcu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate -".
După cum reiese din textul legal citat, excepția de nelegalitate poate avea ca obiect numai actele administrative cu caracter individual, iar nu și pe cele cu caracter normativ, pentru care legea instituie o altă procedură.
Potrivit doctrinei, actele administrative individuale se caracterizează prin aceea că manifestarea de voință a organului administrativ competent creează, modifică sau stinge drepturi sau obligații în sarcina uneia sau mai multor persoane dinainte determinate, deci emiterea lor se face cu referire expresă la persoanele care s-au adresat autorității publice pentru rezolvarea unui drept sau interes legitim.
Ceea ce este specific, însă, actelor administrativecu caracter normativeste faptul că ele creează, modifică sau desființează reguli de conduită formulate în abstract, fără considerare de persoane; astfel ele au caracter de impersonal, general, conțin reguli de conduită generală și de aplicabilitate repetată, la un număr ne determinat de subiecți (deci cu o sferă amplă de adresabilitate/aplicabilitate ).
În speță, prin hotărârea de Guvern contestată, a fost reglementat modul de aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr.148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului, cu modificările și completările ulterioare.
Astfel, față de obiectul de reglementare, este evident că aceste dispoziții au caracter normativ, având rolul de a detalia legea și de asigura o interpretare și aplicare unitară a acesteia.
Față de cele arătate, consideră că excepția de nelegalitate este inadmisibilă și solicită să se dispună în consecință respingerea acesteia ca atare.
2. Pe fondul cauzei:
Hotărârea Guvernului nr.1025/2006 este temeinică și legală, fiind adoptată
în temeiul art.l08 din Constituția României, republicată, și al art. III din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.44/2006 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului și al Legii nr.61/1993 privind alocația de stat pentru copii.
Hotărârea contestată a fost adoptată de Executiv prin însușirea proiectului inițiat de Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei, în organizarea anterioară, actualmente Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, organ de specialitate al administrației publice centrale, cu atribuții și competențe în speță.
La elaborarea actului au fost respectate dispozițiile Legii nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, precum și cele cuprinse în Regulamentul privind procedurile pentru supunerea proiectelor de acte normative spre adoptare Guvernului, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.50/2005,abr agat, în prezent, prin Hatărârea Guvernului nr.561/2009,proiectul actului administrativ fiind avizat de către autoritățile publice interesate în aplicarea acestuia și de către Ministerul Justiției, care, potrivit art.8 alin.(6) din Regulamentul abrogat "avizează proiectele de acte normative exclusiv din punct de vedere al legalității, încheind succesiunea operațiilor din etapa de avizare".
Dispozițiile art.3 alin.(1) din Hotărârea Guvernului nr.1025/2006, raportat la prevederile art.6 alin.(1) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.148/2005 definesc nașterea ca fiind "aducerea pe lume a unuia sau mai mulți copii vii".
Concediul și indemnizația de creștere a copilului până la 2 ani, respectiv 3 ani În cazul copilului cu handicap, se acordă În conformitate cu prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr./2005 privind susținerea familiei În vederea creșterii copilului, cu modificările și completările ulterioare.
Potrivit prevederilor art.6 alin.(1) din actul normativ menționat, concediul și indemnizația lunară, precum și stimulentul lunar se cuvin pentru fiecare dintre primele 3 nașteri sau, după caz, pentru primii 3 copii ai persoanelor aflate în una dintre situațiile prevăzute la art.5 alin.(2), respectiv, una dintre persoanele care a adoptat copilul, căreia i s-a încredințat copilul În vederea adopției, sau care are copilul în plasament ori în plasament în regim de urgență.
Așadar, indemnizația se cuvine pentru fiecare dintre primele 3 nașteri sau pentru primii 3 copii adoptați, luați în plasament sau în plasament în regim de urgență ori încredințați în vederea adopției.
Textul menționat, cuprins În Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.148/2005 cu modificările și completările ulterioare, prevede acordarea indemnizației pentru naștere și nu pentru fiecare copil rezultat În urma unei nașteri. Normele metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.148/2005, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.1025/2006, cu modificările și completările ulterioare, definesc nașterea ca fiind aducerea pe lume a unuia sau a mai multor copii vii. Definiția a fost preluată din dicționarul explicativ al limbii române și a fost însușită de Guvern prin adoptarea Hotărârii nr.1025/2006. Textul menționat, cuprins în Ordonanța de Urgență a Guvernului nr./2005 cu modificările și completările ulterioare, prevede acordarea indemnizației pentru naștere și nu pentru fiecare copil rezultat În urma unei nașteri.
Ținând cont de cele menționate, indiferent de numărul copiilor rezultați dintr-o singură naștere, se acordă o singură indemnizație. Însă, începând cu 1 ianuarie 2007, pentru fiecare dintre copiii în vârstă de până la 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copilului cu handicap, se acordă alocația de stat în cuantum de 200 lei, alocația de stat fiind un drept al fiecărui copil. Astfel, în cazul îndeplinirii condițiilor de acordare a indemnizației pentru creșterea copilului, familia va beneficia, Începând cu luna ianuarie 2009, de o singură indemnizație în cuantum de 600 lei sau, opțional, în cuantum de 85% din media veniturilor realizate pe ultimele 12 luni, dar nu mai mult de 4000 de lei și de una, două sau mai multe alocații de stat În funcție de numărul copiilor în vârstă de până la 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copilului cu handicap.
Indemnizația pentru creșterea copilului este o măsură de sprijin pentru familia În care vin pe lume unul sau mai mulți copii. Astfel, aceasta prestație înlocuiește pe perioada concediului de creștere a copilului venitul salarial al părintelui care îndeplinește condițiile de acordare și optează pentru această formă de sprijin. Prin urmare, rațiune a legiuitorului care transpare din actele normative în discuție (OUG nr./2005, /2006, Codul muncii (art.49 alin.(2), art.51 alin.(1 este unitară și evidențiază, ca finalitate, sprijinirea familiei, prin realizarea unui echilibru social-economic și nu reprezintă o măsură directă de protecție a copilului, cum este cea realizată prin alocația de stat pentru copii.
Față de cele prezentate considerăm că prevederile cuprinse la art.3 alin.(1) din Nomele metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr.148/2005, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.l025/2006, sunt legale, în deplină concordanță cu cele cuprinse în Ordonanța de urgență a Guvernului nr.148/2005, cu modificările și completările ulterioare și nu induce discriminări.
Acest text de lege recunoaște dreptul la acordarea unei singure indemnizații pentru familie, indiferent dacă aceasta are gemeni, pe considerent că această indemnizație reprezintă un substitut al salariului, deoarece în perioada concediului de creștere și îngrijire a copilului, contractul individual de muncă al celui în cauză este suspendat, conform legii.
Măsurile de protecție socială prevăzute de dispozițiile textului legal citat anterior și reluate de prevederile art.2 alin.(1) din Normele aprobate prin nr.l HG025/2006 urmăresc îmbunătățirea echilibrului social - economic al familiei, prin susținerea acesteia în vederea creșterii, nu reprezintă măsuri de protecție a copilului. Astfel, recunoașterea drepturilor prevăzute în ipoteza normei legale, pentru fiecare naștere, și nu pentru fiecare copil, nu reprezintă o problemă de ne legalitate și nu încalcă principiul egalității de tratament între copii proveniți dintr-o sarcină simplă sau multiplă, nefiind vorba de drepturi ce aparțin copilului. . instanței și Decizia nr. 93 7/19.12.2006 a Curții Constituționale. prin care a fost respinsă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.6 alin.( 1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.148/2005, în raport cu art.16 din Constituție.
Astfel, Ca C onstituțională a reținut că dreptul la concediu este un drept complex format din două componente indisolubil legate, cea nepatrimonială care se constituie din perioada de 2 ani, respectiv 3 ani, pe care persoana îndreptățită o dedică exclusiv creșterii copilului, și cea patrimonială, reprezentată de indemnizația lunară de care persoana beneficiază pe timpul acestei perioade; aceste drepturi se exclusiv din considerarea calității pe care o are persoana îndreptațită, fiind drepturi cu caracter personal, netransmisibile. Ca C onstituțională mai reține că "sub acest aspect apare ca firească acordarea unei singure indemnizații lunare, indiferent de numărul de copii rezultați în urma nașterii, întrucât aceasta este aferentă concediului pentru creșterea copilului, de care persoana îndreptățită beneficiază în condițiile prezentei ordonanțe".
Prin urmare, nu se poate reține pretinsa discriminare creată între copiii proveniți dintr-o sarcină simplă sau una gemelară, în condițiile în care, măsura reglementată prin actul contestat are caracterul unui substitut al salariatului, și în nici un caz o componentă a alocației destinate copiilor. Prin urmare, rațiunea legiuitorului care transpare din actele normative în discuție (.nr.OUG148/2005, nr.HG1025/2006, Codul muncii (art.49 alin.2, art.51 alin.1) este unitară și evidențiază, ca totalitate, sprijinirea familiei, prin realizarea unui echilibru social-economic și nu reprezintă o măsura directă de protecție a copilului, cum este cea realizată prin alocația de stat pentru copii.
Măsurile de ocrotire a copilului fac obiectul de reglementare al altor acte normative și menționăm, în acest context, Legea nr.61/ privind alocația de stat pentru copii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care stabilește, fără discriminare, dreptul fiecărui copil la alocație de stat. Neacordarea unui astfel de drept unuia dintre copiii rezultați din aceeași naștere ar reprezenta o inegalitate și o încălcare a drepturilor constituționale ale acestora, aspect care nu vizează situația În discuție.
Menționează că în cauze similare instanța s-a pronunțat în sensul respingerii excepției de nelegalitate a dispozițiilor art.3 alin.( 1) din Hotărârea Guvernului nr./2006 (Sentința civilă nr.65/F/.03.2009 pronunțată de C a de Apel Alba Iulia - Secția contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr- și Sentința civilă din 13.04.2009, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, în Dosarul nr-).
Pentru aceste considerente, solicită ca, prin sentința civilă care se va pronunța, să se dispună respingerea, ca inadmisibilă, pe cale de excepție, și ca neîntemeiată, pe fond, a excepției de nelegalitate invocată de reclamanta.
În susținerea apărărilor pârâtului, solicită să se încuviințeze proba cu înscrisuri, sens în care depune, documentele de motivare și însușire a proiectului, ca acte ce au stat la baza emiterii hotărârii de Guvern contestate, și anume Nota de fundamentare și Avizul Consiliului Legislativ nr.1077/07.08.2006, respectiv Avizul Consiliului Legislativ nr.1943/07.08.2006.
Reclamanta a înregistrat la data de 21 septembrie 2009, concluzii scrise prin care solicită admiterea excepției de nelegalitate, având ca obiect art.2 și art.3 alin.1 din HG nr.1025 din 2006, raportate la art.1 și art.6 alin.1 din OUG nr.148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului cu modificările și completările ulterioare.
Examinând cauza sub toate aspectele relevante se rețin următoarele:
1. Cu referire la excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate având în vedere că obiectul îl formează dispoziții conținute de un act administrativ unilateral cu caracter normativ afirmativ incompatibil cu prevederile art. 4 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, Curtea are în vedere următoarele considerente:
Curtea reține că în varianta inițială a Legii nr. 554/2004 nu se distingea în conținutul art. 4 între actele administrative individuale și normative, practica judiciară fiind constantă cu referire la admisibilitatea excepției de nelegalitate în ceea ce privește ambele categorii de acte administrative.
Cu toate acestea, se constată că ulterior, prin modificările aduse prin Legea nr. 262/2007, textul art. 4 alin.1 din Legea nr. 554/2004 a suferit modificări de conținut în sensul că obiectul excepției de nelegalitate se circumscrie exclusiv actelor administrative cu caracter individual.
În aplicarea acestui text și în general a instituției excepției de nelegalitate la nivelul secției de profil a instanței supreme s-a conturat practica judiciară constantă în sensul admisibilității excepției de nelegalitate și pentru actele administrative cu caracter normativ.
Astfel, s-a reținut că deși textul art. 4 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 face referire exclusiv la actele administrative individuale alineatul 2 al aceluiași articol se referă la actul administrativ unilateral fără a face distincție între actul cu caracter normativ și actul cu caracter individual, astfel că dispozițiile celor două texte ale aceluiași articol trebuie interpretate conform principiului de drept care impune ca legea să fie interpretată și aplicată în sensul de a produce efecte juridice.
Așa fiind, la data de 29 septembrie 2008, în ședința plenului judecătorilor a ÎCCJ, întrunit în condițiile art. 33 alin. 1 din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a ÎCCJ, republicat, a fost adoptată soluția de principiu în sensul că " este admisibilă excepția de nelegalitate invocată cu privire la un act administrativ unilateral cu caracter normativ, în temeiul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 262/2007".
Această soluție a fost adoptată în urma constatării existenței unei practici neunitare la nivelul curților de apel din țară, în sensul respingerii ca inadmisibilă a excepției de nelagalitate invocată cu privire la actele administrative cu caracter normativ.
În sensul soluției de principiu antamate anterior practica ÎCCJ - în această materie este constantă.
Așa fiind, în cauză se pune problema în ce măsură o decizie de principiu și practica judiciară constantă a ÎCCJ - în această chestiune este opozabilăde legejudecătorilor de la celelalte instanțe judecătorești din țară.
Curtea constată că ÎCCJ are atribuția constituțională de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești, potrivit competenței sale.
Este adevărat că privitor la materia competenței ÎCCJ de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești, aceasta estede legeconținută în două instituții ale dreptului procesual civil român.
Una privește toate cauzele și are efecteerga omnesiar cealaltă privește doar cauza pendinte. în vedere în primul caz instituția recursului în interesul legii iar în al doilea caz avem în vedere efectele deciziei de casare conform art. 315.pr.civ.
La o primă vedere ar părea că în absența unui decizii în recurs în interesul legii instanțele nu ar avea temei legal pentru a achiesa la punctul de vedere al ÎCCJ ori a face opozabil în altfel a deciziilor de principiu adoptate în maniera descrisă anterior
Aceasta este și situația din speță privind interpretarea și aplicarea art. 4 din Legea nr. 554/2004 decisă prin decizia de principiu și unde nu există până în prezent o decizie formală dată în condițiile prevăzute la art. 329.pr.civ.
Cu toate aceste imperfecțiuni ale dreptului procesual civil român, Curtea reține în armonie cu prevederile art. 20 alin. 2 corelat cu art. 21 din Constituția României și cu art. 6 parag. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, ratificată de România prin Legea nr. 30/1994, că legea trebuie să aibă calitatea dublă de accesibilitate și previzibilitate la care se mai pot adăuga încă doună noi atribute: claritate și predictibilitate. Sub aspectul exigenței previzibilității și al predictibilității ori acela al clarității, atunci când textul unei legi este primitor de mai multe înțelesuri, nu este clar ori este susceptibil de varii interpretări, se impune ca previzibilitatea normei legale să fie asigurată de practica judiciară care să-i asigure justițiabilului, care apelând la ea chiar prin intermediul unor profesioniști ai dreptului, trebuie să aibă posibilitatea de a-și regla conduita de asemenea manieră încât drepturile și interesele legitime exhibate să nu fie atinse în substanța lor (cauza Sunday Times contra Regatului Unit din 1979).
Așa fiind, conform jurisprudenței pertinente a Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) revine jurisdicțiilor interne să statueze care este conținutul și limitele de aplicare și interpretare a unei legii și să elimine astfel orice disfuncționalitate pentru a se asigura în cele din urmă caracterul previzibil al unei legi și nu în ultimul rând pentru a se îndeplini exigențele dreptului la un proces echitabil cu toate atributele ce-l înconjoară.
Având în vedere tocmai aceste premise, în practica judiciară națională de aplicare și interpretare a dreptului pot apărea unele divergențe.
Din această perspectivă, Curtea are în vedere că potrivit jurisprudenței CEDOrolul unei JurisdicțiiSupreme este tocmai acela de a regla divergențele de jurisprudență"(cauza Zielinski și & și alții împotriva Franței, cererea nr. 24.846/94, parag. 59; cauza Păduraru împotriva României, parg. 98 și cauza Beian împotriva României parag. 37, cauza Tudor Tudor împotriva României parag. 29-30).
Prin urmare, chiar în absența unei decizii privind un recurs în interesul legii, care conform normelor dreptului intern sunt obligatorii pentru judecătorii tuturor instanțelor judecătorești (art. 329.pr.civ.) și până la adoptarea unui mecanism procesual prin care instanța supremă să poată fi interogată în cazul pendinte cu privire la maniera de interpretare și aplicare a dreptului pertinent, relevant de acea cauză, se impune, în accepțiunea acestei Curți, să fie respectată și însușită practica judiciară constantă și unitară a jurisdicției supreme.
Numai astfel, se poate aplica cu fermitate principiul constituțional consacrat de art. 126 alin. 3 din Legea fundamentală și se pot garanta părților în mod efectiv și concret dreptul acestora la un proces echitabil în toate componentele și atributele esențiale ale acestuia fără a-i altera substanța sa, așa cum relevă practica judiciară pertinentă a instanței de la Strasbourg (în special cauza Golder contra Regatului Unit).
Din această perspectivă, excepția de inadmisibilitate a demersului judiciar care pune Curtea în situația de analiza dispoziții ale unui act administrativ cu caracter normativ este nefondată și, ca o consecință, se va respinge ca atare.
2. În ceea ce privește fondul excepției de nelegalitate, Curtea reține următoarele:
Așa cum s-a decis în mod constat la nivelul secției de profil a ÎCCJ, dispozițiilor prevăzute la art. 2 și 3 alin. 1 din HG nr. 1025/2006 sunt nelegale (între altele, decizia nr. 4350 din 6 decembrie 2008 sau decizia nr. 1130/2008).
Astfel, Curtea constată că hotărârea de guvern a fost adoptată pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a nr.OUG148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului.
Potrivit art. 6 alin. 1 din OUG nr. 148/2005, în raport de care se solicită controlul legalității, concediul și indemnizația lunară prevăzute la art. 1, respectiv la art. 2, precum și stimulentul prevăzut la art. 3 se cuvin pentru fiecare dintre primele 3 nașteri sau, după caz, pentru primii 3 copii ai persoanelor aflate în una dintre situațiile prevăzute la art. 5 alin. (2), respectiv persoana care a adoptat copilul, căreia i s-a încredințat copilul în vederea adopției sau care are copilul în plasament ori în plasament în regim de urgență, cu excepția asistentului maternal profesionist, precum și persoana care a fost numită tutore.
Definiția dată noțiunii de naștere prin art. 3 nr.HG1025/2006 încalcă fără putere de tăgadă Constituția României - art.16 care consacră principiul egalității de tratament, instituind discriminări între persoane aflate în situații identice, respectiv între copiii proveniți dintr-o naștere concomitentă (gemeni, tripleți) și cei proveniți dintr-o naștere simplă.
Curtea apreciază că acordarea indemnizației lunare a fost raportată prin art.6 din nr.OUG148/2005 la numărul de copii născuți și nu la numărul nașterilor, astfel încât art.3 alin.1 din Normele Metodologice apar ca fiind nelegale.
Aceste norme metodologice sunt în contradicție cu dispozițiile legale pentru aplicarea cărora au fost emise și pentru faptul că definiția stabilită pentru naștere ca element de acordare a indemnizației lunare creează o discriminare între persoanele aflate în situații identice, fără să existe o justificare de ordin obiectiv.
În concluzie nr.HG1025/2006, prin art. 3, adaugă la actul normativ în aplicarea căruia a fost adoptat, încălcând principiul egalității de tratament între copiii proveniți dintr-o naștere simplă și o alta multiplă.
Așa fiind, dispozițiile art. 3 alin. 1 rap. la art. 2 din HG nr. 1025/2006 a fost găsit fi neconform cu dreptul și, prin urmare, în temeiul art. 4 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 se va admite ca fondată excepția de nelegalitate așa cum a fost formulată.
Drept urmare, se va constata Constată nelegalitatea dispozițiilor prevăzute la art. 2 și 3 alin. 1 din HG nr. 1025/2006.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
1. Respinge excepția de inadmisibilitate invocată în apărare de către Guvernul României.
2. Admite excepția de nelegalitate formulată din oficiu de către instanța de recurs a Curții de APEL CLUJ, în dosarul nr- și ca o consecință:
Constată nelegalitatea dispozițiilor prevăzute la art. 2 și 3 alin. 1 din HG nr. 1025/2006.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 5 2009.
PREȘEDINTE GREFIER
- - - -
Red.U/Dact.//5 ex./10.11.2009
Președinte:Liviu UngurJudecători:Liviu Ungur
