Anulare certificat de atestare a dreptului de proprietate. Sentința 79/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
Secția Comercială și de contencios Administrativ și Fiscal
DOSAR NR-
SENTINȚA nr. 79
Ședința publică din data de 7 mai 2009
PREȘEDINTE: Valentin Niță
Grefier - - -
Pe rol fiind pronunțarea asupra acțiunii având ca obiect anulare act administrativ, formulată de reclamanta- SRL, cu sediul în comuna -, județul P, în contradictoriu cu pârâțiiMinisterul Economiei și Finanțelor, cu sediul în B,- sector 5 șiSocietatea Națională a - Sucursala, cu sediul în comuna de,-, județul P, cauza fiind venită prin declinarea competenței de la ribunalul Prahova -Secția Comercială și de Contencios Administrativ II, potrivit sentinței nr. 87/24.02.2009 pronunțată de această instanță.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 30 aprilie 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când, instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei la data de 7 mai 2009, când a pronunțat următoarea hotărâre:
CURTEA
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova -Secția Comercială și de Contencios Administrativ II sub nr-, reclamanta - SRL a solicitat în contradictoriu cu Ministerul Economiei și Finanțelor și SNP - Sucursala, constatarea nulității absolute parțiale a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria -, nr. 10375/31.07.2006.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că a luat cunoștință de existența acestui certificat la data de 3.10.2008, cu ocazia chemării sale în judecată, în calitate de pârâtă de către SNP SA, în dosarul nr- și, în urma îndeplinirii procedurii prealabile, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor i-a comunicat, prin adresa nr. -/21.10.2008, că anularea este posibilă, conform art. 1 alin. 6 din Legea 554/2004.
La termenul de judecată din data de 24.02.2009, pârâta SNP SA - a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței materiale a instanței, excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei și excepția tardivității formulării plângerii prealabile, iar pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
La același termen de judecată, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, prin P, a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive.
Instanța, având în vedere disp. art. 137 Cod proc. civ. a pus în discuția părților excepția necompetenței materiale în ședința publică din 24 februarie 2009,iar prin sentința nr. 87 din 24.02.2009, Tribunalul Prahovaa admis excepția și declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Ploiești -Secția Comercială și de Contencios Administrativ și Fiscal, reținând că, potrivit dispozițiilor art. 10 din Legea 554/2004, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorități publice centrale se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale Curților de Apel, dacă prin lege organică nu se prevede altfel.
Întrucât certificatul de atestate al dreptului de proprietate seria -, nr. 10375/31.07.2006, este emis de Ministerul Economiei și Comerțului ( în prezent Ministerul Economiei și Finanțelor), autoritate publică centrală, și față de dispozițiile art. 158 și urm. Cod proc.civ. tribunalul a declinat competența Curții de Apel Ploiești -Secția Comercială și de Contencios Administrativ, unde cauza a fost înregistrată sub nr-.
În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Potrivit art. 137 Cod proc. civilă, instanța va analiza cu prioritate excepțiile de fond sau de procedură ce fac de prisos în tot sau în parte cercetarea pe fond a pricinii,astfel că se va pronunța asupra excepțiilor lipsei calității procesuale active a reclamantei, cea a tardivității formulării plângerii prealabile invocate de către pârâta - SA,precum și asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Ministerul Economiei și Finantelor.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active a societății reclamante - SRL, Curtea constată că aceasta se pretinde vătămată în drepturile sale legitime prin emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria - 3 nr. 10375 din 31 iulie 2006 emis în favoarea societății pârâte, întrucât construcțiile dobândite prin contractul de vânzare-cumpărare de reclamantă sunt edificate pe un teren ce este inclus în acest act administrativ unilateral, astfel că este îndreptățită să promoveze prezenta acțiune, excepția nu este întemeiată, urmând a fi respinsă.
Referitor la excepția tardivității formulării plângerii prealabile invocată de societatea pârâtă, motivată de faptul că terenurile evidențiate în certificatul de atestare a dreptului de proprietate sunt înscrise în cartea funciară de la data de 30 mai 2007, de la această dată dreptul fiind opozabil față de terți în conformitate cu art. 27 din Legea 7/1996, plângerea prealabilă fiind promovată la 14 octombrie 2008, fără a se respecta termenul prevăzut de art. 7 din legea contenciosului administrativ,Curtea constată că nu este întemeiată întrucât SNP SA nu a făcut dovada că societatea reclamantă a luat cunoștință efectiv de certificatul de atestare a dreptului de proprietate la data intabulării dreptului, atare probă îi incumbă, conform art. 1169 Cod civil, în cartea
funciară a fost înscris imobilul în suprafața totală de 25910. cu număr cadastral 10146, din care face parte și suprafața de 31,72. pretinsă de - SRL,
fără ca acest imobil să fie individualizat în mod distinct prin număr cadastral și adresă.
Având în vedere că între părți există un litigiu aflat pe rolul Tribunalului Prahova, iar societarea reclamantă a luat cunoștință de certificatul de atestare a dreptului de proprietate la 3 octombrie 2008, plângerea prealabilă formulată către pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, autoritate ce a emis actul administrativ contestat, la 21 octombrie 2008 respectă întrutotul termenul prevăzut de art. 7(3) din legea contenciosului administrativ, reclamanta fiind terț față de certificatul de atestare dreptului de proprietate, excepția urmând a fi respinsă.
Nici excepția lipsei calității procesuale pasive a MEF, invocată de acesta, nu este întemeiată întrucât certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria - nr. 10375, fost emis de Ministerul Economiei si Comerțului, denumire pe care o avea acest pârât la 31 iulie 2007,conform HG 738/2003,astfel că excepția va fi respinsă.
În ceea ce privește fondul cauzei, Curtea constată că terenul în suprafață de 10219. și cota indiviză de 62. imobile evidențiate în certificatul de atestare a adreptului de proprietate asupra terenurilor emis de la 31.07.2006, seria - 3 nr. 10375 s-au aflat în administrarea societății pârâte încâ din anul 1964,potrivit Decretului Consiliului de Stat al Populare Române nr. 124 din 11.03.1964, în anul 1990 imobilul aflându-se în patrimoniul persoanei juridice a cărei succesoare este societatea pârâtă, pe teren există mai multe clădiri și amenajări,în care își desfășoară activitatea societatea, cum rezultă din planurile cadastrale întocmite în vederea obținerii certificatului de atestare a dreptului de proprietate conform 834/1991.
În conformitate cu acest act nomativ terenurile societăților comerciale cu capital de stat și ale regiilor autonome, aflate în patrimoniul acestora la data înfințării lor, ce sunt necesare desfășurării activității, conform obiectului lor de activitate, se stabilesc și se evaluează conform procedurii prevăzute de 834/1991 și de criteriile 2665/1992 emise de MEF, procedură ce se finalizează prin eliberarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate conform art. 21 din Criterii, societatea pârâtă este o societate comercială cu capital de stat înființatată prin OUG 49/1997 sub denumirea de SN a SA B, prin reorganizarea Regiei Autonome a "" B, iar în conformitate cu art. 19 si 20 din Legea 15/2000, bunurile aflate în patrimoniul societăților la momentul înființării sunt proprietatea acestora.
Certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria - nr. 10375 din 31 iulie 2006 fost emis de în favoarea societății pârâte, cu respectarea dispozițiilor legale aplicabile în această materie, respectiv 834/1991, Criteriile 2665/1992 ale MEF în aplicarea art. 20 din Legea 15/1990, SNP SA este îndreptățită să beneficieze de aceste dispoziții legale întrucât imobilul în cauză se afla în patrimoniul său în anul 1990, îi fusese transmis în administrate prin Decretul CS al nr. 124/1964, și este necesar desfășurării activității conform obiectului său de activitate, statuat de art. 5 din OUG 49/1997, pe teren aflându-se clădiri și amenajări în care își desfășoară activitatea pârâta.
Prin emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate în favoarea societății pârâte, reclamanta nu a fost prejudiciată în niciun mod în drepturile sale, aceasta este proprietara unei clădiri în suprafață construită de 31,72. conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2653 din 01.09.2009 de BNP, însă nu are niciun drept asupra terenului pe care este edificată construcția, procedura reglementată de 834/1990 nu îi este aplicabilă reclamantei - SRL, întrucât aceasta nu este o societate comercială cu capital de stat.
Mai mult decât atât, la momentul dobândirii dreptului de proprietate asupra construcției, societatea reclamantă a avut cunoștință de regimul juridic al terenului pe care este situată clădirea, făcându-se mențiune expresă în contract că respectivul teren este închiriat și proprietatea societății SNP SA Sucursala, neavând nicio relevanță faptul că ulterior a fost emis certificatul de atestare a dreptului de proprietate pentru imobil, ce nu a făcut decât să confirme o situație juridică preexistentă, după parcurgerea procedurii prevăzută de lege.
Față de aceste considerente, Curtea constată că certificatul de atestare a dreptului de proprietate - nr. 10375 din 31 iulie 2006 fost emis în favoarea societății pârâte cu respectarea legislației speciale în această materie, prin emiterea sa reclamanta nu este vătămată în niciun mod în drepturile sale, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 18 din Legea contenciosului administrativ, astfel că actiunea va fi respinsă ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepțiile lipsei calității procesuale active și tardivității
procedurii prealabile invocate de pârâta Societatea Națională a - Sucursala, în contradictoriu cu reclamanta.
Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâta Ministerul Economiei și Finanțelor, în contradictoriu cu reclamanta .
Respinge acțiunea formulată de reclamanta- SRL, cu sediul în
comuna -, județul P, în contradictoriu cu pârâțiiMinisterul Economiei și Finanțelor, cu sediul în B,- sector 5 șiSocietatea Națională a - Sucursala, cu sediul în comuna de,-, județul
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 7 mai 2009.
PREȘEDINTE,
- -
GREFIER,
- -
red VN
dact MC
5 ex/05.06.2009
Operator date cu caracter personal
Număr notificare 3120
Președinte:Valentin NițăJudecători:Valentin Niță