Anulare decizie uniunea naționala a barourilor din românia. Sentința 41/2008. Curtea de Apel Bacau

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

Sentința civilă Nr. 41

Ședința publică de la 14 Aprilie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Mona Gabriela Ciopraga

JUDECĂTOR 2: Morina Napa

Grefier - -

&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&

La ordine a venit spre soluționare acțiunea formulată potrivit Legii contenciosului administrativ de reclamantul împotriva pârâtei UNIUNEA NAȚIONALĂ A BAROURILOR DIN ROMÂNIA - BAROUL B, având ca obiect anulare decizie Uniunea Națională a Barourilor din România.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns reclamantul G, personal și avocat, pentru pârâtă.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a expus referatul oral asupra cauzei, după care:

Instanța pune în discuție excepția necompetenței materiale a Curții de APEL BACĂU invocată la termenul anterior.

Reclamantul G, față de excepția invocată, arată că inițial a intenționat să depună acțiunea la Tribunalul Bacău, dar având în vedere că a formulat cerere de reexaminare adresată Uniunii Naționale a Barourilor din România a considerat că acțiunea trebuie introdusă la Curtea de APEL BACĂU, sens în care lasă soluția la aprecierea instanței.

Avocat pentru pârâtă, arată că din conținutul cererii de chemare în judecată rezultă că reclamantul a intenționat să se judece doar cu Baroul B, în cauză nefiind indicată adresa Uniunii Naționale a Barourilor din România și având în vedere că dosarul a suportat mai multe termene consideră că numai Baroul B are calitate procesuală în prezenta cauză. Față de excepția invocată solicită declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău.

S-au declarat dezbaterile închise, cauza rămânând în pronunțare cu privire la excepția necompetenței materiale a Curții de APEL BACĂU.

CURTEA

- deliberând -

Asupra acțiunii în materia contenciosului administrativ de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de APEL BACĂU sub nr.110/20.02.2008 reclamantul Gac hemat în judecată Uniunea Națională a Barourilor din România - Baroul B, pentru anularea hotărârii nr.402/7.02.2008 și admiterea cererii sale de primire în profesia de avocat cu scutire de examen.

Cererea a fost timbrată cu timbru judiciar în valoare de 0,15 lei și taxă judiciară de timbru în sumă de 4 lei, anulate la dosar.

În motivarea acțiunii s-a susținut că prin hotărârea contestată a fost respinsă cererea, fără a se ține seama de situația de fapt relevată de adeverința nr.15026/25.10.2007 eliberată de - Serviciul Management Resurse Umane al B, de cuprinsul anexei 1 HG 498/07.04.2004 cu privire la funcția de șef secție poliție, de dispozițiile art.4,7 din Legea nr.514/2004, fiind astfel îndeplinite condițiile prevăzute de art.16 al.2 din Legea 51/1995.

Pentru susținerea acțiunii au fost depuse înscrisuri.

La termenul din 24.03.2008, instanța, față de obiectul acțiunii cu care a fost investită, a invocat excepția necompetenței materiale în soluționarea cauzei, părțile formulând concluzii asupra acesteia.

Examinând, în condițiile art.137 al.1 Cod procedură civilă, excepția necompetenței materiale a instanței se reține următoarele:

Prin acțiunea cu judecata căreia a fost investită instanța s-a solicitat anularea hotărârii 402/7.02.2008 a Baroului B, prin care a fost respinsă cererea de primire în profesia de avocat cu scutire de examen formulată de reclamantul

Având în vedere autoritatea care a emis hotărârea contestată - Consiliul Baroului B și caracterul acesteia de organ de conducere al autorității constituite la nivel județean, potrivit dispozițiilor art.48, 49, art.53 al.2 lit."e" din Legea 51/1995 republicată cu modificările și completările ulterioare, precum și dispozițiile art.10 al.1 teza I din Legea nr.554/2004 cu modificările și completările ulterioare, se apreciază că în cauză instanța competentă material este Tribunalul Bacău -secția contencios administrativ.

În consecință, în temeiul dispozițiilor art.158 al.1 coroborat cu art.2 pct.1 lit."d" Cod procedură civilă, va fi declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău - Secția comercială și de contencios administrativ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂSTE

Declină competența de soluționare a cauzei privind acțiunea formulată potrivit Legii contenciosului administrativ de reclamantul cu domiciliul în B, str.-, -.18, Sc.A, Ap.5, județul B, împotriva pârâtei UNIUNEA NAȚIONALĂ A BAROURILOR DIN ROMÂNIA - BAROUL B, cu sediul în B,-, județul B, în favoarea Tribunalului Bacău - Secția Comercială și de Contencios Administrativ.

Cu drept de recurs, în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică, azi 14 aprilie 2008.

PREȘEDINTE,

JUDECĂTOR,

GREFIER,

Red.- - 18.04.2008

Tehnored.- - ex.2

18/21.04.2008

Președinte:Mona Gabriela Ciopraga
Judecători:Mona Gabriela Ciopraga, Morina Napa

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare decizie uniunea naționala a barourilor din românia. Sentința 41/2008. Curtea de Apel Bacau