Autoritati publice locale - anulare acte. Decizia 1003/2008. Curtea de Apel Alba Iulia

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIE Nr. 1003/R/CA/2008

Ședința publică de la 24 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Ioan Cibu

JUDECĂTOR 2: Elisabeta Lazăr

JUDECĂTOR 3: Iosif Morcan

Grefier: - -

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurentul reclamant Consiliul Local al municipiului A I, reprezentat prin - Primarul municipiului AIî mpotriva sentinței civile nr. 1048/CAF/2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosarul nr-.

Conform planificării ședințelor de judecată pentru semestrul II 2008, pentru data de 24.09.2008 completul de judecată C2 recurs (miercuri) este compus din judecătorii:, - - și - -.

Față de absența motivată a titularului completului de judecată C2 recurs contencios, doamna judecător, față de lipsa de la serviciu a judecătorului desemnat în planificarea de permanență pentru ziua de 24.09.2008, domnul judecător și față de absența motivată a judecătorului desemnat în planificarea de permanență pentru ziua de 25.09.2008, doamna judecător, potrivit procesului verbal de absență întocmit la data de 24.09.2008 și în conformitate cu art.98 alin.4 din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanțelor Judecătorești și planificării de permanență, completul de judecată s-a complinit prin prezența următorului judecător de serviciu din planificarea de permanență, în persoana doamnei judecător - -.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă în instanță mandatarul ales al recurentului pârât, avocat și reprezentanta intimatului reclamant, consilier juridic.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează instanței faptul că recursul a fost motivat; intimatul reclamant a depus la dosar, prin Serviciul Registratură al instanței, întâmpinare, în două exemplare.

Reprezentantul recurentului pârât depune la dosar împuternicirea avocațială, chitanța privind achitarea taxei judiciare de timbru în cuantum de 2 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.

Reprezentanta intimatului reclamant depune la dosar delegația de reprezentare juridică a acestuia.

Un exemplar din întâmpinarea formulată de către intimatul reclamant se comunică mandatarului ales al recurentului pârât.

Mandatarul recurentului pârât arată că nu înțelege să solicite acordarea unui nou termen de judecată pentru studiul întâmpinării.

Reprezentanții părților declară că nu mai au alte cereri prealabile de formulat, împrejurare față de care, constatând cauza în stare de judecată, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

Mandatarul recurentului pârât solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței atacate, iar pe fondul cauzei a se respinge acțiunea reclamantului.

Mandatarul recurentului pârât învederează că în considerentele sentinței atacate instanța a reținut lipsa unor elemente concrete cu privire la individualizarea imobilului care face obiectul asocierii, aspect ce nu poate fi reținut în condițiile în care la filele 115, 116, 117, 118 și 119 ale dosarului sunt depuse înscrisuri justificative.

Mandatarul recurentului pârât arată că prin nr.HG 1390/2005 s-a aprobat transmiterea imobilului în speță din domeniul public al statului și administrarea Ap. în domeniul public al municipiului și în administrarea Consiliului Local al Municipiului A De asemenea arată că prin nr. 417/2007 s-a aprobat asocierea între Consiliul Local și în vederea amenajării unui spațiu expozițional cu vânzare, iar anterior aprobării asocierii s-a aprobat planul urbanistic de detaliu; din ambele acte, precum și din extrasul rezultând suprafața spațiilor ce fac obiectul asocierii.

Mandatarul recurentului pârât învederează că în conformitate cu prevederile art. 36 alin. 2 coroborat cu art. 36 alin. 7 din Legea nr. 215/2001, consiliul local hotărăște asocierea în vederea realizării unor lucrări de interes public local. Or, în conformitate cu obiectul hotărârii și obiectul contractului de asociere, este fără echivoc vorba de un interes public local, care contribuie la oferirea unei imagini moderne a municipiului prin punerea în valoare și introducerea tip în circuitul turistic.

Mai arată că din contractul încheiat, precum și din planul urbanistic de detaliu rezultă clar că este vorba de un contract de asociere și nicidecum despre un contract de concesiune, contract în care se prevede clar că se păstrează caracterul de domeniu public al investiției.

În sprijinul acestor susțineri, mandatarul recurentului pârât solicită a fi avute în vedere înscrisurile depuse la dosarul de fond, la filele 115 - 119.

Fără cheltuieli de judecată.

Reprezentanta intimatului reclamant solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate, ca fiind temeinică și legală, pentru motivele expuse pe larg în întâmpinare.

Reprezentanta intimatului reclamant învederează instanței că în Hotărârea nr. 1390/2005 terenul are o suprafață de 5,65 ha, iar terenul în litigiu o suprafață de 0,9125 ha, o parte din rămânând în domeniul public al Statului Român și trecând numai în administrarea Consiliului Local - Hotărârea nr. 793/2001. Or, asocierea cu terenuri proprietate publică nu se poate face decât în condițiile legii. Astfel în art. 136 din Constituție sunt prevăzute modalitățile prin care se administrează proprietatea publică, iar asocierea nu este prevăzută ca și modalitate de administrare nici în Constituție și nici în Legea nr. 215/2001, întrucât imobilele din domeniul public pot fi doar date în administrare, concesionate sau închiriate în condițiile legii. De asemenea arată că nu sunt aplicabile nici dispozițiile Codului Comercial, cu privire la asocierea în participațiune, bunurile proprietate publică fiind scoase din circuitul civil.

Depune la dosar extrase din textele normative invocate.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului de față:

Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Alba, sub dosar nr- reclamantul Prefectul Județului Aas olicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local al Municipiului A I, ca prin hotărâre judecătorească să se constate nulitatea absolută a Hotărârii Consiliului Local nr. 417/2007 adoptată de pârât la data de 27.11.2007.

În motivarea acțiunii reclamantul a susținut că hotărârea atacată este lovită de nulitate, întrucât imobilul nu este identificat din punct de vedere tabular și nu este menționat regimul său juridic pentru a se determina prevederile legale incidente în cauză.

S-a mai susținut că un alt motiv de nelegalitate al nr. 417/2007 este faptul că, deși Consiliul local are un drept de administrare asupra imobilelor, acesta nu poate hotărî cu privire la imobilele proprietatea Statului Român, deoarece, potrivit dispozițiilor art. 36 alin. 2 lit. c din Legea nr. 215/2001 are competența de a hotărî doar în ceea ce privește administrarea domeniului public și privat al municipiului.

Reclamantul a învederat și faptul că potrivit art. 11 din Legea nr. 213/1998 bunurile proprietate publică pot fi date în administrare, concesionate sau închiriate, iar închirierea și concesionarea se fac prin licitație publică, astfel că prin adoptarea hotărârii contestate, pârâtul a eludat prevederile legale în ceea ce privește licitația publică, încheind în mod direct un contract de asociere cu o persoană juridică privată.

De asemenea a arătat că nelegalitatea hotărârii rezultă și din faptul că sumele obținute din asociere se fac venit la bugetul local și nu la bugetul de stat.

În drept s-au invocat prevederile Constituției României, Legea nr. 340/2004, Legea 215/2001 republicată, Legea nr. 213/1991, HG nr. 793/2001 și Legea nr. 422/2001 republicată.

Prin întâmpinarea formulată, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, arătând că prin HCL nr. 353/2007 s-a aprobat - ul pentru amenajarea unui spațiu expozițional cu vânzare în A I, Sf. -, la solicitarea " " pentru o suprafață de 9125 mp.

Se mai arată că imobilul în speță este înscris în CF 10923 A I cu drept de proprietate în favoarea Statului Român și cu drept de administrare în favoarea Consiliului local, iar prin HG nr. 793/2001 imobilul a fost transmis din proprietatea publică a statului și din administrarea Ap. în administrarea Consiliului local al mun. A Pârâtul mai susține că în conformitate cu art. 36 din legea nr. 215/2001 Consiliul local poate hotărî asocierea cu persoane juridice în vederea realizării în comun a unor proiecte de interes public local, iar din contractul de asociere rezultă fără echivoc că este vorba de un interes public local prin punerea în valoare a tip, prin introducerea acesteia în circuitul turistic.

Prin sentința civilă nr. 1048/CAF/2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosarul nr- a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul Prefectul Județului A și s-a constat nulitatea absolută a HCL nr. 417/2007 adoptată de pârâtul Consiliul Local al municipiului A I la data de 27.11.2007.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că hotărârea atacată și contractul de asociere anexă nu fac referire la regimul juridic al terenului în suprafață de 9125 mp cu care pârâtul Consiliul local intră în asociere și nici nu îl identifică di punct de vedere topografic, apreciindu-se necesară această identificare cu atât mai mult cu cât prin întâmpinarea formulată pârâtul a menționat că imobilul în cauză a fost transmis prin HG nr. 793/2001 din administrarea Ap. în administrarea sa.

Instanța de fond a mai reținut că, ulterior, pârâtul a menționat o altă situație juridică a imobilului, respectiv că ar fi fost transmis, prin HG nr. 1390/2005, din domeniul public al statului și din administrarea Ap. în domeniul public al municipiului și administrarea consiliului local. Se menționează că este foarte important a se cunoaște cine are calitatea de proprietar al imobilului, întrucât prin HG nr. 793/2001 s-a schimbat doar titularul dreptului de administrare, proprietarul rămânând același - Statul Român - iar prin HG nr. 1390/2005 a avut loc și transmiterea dreptului de proprietate de la Statul Român la Municipiul A

Instanța de fond a reținut că în lipsa elementelor concrete care să ducă la individualizarea imobilului ce face obiectul contractului de asociere, susținerea că imobilul face parte din domeniul public al municipiului A I nu-și găsește justificare, iar în situația în care imobilul ar avea ca proprietar tabular Statul Român, municipiul A I nu putea intra în asociere cu un teren care nu este în patrimoniul său.

Se mai arată că chiar și trecând peste acest aspect, în situația în care terenul ar aparține domeniului public al municipiului, acesta nu putea face obiectul unei asocieri, deoarece dispozițiile art. 11 lit. a din Legea nr. 213/1998 și ale art. 123 din Legea nr. 215/2001 nu permit o asemenea modalitate de administrare, ele putând fi numai date în administrare, concesionate sau închiriate în condițiile stabilite de lege. Ca atare nu sunt aplicabile nici dispozițiile Codului Comercial cu privire la asocierea în participațiune, bunurile proprietate publică fiind scoase din circuitul civil.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Consiliul Local al municipiului A I, solicitând modificarea în tot a sentinței pronunțată de Tribunalul Alba și pe fondul cauzei a se respinge acțiunea în contencios administrativ.

Pârâtul recurent a invocat motive de nelegalitate pentru modificarea hotărârii atacate cele prevăzute la art. 304 pct. 9 și art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă.

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că prin sentința recurată instanța de fond admite acțiunea formulată de reclamant și în consecință constată nulitatea absolută a nr. 417 din 27.11.2007.

În motivarea hotărârii instanța reține că în lipsa unor elemente concrete cu privire la individualizarea imobilului care face obiectul asocierii, nu are nicio justificare susținerea că imobilul respectiv face parte din domeniul public al municipiului și în consecință consiliul local ar fi avut abilitatea să hotărască cu privire la administrarea acestuia.

Se mai arată că instanța a reținut că și în ipoteza în care terenul ar face parte din domeniul public al municipiului A I nu putea face obiectul unei asocieri, deoarece, conform dispozițiilor Legii nr. 215/2001 nu se permite o asemenea modalitate de administrare.

Recurentul consideră că soluția nu este juridică, motivarea este inexactă, instanța recurgând la textele de lege aplicabile, dar pe care le aplică greșit, interpretarea fiind cu totul eronată, iar aceasta se reflectă în dispozitivul hotărârii atacate. Se mai arată că instanța nu a luat în considerare probatoriul efectuat, respectiv 1390/2005 și extras 35877, respectiv contractul de asociere încheiat cu

Prin nr. 417/2007 s-a aprobat asocierea dintre Consiliul local și în vederea amenajării unui spațiu expozițional cu vânzare în A I, Sf. -,. Anterior aprobării asocierii, Consiliul local a aprobat prin nr. 353/2007, art. 3, - ul cu privire la această amenajare. Din acest precum și din contractul de asociere rezultă că spațiile care fac obiectul asocierii sunt în suprafață totală de 9125 mp și se compun din: spații interioare 315 mp și spații exterioare de 8810 mp.

Prin nr. 1390/2005 privind schimbarea titularului dreptului de proprietate și/sau de administrare asupra unor imobile aflate în domeniul public al statului și în administrarea Ap. imobilul în speță ( Cetatea, nr. 3 ) s-a aprobat transmiterea din domeniul public al statului și din administrarea Ap. în domeniul public al municipiului și în administrarea consiliului local al municipiului A I, conform punctului 5 și 6 din anexa 1. de asemenea în nr. 35877 A I nr. cadastral al parcelei 8160 nr. 3 este înscrisă proprietatea municipiului A I și drept de administrare în favoarea consiliului local. Aceste aspecte rezultă și din schița depusă cu privire la imobilul în speță, care atestă acest fapt.

Sub un alt aspect se prevede că, potrivit art. 36 alin. 2 lit."e" coroborat cu art.36 alin. 7 lit."a" din Legea nr. 215/2001, privind administrația publică locală se prevede că " consiliul local hotărăște asocierea cu persoane juridice române sau străine în vederea finanțării și realizării în comun a unor acțiuni, lucrări, servicii sau proiecte de interes public local". Conform obiectului hotărârii și obiectului contractului de asociere, rezultă fără echivoc că este vorba de un interes public local, care contribuie la oferirea unei imagini moderne și îngrijite a municipiului, precum și la punerea în valoare a tip din municipiul A I, prin introducerea acesteia în circuitul turistic.

Textul legii menționate face referire la una dintre modalitățile pe care consiliile locale o pot folosi în realizarea unor lucrări și servicii de interes public precum și de interes comun, atunci când posibilitățile financiare pe care le are nu pot acoperi aceste nevoi. Asocierea în sensul acestei prevederi se poate realiza, atunci când antrenează interesele colectivității, prin intermediul unui instrument juridic ( contract) cu respectarea legislației în vigoare și având în vedere calitatea de autoritate a administrației publice locale deliberative, pe care o are consiliul local.

În contractul de asociere se prevede clar că participă cu finanțarea, realizarea, punerea în funcțiune a investițiilor proiectate; dreptul de proprietate asupra bunurilor imobile rezultate în urma lucrărilor de amenajare și modernizare la expirarea contractului revine în mod gratuit Consiliului local; pe întreaga durată a asocierii societatea va efectua lucrările de întreținere permanentă necesare și va asigura obiectivul, păstrând caracterul de domeniul public al investiției.

De asemenea, se arată că în contractul de asociere ( punctul 5.22) are obligația să obțină toate avizele și acordurile legale, inclusiv avizul Ministerului Culturii și cultelor, înainte de începerea lucrărilor.

În altă ordine de idei, arată recurentul pârât, s-a reținut greșit că s-au eludat dispozițiile art. 11 din Legea 213/1998, art. 123 din legea nr. 215/2001 și nr.OUG 54/2006. Din HCL și din contractul de asociere rezultă clar că este vorba despre un contract de asociere și nicidecum despre un contract de concesiune.

Analizând recursul formulat se consideră că acesta este nefondat pentru motivele ce urmează a fi mai jos expuse:

Critica adusă de recurent că instanța de fond nu a luat în considerare probele administrate în cauză, respectiv HG nr. 1390/2005 și 35877 nu este fondată, din moment ce chiar în considerentele sentinței ( pagina 3 alin. 2) se face referire la faptul că " chiar în ipoteza că terenul ar face parte din cel înscris în CF 35877, acesta aparținând domeniului public al municipiului, nu putea face obiectul unei asocieri deoarece dispozițiile art. 11 lit. a din Legea nr. 213/1998 și art. 123 din Legea nr. 215/2001nu permit o asemenea modalitate de administrare, ele putând fi numai date în administrare, concesionate sau închiriate, în condițiile stabilite prin lege".

Într-adevăr s-au depus la dosar de către pârât nr.HG 1390/2005 și 35877 A I, dar aceste acte nu au relevanță, de vreme ce imobilul care face obiectul hotărârii nu este identificat din punct de vedere topografic - nici în hotărâre, nici în contractul de administrare și nici în hotărârea de aprobare a - ului. Susținerea că imobilul în cauză, în suprafață de 9125 mp face parte din CF 35877 A I și astfel face parte din domeniul public al municipiului A I nu poate fi probată, având în vedere și faptul că terenul din CF 35877 are o suprafață totală de 5,65 ha, iar o parte din au rămas domeniul public al Statului Român, respectiv suprafața de 3,46 ha din CF 841 A I, care a făcut obiectul HG nr. 793/2001.

Faptul că potrivit nr.HG 1390/2005 terenul în suprafață de 56549 mp, înscris în CF 35877 trecut din domeniul public al statului în domeniul public al municipiului A I, nu înseamnă că și terenul care face obiectul contractului de asociere aprobat prin hotărârea contestată este inclus în această carte funciară, din moment ce nu s-a făcut o identificare topografică din care să rezulte acest fapt.

Fără o identificare clară a terenului din punct de vedere topografic, este posibil ca terenul în cauză să nu fie transmis de Ap. prin HG nr. 1390/2005 și ca acesta să se identifice de fapt cu terenul ce aparține Statului Român și care este încă în administrarea Ministerului Apărării Naționale, nefiind trecut din domeniul public al statului în domeniul public al municipiului AIp rin hotărârea de guvern menționată.

Chiar dacă s-ar presupune că terenul în cauză ar fi cuprins în terenul identificat în CF nr. 35877 A I cu nr. top 8160 și ar aparține domeniului public al municipiului, acesta nu putea face obiectul unei asocieri de vreme ce legea specială nu permite o astfel de modalitate de exercitare a dreptului de proprietate publică, aspect reținut de altfel și de către instanța de fond.

Pârâtul susține că în conformitate cu prevederile art. 36 alin. 2 lit. e coroborate cu dispozițiile art. 38 alin. 7 lit. a din legea nr. 215/2001 republicată " consiliul local hotărăște în condițiile legii, cooperarea sau asocierea cu persoane juridice române sau străine, în vederea finanțării și realizării în comun a unor acțiuni, lucrări, servicii sau proiecte de interes public local", acesta fiind temeiul de drept care s-ar aplica și în speță - fiind vorba de un interes public local, care contribuie la imaginea modernă și îngrijită a municipiului.

Apreciem că nici această susținere nu este fondată, întrucât, textele de lege menționate fac referire la acțiuni, lucrări, servicii și nu la imobile din domeniul public al unității administrativ teritoriale, al căror regim juridic este reglementat de Legea nr. 213/1998 și art. 123 din Legea nr. 215/2001.

Nefiind întrunite condițiile prevăzute de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă recursul urmează să fie respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul Consiliul Local al municipiului A I, reprezentat prin - Primarul municipiului AIî mpotriva sentinței civile nr. 1048/CAF/2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosarul nr-.

Fără cheltuieli de judecată în recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 24 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red.

Dact./ 2 ex./30.10.2008

Jud. fond

Președinte:Ioan Cibu
Judecători:Ioan Cibu, Elisabeta Lazăr, Iosif Morcan

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Autoritati publice locale - anulare acte. Decizia 1003/2008. Curtea de Apel Alba Iulia