Autoritati publice locale - anulare acte. Decizia 101/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-- 09.09.2008
DECIZIA CIVILĂ NR.101
Ședința publică din 28 ianuarie 2009
PREȘEDINTE: Ionel Barbă
JUDECĂTOR 2: Răzvan Pătru
JUDECĂTOR 3: Rodica Olaru
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâți recurenți, și împotriva sentinței civile nr.174/10.06.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Arad, în contradictoriu cu reclamanții intimați, și pârâții intimați Comuna reprezentată prin Primar, Prefectura Județului A, Consiliul Local al comunei, Instituția Prefectului Județului A, G și, având ca obiect anulare act emis de autoritățile publice locale.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța constată că mersul dezbaterilor și concluziile părților sunt consemnate în încheierea de ședință din data de 21 ianuarie 2009 ce face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA
Asupra recursului de față constată:
Prin acțiunea civilă înregistrată la Tribunalul Arad sub nr-, reclamanții, și au chemat în judecată pârâta Comuna, reprezentată de Consiliul Local și Prefectura Județului solicitând anularea Hotărârii nr. 62 din 17 octombrie 2007, Consiliului Local al comunei, prin care s-a dispus vânzarea apartamentelor contractate din Blocul 103, întabulat în CF 1679 și repararea prejudiciului cauzat, arătându-se că reclamanții sunt beneficiarii unor precontracte de construire, încheiate între Primar, în calitate de reprezentant al comunei și aceștia pentru construirea unor apartamente în blocul respectiv de locuințe, iar după finalizarea investiției, pârâtul CL, încălcând dispozițiile art. 3 din nr.OG nr. 19/1994, a hotărât vânzarea apartamentelor către alți beneficiari.
Reclamanții au solicitat, în condițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, și suspendarea executării acestei hotărâri.
Acțiunea reclamanților a fost modificată și precizată în mai multe rânduri, solicitându-se la 5 decembrie 2006, (fila 33) împrocesuarea Consiliului Local al comunei, în calitate de emitent al hotărârii menționate; la 11 ianuarie 2008 (fila 40) fiind chemată în judecată Instituția Prefectului Județului A, pentru ca aceasta să-și manifeste poziția față de legalitatea hotărârii atacate; la 20 februarie 2008 (fila 69) fiind chemați în judecată pârâții persoane fizice, și G, pentru anularea contractelor de vânzare-cumpărare a apartamentelor din blocul menționat în acțiunea introductivă de instanță, cu titlul de acte subsecvente hotărârii CL nr. 62/2007. Această cerere a fost completată în dezbaterile din 19 martie 2008, prin chemarea în judecată și a celorlalți semnatari ale contractelor de vânzare-cumpărare a apartamentelor, respectiv pe, și. În privința pârâtei, a precizat numele dobândit după divorț, de.
În sfârșit, la data de 19 martie 2008 (fila 108), reclamanții au precizat din nou acțiunea, solicitând constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare nr. 3256, 3257, 3258, 3259 din 7 noiembrie 2007 și 3333 din 13 noiembrie 2007, ca acte subsecvente hotărârii nr. 62, și încheiate fără aprobarea Consiliului Local.
Prin același înscris, reclamanții au renunțat la judecată la capătul de cerere privind obligarea pârâților la plata prejudiciului.
La cererea de chemare în judecată, reclamanții au anexat dovada plângerilor prealabile înregistrate la Primăria, sub nr. 3102 din 25 octombrie 2007 (fila 12), și 3101 din 23 octombrie 2007 (fila 21).
Prin sentința civilă nr.174/10.06.2008, Tribunalul Arad a admis acțiunea în contencios administrativ precizată de reclamanții, și, împotriva pârâților Consiliul Local, și G, a anulat Hotărârea nr. 62/17.10.2007 a Consiliului Local, precum și contractele de vânzare-cumpărare nr. 3256, 3257, 3258, 3259 din 7 noiembrie 2007, 3333 din 13 noiembrie 2007, luat act de renunțarea la judecată a reclamanților pentru plata prejudiciului, a obligat pârâtul Consiliul Local să plătească reclamanților suma de 1151 lei cheltuieli parțiale de judecată, a respins acțiunea reclamanților față de Prefectura Județului A și Instituția Prefectului A, cât și față de Comuna, a respins cererea de suspendare a executării hotărârii anulate și a respins cererea pârâților pentru plata cheltuielilor de judecată, reținând că prin Decizia nr. 390 din 29 iulie 1985 Comitetului executiv a Consiliului Popular a Județului A s-a dezmembrat terenul de construcții situat în centrul civic al comunei, în suprafață de 4345 mp, înscris în CF nr. 529, la nr. topografic 36-37/a, rezultând mai multe amplasamente dintre care parcelele în suprafață de 582 mp și 253 mp, în proprietatea Statului Român și administrarea operativă a comunei, înscrise ulterior în CF nr. 1679, (fila 70) și nr. 1595 comuna, (filele 87-112-114), în scopul construirii unui bloc cu spații comerciale și apartamente de locuit.
După mulți ani, pe acest teren, CL a început derularea investițiilor pentru construirea obiectivului amintit întocmind documentația pentru un condominium de spații comerciale și unități locative (fila 196 și 227), conform nr.OG 19/1994, construcția urmând a fi susținută din fonduri ale bugetului statului derulate prin Consiliul Județean A, în condițiile art. 2 din ordonanță, prin depozitul constituit în anul 1993, la care urmau să fie adăugate fonduri proprii ale CL și avansuri minime ale persoanelor care încheiau precontracte, conform disp. art. 2 alin. 2 din ordonanță (fila 111, 419-422).
Ca urmare, Primăria Comunei a încheiat precontracte cu mai multe persoane fizice, între care și cu reclamanții și, pentru construirea unui apartament cu o cameră, bucătărie, baie, balcon, hol, la data de 25 februarie 2002, (fila 15), reclamanții consemnând în contul comunei suma de 2.000.000 lei, prin chitanțele din 27 iunie 2002, (fila 17) și 12 mai 2003 (fila 16), cu titlu de avans cumpărare locuință, precum și cu reclamanții și, la data de 16 noiembrie 2000 (fila 18), aceștia achitând avansul pentru cumpărarea apartamentului în suprafață de 71,56 mp, de 3.000.000 lei, la data de 2 iulie 2001, (fila 19).
După finalizarea construcției P +2 Primăria a solicitat unei persoane autorizate evaluarea apartamentelor, lucrare efectuată, (fila 228 - 399), iar Consiliul Local a adoptat Hotărârea nr. 62 din 17 octombrie 2007, care a aprobat vânzarea apartamentelor către alte persoane solicitante decât reclamanții, (fila 5 și anexa Hotărârii nr. 1 fila 7), fără a ține seama de precontractele încheiate de reclamanți, mai sus menționate.
În acest fel, pârâtul Consiliul Local a încălcat disp. art. 3 din nr.OG 19/1994, care prevăd că locuințele finalizate în condițiile acestei ordonanțe se vor atribui de către autoritățile publice locale cu respectarea precontractelor încheiate, precum și a repartiției date de organele competente.
În cauza de față, atribuirea apartamentelor putea avea loc numai persoanelor beneficiare ale precontractelor, întrucât nu există organe competente, la nivelul comunei care să efectueze repartiții.
Astfel de repartiții nu au existat nici pentru reclamanți și nici pentru pârâții persoane fizice care au încheiat contractele de cumpărare a locuințelor în discuție.
Apărările pârâtului Consiliul Local că hotărârea contestată este legală, nu pot fi admise. Susținerea că Hotărârea nr. 62/2007 nu este act administrativ, în sensul prev. de art. 2 din Legea nr. 554/2004, este eronată, deoarece actul atacat întrunește condițiile prevăzute de art. 2 lit. c din Legea contenciosului administrativ, având caracter unilateral - individual, emis de o autoritate publică - Consiliul Local - în vederea executării nr.OG 19/1994, modificată, și a stins efectele juridice ale precontractelor încheiate de reclamanți și a născut în favoarea pârâților persoane fizice dreptul nelegal de a încheia contractele de cumpărare pentru apartamentele în privința cărora nu avea nici o vocație dată de nr.OG 19/1994.
Însăși contractele încheiate de acești pârâți pentru cumpărarea apartamentelor sunt asimilate de art. 2 lit. c din lege, actelor administrative, întrucât au obiect "punerea în valoare a bunurilor proprietate publică", astfel că legalitatea lor poate fi examinată pe calea contenciosului subiectiv reglementat de art. 1 și următoarele din Legea nr. 554/2004.
Împrejurarea că hotărârea atacată a produs efecte juridice față de reclamanți și pârâți, a fost pusă în executare prin încheierea contractelor de vânzare-cumpărare, au fost făcute întabulările în cărțile funciare individuale, nu este un impediment în examinarea legalității hotărârii nr. 62, Legea contenciosului administrativ neprevăzând astfel de condiții pentru admisibilitatea acțiunii, iar această aserțiune a reclamanților nu este fundamentată pe nici un temei legal.
Singurele condiții legale pentru admisibilitatea acțiunii sunt cele prev. de art. 1 alin. 1 din lege și anume vătămarea intereselor reclamanților în dreptul lor de a cumpăra apartamentele finalizate și pentru care încheiaseră precontracte și plătiseră un avans spre construire, prin hotărârea contestată.
Dispozițiile legale speciale aplicabile raporturilor juridice dintre părți, sunt cele ale nr.OG 19/1994, modificată și nu ale HG nr.87/1991. Împrejurarea rezultă din întreaga documentație de derulare a investiției și din însăși preambulul hotărârii nr. 62 în care sunt enumerate la liniuțele 3 și 4 nr.OG 19/1994 și HG nr. 950/2002, fiind omisă HG menționată.
Pe de altă parte, HG nr. 87/1991 se referă la construirea de locuințe proprietate personală prin utilizarea sumelor atrase de la populație, în timp ce nr.OG 19/1994, reglementează construirea de locuințe aflate în diferite stadii de execuție, finanțate din sursele proprii ale bugetelor locale și din transferuri de la bugetul de stat, conform prevederilor legii bugetare anuale.
De asemenea, disp. art. 9 lit. b, art. 11 și 12, precum și art. 19 alin.2 - 5 din HG nr. 950/2002, nu sunt aplicabile cauzei, deoarece reglementează facilitățile constând în subvenții și credite de care beneficiază cumpărătorii locuințelor sociale și de necesitate, prev. de art. 18 alin. 3 al acestei hotărâri, precum și criteriile de selecție ai beneficiarilor, locuințelor nerepartizate și necontractate "vizate de Titlul capitolului III din hotărâre. Aceste aspecte privind subvențiile și facilitățile de creditare nu formează obiectul dosarului și sunt aduse în discuție de către pârâți, în mod inutil.
Acțiunea reclamanților este întemeiată, așa cum s-a arătat pe art. 3 din nr.OG nr. 19/1994, modificată și pe art. 8 din HG nr. 950/2002, care prevăd că "locuințele finalizate în condițiile nr.OG 19/1994 se vor atribui de autoritățile administrației publice locale, cu respectarea precontractelor și a contractelor încheiate " fără a se condiționa încheierea contractelor de vânzare cu reclamanții precontractuali de cerința ca aceștia să nu fi avut anterior în proprietate o locuință.
În consecință, în acord cu art. 18 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ, s-a admis acțiunea reclamanților, anulându-se în tot Hotărârea nr. 62 din 17 octombrie 2007, Consiliului Local, precum și contractele de vânzare-cumpărare a apartamentelor, încheiate cu pârâții mai sus menționați, ca acte subsecvente Hotărârii nr. 62.
S-a lua act de renunțarea la judecată a reclamanților privind capătul de cerere referitor la prejudiciul cauzat, în temeiul art. 246 Cod procedură civilă și se vor acorda reclamanților cheltuieli de judecată parțiale, în condițiile prevăzute de art. 176 Cod procedură civilă, în cuantum de 1151 lei, formate din plata expertizei și onorariul parțial de avocat, în cuantum total de 700 lei, din care se va acorda 400 lei, în raport de capetele de cerere pentru care se va pronunța o hotărâre favorabilă.
Acțiunea reclamanților s-a respins față de Prefectura Județului A, respectiv Instituția Prefectului Județului A, care nu au calitate procesuală pasivă, cât și față de Comuna, conform motivărilor din încheierile instanței de judecată din 6 februarie 2008 (fila 65), care nu se reiterează.
Cu aceeași motivare, dată prin încheierea din 20 februarie 2008, (fila 94-95) se va respinge și cererea de suspendare a Hotărârii nr. 62 și de asemenea, s-a respins cererea pârâților de acordarea cheltuielilor de judecată, constând în onorariul avocațial, întrucât pârâții fiind căzuți în pretenții nu au, potrivit art. 274 Cod procedură civilă, beneficiul cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs, Marge, solicitând admiterea recursului, desființarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Arad.
În motivare, recurenta critică sentința pentru faptul că ea nu este motivată,respectiv că în conținutul ei se regăsesc contradicții ce nu pot fi conciliate decât prin intervenția curativa a instanței de recurs.
Astfel, în considerentele hotărârii prima instanța se referă în sens aprobator la faptul ca temeiul de drept invocat de reclamanți in susținerea acțiunii lor,si anume HG 950/2005 ar fi corect și ca acest act normativ ar constitui justificarea legală a pretențiilor formulate de reclamanți.
Instanța a apreciat că pârâtul Consiliul local nu avea dreptul să-si întemeieze hotărârea litigioasă pe prevederile HG 950/2005 și că organul administrativ ar fi trebuit să-și întemeieze actul administrativ pe dispozițiile OG 19/1994. Este limpede ca, în interesul exclusiv al construirii unui eșafodaj logico juridic care să susțină hotărârea pe care o pronunță, prima instanță a omis să observe că pârâtul Consiliul local a avut in vedere atât prevederile OG 19/1994 cât și prevederile HG 950/2005 care nu sunt altceva decât norme de aprobare a normelor metodologice menite să asigure aplicabilitatea concretă a OG 19/1994.
Altfel, instanța nu putea înlătura din ecuația logico juridica prevederile HG 950/2005 câtă vreme acestea nu statuează norme independente ci doar stabilesc cadrul metodologic în care vor fi transpuse în viata dispozițiile OG 19/1994.
În felul acesta, hotărârea primei instanțe nu numai ca este contradictorie în ce privește motivarea dar este dată și cu greșita aplicare a legii.
Actul normativ la care face referire instanța pentru a-și argumenta, în drept, soluția, prevede că o parte a procedurii de atribuire a beneficiului unor locuințe construite cu ajutorul statului dar și cu contribuția cetățenilor, să aibă în vedere persoanele care pot prezenta precontracte ori contracte de vânzare cumpărare a locuințelor.
În privința acestor contracte, prima instanța trebuia să observe că regimul lor juridic a fost stabilit prin HG 87/1991 care stabilea, pentru prima data după 1 ianuarie 1990, posibilitatea obținerii de locuințe construite din fonduri atrase de la populație. Aceasta hotărâre de Guvern prevede, însă, obligativitatea semnării de "contracte de construire" - art.2 și mai stabilește că, la data semnării, persoanele fizice vor fi obligate să plătească valoarea apartamentului "calculat pe baza prețului legal in vigoare" - art.2. Tot astfel, în art.3 din același act normativ,este stabilita condiția rezolutorie legata de neplata, mai mult de două luni consecutive,a ratelor cuvenite în contul valorii stabilite în art.2.
Din examinarea contractelor la care se refera prima instanță se poate observa că nu a fost stabilită "valoarea apartamentelor"ce urmau a fi construite, nu a fost plătit decât un avans și nu întregul preț care, de altminteri nici nu a fost stabilit la acea dată;
nu a fost stabilit graficul in care vor fi achitate eventualele rate in contul prețului.
Aceste elemente - deși a formulat apărarea în sensul verificării valabilității acestor contracte - nu au fost verificate de prima instanța. După cum nu a fost verificata nici apărarea pe care a formulat-o în concluziile orale și apoi în cele scrise, privitor la nulitatea absolută a contractului reclamanților, pentru faptul semnării lui de către o altă persoană decât beneficiarii. În sensul acestei apărări a depus și acte de comparație, alături de contractul incriminat.
Deși constituia o obligație legală de a pune în discuția pârâților această apărare și actele depuse în susținerea ei - ceea ce ar fi însemnat redeschiderea dezbaterilor - prima instanța a omis să facă acest lucru iar în considerentele hotărârii nici măcar nu a amintit despre susținerile și probele depuse. Procedând în felul acesta, prima instanța a încălcat principiul oralității și nemijlocirii dar ne-a încălcat și dreptul la apărare - ceea ce trebuie sa determine desființarea hotărârii cu trimiterea ei spre rejudecare la prima instanța.
De asemenea, subliniază că reclamanții nu au contestat procedura stabilita de Consiliul local în anul 2007 pentru repartizarea locuitelor din blocul in litigiu, deși ar fi putut și chiar ar fi avut obligația să facă acest lucru pentru a se putea prevala de existența celor doua contracte.
Numai că reclamanții nu au contestat aceasta procedura ci, dimpotrivă, așa cum se poate observa din documentația depusa la dosarul cauzei,au urmat aceasta procedura la fel ca si noi, ceilalți.
Tot din actele dosarului mai rezulta că atât reclamanții cât și pârâții - dar și alte persoane - au formulat cereri în sensul celor stabilite în HG 950/2005 s-au supus întregii proceduri de verificare prevăzută în acest act normativ.
Aceasta înseamnă că reclamanții au înțeles să renunțe la "beneficiul" pe care-l reprezentau - potrivit instanței - contractele de construire semnate în anul 2000.
Numai după ce au constatat că - bazat pe declarațiile lor false și pe celelalte rezultate ale verificărilor efectuate de comisia de specialitate numita în acest sens de Consiliul local - Consiliul local le-a respins cererea de acordare a locuințe, reclamanții de azi și-au adus aminte de faptul că ar fi trebuit să fie într-un oarecare avantaj din pricina acelor contracte. De altfel, probele testimoniale pe care le-au propus reclamanții - și despre care prima instanță nu a făcut nicio vorbire în considerente - au avut ca scop să arate mai mult faptul că nici alte persoane nu ar fi îndeplinit toate cerințele stabilite de lege decât să întărească faptul ca reclamanții au fost îndepărtați de pe listă, deși aveau deplină îndreptățire conform acelor contracte.
Mai invocă apoi faptul că instanța nu a examinat și nici nu s-a pronunțat în legătură cu faptul că reclamanții nu pot să se apare invocând propria turpitudine.
Din examinarea contractului încheiat în epoca și denumit "contract de construire" se va observa faptul că fost încheiat sub imperiul dispozițiilor Hotărârii de guvern nr.87/1991.
Potrivit art.2 din această hotărâre, la încheierea contractului de vânzare cumpărare preliminar, cumpărătorul va depune contravaloarea apartamentului".
Un amănunt extrem de important a fost trecut cu vederea de prima instanță este faptul că cele două contracte nu fac referire la vreun apartament anume situat in blocul in litigiu. Și acest aspect pune în discuție însăși ideea valabilității acelor contracte dar și opozabilitatea lor față de noi, cei care ne-am supus procedurii de repartizare a unor apartamente construite de, manifestând totală buna credință în tot ceea ce a însemnat procedura repartizării.
În ce privește constatarea nulității absolute a contractelor noastre de cumpărare, încheiate în concordanță cu cele stabilite prin Hotărârea Consiliului local, critică hotărârea primei instanțe întrucât ea este dată cu încălcarea legii.
În sensul acestei susțineri, înțelege să arate că, așa cum s-au apărat și în fața primei instanțe, hotărârea de consiliu a intrat în circuitul civil, în baza ei au fost încheiate contractele de vânzare cumpărare care au și fost întabulate în Carte funciară, drept urmare, hotărârea nu mai putea fi supusă - în această fază - cenzurii instanței de contencios administrativ. Cu atât mai mult, contractele de vânzare cumpărare, încheiate în condiții de deplină legalitate, nu aveau cum să fie anulate câtă vreme toate condițiile de valabilitate prevăzute de art.948 și urm. din Codul civil au fost îndeplinite. De altfel, prima instanță nici nu motivat care ar fi temeiul legal în baza căruia aceste contracte ar trebuie desființate, rezumându-se să facă o scurtă -și deloc convingătoare - teorie referitoare la motivul pentru care ar fi fost îndreptățită să examineze, totuși, valabilitatea acestor contracte - semn că a simțit slăbiciunea construcției sale logico-juridice.
Susținerea primei instanțe potrivit căreia Hotărârea nr.62/2007 ar fi născut în favoarea noastră pârâților "un drept nelegal de a încheia contractele de cumpărare " este de asemenea greșită și bazată pe o interpretare greșită a legii.
Chiar dacă s-ar admite că cei doi reclamanți ar fi avut un drept preexistent, creat prin faptul semnării celor două contracte, blocul de locuințe având 6 apartamente, pentru un număr de patru - necontractate de vreo altă persoană anterior declanșării procedurii de repartizare - ar fi fost aplicabile prevederile art. 19 din HG 950/2005 care dă dreptul să se formuleze cereri de repartizare a acelor locuințe. Deci, pentru cel puțin patru apartamente din 6 Hotărârea nr.62/2007 nu a "născut" nici un fel de drept nelegal.
În aceste condiții, sentința primei instanțe apare la fel de nelegala ca si in privința celorlalte aspecte dezvoltate în cele ce preced.
Analizând actele dosarului, criticile recurenților prin prisma dispozițiilor art. 304 din Codul d e procedură civilă și examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3041din Codul d e procedură civilă,Curtea de Apel constată următoarele:
Prezentul litigiu are ca obiect anularea hotărârii nr. 62/17.10.2007 a Consiliului Local, (atașată în copie la fila 5 volumului I al dosarului Tribunalului Arad ), hotărâre prin care s-a aprobat modul de soluționare a cererilor de vânzare-cumpărare a unor apartamente către diferite persoane fizice în conformitate cu dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 19/1994.
Curtea reține că Ordonanța de Guvern nr. 19 din 27 ianuarie 1994, privind stimularea investițiilor pentru realizarea unor lucrări publice și construcții de locuințe, a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 28 din 28 ianuarie 1994, fiind ulterior modificată prin Legea nr. 82/1995, (prin care a fost aprobată cu modificări Ordonanța Guvernului nr. 19/1994), prin Ordonanța Guvernului nr. 76/2001, (aprobată cu modificări prin Legea nr. 734/2001) și prin Legea nr. 734/2001.
Conform art. 3 din Ordonanța de Guvern nr. 19/1994, "locuințele finalizate în condițiile prezentei ordonanțe se vor atribui de către autoritățile publice locale, cu respectarea precontractelor și a contractelor încheiate, precum și a repartițiilor date de organele competente".
În prezenta cauză se contestă modul de atribuire de către autoritățile comunei a locuințelor construite conform Ordonanței Guvernului nr. 19/1994, mod de atribuire consfințit prin hotărârea nr. 62/17.10.2007 a Consiliului Local, precum și contractele de vânzare-cumpărare a acestor locuințe încheiate de către autoritățile comunei, reclamanții invocând nerespectarea dispozițiilor Ordonanței Guvernului nr. 19/1994.
În raport cu aceste date, Curtea urmează a examina natura juridică a hotărârii nr. 62/17.10.2007 a Consiliului Local, întrucât competența instanțelor de contencios administrativ este determinată de presupusa natură juridică de act administrativ a acestei hotărâri, fiind incontestabil că actele de vânzare-cumpărare sunt acte juridice civile. Așadar, competența instanțelor de contencios administrativ în soluționarea prezentei cauze este impusă numai în cazul în care hotărârea nr. 62/17.10.2007 a Consiliului Local este un act administrativ.
Examinând competența instanțelor de contencios administrativ de soluționarea prezentei acțiuni, Curtea precizează că instanțele de contencios administrativ sunt competente să soluționeze cererea de anulare a hotărârii nr. 62/17.10.2007 a Consiliului Local numai în măsura în care acesta este un act administrativ în sensul Legii contenciosului administrativ - Legea nr. 554/2004.
Potrivit art. 2 alin. 1 lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, prin act administrativ se înțelege "actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute și alte categorii de contracte administrative supuse competenței instanțelor de contencios administrativ".
În privința naturii juridice a hotărârii nr. 62/17.10.2007 a Consiliului Local, Curtea reamintește, în primul rând, că prin aceasta s-a aprobat modul de soluționare a cererilor de vânzare-cumpărare a unor apartamente către diferite persoane fizice în conformitate cu dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 19/1994.
Curtea constată că hotărârea nr. nr. 62/17.10.2007 a Consiliului Local este un act unilateral cu caracter individual prin care se dispune asupra vânzării unor locuințe aflate în domeniul privat al comunie.
Este incontestabil că pârâtul Consiliul Local este o autoritate administrativă, având calitatea de organ deliberativ al unității administrativ-teritoriale.
În privința acestei autorități publice locale, Curtea amintește că, potrivit art. 21 alin. (1) Legea administrației publice locale nr. 215 din 23 aprilie 2001, (astfel cum a fost republicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 123 din 20 februarie 2007, și modificată după republicare prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2008; prin Legea nr. 35/2008, prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 66/2008 și prin Legea nr. 131/2008), "unitățile administrativ-teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridică deplină și patrimoniu propriu. Acestea sunt subiecte juridice de drept fiscal, titulare ale codului d e înregistrare fiscală și ale conturilor deschise la unitățile teritoriale de trezorerie, precum și la unitățile bancare. Unitățile administrativ-teritoriale sunt titulare ale drepturilor și obligațiilor ce decurg din contractele privind administrarea bunurilor care aparțin domeniului public și privat în care acestea sunt parte, precum și din raporturile cu alte persoane fizice sau juridice, în condițiile legii".
În privința competențelor consiliului local, Curtea precizează că, potrivit art. 36 alin. 1 din Legea nr. 215/2001, "Consiliul local are inițiativă șihotărăște, în condițiile legii,în toate problemele de interes local, cu excepția celor care sunt date prin lege în competența altor autorități ale administrației publice locale sau centrale".
În această calitate, Consiliul Local poate emite acte prin care exercită prerogativele de putere publică conferite de lege. Emițând hotărâri obligatorii pentru persoanele aflate sub puterea / în circumscripția unității administrativ-teritoriale pe care o conduce.
Pe de altă parte, în afara acestor atribuții de putere publică, Consiliul Local exercită și atribuții specifice oricărui organ colegial de conducere împuternicit să exprime voința oricărei persoane juridice.
Astfel, potrivit art. 36 alin. 2 lit. c) din Legea nr. 215/2001, Consiliul local exercită următoarele categorii de atribuții "atribuții privindadministrarea domeniuluipublicși privatal comunei, orașului sau municipiului".
Din această perspectivă, Consiliul Local dispune nu numai de prerogative de putere publică, dar și de atribuții de gestiune a intereselor de natură privată ale unității administrativ-teritoriale.
Art. art. 36 alin. 5 din Legea nr. 215/2001 prevede în acest sens că, "în exercitarea atribuțiilor prevăzute la alin. (2) lit. c), consiliul local:
a) hotărăște darea în administrare, concesionarea sau închirierea bunurilor proprietate publică a comunei, orașului sau municipiului, după caz, precum și a serviciilor publice de interes local, în condițiile legii;
b)hotărăște vânzarea, concesionarea sau închiriereabunurilor proprietate privată a comunei, orașului sau municipiului, după caz, în condițiile legii;
c) avizează sau aprobă, în condițiile legii, documentațiile de amenajare a teritoriului și urbanism ale localităților;
d) atribuie sau schimbă, în condițiile legii, denumiri de străzi, de piețe și de obiective de interes public local".
Din dispozițiile legale enumerate anterior, Curtea concluzionează că, în exercitarea atribuțiilor conferite prin lege, Consiliul Local exercită atât prerogative de putere publică, cât și prerogative specifice oricărui organ de conducere al persoanei juridice care este unitatea administrativ-teritorială în cauză, respectiv comuna.
Or, atâta vreme cât, conform art. 44 alin. 2 teza I din Constituția României, "proprietatea privată este garantată și ocrotităîn mod egal de lege, indiferent de titular", nu se poate reține că hotărârilor prin care Consiliul Local exercită atribuții de dispoziție sau de administrare a unui bun proprietate privată al unității administrativ-teritoriale, li se aplică regimul special, de drept administrativ, specific atribuțiilor conferite acestei autorități administrative în vederea exercitării punerii în valoare a bunurilor proprietate publică și a serviciilor publice de interes local.
Concluzia contrară ar înfrânge dispozițiile 44 alin. 2 teza I din Constituția României, deoarece s-ar ajunge la o protecție specială a patrimoniului privat al unității administrativ-teritoriale, prin aplicarea regimului de drept administrativ, care presupune nu numai o competență specială a instanțelor de contencios administrativ în controlul judiciar al acestor acte, dar și reguli procedurale diferite, cum sunt cele referitoare la îndeplinirea obligatorie a procedurii administrative prealabile, prevăzute de art. 7 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
De asemenea, chiar dispozițiile art. 121 alin. 2 din Legea nr. 215/2001 prevăd că "bunurile ce fac parte din domeniul privat sunt supuse dispozițiilor de drept comun, dacă prin lege nu se prevede altfel". Or, prin dispoziții de drept comun se înțelege și regimul juridic aplicabil actelor juridice privind bunurile care fac parte din domeniul privat al unității administrativ-teritoriale, inclusiv natura juridică a acestor acte și dispozițiile procedurale aplicabile în cazul contestării lor în justiție.
A permite consiliului local să dispună în regim de putere publică asupra bunurilor care fac parte din domeniul privat al unității administrativ-teritoriale înseamnă a conferi unității administrativ-teritoriale - respectiv autorității deliberative a acestei persoane juridice - posibilitatea de a emite acte juridice prin care derogă de la regimul juridic aplicabil proprietății private, deși actele respective au ca obiect tocmai dreptul de a dispune de bunuri proprietate privată sau de a administra astfel de bunuri proprietate privată.
În consecință, Curtea apreciază că hotărârea nr. 62/17.10.2007 a Consiliului Local are natura juridică a unui act juridic civil, iar nu a unui act administrativ.
În consecință, date fiind acest considerente, Curtea apreciază că instanțele de contencios administrativ nu sunt competente să soluționeze cererea de anulare a hotărârii nr. 62/17.10.2007 a Consiliului Local, hotărâre prin care s-a aprobat vânzarea către terțe persoane a unor imobile aflate în domeniul privat al unității administrativ-teritoriale care este comuna.
Având în vedere cele arătate mai sus, Curtea apreciază că sunt incidente în cauză dispozițiile art. 304 punctul 3 Cod de Procedură Civilă, conform cărora modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere "când hotărârea s-a dat cu încălcarea competenței altei instanțe".
Ținând seama de dispozițiile art. 312 alin. 3 teza I Cod de Procedură Civilă, conform cărora "modificarea hotărârii atacate se pronunță pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9, iar casarea pentru cele prevăzute de art. 304 pct. 1, 2, 3, 4 și 5, precum și în toate cazurile în care instanța a cărei hotărâre este recurată a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului sau modificarea hotărârii nu este posibilă, fiind necesară administrarea de probe noi,", precum și de dispozițiile art. 312 alin. 4 Cod de Procedură Civilă, potrivit cărora "în caz de casare a hotărârii atacate, pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 3, instanța va trimite dosarul spre judecare instanței judecătorești competente sau organului cu activitate jurisdicțională competent, potrivit legii,Curtea - apreciind că recursul este întemeiat pentru considerentele expuse mai sus - îl va admite, va dispune casarea sentinței civile sentinței civile nr. 174/10.06.2008, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, și va trimite cauza spre rejudecare la instanța competentă - Judecătoria Lipova - instanța de drept comun competentă să soluționeze litigiile privind anularea actelor juridice civile.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de, Marge, împotriva sentinței civile nr. 174/10.06.2008, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-.
Casează sentința civilă recurată și trimite cauza la Judecătoria Lipova pentru competentă soluționare.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 28 ianuarie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
red. -18.02.2009
Tehnored. /20.02.2009/ 2 ex.
Prima instanță: Tribunalul Arad / Judecător:
Președinte:Ionel BarbăJudecători:Ionel Barbă, Răzvan Pătru, Rodica Olaru
