Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 102/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--10.12.2008
DECIZIA CIVILĂ NR.102
Ședința publică din 28 ianuarie 2009
PREȘEDINTE: Ionel Barbă
JUDECĂTOR 2: Răzvan Pătru
JUDECĂTOR 3: Rodica Olaru
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâtul Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr.1775/22.10.2008, pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanți intimați, și pârâții intimați Tribunalul C-S, Curtea de APEL TIMIȘOARA, Ministerul Economiei și Finanțelor și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța constată că mersul dezbaterilor și concluziile părților sunt consemnate în încheierea de ședință ce face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA
Asupra recursului de față constată:
Prin acțiunea civilă înregistrată la Tribunalul C-S sub nr-,reclamanții, au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Tribunalul C-S, Curtea de APEL TIMIȘOARA, Ministerul Justiției, Ministerul Economiei și Finanțelor și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților la plata drepturilor salariale reprezentând diferența dintre salariul prevăzut pentru funcționarii publici din cadrul departamentului economico-financiar și administrativ al Înaltei Curți de Casație și Justiție și cel prevăzut pentru funcționarii publici din cadrul departamentelor economico-financiare și administrative din cadrul celorlalte instanțe judecătorești pentru perioada 1 decembrie 2007 - 15 aprilie 2008 actualizate în raport cu rata inflației la data plății efective a acestora pentru reclamanții, și, 1 decembrie 2007 - 31 decembrie 2007 actualizate în raport cu rata inflației la data plății efective a acestora pentru reclamanta, 1 martie 2008 - 15 aprilie 2008 actualizate în raport cu rata inflației la data plății efective a acestora pentru reclamanta și obligarea pârâților să includă în bugetul de stat, respectiv la prima rectificare de buget, după rămânerea definitivă a sentinței, a sumelor datorate reclamanților.
În motivarea cererii, reclamanții au susținut că prin hotărârea nr. 262/21.06.2007 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării s-a statuat existența unei discriminări directe și a unui tratament diferențiat potrivit OG nr. 137/2000 în ceea ce privește salarizarea funcționarilor publici din cadrul tribunalelor și curților de apel, care au fost și sunt salarizați în baza Anexei nr. 3 din OUG nr. 82/2004, Anexei nr. 82/2004, Anexei nr. 3 din OUG nr. 92/2004, OG nr. 2/2006 și OG nr. 6/2007 față de cei ai ÎCCJ care sunt salarizați conform Anexei nr. 1 acelorași acte normative. Prin acțiune se susține că managerul economic și ceilalți funcționari publici din cadrul departamentelor economico-financiare și administrative sunt recrutați și au aceleași atribuții indiferent de gradul instanței: ÎCCJ, ori C de Apel, ori Tribunal.
Reclamanții au precizat că prin sentința civilă nr. 518/26.11.2007 pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-, irevocabilă prin decizia Curții de APEL TIMIȘOARA au fost recunoscute drepturile de natură salarială solicitate prin prezenta acțiune, dar numai pentru perioada 1.11.2004 - 26.11.2007. De asemenea au susținut că prin adoptarea Legii nr. 97/2008, privind aprobarea OUG 100/2007, începând cu data de 15.04.2008 s-a înlăturat situația discriminării privind salarizarea funcționarilor publici din cadrul instanțelor judecătorești, avându-se în vedere că activitatea desfășurată de acești funcționari publici nu cunoaște diferențieri în funcție de gradul instanței.
Reclamanții mai arată că, în calitate de persoane discriminate, au dreptul să pretindă despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit, conform art. 27 alin. 1 din OG nr. 137/2000, de la instituția la care sunt încadrați în muncă astfel că se impune acordarea unui salariu egal pentru muncă egală și invocă hotărâri al Curții Europene a Drepturilor Omului și decizia nr. 1 din 8 februarie 1995 Curții Constituționale a României.
Prin sentința civilă nr.1775/22.10.2008, Tribunalul C- a respins excepția netimbrării acțiunii, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiției, a admis acțiunea reclamanții, în contradictoriu cu pârâții Tribunalul C-S, Curtea de APEL TIMIȘOARA, Ministerul Justiției, și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, a respins acțiunea formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, a obligat pârâții Tribunalul C-S, Curtea de APEL TIMIȘOARA și Ministerul Justiției să plătească reclamanților, diferența dintre salariul prevăzut pentru funcționarii publici din cadrul departamentului economico-financiar și administrativ din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție și cel prevăzut pentru funcționarii publici din cadrul celorlalte instanțe astfel: reclamantului pentru perioada 1 decembrie 2007-15 aprilie 2008, reclamantei pentru perioada 1 decembrie 2007-31 decembrie 2007, reclamantei pentru perioada 1 decembrie 2007-15 aprilie 2008, reclamantei pentru perioada 1 decembrie 2007-15 aprilie 2008, reclamantei pentru perioada 1 decembrie 2007-15 aprilie 2008, reclamantei pentru perioada 1 decembrie 2007-15 aprilie 2008, reclamantei pentru perioada 1 martie 2008- 15 aprilie 2008, reclamantului pentru perioada 1 decembrie 2007-15 aprilie 2008, reclamantului pentru perioada 1 decembrie 2007-15 aprilie 2008, reținând că
în ceea ce privește excepția netimbrării acțiunii, instanța a reținut că, față de dispozițiile art. 3 lit. m și art. 15 lit. b legea 146/1997 și art. 285 din Legea 53/2003 - Codul Muncii, acțiunea reclamanților este scutită de taxă judiciară de timbru, motiv pentru care va respinge excepția invocată.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor instanța a reținut că în speță nu sunt îndeplinite criteriile prevăzute de art. 60 - 63 din Codul d e procedură civilă privind obligația de garanție sau de despăgubire a unui terț, nici criteriile prevăzute de art. 10 și urm. din Codul Muncii privind raporturile juridice de muncă și nici condițiile privind raportul juridic în materie fiscală, pentru că obiectul acțiunii vizează plata unor drepturi salariale datorate de pârâți, iar Ministerul Economiei și Finanțelor nu are nici o răspundere privind acordarea sau garantarea drepturilor salariale. În consecință, cum între reclamanți și pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor nu există nici un raport juridic obligațional privind acordarea drepturilor salariale, instanța a reținut că acesta din urmă nu are calitate procesuală pasivă în prezentul litigiu.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiției, instanța a respins-o, având în vedere că acesta are calitatea de ordonator principal de credite și obligația de a asigura fondurile necesare pentru achitarea drepturilor de natură salarială solicitate de reclamanți.
Pe fond, instanța a constatat că reclamanții, au calitatea de funcționari publici în cadrul departamentului economico-financiar și administrativ la Tribunalul C-S pe perioada menționată în adresa nr. 1492/05.09.2008 depusă la dosar și începând cu data de 01.09.2004 salarizarea acestora s-a efectuat conform Anexei 3 din OUG nr. 191/2002, în timp ce salarizarea funcționarilor publici din cadrul departamentului economico-financiar al ÎCCJ a fost stabilită conform Anexei 1 aceluiași act normativ, la nivel superior.
Ulterior, această situație s-a perpetuat conform OUG nr. 82/2004, OUG nr. 92/2004, OG nr. 2/2006 și OG nr. 6/2007.
Prin sentința civilă nr. 518/26.11.2007 pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-, irevocabilă prin decizia Curții de APEL TIMIȘOARAa fost admisă acțiunea reclamanților - funcționari publici în cadrul departamentului economico-financiar și administrativ la Tribunalul C-S și obligați pârâții să le plătească acestora diferența dintre salariul prevăzut pentru funcționarii publici din cadrul departamentului economico-financiar și administrativ al Înaltei Curți de Casație și Justiție și cel prevăzut pentru funcționarii publici din cadrul departamentelor economico-financiare și administrative din cadrul celorlalte instanțe, pe perioada 1 noiembrie 2004-26 noiembrie 2007, fiindu-le recunoscute astfel drepturile de natură salarială solicitate prin prezenta acțiune, dar numai până la data pronunțării sentinței. În consecință prin prezenta acțiune, reclamanții solicită obligarea pârâților la plata acestor drepturi salariale pentru perioada ulterioară pronunțării sentinței nr. 518/26.11.2007 a Tribunalului C-S și până la data de 15.04.2008, când prin intrarea în vigoare a Legii nr. 97/2008, privind aprobarea OUG 100/2007, s-a înlăturat situația discriminării privind salarizarea funcționarilor publici din cadrul instanțelor judecătorești.
De asemenea instanța a reținut că recrutarea și atribuțiile managerului economic și a celorlalți funcționari publici în cadrul departamentului economico-financiar și administrativ al instanțelor, indiferent de gradul acestora de jurisdicție, sunt reglementate unitar de dispozițiile art. 126 - 130 din Legea nr. 304/2004, iar activitatea desfășurată are același conținut, situație în care nu se justifică măsurile adoptate de legiuitor privind instituirea unei salarizări diferite.
Prin hotărârea nr. 262 din 21.06.2007 a Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, această autoritate a constatat că faptele privind salarizarea diferită a funcționarilor publici din cadrul departamentelor economico-financiare și administrative din cadrul instanțelor de judecată reprezintă un tratament diferențiat, recomandând Agenției Naționale a Funcționarilor Publici aplicarea unui tratament asemănător pentru toate categoriile profesionale ce presupun condiții de recrutare și activitate asemănătoare.
În consecință, tratamentul diferențiat aplicat reclamanților constituie o faptă de discriminare potrivit art. 2 alin. 1 din OG nr. 137/2000 și contravine prevederilor art. 7 alin. 1 lit. b din Decretul nr. 212/1974 pentru ratificarea Pactului internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale și a Pactului cu privire la drepturile civile și politice, art. 4 pct. 3 din Legea nr. 74/1999 pentru ratificarea Cartei sociale europene revizuite și art. 1 alin. 2 lit. e(i) din Legea nr. 103/2006 pentru ratificarea Protocolului nr. 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului. În ceea ce privește susținerea pârâtului Ministerul Justiției referitoare la faptul că prin deciziile nr. 818,819,821/2008 ale Curții Constituționale a fost declarat neconstituțional art. 21 alin. 1 din OG 137/2000, respectiv art. 27 alin. 1 după republicare, în măsura în care din ele se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze sau să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară, fața de acele normele legale neavute în vedere de legiuitor la adoptarea actelor normative considerate discriminatorii, instanța reține că acestea nu au relevanță în prezenta cauză, față de faptul că reclamanții nu au solicitat anularea normelor juridice referitoare la salarizarea lor, ci aplicarea fața de toți funcționarii publici din cadrul instanțelor judecătorești a dispozițiilor referitoare la salarizarea funcționarilor publici din cadrul departamentului economico-financiar și administrativ al Înaltei Curți de Casație și Justiție. Mai mult, chiar prin adoptarea Legii 97/2008 pentru aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 100/2007 în vigoare de la data de 15.04.2008 privind completarea și modificarea unor acte normative în domeniul justiției înlăturată parțial situația de discriminare privind salarizarea tuturor funcționarilor publici din sistemul judiciar.
În consecință, având în vedere cele reținute, față de dispozițiile art.2 alin. 11 din OG nr. 137/2000, instanța a admis acțiunea formulată de reclamanții, și a obligat pârâții Tribunalul C-S, Curtea de APEL TIMIȘOARA și Ministerul Justiției să plătească reclamanților diferența dintre salariul prevăzut pentru funcționarii publici din cadrul departamentului economico-financiar și administrativ al Înaltei Curți de Casație și Justiție și cel prevăzut pentru funcționarii publici din cadrul celorlalte instanțe.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței și respingerea acțiunii.
În motivare, recurentul arată faptul că, motivarea instanței de fond este întemeiată pe ideea de discriminare, iar dispozițiile art.2 alin.1 și 2 și ale art.27 din nr.OG137/2000 au fost declarate neconstituționale, astfel cum rezultă și din comunicatul de presă al Curții Constituționale cu privire la deciziile pronunțate la 3 iulie 2008.
De asemenea, funcționarii publici din cadrul instanței supreme sunt salarizați conform Anexei I la ordonanță, în vreme ce funcționarii publici di cadrul celorlalte instanțe judecătorești sunt salarizați conform Anexei II la același act normativ. În speță de față, unde se ridică chestiunea unei "discriminări" în materie de salarizare, existența unor situații analoage sau comparabile trebui e analizate din punctul de vedere al conținutului concret al atribuțiilor de serviciu dat inclusiv de instituția în cadrul căreia funcționarii publici desfășoară activitate.
De altfel, art.4 din nr.OG6/2007 stabilește criteriile pentru salarizarea funcționarilor publici după cum urmează "Salariul de bază se stabilește în funcție de categoria de clasă, care reflectă nivelul studiilor necesare exercitării funcției publice, și, după caz, de gradul profesional al funcției publice, precum și în raport cu nivelul la care se prestează activitatea, respectiv la nivel central sau local, potrivit anexelor nr.1- 6".
Este de observat că o diferențiere în ceea ce privește felul muncii prestate în raport de caracterul locale sau central al autorității publice rezultă și din dispozițiile art.90 alin.5 din Legea nr.188/1999 privind statutul funcționarilor publici, republicată, care prevăd că "Transferul la cerere se face într-o funcție publică de aceeași categorie, clasă și grad profesional sau într-o funcție publică de nivel inferior, în urma aprobării cererii de transfer a funcționarului public de către conducătorul autorității sau instituției publice la care se solicită transferul. În aceste caz, transferul poate avea loc numai între autorități sau instituții publice din administrația publică centrală, între autorități administrative autonome ori după caz, între autorități sau instituții publice din administrația locală".
Analizând actele dosarului, criticile recurentului prin prisma dispozițiilor art. 304 din Codul d e procedură civilă și examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3041din Codul d e procedură civilă,Curtea de Apel constată următoarele.
Curtea reține că obiectul prezentului litigiu este reprezentat de cererea reclamanților - funcționari publici în cadrul Departamentului economico-financiar administrativ din cadrul Tribunalului C S - de obligare a pârâților la plata drepturilor salariale reprezentând diferența dintre salariul prevăzut pentru funcționarii publici din cadrul Departamentului economico-financiar și administrativ al Înaltei Curți de Casație și Justiție și cel prevăzut pentru funcționarii publici din cadrul departamentelor economico-financiare și administrative ale celorlalte instanțe judecătorești pentru perioada 1.12.2007 - 15.04.2008.
Tribunalul CSa reținut că reclamanții au beneficiat - începând cu 1.09.2004 - de salarizare conform Anexei 3 din Ordonanța de Urgență nr. 191/2002, în timp ce salarizarea funcționarilor publici din Înalta Curte de Casație și Justiție s-a făcut conform Anexei 1 din același act normativ, instanța de fond constatând că între cele două moduri de salarizare existând diferențe mari, funcționarii Înaltei Curții de Casație și Justiție fiind beneficiarii unor salarii mult mai mari.
Această situație s-a perpetuat conform Ordonanței de Urgență nr.82/2004, Ordonanței de Urgență nr.92/2004, Ordonanței Guvernului nr.2/2006 și Ordonanței Guvernului nr.6/2007.
Totodată, instanța de fond a constatat că atribuțiile și recrutarea managerului economic și a celorlalți funcționari publici din cadrul departamentului economico-financiar și administrativ al instanțelor, indiferent de gradul acestora, sunt reglementate unitar de dispozițiile art. 126-130 din Legea 304/2004, iar activitatea desfășurată are același conținut, situație în care nu se justifică măsurile adoptate de legiuitor privind instituirea unei salarizări diferite.
Cu privire la recursul Ministerului Justiției, în privința motivului de recurs de ordine publică invocat din oficiu, referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției, Curtea observă că, deși Ministerul Justiției nu a invocat această excepție prin motivele de recurs, recurentul a invocat această excepție în fața instanței de fond, care a respins-
Curtea va examina cu prioritate dacă recurentul pârât Ministerul Justiției are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză, nefiind posibilă examinarea fondului litigiului decât în măsura în care se reține că Ministerul Justiției este debitorul din raportul juridic dedus judecății.
Curtea admite existența unei relații de subordonare financiară între Ministerul Justiției și instituția publică în cadrul căreia își desfășoară activitatea reclamanții, Tribunalul C-
Pe de altă parte, această relație de subordonare financiară nu implică obligația Ministerului Justiției de a plăti din bugetul său, sumele datorate cu titlul de drepturi salariale de un ordonator de credite bugetare din subordinea sa.
Obligația Ministerului Justiției constă în aprobarea alocării către Tribunalul C-S, respectiv către Curtea de APEL TIMIȘOARA, a sumelor necesare pentru efectuarea plății sumelor datorate reclamanților, însă o asemenea obligație nu se confundă cu obligația Ministerului Justiției de a plăti din bugetul său sumele respective.
În speță, raportul juridic dedus judecății constă în pretenția reclamanților, în calitate de funcționari publici, de a le fi acordate anumite drepturi cu caracter salarial.
Or, în condițiile în care reclamanții nu au calitatea de funcționari publici în cadrul Ministerului Justiției, acest minister care nu are obligația plății sumelor eventual datorate reclamanților.
Așa cum s-a arătat anterior, în condițiile în care reclamanții au calitatea de funcționari publici în cadrul Tribunalului C S, debitorul din raportul juridic dedus judecății este instituția competentă să efectueze plata drepturilor salariale - respectiv Tribunalul C-S, iar nu Ministerul Justiției, care nu are calitatea de angajator în acest raport juridic.
Date fiind acest considerente, Curtea apreciază ca fiind neîntemeiată solicitarea de obligare a Ministerului Justiției la plata sumelor datorate reclamanților în vederea asigurării executării hotărârii judecătorești.
Curtea apreciază că necesitatea punerii în executare a hotărârii judecătorești de obligare a unui ordonator de credite bugetare nu poate autoriza ideea transferării acestei obligații și altui ordonator de credite bugetare.
În consecință, Curtea consideră că instanța de fond a pronunțat soluția recurată cu aplicarea greșită a legii, reținând în mod nefondat că pârâul Ministerul Justiției are obligația de a plăti sumele datorate de Tribunalul C-S reclamanților, fiind, așadar, incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 punctul 9 Cod de Procedură Civilă.
Având în vedere cele arătate mai sus, în conformitate cu art. 312 alin. 1 și 3 Cod de Procedură Civilă, apreciind că este întemeiat recursul formulat de Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 1775/CA/22.10.2008, pronunțată de Tribunalul C S în dosar nr-, Curtea îl va admite.
În consecință, Curtea, rejudecând cauza, va modifica sentința civilă recurată în sensul că va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției și va respinge cererea reclamanților de obligare a acestui pârât la plata sumelor solicitate de aceasta.
Având în vedere limitele admiterii recursului, Curtea va menține în rest dispozițiile sentinței civile recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de pârâtul Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 1775/CA/22.10.2008, pronunțată de Tribunalul C S în dosar nr-.
Modifică sentința civilă nr. 1775/CA/22.10.2008 a Tribunalului C S în sensul că admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției și respinge cererea reclamanților de obligare a Ministerului Justiției la plata drepturilor bănești solicitate de aceștia.
Menține în rest dispozițiile sentinței civile recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 28.01.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
Red. -18.02.2009
Tehnored. /18.02.2009/ 2 ex.
Prima instanță: Tribunalul C-S
Judecător:
Președinte:Ionel BarbăJudecători:Ionel Barbă, Răzvan Pătru, Rodica Olaru
