Contestație act administrativ fiscal. Decizia 99/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--06.11.2008
DECIZIA CIVILĂ NR.99
Ședința publică din 28 ianuarie 2009
PREȘEDINTE: Ionel Barbă
JUDECĂTOR 2: Răzvan Pătru
JUDECĂTOR 3: Rodica Olaru
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâții recurenți Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S și Autoritatea Națională a Vămilor B prin Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T împotriva sentinței civile nr.1241/16.09.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului C-S, în contradictoriu cu reclamanta intimată - SRL și pârâta intimată Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale C-S, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța constată că mersul dezbaterilor și concluziile părților sunt consemnate în încheierea de ședință din 21 ianuarie 2009 ce face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA
Asupra recursurilor de față constată:
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul C-S, sub nr-, reclamanta - SRL Reșița a formulat contestație împotriva Deciziei nr. 67/27.12.2007 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S Serviciul de Soluționare a Contestațiilor și a Direcției Județene pentru Accize și Operațiuni Vamale C- și a Deciziei pentru regularizarea situației privind obligațiile suplimentare stabilite de organele vamale nr. 3.331/24.10.2007.
În motivarea acțiunii se arată că printr-un număr de 18 facturi fiscale a achiziționat, în cursul anilor 2004-2005, produse de la firma Import-Export Internațional, 20, 68169, ia.
Cu ocazia importului au fost completate declarații vamale de import în detaliu, fiind respectate condițiile prevăzute de legislația vamală la acea dată, beneficiind de facilitatea "acordarea regimului preferențial"-preferințe tarifare pentru bunuri originare din comunitate- ce constă în scutirea de la plata taxelor vamale aferente transporturilor efectuate pe baza facturilor menționate.
Societatea a beneficiat de prevederile Protocolului nr. 4 din 2001, în sensul că produsele importate au îndeplinit reglementările art. 16, respectiv 21 din Protocolul 4.
Conform acestuia, firma exportatoare a întocmit declarație pe factură, prin reprezentantul său legal, pe proprie răspundere, bunurile fiind suficient de detaliat enumerate pentru a permite identificarea lor, iar conform art. 21 lit. b transporturile nu au depășit valoarea de 6000 euro.
În data de 24.20.2007, i-a fost comunicat societății procesul verbal de control din data de 24.10.2007 și decizia de regularizare a situației privind obligațiile de plată suplimentare stabilite de controlul vamal nr. 3331/24.10.2007, prin care au fost stabilite obligații de plată suplimentare în cuantum de 78.839 lei.
Motivele acestei obligații suplimentare au fost că titularul operațiunii a introdus în țară bunuri conform celor 18 facturi comerciale, pentru care s-au întocmit declarații vamale în detaliu. Conform prevederilor paragrafului 2 al art. 32 din Protocolul 4, biroul vamal Reșița a procedat la verificarea ulterioară a dovezii de origine returnând autorităților vamale e facturile fiscale.
Prin adresa nr. 47477/17.08.2007, administrația vamală ă nu confirmă originea preferențială a bunurilor din facturi, aceste bunuri neavând regim preferențial.
În consecință, ca urmare a controlului efectuat de și administrația vamală ă, a posteriori a facturilor, administrația ă nu confirmă originea preferențială a bunurilor importate.
Împotriva procesului verbal de control și a deciziei de regularizare a formulat contestație, conform dispozițiilor art. 205 și urm. pr.fiscală, la DGFP C-
Prin decizia nr. 67/27.12.2007, Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S a respins contestația formulată.
Reclamanta apreciază că soluția aceasta este nefondată, întrucât a importat bunuri cu regim preferențial din ia, conform Protocolului nr. 4/2001. Acordarea acestui regim s-a făcut pe baza declarațiilor de pe facturi, înscrise de exportatorul. Astfel, nu se poate reține fapta sau culpa importatorului la acordarea scutirii de taxe vamale, comision și TVA-regim preferențial.
Se arată că, deși potrivit dispozițiilor art. 21 pct. 3 din protocol "exportatorul care întocmește o declarație pe factură trebuie să prezinte în orice moment toate documentele necesare care dovedesc caracterul originar al produselor în cauză, la solicitarea autorităților vamale ale țării exportatoare, din discuția purtată cu reprezentantul firmei exportatoare, rezultă că acesteia nu i-au fost solicitate astfel de informații.
Reclamanta nu poate răspunde pentru vreo eventuală culpă a exportatorului sau a autorității vamale În acest sens, art. 34 din Protocol prevede că sancțiunile se aplică oricărei persoane care emite sau determină emiterea unui act ce conține date inexacte, în scopul obținerii unui regim preferențial, iar art. 29 stabilește că atunci când există neconcordanțe între mențiunile făcute pe dovada originii și cele făcute pe documentele prezentate autorității vamale, nu se anulează, ipso facto valabilitatea dovezii de origine, dacă se dovedește că documentul corespunde produsului prezentat.
Toate produsele importate beneficiază de prevederile acestui Protocol, și deși au fost respectate întrutotul prevederile acestuia, se stabilesc în mod netemeinic obligații de plată.
Mai arată reclamanta că în mod nelegal i-au fost stabilite în sarcină majorări de întârziere în cuantum de 38.574 lei. Potrivit dispozițiilor art. 111 al 2 lit. b din codul d e procedură fiscală diferența de obligații fiscale principale sau accesorii se achită în funcție de data comunicării acestora. Ori, taxa vamală se calculează doar pe baza unui document de stabilire, în speță actul constatator prin care este determinată obligația de plată. Drepturile vamale au fost stabilite doar în cadrul controlului a posteriorii, devenind exigibilă obligația principală doar la data stabilirii ei, data actului constatator. Până la emiterea acestuia, obligația nu era certă și exigibilă, astfel că nu poate comporta penalități pentru perioada anterioară.
Prin întâmpinare, pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Caf ormulat întâmpinare, solicitând respingerea contestației, conform celor menționate în decizia nr. 67/27.12.2007.
Prin sentința civilă nr.1241/16.09.2008, Tribunalul C- admis în parte contestația formulată de reclamanta - SRL Reșița, în contradictoriu cu pârâții Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S Serviciul de Soluționare a Contestațiilor și Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale C-S și Autoritatea Națională a Vămilor reprezentată prin Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T, a anulat parțial Decizia nr. 67/27.12.2007 emisă de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S Serviciul de Soluționare a Contestațiilor și decizia nr.3331/24.10.2007 emisă de Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale C-S, în ceea ce privește majorările de întârziere în cuantum de 38.574 lei, a menținut în rest dispozițiile contestate și a obligat pârâtele față de reclamantă la plata sumei de 600 lei cheltuieli de judecată, reținând că eclamanta a importat, pe baza a 18 facturi externe, marfă în valoare totală de 31.215 euro, constând în bunuri electronice uzate, de la firma ă Import-Export Internațional. Pe facturi exista declarația furnizorului, privind originea comunitară a mărfurilor exportate, fapt ce a determinat acordarea, de către autoritatea vamală română, în speță Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale C-S, a regimului preferențial, pe baza declarațiilor vamale în detaliu completate de societatea reclamantă.
Ulterior, în baza dispozițiilor art. 32 pct. 2 din Protocolul 4, Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale C-S a procedat la verificarea dovezii de origine a produselor importate, returnând autorităților vamale e cele 18 facturi, conținând declarația pe factură a firmei e, cum că produsele sunt originare din comunitate.
Administrația vamală ăac omunicat B, prin adresa nr. Z 4215F-31/7-1, rezultatul verificărilor efectuate, arătând că nu se confirmă originea preferențială a bunurilor menționate în cele 18 facturi fiscale.
Pe cale de consecință, Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale C-S a întocmit procesul verbal de control nr. 3330/24.10.2007, în baza căruia s-a emis Decizia pentru Regularizarea Situației privind obligațiile suplimentare stabilite de controlul vamal nr. 3331/24.10.2007, stabilind în sarcina contestatorului o datorie vamală în sumă totală de 78.839 lei, reprezentând: 33.141 lei taxe vamale, 806 lei comision, 6.249 lei TVA, 69 lei accize și 38.574 lei majorări de întârziere.
Analizând starea de fapt mai sus expusă, instanța apreciază că în mod temeinic și legal s-a procedat, în baza dispozițiilor art. 100 din codul vamal și art. 32 din Protocolul 4, la efectuarea controlului ulterior al operațiunilor vamale și, constatând că produsele nu sunt de origine, prin raportare la dispozițiile art. 54,55 din Codul vamal și art. 16 și 21 din Protocolul referitor la definirea noțiunii de produse originare și metodele de cooperare administrative, anexă la Acordul European instituind o asocierea între România, pe de o parte și Comunitățile Europene și statele membre ale acestora, pe de altă parte, ratificat prin OUG nr. 192/2001, s-au întocmit procesul verbal de control vamal nr. 3330/24.10.2007 și Decizia pentru Regularizarea Situației privind obligațiile suplimentare stabilite de controlul vamal nr. 3331/24.10.2007.
În mod corect s-a reținut de către autoritatea vamală că reclamanta nu poate beneficia de regimul preferențial, astfel că datorează sumele reprezentând taxe vamale, comision, accize, TVA. Această soluție se impune indiferent de existența culpei importatorului la acordarea inițială a regimului preferențial, o soluție contrară conducând la îmbogățirea fără justă cauză a importatorului.
În ce privește majorările de întârziere, în decizia nr. 67/27.12.2007, se arată că acestea au fost calculate în baza prevederilor OG nr. 92/2003, privind codul d e procedură fiscală.
Din decizia de regularizare rezultă că termenul de plată a debitului principal și a celui accesoriu este, în funcție de data comunicării deciziei, până la data de 5 lunii următoare, când comunicarea este cuprinsă în intervalul 1-15 din lună sau până la data de 20 lunii următoare, când data comunicării este cuprinsă în intervalul 16-31 din lună.
Potrivit dispozițiilor art. 119 al 1.pr.fiscală, pentru neachitarea la termenul de scadență de către debitor a obligațiilor de plată, se datorează după acest termen majorări de întârziere, iar potrivit dispozițiilor art. 120 al 1.pr.fiscală, majorările de întârziere se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate, inclusiv.
Datoria principală a devenit scadentă la data comunicării deciziei de regularizare, conform dispozițiilor art. 111 din codul d e procedură fiscală, prin urmare, calcularea de majorări anterior acestei date, este lipsită de temei legal.
Pentru considerentele mai sus arătate, în baza dispozițiilor art. 216 al 2.pr.fiscală, va admite în parte contestația și va anula parțial deciziile contestate, cu privire la majorările de întârziere.
În baza dispozițiile art. 274 al 1.pr.civ. a admis în parte cererea de obligare la cheltuieli de judecată și a obligat pârâtele față de reclamantă la plata sumei de 600 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurspârâtele Autoritatea Națională a Vămilor - prin Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T și Direcția Generală a Finanțelor Publice C, solicitând admiterea recursului în sensul modificării sentinței recurate, iar pe fond respingerea acțiunii reclamantei.
În motivarea recursului, pârâta C- consideră că în mod greșit, prima instanță a admis în parte acțiunea formulată de reclamantă, în sensul că anulat parțial Decizia nr.67/27.10.2007, emisă de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S Serviciul de Soluționare a Contestațiilor și decizia nr.3331/24.10.2007 emisă de Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale C-S, în ce privește majorările de întârziere în cuantum de 38.574 lei.
În opinia recurentei, motivația instanței de judecată pe care se fundamentează admiterea acțiuni privitoare la capătul de cerere privind majorările de întârziere este când este lipsita de temei legal fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
În speță, sunt aplicabile și prevederile art.100, alin.(1), alin.(2) alin.(3) și alin.(5) din Legea nr.86/2006 privind Codul Vamal al României, unde se prevede că: "(1) Autoritatea vamală are dreptul ca, din oficiu sau la solicitarea declarantului, într-o perioadă de 5 ani de la acordarea liberului de vamă, să modifice declarația vamală.
(2) în cadrul termenului prevăzut la alin. (1), autoritatea vamală verifică orice documente, registre si evidențe referitoare la mărfurile vămuite sau la operațiunile comerciale ulterioare în legătura cu aceste mărfuri. Controlul se poate face la sediul declarantului, al oricărei alte persoane interesate direct sau indirect din punct de vedere profesional in operațiunile menționate sau al oricărei alte persoane care se află în posesia acestor acte ori deține informații în legătura cu acestea.
(3) Când după reverificarea declarației sau după controlul ulterior rezultă că dispozițiile care reglementează regimul vamal respectiv au fost aplicate pe baza unor informații inexacte sau incomplete, autoritatea vamală a ia măsuri pentru regularizarea situației, ținând seama de noile elemente de care dispune.(5) în cazul în care se constată că a luat naștere o datorie vamală sau că au fost sume plătite în plus, autoritatea vamală ia măsuri pentru încasarea diferențelor în minus sau rambursarea sumelor plătite în plus, cu respectarea dispozițiilor legale", coroborate cu dispozițiile art.77 din Ordinul nr. 7.521/10 iulie 2006 pentru aprobarea Normelor metodologice privind realizarea supravegherii și controlului vamal ulterior emis de vicepreședintele Agenției Naționale de Administrare fiscală, unde se precizează:
"(1) în situațiile în care după verificarea declarațiilor vamale sau după controlul ulterior rezultă că dispozițiile care reglementează regimul vamal respectiv au fost aplicate pe baza unor informații inexacte ori incomplete, iar autoritatea vamală trebuie să ia masuri pentru regularizarea situației, organul de control dispune sau propune măsuri ținând seama de noile elemente consemnate în procesul-verbal de control.
(2) în aceste cazuri se vor avea în vedere prevederile art. 100 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, prin care se stipulează că organele de control vamal sunt îndrituite să constate diferențe de datorie vamală sau alte taxe și impozite datorate în cadrul operațiunilor vamale și să ia măsuri pentru încasarea diferențelor în minus ori să propună restituirea celor care au fost încasate în plus, cu respectarea dispozițiilor legale."
Luând în considerare prevederile legale menționate, se reține că autoritățile vamale au dreptul de a verifica ulterior acordării liberului de vamă operațiunea în cauză, verificând orice documente, registre, evidențe referitoare la mărfurile vămuite.
În contextul reglementărilor legale referitoare la calculul majorărilor de întârziere stipulate la art.120 din nr.OG 92/2003 privind Codul d e procedura fiscală,(1) Majorările de întârziere se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate, inclusiv.
(2) Pentru diferențele suplimentare de creanțe fiscale rezultate din corectarea declarațiilor sau modificarea unei decizii de impunere, majorările de întârziere se datorează începând cu ziua imediat următoare scadenței creanței fiscale pentru care sa stabilit diferența și până la data stingerii acesteia inclusiv.
(3) În situația în care diferențele rezultate din corectarea declarațiilor sau modificarea unei decizii de impunere sunt negative în raport cu sumele stabilite inițial, se datorează majorări de întârziere pentru suma datorată după corectare ori modificare, începând cu ziua imediat următoare scadenței și până la data stingerii acesteia inclusiv, a principiului de drept "accesoriul urmează principalul", organele de control vamal au procedat corect la stabilirea majorărilor de întârziere aferente drepturilor vamale, în sumă de 38.574 lei.
În acest sens, având în vedere actele normative mai sus menționate, învederează instanței faptul că datoria vamală devine scadentă la data nașteri obligației vamale, respectiv data importului (2004-2005) și nu la data comunicării deciziei de regularizare așa cum în mod greșit s-a menționat în sentința recurată.
Prin adresa Autorității Naționale a Vămilor nr.47477/23.08.2007 înregistrată la Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T sub nr.23285/29.08.2007, s-a adus la cunoștința organelor vamale faptul că, autoritatea vamală ă nu confirmă originea preferențială a bunurilor acoperite de facturile enumerate mai sus.
, în toate cele trei cazuri, a întocmit "declarația pe factură" în sensul prevederilor art.21 paragraful 1 lit.b) din Protocolul 4 privind definirea noțiunii de "produse originare" și metodele de cooperare administrativă, anexă la Acordul european instituind o asociere între România, pe de o parte, și Comunitățile Europene și statele membre ale acestora, pe de altă parte, ratificat prin nr.OUG192/27.12.2001.
Pentru bunurile introduse în vederea punerii în liberă circulație, titularul operațiunii a depus declarațiile vamale în detaliu, la care au fost înscrise în rubrica 36 "" codul,01" reprezentând acordarea de preferințe tarifare pentru bunuri originare din Comunitate.
În conformitate cu prevederile art.51, alin(1) și art.55 din Legea 86/2006 privind Codul Vamal al României, care precizează: " art. 51 (1) Mărfurile originare dintr-o țară sunt acele mărfuri obținute în întregime sau produse în acea țară, art. 55 Regulile și formalitățile necesare pentru determinarea originii preferențiale a mărfurilor sunt cele stabilite în acordurile și convențiile internaționale la care România este parte", completate cu cele ale art. 16 si art.21 din Protocolul referitor la definirea noțiunii de "produse originare" și metodele de cooperare administrative, anexă la Acordul European instituind o asociere între România, pe de o parte, și Comunitățile Europene și statele membre ale acestora, pe de altă parte, ratificat prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.192/2001, pentru ratificarea Protocolului referitor la definirea noțiunii de "produse originare" și metodele de cooperare administrativă, anexă la Acordul european instituind o asociere între România, pe de o parte, și Comunitățile Europene și statele membre ale acestora, pe de altă parte, aprobată prin Legea nr.151/2002.
În speță, contestatorul a beneficiat de tratament tarifar favorabil, în baza declarației exportatorului de pe facturile externe, care constituie dovada de origine pentru produsele importate de acesta.
În situația în care sunt suspiciuni, în ceea ce privește dovezile de origine prezentate de contestatoare, autoritatea vamală română are posibilitatea să declanșeze procedura de control " a posteriori", conform prevederilor art.32 din Protocolul 4 privind definirea noțiunii de "produsă originare" și metodele de cooperare administrative, ratificat prin nr.OUG192/2001 pentru ratificarea Protocolului referitor la definirea noțiunii de "produse originare" și metodele de cooperare administrativă, anexă la Acordul european instituind o asociere între România, pe de o parte, și Comunitățile Europene și statele membre ale acestora, pe de altă parte aprobată prin Legea 151/2002.
În motivarea recursului Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T precizează că, momentul nașterii datoriei vamale este data declarației vamale de import (a se vedea data depunerii. înscrisă în ), iar pentru perioada cuprinsă între momentul nașterii datoriei vamale și plata efectivă a debitului societatea datorează majorări de întârziere calculate potrivit prevederilor Codului fiscal.
Potrivit dispozițiilor art. 119 din nr.OG92/2003, republicat:
1)Pentru neachitarea la termenul de scadență de către debitor a obligațiilor de plată, se datorează după acest termen majorări de întârziere.
Astfel, potrivit art. 120 pct.1 din G nr. 92/2003 republicat:
"Majorările de întârziere se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate inclusiv."
Reclamanta - SRL Reșița a depus întâmpinare solicitând respingerea recursului și menținerea sentinței atacate ca temeinică și legală.
Analizând actele dosarului, criticile recurentelor prin prisma dispozițiilor art. 304 din Codul d e procedură civilă și examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3041din Codul d e procedură civilă,Curtea de Apel constată următoarele:
În privința recursurilor formulate de Autoritatea Națională a Vămilor și de Direcția Generală a Finanțelor Publice C, Curtea reține că acestea au contestat soluția Tribunalului CSr eferitoare la anularea majorărilor de întârziere calculate de autoritățile vamale anterior datei comunicării deciziei de regularizare.
Recurentele au apreciat că aceste majorări se calculează de la data înregistrării declarației vamale de import, iar nu de la data comunicării deciziei de regularizare, invocând art. 120 alin. 1 și 2 Cod de Procedură Fiscală, care prevăd următoarele:
(1) "Majorările de întârziere se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate, inclusiv.
(2) Pentru diferențele suplimentare de creanțe fiscale rezultate din corectarea declarațiilor sau modificarea unei decizii de impunere, majorările de întârziere se datorează începând cu ziua imediat următoare scadenței creanței fiscale pentru care s-a stabilit diferența și până la data stingerii acesteia inclusiv".
Curtea reține că Tribunalul CSa apreciat că în această privință sunt incidente dispozițiile art. 111 alin. 2 Cod de Procedură Fiscală, conform cărora "pentru diferențele de obligații fiscale principale și pentru obligațiile fiscale accesorii, stabilite potrivit legii, termenul de plată se stabilește în funcție de data comunicării acestora, astfel:
a) dacă data comunicării este cuprinsă în intervalul 1 - 15 din lună, termenul de plată este până la data de 5 lunii următoare;
b) dacă data comunicării este cuprinsă în intervalul 16 - 31 din lună, termenul de plată este până la data de 20 lunii următoare".
Curtea apreciază că interpretarea dată de instanța de fond acestor dispoziții legale este corectă și că pentru obligațiile fiscale accesorii scadența se stabilește în funcție de data comunicării debitului principal.
În privința dispozițiilor invocate de recurente, Curtea reține că în speță nu este vorba despre o diferență suplimentară de creanță fiscală rezultată " in corectarea declarațiilor sau modificarea unei decizii de impunere", pentru a fi incident art. 120 alin. 2 Cod de Procedură Fiscală, ci despre o diferență de "obligații fiscale principale", diferență rezultată din recalcularea taxelor vamale datorate de reclamanta intimată pentru importatul succesiv al unor mărfuri.
Totodată, Curtea remarcă faptul că organele fiscale nu au invocat că recalcularea taxelor vamale este imputabilă reclamantei, pentru a se reține că stabilirea inițială a taxelor vamale diminuate s-a datorat conduitei societății reclamante.
Or, principiul bunei credințe, prevăzut de art. 12 Cod de Procedură Fiscală, interzice ca în relațiile dintre contribuabili și organele fiscale, contribuabilul să suporte o sarcină fiscală disproporționată, în condițiile în care acesta nu este răspunzător de neplata în totalitate a taxelor vamale, stabilirea taxelor vamale diminuate datorându-se conduitei unui terț, respectiv a societății exportatoare, care a declarat în mod nereal proveniența preferențială a mărfurilor importate de reclamantă, această declarație conducând la stabilirea unui regim vamal preferențial.
Date fiind aceste considerente, Curtea apreciază ca fiind legală soluția Tribunalului C S cu privire la calcularea majorărilor în conformitate cu dispozițiile art. 111 alin. 2 Cod de Procedură Fiscală, respectiv de la data comunicării debitului.
Date fiind aceste considerente, Curtea apreciază că recursurile formulate de Autoritatea Națională a Vămilor și de către Direcția Generală a Finanțelor Publice CSs unt nefondate.
În consecință, Curtea va respinge ca nefondate, în temeiul art. 312 al. 1 Cod de Procedură Civilă, recursurile formulate de pârâta Autoritatea Națională a Vămilor - prin Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T și de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice CSî mpotriva sentinței civile nr. 1241/16.09.2008, pronunțată de Tribunalul C S în dosar nr-.
Având în vedere dispozițiile art. 274 alin. 1 Cod de Procedură Civilă, conform cărora "partea care cade în pretențiuni va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată", ținând seama că s-a constatat caracterul nefondat al recursului, Curtea va obliga recurentele la plata cheltuielilor judiciare efectuate de intimata reclamantă, respectiv la plata sumei de 1200 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând contravaloarea onorariului de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile formulate de pârâtele Autoritatea Națională a Vămilor - prin Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T și de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice CSî mpotriva sentinței civile nr. 1241/16.09.2008, pronunțată de Tribunalul C S în dosar nr-. Obligă recurentele la plata sumei de 1200 lei față de reclamanta intimată, cu titlul de cheltuieli de judecată, reprezentând onorar de avocat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 28 ianuarie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - - -
Cu opinie separată a doamnei judecător, în sensul admiterii recursurilor formulate de Autoritatea Națională a Vămilor și Direcția Generală a Finanțelor Publice C S, cu respingerea acțiunii reclamantei, ca nefondată.
JUDECĂTOR
- -
GREFIER
- -
Opinia separată
Soluția care se impune în cauză era cea de admitere a recursurilor pârâtelor, modificarea sentinței cu aplicarea art.304 pct.9 Cod procedură civilă și respingerea acțiunii ca nefondată, pentru că în mod legal au fost calculate majorările de întârziere din litigiu.
Problema care se pune în dosar este cea a datei scadenței majorărilor de întârziere la impunerile cu caracter fiscal sau vamal reglementarea fiind unitară în dispozițiile Codului d e procedură fiscală.
Așa fiind, devin incidente dispozițiile art.119 Cod procedură fiscală, referitoare la reglementarea acestor majorări, în sensul că art.119 alin.1 prevede expres că pentru neachitarea la termenul de scadență, de către debitor, a obligațiilor de plată, se datorează după acest termen majorări de întârziere.
Art.120 Cod procedură fiscală, privitor la majorări, prevede la alin.1 și 2, că acestea se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare scadenței și până la data stingerii sumei datorate, inclusiv.
Deci, momentul care generează, calculul majorărilor de întârziere este scadența obligației fiscale și nu data comunicării debitului principal, cum eronat se susține prin sentință, prin invocarea prevederilor art.111 alin.2 Cod procedură fiscală.
Art.111 Cod procedură fiscală, privitor la termenele de plată ale creanțelor fiscale, dispune la alin.1 că, acestea sunt scadente la expirarea termenelor prevăzute de Codul fiscal sau alte legi speciale care le reglementează, iar alin.2 prevede că pentru diferențele de obligații fiscale principale și cele accesorii, termenul de plată se stabilește în funcție de data comunicării acestora, astfel lit.a din aliniat prevede că data comunicării este cuprinsă în intervalul 1-15 din lună, termenul de plată este până la data de 5 lunii următoare; dacă data comunicării este cuprinsă în intervalul 16-31 din lună, termenul de plată este până la data de 20 lunii următoare".
Deci art.111 Cod procedură fiscală reglementează termenul în care trebuie plătite obligațiile fiscale principale sau accesorii, nu stabilește scadența obligației de plată, care este reglementă prin Codul fiscal sau prin alte legi speciale, cum rezultă fără putință de tăgadă din textul legal suscitat.
Codul vamal al României stabilește în art.223 alin.2 că datoria vamală se naște în momentul declarației vamale în cauză, iar datoria vamală la export ia naștere prin exportul mărfurilor supuse dreptului de export, în afara teritoriului vamal al României și pentru care s-a întocmit o declarație vamală potrivit art.231 alin.1 Cod vamal și conform art.231 alin.2 din același cod, datoria vamală la export se naște în momentul în care este acceptată declarația vamală.
Deci, în cazul impunerilor cu caracter vamal datoria vamală este scadentă la data încheierii, efectiv acceptării declarației vamale, moment de la care curg și accesoriile acesteia, potrivit dispozițiilor din Codul fiscal susenumerate.
Cum soluția instanței de fond contravine reglementărilor legale în materia dedusă judecății, este nelegală și se impunea admiterea recursurilor pârâtelor.
JUDECĂTOR
- -
Red.-18.02.2009
Tehnored. /19.02.2009/ 2 ex.
Primă instanță: Tribunalul C-
Judecător:
Președinte:Ionel BarbăJudecători:Ionel Barbă, Răzvan Pătru, Rodica Olaru
