Autoritati publice locale - anulare acte. Decizia 1254/2009. Curtea de Apel Pitesti

Operator date 3918

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR- DECIZIA NR.1254/R-CONT

Ședința publică din 25 noiembrie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Gabriela Chiorniță președinte secție

- - - - JUDECĂTOR 2: Ingrid Emina Giosanu

- - - JUDECĂTOR 3: Corina

- - grefier

S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de reclamanta - SRL cu sediul în Pitești, str.-,.72 A,.B,.39, județul A, împotriva sentinței civile nr.124/CA din 09 martie.2009, pronunțată de Tribunalul Argeș -Secția civilă, în dosarul nr-, intimat fiind pârâtul PRIMARUL MUNICIPIULUI cu sediul în-, județul

La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns recurenta-reclamantă reprezentată de avocat, lipsă fiind intimatul-pârât.

Procedura este legal îndeplinită.

Recursul este timbrat cu taxă judiciară de timbru în sumă de 2 lei, potrivit chitanței nr. 17831 din 08.10.2009 ( fila 14 din dosar)și cu timbru judiciar în valoare de 3 lei.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța pune în discuție părților cerințele art.7 din Legea nr.554/2004, respectiv îndeplinirea procedurii prealabile.

Apărătorul recurentei-reclamante precizează că nu există un alt înscris în afară de cele depuse la dosar și apreciază că este vorba despre o răspundere contravențională.

De asemenea, arată că își menține concluziile susținute la termenul din 28 octombrie 2009, respectiv admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare. Hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea competenței altei instanțe, Judecătoria Pitești fiind competentă să soluționeze contestația. În subsidiar, solicită casarea cu trimitere spre rejudecare la aceeași instanță în vederea administrării probei cu martori, pentru a face dovada împrejurării că șoferul autoturismului nu folosea autovehiculul în regim de taxi. În acest sens, instanța a încălcat dreptul la apărare, dar și prevederile art. 129 alin. 5 Cod procedură civilă care o obligă să administreze toate probele pentru aflarea adevărului.

Solicită obligarea intimatului-pârât la plata cheltuielilor de judecată.

CURTEA

Constată că prin acțiunea înregistrată la 29 septembrie 2008, reclamanta - SRL a chemat în judecată pe pârâtul Primarul Municipiului Pitești pentru a fi anulată dispoziția nr.3403/2004 emisă de pârât.

În motivare s-a arătat că actul administrativ adoptat încalcă prevederile legale, deoarece reclamantei nu-i este imputabil comportamentul unui angajat care a împrumutat mașina unei alte persoane și aceasta a efectuat un drum în interes personal. Cu această ocazie autoturismul fiind oprit de un agent de circulație s-a reținut efectuarea unui serviciu de taxi fără autorizația corespunzătoare și necesară conducătorului auto și s-a dispus retragerea autorizației nr.1528. eliberată reclamantei.

În cauză nu s-a efectuat o cercetare prealabilă care ar fi permis să se observe că, de fapt, autoturismul nu era folosit în regim de taxi, iar actul administrativ nu cuprinde termenul și instanța la care el poate fi contestat.

Prin sentința civilă nr.124/CA/2009, Tribunalul Argeșa respins acțiunea, reținând că, conducătorul autoturismului cu însemnele de taxi a fost identificat efectuând această activitate deși nu deținea atestatul profesional necesar, așa încât, fiind incidente dispozițiile art.14 alin.5 din Legea nr.38/2003, dispoziția emisă de pârât apare ca legală și temeinică.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru motivele prev.de art.304 pct.3 și 9 din Codul d e procedură civilă, susținând în esență următoarele;

- hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea competenței altei instanțe întrucât, potrivit art.143alin.6 din Legea nr.38/2003, contestarea măsurii de retragere a autorizației se face în condițiile art.561alin.3, text care trimite la OG nr.2/2001 și, implicit, la competența judecătoriei;

- la momentul când autoturismul a fost oprit pentru control lampa de taxi era scoasă din funcțiune și nu se afla în autovehicul nici un client, el fiind încredințat conducătorului auto numai pentru a-și rezolva o problemă personală, aspect pe care instanța l-ar fi observat dacă administra toate probele necesare;

- sancțiunea retragerii autorizației de taxi este o sancțiune complementară ce poate fi aplicată numai împreună cu o sancțiune principală și nu ca o sancțiune principală autonomă.

Examinând criticile formulate se constată că ele sunt nefondate pentru cele ce se vor arăta mai jos.

În condițiile art.137 din Codul d e procedură civilă, instanța este datoare să se pronunțe mai întâi asupra excepțiilor de fond și de procedură ce pot fi incidente în cauză.

În ordinea excepțiilor discutate în prezenta pricină se apreciază că prioritate în soluționare are aceea invocată de recurentă, privind necompetența materială a Tribunalului Argeș și a Curții de APEL PITEȘTI și numai după soluționarea ei se poate verifica admisibilitatea acțiunii în raport de îndeplinirea cerințelor art.109 alin.2 din Codul d e procedură civilă și art.7 din Legea nr.554/2004.

Verificarea acestor excepții însă, presupune statuarea asupra naturii juridice a litigiului în funcție de caracterul actului ce se atacă.

În cauză, actul contestat este reprezentat de Dispoziția nr.3403/2008, dispoziție prin care autoritatea administrativă locală a decis să retragă autorizația de taxi nr.1528 ce fusese eliberată în beneficiul recurentei (fila 5).

Emiterea acestei autorizații se supune Legii nr.38/2003, act normativ potrivit căruia săvârșirea anumitor fapte poate atrage diverse sancțiuni, fie contravenționale, fie de natură administrativă, fie împreună cele două categorii (art. 56 definind retragerea autorizației ca o măsură administrativă).

În aceste condiții se apreciază că dispoziția a cărei anulare se solicită se încadrează în definiția din art.2 lit.c) din Legea nr.554/2004, fiind emisă în regim de putere de către o autoritate publică.

Cu privire la competență, este adevărat că art.143alin.6 din lege, trimite, pentru regimul contestării măsurii administrative, la dispozițiile art.561alin.3, dispoziții care trimit la OG nr.2/2001. Acest din urmă act normativ, ce constituie dreptul comun în materie contravențională, trimite la judecătorie pentru rezolvarea pricinilor ce intră sub incidența sa.

Se impune însă a se observa că art.143alin.6 privește măsura retragerii autorizației de transport "ca măsură complementară". Astfel, atunci când retragerea autorizației a fost dispusă drept măsură complementară, cea principală fiind sancționarea contravenției, competentă să judece contestația în ansamblul său este judecătoria. Este, de altfel, și firesc să fie așa având în vedere caracterul unitar al unei astfel de pricini și prevederile art.17 din Codul d e procedură civilă, sub aspectul cererilor incidentale.

În cauză, însă, măsura retragerii autorizației nu este o măsură complementară, ci ea constituie o măsură principală și de aceea competența în soluționarea cererii de contestare a actului administrativ nu poate reveni decât instanței de contencios administrativ.

În această ordine de idei urmează a se reține și că măsura retragerii autorizației a fost adoptată pentru săvârșirea uneia din faptele prev.de art.143alin.5 din Legea nr.38/2003 pentru care acest act normativ nu prevede o sancțiune contravențională.

Reținând natura administrativă a pricinii și competența instanței de contencios de drept comun, urmează a se observa că în cauză nu au fost îndeplinite cerințele de admisibilitate a învestirii instanței.

Potrivit art.109 alin.2 din Codul d e procedură civilă, atunci când legea specială prevede necesitatea îndeplinirii unei proceduri prealabile, sesizarea instanței nu se poate face decât în aceste condiții.

În materia contenciosului administrativ, Legea nr.554/2004 prevede în art.7, obligația îndeplinirii unei proceduri prealabile a unui recurs grațios pe care partea ce se consideră vătămată într-un drept sau interes legitim, printr-un act administrativ individual cu caracter individual, îl exercită anterior sesizării instanței.

Un astfel de demers nu poate avea drept obiect decât solicitarea adresată autorității administrative sau celei ierarhic superioare emitentei de a dispune revocarea în tot sau în parte a actului (art.7 alin.1)

În cauză, o astfel de plângere prealabilă nu s-a formulat, iar înscrisul căreia reclamanta și instanța de fond i-au acordat o astfel de valoare este cel aflat în copie la fila 7, prin care recurenta solicita Primăriei Municipiului Pitești să-i elibereze un duplicat al autorizației de transport, motivat de faptul că aceasta ar fi fost pierdută de conducătorul auto.

O astfel de cerere nu poate avea valoarea unui recurs grațios și, de aceea, reținându-se neîndeplinirea cerințelor de admisibilitate prevăzute de legea specială se apreciază că se impune menținerea soluției de respingere a acțiunii pentru considerentele mai sus evocate, care au fost puse în discuția părților și care nu sunt de natură să îngreuneze situația recurentei în propria cale de atac.

În concluzie urmează ca, în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă, să fie respins recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta - SRL cu sediul în Pitești, str.-,.72 A,.B,.39, județul A, împotriva sentinței civile nr.124/CA din 9 martie.2009, pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția civilă, în dosarul nr-, intimat fiind pârâtul PRIMARUL MUNICIPIULUI cu sediul în-, județul

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 25 noiembrie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - - -

Grefier,

-

Red.GC/17.12.2009

EM/4 ex.

Jud.fond.

Președinte:Gabriela Chiorniță
Judecători:Gabriela Chiorniță, Ingrid Emina Giosanu, Corina

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Autoritati publice locale - anulare acte. Decizia 1254/2009. Curtea de Apel Pitesti