Autoritati publice locale - anulare acte. Decizia 128/2010. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIE Nr. 128/

Ședința publică de la 28 Ianuarie 2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Vasile Susanu

JUDECĂTOR 2: Mariana Trofimescu

JUDECĂTOR 3: Dorina Vasile

Grefier - -

La ordine fiind soluționarea recursului declarat de pârâtul CONSILIUL LOCAL, județul O, împotriva sentinței civile nr.217 din 17.02.2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul personal și asistat de avocat și recurentul Consiliul Local prin avocat, conform împuternicirii avocațiale pe care o depune la dosar.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;

Apărătorul recurentului depune un set de înscrisuri pe care le comunică apărătorului recurentului.

Apărătorul intimatului solicită a se lăsa cauza la sfârșitul ședinței pentru a lua cunoștință de acestea.

La apelul nominal făcut la sfârșitul ședinței de judecată au răspuns părțile ca în precedent.

Nemaifiind alte cereri de formulat Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Apărătorul recurentului arată că a declarat recursul, considerând că hotărârea pronunțată de Tribunalul Galați nu este legală și temeinică deoarece instanța nu a ținut cont de prevederile art.57 al.4 din Legea nr.215/2001 prin care se arată că schimbare viceprimarului se poate face de Consiliul Local prin hotărâre adoptată cu votul majorității consilierilor în funcție, la propunerea primarului sau a unei treimi din numărul consilierilor aflați în funcție.

Cât privește acordarea de daune morale motivat de faptul că nu fost convocat pentru ședința din 29.08.2008 arată că reclamantul a fost convocat și prezent la dezbaterile ședinței prin care s-a dispus eliberarea sa din funcția de viceprimar și la dosar se află atașată o copie de pe convocare cât și procesul verbal al ședinței în care se arată că acesta s-a opus destituirii sale din funcție. Apreciază că imaginea acestuia nu a fost afectată în nici un fel.

Prin urmare, solicită admiterea recursului, modificarea sentinței instanței de fond și respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Cu cheltuieli de judecată.

Apărătorul intimatului, av., consideră că soluția pronunțată de instanța de fond este în deplină concordanță cu probele administrate în cauză, aceasta reținând în mod corect că hotărârea respectivă este adoptată cu încălcarea normelor imperative, dispunând anularea hotărârii.

Mai arată că este evident că prin demiterea intimatului din funcția de viceprimar, fără a exista motive reale, intimatului i-a fost afectată imaginea, astfel încât în mod corect instanța de fond i-a aplicat recurentului sancțiunea de a plăti 50 lei/zi pentru perioada cuprinsă între data demiterii din funcție și data reintegrării în funcție.

În concluzie, în baza motivelor arătate solicită respingerea recursului ca neîntemeiat. Fără cheltuieli de judecată.

CURTEA

Asupra recursului de față:

Prin sentința civilă nr. 217/2009 a Tribunalului Galațis -a admis în parte cererea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local, jud. O și pe cale de consecință a fost anulată HCL nr.20/2008 cu obligarea pârâtului la repunerea reclamantului în funcția de viceprimar deținută anterior și de a-i plăti indemnizația de viceprimar pentru perioada 1.09.2008 până la data reintegrării efective actualizată cu rata inflației la data plății efective.

Totodată a fost obligat pârâtul la plata sumei de 50 lei pentru fiecare zi de la data demiterii până la reintegrarea în funcție și a fost respins capătul de cerere privind obligarea pârâtului la daune materiale.

Pentru a pronunța această sentință, instanța reținut ca Prin Hotărârea nr. 20 din 29.08.2008, pârâtul Consiliul Local al com. jud.O, a dispus schimbarea din funcția de viceprimar a reclamantului.

La emiterea acestei hotărâri, organul administrativ a avut în vedere disp. HCL nr. 6/2008 cu privire la alegerea viceprimarului comunei, jud. O și prev. de art. 57 alin. 4 din Legea nr. 25/2007.

Potrivit Hotărârii 6/ 10.07.2008 reclamantul a fost ales în funcția de viceprimar al comunei.

Potrivit disp. art. 57 alin. 4 din Legea nr. 215/2001, text de lege reținut de hotărârea contestată, schimbarea din funcția de viceprimar se poate face de Consiliul Local, prin hotărâre adoptată, cu votul majorității consilierilor în funcție, la propunerea primarului sau a unei treimi din numărul consilierilor locali în funcție.

Având în vedere situația de fapt de mai sus, tribunalul a reținut că Hotărârea nr. 20/2008 este emisă de pârâta Consiliul Local al com. jud. O cu încălcarea dispozițiilor legale.

Astfel, cu privire la convocarea Consiliului Local pentru data de 29.08. 2008, reținut că pârâta nu a făcut dovada notificării în condițiile art. 39 alin. 3 din Legea nr. 215/2001, respectiv cu cel puțin 5 zile înainte de data ședinței, în considerarea faptului că ședința trebuia să fie ordinară și nu extraordinară, iar art. 12 alin. 1 din Legea nr. 393/2004 prevăzând expres că încetarea mandatelor (inclusiv de viceprimar) înainte expirarea termenului se adoptă în ședința ordinară și nu în ședința extraordinară.

De asemenea au fost încălcate prevederile art. 44 si 48 din OG nr. 35/2002 și art. 44 din. nr. 215/2001 în sensul în care pentru adoptarea hotărârii contestate nu a existat avizul comisiei de specialitate și raportul compartimentului de resort din cadrul aparatului propriu al consiliului, legea interzicând înscrierea pe ordinea de zi a ședinței, proiectul de hotărâre neînsoțit de aceste documente.

Totodată reține că deși prin hotărâre viceprimarul a fost sancționată prin eliberarea sa din funcție, sancțiune prev. de art. 69 alin. 1 lit. d din Legea nr. 393/2004, motivele care au impus aceasta sancțiune nu au fost aduse la cunoștința consilierilor cu cel puțin 5 zile înainte de ședința conf. art. 69 alin. 2 din același act normativ.

De asemenea, au fost încălcate prev. de art. 80 din Legea nr. 24/2000, care impun condiția ca hotărârea adoptată să conțină atât temeiul legal în baza căruia s-a adoptat măsura demiterii viceprimarului cât si motivele pentru care s-a adoptat această hotărâre.

Ori, deși reclamantul în cauză a fost schimbat din funcție, nu au fost indicate care motive (prev. de art. 69 alin. 4 din leg. nr. 393/2004) îi sunt imputate acestuia, respectiv care sunt faptele comise de acesta care să conducă la încălcarea legilor tării, sau care ar fi creat un eventual prejudiciu.

Un alt motiv de nulitate a hotărârii contestate este acela că deși prin hotărârea nr. 20/2008 a fost eliberat din funcție, viceprimarul, pârâtul nu a supus această hotărâre controlului de legalitate al prefectului conform art. 115 alin. 7 din Legea nr. 215/2001, ci prin aceeași hotărâre a fost numită o altă persoană în aceeași funcție.

Fată de toate motivele expuse mai sus, tribunalul a constatat nelegalitatea hotărârii nr. 20 adoptată de Consiliul Local în data de 29 08 2008 cu consecința anulării acesteia.

Cât privește capătul de cerere privind daunele morale solicitate de reclamant, în cuantum de 100 lei pentru fiecare zi de întârziere până la reintegrarea în funcție, constatând că imaginea acestuia i-a fost afectată prin adoptarea hotărârii contestate prin care a fost eliberat din funcție, fără să i se aducă la cunoștință motivele hotărârii și fără să fie convocat pentru ședința din 29.08.2008, când s-a adoptat măsura în cauză, pentru a se putea apăra, a admis în parte acest capăt de cerere și a obligat pârâtul la plata sumei de 50 de lei pentru fiecare zi de la data demiterii și până la reintegrarea în funcție.

Cu privire la daunele materiale solicitate de reclamant, acestea nu au fost acordate întrucât pe de o parte nu au fost cuantificate, iar pe de altă parte nu au fost dovedite prin documente justificative prin care să se justifice dauna materială invocată de reclamant ca urmare a hotărârii adoptate, alta decât indemnizația de viceprimar de care acesta a fost lipsit ca efect al demiterii.

Cât privește capătul de cerere privind cheltuielile de judecată în sumă de 2000 lei constantă că reclamantul nu a făcut dovada acestora cu privire la c/val benzinei, bonurile fiscale anexate(fila 34) nefăcând dovada că au fost achiziționate de reclamant.

Examinând sentința recurată prin prisma motivelor invocate, dar și din oficiu, sub toate aspectele, conf.art.304/1 C.pr.civ., Curtea constată că prima instanță a făcut o corectă interpretare și aplicare a prevederilor legale în materie și o integrală apreciere a materialului probator administrat în cauză, pronunțând o sentință legală și temeinică, a cărei reformare nu se impune.

Stabilind adevăratele raporturi juridice dintre părți, instanța a dat o corectă dezlegare pricinii.

Împotriva acestei sentințe în termen legal a declarat recurs paratul, criticând-pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivare recurentul a arătat că instanța a pronunțat soluția cu încălcarea prevederilor art.57 al.4 din Legea nr. 215/2001, art.18 al. 4 din Legea nr. 393/2004 republicată actul administrativ atacat fiind emis cu respectarea condițiilor de fond și de formă prevăzute de lege.

În mod corect instanța de fond a reținut că recurentul nu a făcut dovada notificării cu 5 zile înainte de data ședinței, potrivit art.39 alin.3 din Legea nr. 315/2001, având în vedere faptul că o astfel de hotărâre trebuia să fie adoptată în cadrul unei adunări generale ordinare și nu în cadrul unei adunări generale extraordinare. Art. 12 alin.1 din Legea 393/2004 prevede că încetarea mandatelor, înaintea expirării termenelor se adoptă în ședința ordinară.

În mod justificat instanța de fond a reținut că au fost încălcate prevederile art. 44 și 48 din OG nr.35/2002, precum și art. 44 din Legea nr. 215/2001, având în vedere că pentru adoptarea hotărârii contestate nu a existat avizul comisiei de specialitate și raportul compartimentului de resort, întrucât legea prevede ca proiectul de hotărâre înscris pe ordinea de zi, să fie însoțit de aceste documente.

Recurentul a încălcat dispoz.art. 80 din Legea 24/2000, în sensul că hotărârea în discuție nu conține temeiul de drept în baza căruia s-a adoptat măsura demiterii viceprimarului, neconținând nici motivele pentru care a fost adoptată această hotărâre, nefiind respectate prevederile art. 69 din Legea 393/2004.

Hotărârea în discuție nu a fost supusă controlului de legalitate a prefectului, așa cum prevăd dispozițiile art. 115 alin.7 din Legea nr. 215/2001. Ba mai mult recurentul prin aceeași hotărâre a numit o altă persoană în funcția de viceprimar.

Având în vedere motivele mai sus arătate, în mod corect instanța de fond a reținut că hotărârea respectivă este adoptată cu încălcarea normelor imperative, și a dispus anularea hotărârii.

Referitor la cel de-al doilea motiv de recurs este evident că prin demiterea intimatului din funcția de viceprimar, fără a exista motive reale, motive prevăzute de actele normative ce guvernează această materie, intimatului i-a fost afectată imaginea, astfel încât în mod justificat instanța de fond i-a aplicat recurentului sancțiunea de a plăti 50 lei/zi pentru perioada cuprinsă între data demiterii din funcție și data reintegrării în funcție.

Față de cele expuse, constatând că nu există alte motive de nelegalitate sau netemeinicie a sentinței recurate de natură a fi luate în discuție și din oficiu, în temeiul art.312 C.pr. civ. Curtea va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de pârâtul CONSILIUL LOCAL, județul O, împotriva sentinței civile nr.217 din 17.02.2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul, domiciliat în com., sat, jud. O, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 28 ianuarie 2010.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red./22.02.2010

Tehnored./08.03.2010/2 ex.

Fond -

Președinte:Vasile Susanu
Judecători:Vasile Susanu, Mariana Trofimescu, Dorina Vasile

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Autoritati publice locale - anulare acte. Decizia 128/2010. Curtea de Apel Galati