Autoritati publice locale - anulare acte. Decizia 138/2008. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- - 17.01.2008
DECIZIA CIVILĂ NR.138
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 07.02.2008
PREȘEDINTE: Victoria Catargiu
JUDECĂTOR 2: Claudia LIBER
JUDECĂTOR 3: Mircea Ionel Chiu
GREFIER:- -
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâtul PRIMARUL MUNICIPIULUI T, împotriva sentinței civile nr.838/12.11.2007, pronunțată în dosarul nr-, al Tribunalului Timiș, în contradictoriu cu reclamanții - intimați și, având ca obiect suspendare executare.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru pârâtul - recurent consilier juridic, lipsă fiind reclamanții - intimați.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată că s-a depus la dosar prin registratura instanței, la data de 30.01.2008, taxă judiciară de timbru în sumă de 2 lei și timbru judiciar în valoare de 0,3 lei.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentanta pârâtului - recurent solicită admiterea recursului și modificarea hotărârii, în sensul respingeri acțiunii, cu cheltuieli de judecată constând în taxa judiciară de timbru și timbru judiciar.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Timiș sub nr. 4694/15.06.2007, reclamanții și, în contradictoriu cu Primarul Municipiului T, s-au adresat instanței solicitând ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună:
- anularea Dispoziției nr. 1828/7.06.2007, emisă de pârât privind evacuarea pe cale administrativă din imobilul situat în T,-.
- suspendarea executării dispoziției cu numărul de mai sus, până la soluționarea litigiului de drept comun având ca obiect obligarea Primăriei T la încheierea unui contract de închiriere cu reclamanții, litigiu ce face obiectul dosarului nr-, sau în subsidiar suspendarea executării actului administrativ până la soluționarea cererii privind anularea dispoziției menționate de către instanța de contencios administrativ;
- obligarea pârâtei la daune pentru repararea prejudiciului suferit în cazul în care până la soluționarea acestei cereri se va efectua evacuarea efectivă din spațiul în litigiu.
În motivarea acțiunii se arată că, titular al contractului de închiriere cu nr. 316/13.05.2004, cu privire la apartamentul situat în T,- a fost, soțul reclamantei, decedat la data de 13.02.2007. Deși pârâtul era obligat să continue închirierea apartamentului în litigiu cu reclamanta, soție supraviețuitoare, care a locuit împreună cu titularul contractului, acesta a respins cererea formulată în acest sens și a emis Dispoziția atacată prin prezenta acțiune.
Prin sentința civilă nr. 838 din 12.XI.2007, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, a fost admisă acțiunea așa cum a fost precizată, formulată de reclamanții și, în contradictoriu cu Primarul Municipiului
A dispus anularea Deciziei nr. 1828 din 7.06.2007, emisă de Primarul Municipiului T, privind evacuarea pe cale administrativă a reclamanților din apartamentul situat în T,- și suspendarea executării Dispoziției mai sus indicate până la soluționarea definitivă și irevocabilă a dosarului nr-, având ca obiect obligația de a face, fără cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recursul pârâtul Primarul municipiului T, considerând-o ca netemeinică și nelegală.
În motivarea recursului se invocă în esență următoarele:
Instanța de fond a interpretat în mod eronat actul dedus judecății luând în considerare doar susținerile verbale ale intimaților, fără a analiza actele, motiv pentru care a pronunțat o sentință netemeinică și nelegală, întemeiată pe dispozițiile art. 27 din Legea nr. 114/1996 ce nu-și au aplicabilitatea în speță deoarece legiuitorul subliniază în mod expres faptul că închirierea continuă în beneficiul soțului sau soției dacă a locuit împreună cu titularul, acest fapt urmând a fi cercetat de contractul de închiriere în care se regăsește o rubrică specială unde se menționează că "Locuința va fi folosită de chiriaș și familia sa compusă din:"
Tribunalul Timișa pronunțat sentința civilă nr. 838/12.11.2007 cu încălcarea dispozițiilor art. 27 din Legea nr. 114/1996, în sensul că soția nu figurează în contractul de închiriere la rubrica destinată expres persoanelor ce locuiesc cu titularul, deci dispozițiile articolului indicat mai sus nu-i sunt aplicabile doar pentru simplul fapt că este soția titularului contractului de închiriere, acest aspect trebuia să fie înscris și în contractul de închiriere.
Urmare celor de mai sus, solicită aprecierea că Primarul Municipiului Tae mis Dispoziția nr. 1828 din 7.06.2007 privind evacuarea pe cale administrativă a persoanelor fizice care ocupă fără titlu spațiile locative cu destinația de locuințe aflate în proprietatea Statului Român, în administrarea Consiliului Local, cât și cele aflate în proprietatea privată a Primăriei Municipiului T, în mod legal cu respectarea actelor normative în vigoare, întrucât intimații nu au făcut dovada faptului că dețin un titlu valabil, încheiat în condițiile Legii nr. 114/1996, republicată și modificată cu privire la imobilul în litigiu.
Mai mult, învederează faptul că reclamanta a deținut contractul de închiriere nr. 8500 din 1.10.1985 pentru locuința din T --, -.20, compusă din două camere și dependințe, pe care ulterior d-na a cumpărat-o conform contractului de vânzare cumpărare nr. 7092/5.10.1993, după care a și înstrăinat-o în anul 1993 conform extrasului de Carte funciară nr. 93216, or în condițiile Legii nr. 114/1996 pentru a beneficia de o locuință din fondul locativ de stat este necesar să nu dețină sau să nu fie dobândit sau înstrăinat vreun imobil după 1.01.1990.
Nici acest aspect nu a fost avut în vedere de către instanța de fond, cu toate că potrivit dispozițiilor art. 7 aliniatul 3 litera a din Legea nr. 112/1995 "contractele de închiriere nu se prelungesc pentru chiriașul titular sau membrii familiei sale - soț, soție, copii minori - care au dobândit ori au înstrăinat după 1 ianuarie 1990, în localitatea de domiciliu, o locuință corespunzătoare normelor stabilite prin Legea nr. 5/1973".
Recursul este neîntemeiat.
Din examinarea actelor și lucrărilor de la dosar, Curtea apreciază că prima instanță a reținut o corectă stare de fapt, constând în aceea că reclamanta a fost căsătorită cu defunctul, beneficiarul contractului de închiriere nr. 316/13.05.2004.
De menționat faptul că reclamanta a înstrăinat într-adevăr în cursul anului 1993 un apartament situat în T,-, însă această înstrăinare a avut loc anterior căsătoriei sale cu defunctul, care s-a realizat în anul 1998.
Pe de altă parte, așa cum s-a mai arătat, contractul de închiriere nr. 316 fost încheiat la un interval mare de timp, raportat la data vânzării apartamentului de către reclamantă cât și la data căsătoriei.
Este adevărat că dispozițiile art. 48 din Legea nr. 114/1996 prevăd faptul că nu pot beneficia de locuințe cei care au înstrăinat o locuință după data de 1 ianuarie 1990, însă cu referire la "locuințe sociale", ceea ce nu este cazul în speța de față.
În mod corect, instanța de fond a reținut și faptul că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 27 din Legea nr. 114/1996, care revăd că în situația decesului titularului contractului de închiriere, închirierea continuă în beneficiul soție cât și a familiei acesteia.
Față de considerentele mai sus reținute, Curtea apreciază că recursul de față este nefondat, urmând a fi respins în condițiile art. 312 aliniatul 1.pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâtul Primarul municipiului T împotriva sentinței civile nr.838 din 12.XI.2007, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică 7 februarie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - LIBER - - -
GREFIER,
- -
RED:/25.02.08
TEHNORED:/26.02.08
2.ex./SM/
Primă instanță: Tribunalul Timiș
Judecători - /
Președinte:Victoria CatargiuJudecători:Victoria Catargiu, Claudia, Mircea Ionel Chiu