Litigiu privind funcționarii publici statutari. Decizia 141/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- - 16.01.2008
DECIZIA CIVILĂ NR.141
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 07.02.2008
PREȘEDINTE: Victoria Catargiu
JUDECĂTOR 2: Claudia LIBER
JUDECĂTOR 3: Mircea Ionel Chiu
GREFIER:- -
S-a luat în examinare recursul formulat de chemata în garanție DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE T în reprezentarea MINISTERULUI ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, împotriva sentinței civile nr.878/26.11.2007, pronunțată în dosarul nr-, al Tribunalului Timiș, în contradictoriu cu reclamantul - intimat și pârâții - intimați MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTARTIVE și INSPECTORATUL JUDEȚEAN AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ T, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru chemata în garanție, consilier juridic, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată că s-a depus la dosar prin registratura instanței, la data de 05.02.2008, întâmpinare din partea reclamantului - intimat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentanta chematei în garanție - recurente solicită admiterea recursului și modificarea hotărârii, în sensul respingerii acțiunii.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Timiș sub nr.5169/30/05.07.2007 scutită de taxa de timbru, reclamantul a solicitat în procedura contenciosului administrativ obligarea pârâților Ministerul Administrației și Internelor și Inspectoratul Județean al Poliție de Frontieră T, la plata primei de concediu pe anul 2006, conform art.37 al.2 din nr.OG38/2003, rep. sume actualizate în raport cu rata inflației la data plații efective.
În motivarea acțiunii, se arată că prin art.37 pct.2 din nr.OG38/2003, rep. s-a prevăzut că polițiștii au dreptul, la plecarea în concediul de odihnă la o primă de concediu egală cu salariul de baza din luna anterioară plecării în concediu, iar de la data intrării in vigoare a nr.OG38/2003, rep. reclamantul nu a beneficiat de aceasta dispoziție legală, aceasta fiind suspendata odată cu intrarea in vigoare.
Chiar dacă a fost suspendat, nu se poate reține că acest drept nu a existat, suspendarea nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența pe anul 2006.
Prin întâmpinarea depusă la dosar T, s-a opus la admiterea acțiunii, arătând ca dispozițiile art.37 al.2 teza I din nr.OG38/2003, privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, au fost suspendate succesiv prin prevederile art.9 al.7 din Legea nr.507/2003, până la 31.12.2004 și prin art.8 al.7 din Legea nr.511/2004, până la 31.12.2005, iar Curtea Constituțională prin decizia nr.38/25.01.2005 a respins excepția de neconstituționalitate a acestor prevederi din legile bugetare anuale.
Se mai arată că bugetul Aaf ost aprobat prin Legea nr.379/2005, care la art.5 al.5, menține starea de suspendare a acestor drepturi, astfel încât plata ar presupune încălcarea prevederilor imperative ale legilor bugetare. Mai mult, în toate actele normative susmenționate este prevăzuta obligația ordonatorilor principali de credite, să se încadreze în cheltuielile de personal, menționate în anexele la legile bugetare.
Totodată, pârâtul Aas olicitat chemarea în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, întrucât potrivit art.4 din Legea nr.500/2002, angajarea cheltuielilor din bugetul aprobat de I se face numai în limita creditelor bugetare aprobate, care nu pot fi depășite, iar orice angajare și utilizare a creditelor în alte scopuri decât cele aprobate, determină atragerea răspunderii celor vinovați. Ca atare se impune obligarea P să vireze către I sumele solicitate de acesta.
Chemata în garanție F prin T în numele Ministerului Economiei și Finanțelor în baza mandatului nr.-/26.10.2007 conferit de către acest pârât, a formulat și depus întâmpinare prin care, în principal a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, iar în subsidiar, respingerea unei eventuale cererii de chemare în garanție ca inadmisibilă, motivând în esența cu aceea ca rolul F este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite ai acestui buget, precum și a proiectelor bugetelor locale, în speță A este ordonatorul principal de credite care are atribuții în angajarea și salarizarea reclamanților în exclusivitate, fără ca F să fie implicat în vreun fel în aceste relații, precum și excepția de prematuritate și inadmisibilitate acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile reglementata de disp.art.7 al.1 din Legea nr.554/2004.
Prin sentință civilă nr.878 din 26 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, s-au respins excepțiile invocate, s-a admis acțiunea formulata de reclamantul în contradictoriu cu Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră
A obligat Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră T și Ministerul Internelor și Reformei Administrative, la plata către reclamat a drepturilor bănești, reprezentând prima de concediu egală cu salariul de baza din luna anterioară plecării in concediu, care se impozitează separat pentru anul 2006, sumă actualizată cu indicele de inflație de la data scadentei, până la data plății efective a primei de concediu.
A admis cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor formulată de pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative, iar în consecința: a obligat Ministerul Economiei și Finanțelor să procedeze la virarea către ordonatorul principal de credite Ministerul Internelor și Reformei Administrative a sumelor bănești necesare achitării acestui drept, care vor fi redistribuite către ordonatorul secundar de credite Inspectoratul Județean al Poliției de Frontiera T, în vederea achitării acestora către reclamant.
În motivarea soluției pronunțate, prima instanță a reținut următoarele:
Instanța de fond a apreciat că prevederile art.7 din Legea nr.554/2004, privind procedura prealabila, nu sunt aplicabile în speță, întrucât acestea vizează situația în care o persoana se consideră vătămată într-un drept al său, sau interes legitim printr-un act administrativ unilateral, adică, nu în toate situațiile în care se stabilește competenta instanței de contencios-administrativ este necesara și îndeplinirea procedurii prealabile, ci doar în cazul existenței unui act administrativ vătămător așa cum este definit actul administrativ la art.2 lit. c din Legea nr.554/2004, nu și în cazul refuzului nejustificat de soluționare a unei cereri sau a tăcerii autorităților sau instituțiilor publice, deoarece, în atare împrejurări dispozițiile art.68, art.73 al.2 și art.89 din Legea nr.188/1999, republicată, instituie principiul acțiunii directe a funcționarului public în fața instanței de contencios administrativ fără a mai fi necesară parcurgerea procedurii administrativ prealabile.
Cât privește, excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, aceasta a fost respinsă, deoarece conform art.15 din nr.HG83/2000, toate instituțiile publice sunt finanțate de la bugetul de stat, aceiași posibilitate de finanțare fiind cuprinsa și în art.118 din Legea nr.304/2004, art.19, art.4 al.2 și pct.30 al.2 din Legea nr.500/2002, conținând de asemenea prevederi care obliga F de a coordona, potrivit competențelor cei revin, sistemul bugetar, în ceea ce privește pregătirea proiectelor bugetare anuale, a actelor normative rectificative, precum și a legilor privind aprobarea contului general de execuție, context în care sunt reținute și prevederile cuprinse în nr.HG208/2005 si art.30, art.31,art.78 din Legea nr.72/1996.
Pe fondul cauzei, Tribunalul, a apreciat că acțiunea reclamantului astfel cum a fost formulata este întemeiată și a fost admisă, pentru considerentele de fapt și de drept ce urmează:
Reclamantul are calitatea de angajat și își desfășoară activitatea profesională ca și funcționar public civil cu statut special în conformitate cu art.1 din Legea nr.360/2002, privind statutul polițistului.
Conform art.1 al.1 din Legea nr.360/2002, polițistul este funcționar public civil cu statut special și ca atare îi sunt aplicabile prevederile Legii nr.188/1999, inclusiv ale art.91 din Legea nr.215/2006 de modificare a Legii nr.188/1999, care atrag astfel competența instanțelor de contencios administrativ în soluționarea litigiilor ce vizează raporturile de serviciu ale funcționarului public, dreptul la prima de concediu fiind o componenta a drepturilor salariale și se circumscrie astfel raportului de serviciu al polițistului.
Art.37 al.2 teza I din nr.OG38/2003, privind salarizarea și alte drepturi cuvenite polițiștilor prevede ca "la plecarea în concediul de odihnă, polițistul primește o primă de concediu egală cu salariul de baza din luna anterioară plecării in concediu".
Dispozițiile art.37 al.2 teza I din nr.OG38/2003, republicată, prin care s-a acordat dreptul solicitat au fost în funcție pe toată perioada de suspendare, dispozițiile legale de suspendare neconținând vreo referire la eventualitatea desființării dreptului la prima de concediu, ci doar la suspendarea exercițiului acestuia și care nu pot fi considerate ca ar înlătura însăși existența lui.
Normele legale de suspendare a aplicării dreptului la prima de vacanță pentru anul 2006 nu mai sunt în vigoare la data sesizării instanței, iar din interpretarea logică, sistematică și cronologică a actelor normative mai sus enunțate, raportat la art.64 al.3 din Legea nr.24/2000, privind tehnica de elaborare a actelor normative, față de formularea acestui text de lege în sensul că "dispoziția afectată de suspendare reintră de drept în vigoare", suspendarea unui act normativ are ca efect doar amânarea până la un termen cert și determinat a aplicării a acestuia, însă acest fapt nu poate duce la suprimarea definitivă a efectelor actului normativ afectat de suspendare.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs T în reprezentarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, considerând-o ca netemeinică și nelegală.
În susținerea recursului se invocă în esență următoarele:
Excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor deoarece, pe de o parte, între reclamant și Ministerul Economiei nu există absolut nici o relație de serviciu sau raport de muncă, iar pe de altă parte, Ministerul Economiei și Finanțelor nu trebuie confundat cu Statul Român sau cu bugetul de stat.
Ministerul Internelor și Reformei Administrative - prin reprezentantul său legal, este ordonator principal de credite bugetare, la fel și Ministerul Economiei și Finanțelor și ca urmare, în ceea ce privește sumele necesare acoperirii cheltuielilor de personal ale angajaților, nu poate fi obligat la plată un alt ordonator principal de credite, respectiv Ministerul Economiei, pentru salariații unor instituții bugetare de stat care sunt cuprinse în bugetul unui alt ordonator principal de credite bugetare.
Cu privire la cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, solicită respingerea acesteia, având în vedere faptul că nu sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 60 - 63 Cod procedură civilă, respectiv instituția chemării în garanție se întemeiază pe existența unei obligații de garanție sau despăgubire, obligație care însă, în speță, nu există în sarcina Ministerului Economiei și Finanțelor.
Recursul este nefondat.
Din examinarea actelor și lucrărilor de la dosar, Curtea apreciază că hotărârea instanței de fond este temeinică și legală, fiind în concordanță cu probatoriul administrat în cauză.
Relativ la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, Curtea urmează să o respingă ca neîntemeiată.
Toate instituțiile publice sunt finanțate de la bugetul de stat, Legea nr.500/2002, conținând prevederi care obligă Ministerul Economiei și Finanțelor de a coordona sistemul bugetar, în privința pregătirii proiectelor bugetare anuale, a actelor normative rectificative, precum și a legilor privind aprobarea contului general de execuție, sens în care prezenta decizie se impune să-i fie opozabilă pentru a proceda la virarea sumelor de bani necesare ordonatorului principal de credite.
De menționat în acest context și decizia nr. XXIII din 12 decembrie 2005, dată în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, publicată în Monitorul Oficial nr.233/15.03.2006, prin care s-a statuat faptul că obligația plății primelor de concediu, neacordate, revine ordonatorilor principali de credite și după caz, ordonatorilor de credite, de inferior.
De altfel, odată cu apariția nr.OUG146/19.12.2007, publicată în Monitorul Oficial nr.877/20.12.2007, s-a reglementat și modalitatea de plată a primelor de concediu de odihnă suspendate în perioada 2001 - 2006.
Față de considerentele mai sus reținute, Curtea urmează să respingă recursul de față ca neîntemeiat, în baza dispozițiilor art.312 alin.1 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta T împotriva sentinței civile nr.878 din 26 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi 7 februarie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - LIBER - - -
GREFIER,
- -
RED:/25.02.08
TEHNORED:/25.02.08
2.ex./SM/
Primă instanță: Tribunalul Timiș
Judecători - /
Președinte:Victoria CatargiuJudecători:Victoria Catargiu, Claudia, Mircea Ionel Chiu
