Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 146/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- - 16.01.2008
DECIZIA CIVILĂ NR.146
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 07.02.2008
PREȘEDINTE: Victoria Catargiu
JUDECĂTOR 2: Claudia LIBER
JUDECĂTOR 3: Mircea Ionel Chiu
GREFIER:- -
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta AUTORITATEA NAȚIONALĂ A VĂMILOR, împotriva sentinței civile nr.888/26.11.2007, pronunțată în dosarul nr-, al Tribunalului Timiș, în contradictoriu cu reclamantele - intimate, și și pârâta - intimată DIRECȚIA REGIONALĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE T, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamanta - intimata personal, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reclamanta - intimată solicită respingerea recursului și menținerea sentinței atacate.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la această instanța sub nr.7076/30/02.10.2007 reclamantele, și, au solicitat în procedura contenciosului administrativ, obligarea pârâtelor Autoritatea Naționala a Vămilor si Direcția Regionala pentru Accize și Operațiuni Vamale T, la plata drepturilor bănești, reprezentând prima de concediu pentru anii 2001 - 2006, iar pentru reclamanta pentru perioada 2002 - 2006, sume actualizate cu indicele de inflație, de la data nașterii dreptului, până la data plații efective.
În motivarea cererii se arată că reclamantele sunt funcționari publici încadrați la Direcția Regionala pentru Accize si Operațiuni Vamale T T și le sunt aplicabile dispozițiile art.34 al.2 din Legea 188/1999 referitoare la plata primei de concediu.
Această dispoziție nu le-a profitat însa, reclamantelor fiind suspendată succesiv, prin Legea nr.631/2002 până la 31.12.2003, Legea nr.507/2003 până la 31.12.2004, Legea nr.511/2004 până la 31.12.2005, Legea nr.379/2005, pentru anul 2006.
În prezent, Legea nr.486/2006, a bugetului de stat pe anul 2007, numai prevede o noua suspendare a primei de concediu prevăzută de art.34 al.2 din Legea nr.188/1999, republicată, iar potrivit art.64 al.2 din Legea nr.24/2000, la expirarea duratei de suspendare actul normativ sau dispoziția afectată de suspendare, reintră de drept in vigoare.
În drept cererea s-a întemeiat pe dispozițiile art.41 al.2, 53 al.1 și 2 Constituția României art.34 al.2 Legea 188/1999, art.38 din Legea nr.53/2003, art.91 si art.93 din Legea nr.188/1999, republicată.
Pârâta VBp rin întâmpinare a invocat excepția necompetentei materiale a instanței în raport de dispozițiile art.159 Cod procedură civilă, și art.91 ind.1 din Legea nr.188/1999, arătând ca funcționează ca organ de specialitate al administrației publice centrale cu personalitate juridică în subordinea P - Agenția Națională de Administrare Fiscală, iar conform art.3 Cod procedură civilă, Curțile de Apel judecă în prima instanța procesele în materie de contencios administrativ privind actele autorităților si instituțiilor centrale, motiv pentru care solicită declinarea competenței de soluționare a cauzei in favoarea Curții de APEL TIMIȘOARA.
Totodată, invoca excepția tardivității introducerii acțiunii față de data la care a încetat suspendarea dreptului pretins si anume 01.01.2007, adică de la data de 01.01.2007 când a încetat suspendarea, în termen de 6 luni, potrivit disp. art.11 din Legea nr.554/2004, reclamantele puteau introduce acțiunea, însa este de observat ca au trecut mai mult de 6 luni de la nașterea dreptului pretins pentru introducerea acțiunii - 01.01.2007 și data depunerii acțiunii la Tribunalul T -20.10.2007.
Se invocă de asemenea excepția inadmisibilității acțiunii ca urmare a lipsei procedurii prealabile in raport de disp. art.7 din Legea nr.554/2004 și excepția prescripției dreptului de a cere plata drepturilor salariale reprezentând primele de vacanță aferente perioade 2001 - 2003.
Pe fondul cauzei se opune la admiterea acțiunii invocând faptul că s-a aflat în fiecare an în imposibilitatea plății primelor de concediu întrucât în fiecare an au apărut acte normative ce au suspendat aplicarea acestui drept, respectiv Legea 631/2002 până la 31.12.2003, Legea 507/2003 până la 31.12.2004 și Legea 511/2004 până la 31.12.2005 si Legea nr.379/2005, pentru anul 2006.
Un alt argument, îl constituie și faptul ca prima este strict aferentă concediului de odihnă efectuat în anul în curs, ori, o aplicare în prezent pentru anii 2004 - 2006 unor prevederi legale care în anii respectiv erau suspendate, înseamnă de fapt aplicarea retroactivă a prevederilor art.34 al.2 din Legea nr.188/1999, ceea ce este neconstituțional, cu atât mai mult cu cât Curtea Constituțională a României a constatat că prevederile legilor bugetare sunt constituționale prin Decizia nr.547/2004.
Pârâta Direcția Regională pentru Accize si Operațiuni Vamale T, deși legal citată în cauză nu a formulat și depus întâmpinare.
Prin sentința civilă nr.888 din 26 noiembrie 2007, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Timișa respins excepția de necompetență materială, inadmisibilității, tardivității si prescripției invocate de parata B; a admis acțiunea formulată de reclamantele, și, în contradictoriu cu paratele Autoritatea Națională a Vămilor și Direcția Regională pentru Accize si Operațiuni Vamale T; a obligat paratele V B si T, în solidar, să procedeze la alocarea, calcularea si plata către reclamantele, si, a drepturilor bănești reprezentând primele de concediu prevăzute de art.34 al.2 din Legea nr.188/1999, egale cu salariul de baza din luna anterioară plecării in concediu care se impozitează separat pentru anii 2001, 2002, 2003, 2004, 2005 si 2006 inclusiv, iar pentru reclamanta pentru anii 2002, 2003, 2004, 2005 si 2006 inclusiv, sume actualizate cu coeficienții ratei de inflației de la data scadentei si pana la data plații efective a fiecărei prime.
În motivarea soluției pronunțate, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamantele, conform susținerilor acestor și a scriptelor depuse la dosarul cauzei au calitatea de angajate în funcții publice, desfășurându-și obligațiile profesionale la pârâta Direcția Regionala pentru Accize si Operațiuni Vamale T, iar, dispozițiile art.34 al.2 Legea nr.188/1999 potrivit cărora funcționarii publici au dreptul pe lângă indemnizația de concediu la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu care se impozitează separat, le sunt incidente.
Raportat la pretenția reclamantelor de plata sumelor aferente, pârâta Bai nvocat excepția de necompetenta materiala a Tribunalului Timiș, secția de contencios-administrativ, care urmează a fi înlăturata, deoarece prima de concediu pretinsă de reclamante este un drept salarial suplimentar care face parte din dreptul la plata concediului de odihna consacrat de norma constituționala, fiind un drept aferent raportului de serviciu recunoscut în favoarea funcționarilor publici, în virtutea stresului și riscului muncii depuse, în exercitarea atribuțiunilor de serviciu adiacente postului ocupat, raportul de serviciu existând, fără putința de tăgada, între reclamante și pârâta T și nu între acestea și B, adică, obiectul acțiunii îl constituie acordarea unor drepturi salariale cuvenite acestora în calitatea lor de funcționari publici în temeiul raporturilor de serviciu cu autoritatea publica la care au fost încadrați, fiind incidente prevederile art.29 din Legea nr.188/1999, republicată, raportat la art.3 al.1 Cod procedură civilă.
Nu subzistă nici excepția de neîndeplinire a procedurii prealabile obligatorii prevăzută de art. 7 al.1 si cea a tardivității prev. de art.11 din Legea 554/2004, pe care instanța le-a apreciat că nu sunt întemeiate, întrucât, deși art.91 ind.1 Legea nr.215/2006 de modificare și completare a Legii nr.188/99 face trimitere la instanța de contencios - administrativ ceea ce presupune cu necesitate aplicarea dispozițiilor Legii nr.554/2004 inclusiv în ceea ce privește procedura prealabilă, în speță, nu sunt incidente dispozițiile art.7 si art.11 din Legea nr.554/2004 deoarece acestea presupun cu necesitate existența unui act administrativ unilateral care să-l fi vătămat într-un drept sau interes legitim pe reclamant.
În prezenta cauză nu există un act administrativ vătămător ci o tăcere a instituției angajatoare care nu a procedat la aplicarea dispozițiilor art.34 al.2 Legea nr.188/1999 motivat de suspendarea succesivă intervenită, iar în acest caz nu este necesară efectuarea procedurii prealabile, reclamanții fiind îndreptățiți a se adresa direct instanței de contencios - administrativ sens în care s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție (Decizia 1265/12 aprilie 2006).
În ceea ce privește excepția de prescripție a dreptului la acțiune privitor la pretențiile pentru anul 2001 - 2003, aceasta este nefondată, deoarece potrivit art.7 al.1 din Decretul nr.167/1958, prescripția începe sa curgă din momentul în care se naște dreptul la acțiune.
Or, aplicarea dispozițiilor referitoare la prima de concediu a funcționarilor publici a fost suspendată succesiv atât pentru anul 2001 cât și pentru anii 2002, 2003, 2004, 2005 și 2006 prin prelungirea termenului inițial de suspendare, astfel ca, fiind suspendat plata dreptului, termenul de prescripție nu începe să curgă de la data plecării în concediu a reclamanților, ci de la data încetării efectelor actului juridic de suspendare, ipoteza în care, acțiunea trebuie considerată introdusă înlăuntrul termenului de prescripției și pentru prima de concediu aferentă anilor 2001, 2002 si 2003.
Pe fondul cauzei, acțiunea reclamantelor este întemeiată, iar pe cale de consecința a admis acțiunea pentru considerentele de fapt și de drept ce urmează:
Reclamantele au calitatea de angajate și își desfășoară activitatea profesională ca și funcționari publici în cadrul pârâtei Direcția Regionala pentru Accize si Operațiuni Vamale T și ca atare le sunt aplicabile prevederile Legii nr.188/1999, inclusiv ale art.91 din Legea nr.215/2006, de modificare a Legii nr.188/1999, care atrag astfel competenta instanțelor de contencios administrativ în soluționarea litigiilor ce vizează raporturilor de serviciu ale funcționarilor publici, dreptul la prima de concediu fiind o componenta a drepturilor salariale și se circumscrie astfel raportului de serviciu a funcționarului public.
Potrivit art.34 al.2 din Legea nr.188/1999 republicată, funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de baza din luna anterioară plecării in concediu, care se impozitează separat.
Așadar, dreptul la prima de concediu s-a născut din lege, ca drept subiectiv care conferă titularului prerogative în virtutea cărora poate pretinde subiectului pasiv a raportului juridic născut să efectueze o anumită prestație pozitivă, respectiv de a plăti suma de bani ce reprezintă prima de concediu.
Apoi, raportul de serviciu dintre funcționarul public și autoritățile sau instituțiile publice din care aceștia fac parte, trebuie sa se bazeze pe principiul bunei - credințe, al consensualității obligațiilor și drepturilor, inclusiv cele pecuniare, căzute în sarcina fiecărei părți, cu îndeplinirea și realizarea obligațiilor și răspunderilor ce decurg din fișa cu atribuțiunile de serviciu, dar și cu plata integrala a muncii prestate, având în vedere complexitatea, importanta și finalitatea muncii, plata tuturor drepturilor salariale datorate, condițiile în care aceste drepturi sunt stabilite, trebuie efectuate în sprijinul realizării și aplicării normelor juridice, inclusiv cele cuprinse în Legea nr.188/1999, republicată.
Aplicarea prevederilor art.34 al.2 din Legea nr.188/1999, republicată, a fost suspendata succesiv prin Legea 631/2002 până la 31.12.2003, Legea 507/2003 până la 31.12.2004 și Legea 511/2004 până la 31.12.2005 și Legea nr.379/2005, pentru anul 2006.
Normele legale de suspendare a aplicării dreptului la prima de vacanță pentru anii 2001 - 2006 nu mai sunt în vigoare la data sesizării instanței, iar din interpretarea logică, sistematică și cronologică a actelor normative mai sus enunțate, raportat la art.64 al.3 din Legea nr.24/2000, privind tehnica de elaborare a actelor normative, față de formularea acestui text de lege în sensul că " dispoziția afectată de suspendare reintră de drept in vigoare", suspendarea unui act normativ are ca efect doar amânarea până la un termen cert și determinat a aplicării a acestui, însă acest fapt nu poate duce la suprimarea definitivă a efectelor actului normativ afectat de suspendare.
Art.20 din Constituția României, prevede ca dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu declarația universală a drepturilor omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.
În același timp, art.2 pct.1 din declarația Universala a Drepturilor Omului este apărătorul oricăror discriminări, iar la art.25 din aceasta norma internațională, se statuează în mod expres, faptul ca este garantat dreptul tuturor oamenilor, fără nici un fel de discriminare la un salariu egal pentru munca egala.
În plan intern, art.5 din CM, interzice discriminarea directă sau indirectă față de un salariat în cadrul relațiilor de muncă, iar la art.1 al.1 din nr.OG137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, prevede ca "prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferința pe baza de naționalitate, etnie, limba religie, categorie socială ori apartenența la o categorie defavorizatoare, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect, restrângerea ori înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a drepturilor omului și libertăților fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege în domeniul public, economic, social, cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice".
Totodată, la alin 2 al art.2 din același act normativ, se stabilește că "sunt discriminatorii, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane pe baza criteriilor prev. la al.1, față de alte persoane în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere sunt adecvate si necesare.
Prin neacordarea primelor de vacanță funcționarilor publici, se creează un tratament diferențiat, discriminatoriu și această măsura nu poate fi apreciată că ar avea un scop legitim atâta timp cat prin ea nu se realizează o îmbunătățire a salarizării, iar respectiva categorie profesională este plasată într-o situație discriminatorie față de alte categorii profesionale, între care și funcționarii publici, cu statut special pentru care Legea nr.360/2002, prevede prima de concediu.
Așa fiind, instanța apreciază că, suspendarea în cinci rânduri succesive, aplicării dispozițiilor art.34 al.2 din Legea nr.188/1999, nu echivalează cu abrogarea acestei prevederi legale si că efectul actelor normative Legea nr.743/2001, Legea nr.631/2002, Legea nr.507/2003, Legea nr.511/2004 și Legea nr. 379/ 2005, fost doar acela de a amâna începutul exercițiului dreptului subiectiv al reclamantelor la încasarea indemnizației reprezentând prima de concedii pe anii 2001 - 2006, motiv pentru care în temeiul art.34 al.2 din Legea nr.188/1999, art. 1, art.10 și art.18 din Legea nr.554/2004, acțiunea a fost admisă conform dispozitivului ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar sumele urmează a fi actualizate cu rata de inflație in raport de dispozițiile art.1094 si art.1088 Cod civil, impunându-se repararea integrală a prejudiciului suferit de către reclamante.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Autoritatea Națională a Vămilor, considerând-o ca nelegală și netemeinică.
În motivarea recursului se susțin următoarele:
Se invocă excepția necompetenței materiale a Tribunalului Timiș în soluționarea cauzei de față, potrivit art. 3 al. 1 Cod procedură civilă, competența materială de soluționare a litigiului dedus judecăți, revenea Curții de Apel Brașov, în primă instanță.
Se invocă excepția tardivității introducerii acțiunii față de data la care a încetat suspendarea dreptului pretins și anume 01.01.2007.
De asemenea, se invocă excepția prescripției dreptului la acțiune, pe perioada 2001-2003, conform, art. 166 al. 1 Codul Muncii.
Pe fondul cauzei se susține faptul că dreptul la prima de concediu a fost suspendat prin acte normative succesive, iar recunoașterea lui pentru perioada 2004, 2005, 2006, înseamnă de fapt aplicarea retroactivă a art. 34 alin.2 din Legea nr. 188/1999, ceea ce este neconstituțional.
Se concluzionează că: nu a existat temei legal pentru a acorda primele de concediu în anii 2004, 2005 și 2006 deoarece în acești ani a fost suspendată prin lege aplicarea prevederilor art. 34 alin. 2 din Legea nr. 188/1999. conform art. 64 alin.2 din Legea nr. 24/2000 republicată, această suspendare înseamnă că dispoziția suspendată nu a fost în vigoare și deci în acești ani nu a fost prevăzut de lege dreptul la primele de concediu. Nu există temei legal pentru a acorda în prezent primele de concediu pentru anii 2004, 2005 și 2006. la data de 1 ianuarie 2007 expirat perioada de suspendare și au reintrat în vigoare de drept prevederile art. 34 alin. 2 din Legea nr. 188/1999, dar ele nu pot fi alocate retroactiv pentru anii 2004, 2005 și 2006, ci numai pentru viitor, conform art. 15 alin. 2 din Constituția României republicată.
Recursul este neîntemeiat.
Referitor la excepția necompetenței materiale a Tribunalului Timiș de a soluționa cauza în primă instanță, Curtea apreciază că în mod corect prima instanță a reținut că obiectul litigiului îl constituie acordarea unor drepturi salariale cuvenite acestora în calitatea lor de funcționari publici în temeiul raporturilor de serviciu cu autoritatea publică la care au fost încadrați, respectiv Direcția Regională Vamală T, fiind incidente prevederile art.29 din Legea nr.188/1999 republicată raportat la art.3 alin.1 Cod procedură civilă.
Cât privește celelalte motive de recurs invocate de către pârâta Autoritatea Națională a Vămilor, în susținerea recursului, Curtea nu le va mai analiza, dat fiind apariția nr.OUG146/19.12.2007.
Și aceasta întrucât prin nr.OUG146/2007 se reglementează modalitatea de plată a primelor acordate cu prilejul plecării în concediu de odihnă, în baza prevederilor din actele normative a căror aplicare a fost suspendată succesiv în perioada 2001 - 2006.
Văzând că, reclamantele intră în categoria personalului căruia îi sunt aplicabile prevederile actului normativ susmenționat, în sensul art.1 alin.2 din aceasta, Curtea urmează să mențină ca temeinică și legală hotărârea atacată și conform prevederilor art.312 alin.1 Cod procedură civilă, respinge recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta B, împotriva sentinței civile nr.888 din 26.XI.2007, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi 7.02.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - LIBER - - -
GREFIER,
- -
RED:/25.02.08
TEHNORED:/25.02.08
2.ex./SM/
Primă instanță: Tribunalul Timiș
Judecători - /
Președinte:Victoria CatargiuJudecători:Victoria Catargiu, Claudia, Mircea Ionel Chiu
