Autoritati publice locale - anulare acte. Decizia 1383/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 1383
Ședința publică de la 17 Iunie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gabriela Carneluti
JUDECĂTOR 2: Alina Răescu
JUDECĂTOR 3: Teodora Bănescu
Grefier - -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta INSTITUȚIA PREFECTULUI-JUDEȚUL O împotriva sentinței nr.58 din 23 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul O l t, în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurenta reclamantă INSTITUȚIA PREFECTULUI-JUDEȚUL O și intimatul pârât CONSILIUL LOCAL.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recurenta reclamantă INSTITUȚIA PREFECTULUI-JUDEȚUL O și intimatul pârât CONSILIUL LOCAL solicită judecarea cauzei în lipsă, potrivit art.242 pct.2 CPC, după care, apreciindu-se dosarul în stare de soluționare, instanța a trecut la deliberări.
CURTEA
Asupra recursului de față;
La data de 12 decembrie 2007 a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Olt Secția Comercială și de Contencios Administrativ acțiunea formulată de Instituția Prefectului Județului O, în contradictoriu cu Consiliul Local, pentru anularea HCL nr.35 din 23 august 2007 și a Hotărârii nr.41 din 16 octombrie 2007.
În motivarea cererii, reclamanta arată că prin Hotărârea nr. 35 din 23.08.2007, Consiliul Local a aprobat acordarea indemnizației lunare de dispozitiv în procent de 25% din salariul de bază pentru funcționarii publici și personalul contractual din cadrul aparatului propriu al Primăriei începând cu luna august 2007.
Această hotărâre a fost restituită spre revocare în cadrul procedurii administrative de către reclamantă prin adresa nr. 18842/19.09.2007, iar prin Hotărârea nr.41 din 16.10.2007, Consiliul local a aprobat menținerea HCL nr. 35/2007.
Reclamanta susține că acordarea indemnizației de dispozitiv, nu este prevăzută în actele normative care reglementează acordarea drepturilor salariale precum și a celorlalte drepturi ale funcționarilor publici și personalului bugetar pentru anul 2007.
Singurele acte normative în care este reglementată acordarea acestei indemnizații fiind Legea 138/1999, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții și Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. 496 /28.07.2003, dar aceste acte nu se referă la drepturile funcționarilor publici și ale personalului contractual de la nivelul consiliului local.
De asemenea, conform art. 13 din OUG nr.30/2007 privind organizarea și funcționarea MIRA, instituțiile publice, organele de specialitate și personalul sunt expres prevăzute și enumerate, consiliul local nefiind instituție/structură în subordinea Ministerului Internelor și Reformei Administrative.
Au fost depuse la dosar în copie, hotărârile contestate, adresa nr. 18842 din 19.09.2007 a Instituției Prefectului județului
Intimatul Consiliul local a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Se arată că în Cap.V din Constituția României sunt cuprinse prevederi atât pentru administrația publică centrală cât și pentru administrația publică locală și instituția prefectului, ceea ce creează premisa unui regim unitar de reglementare.
MIRA monitorizează programele de restructurare și reformă în administrația publică locală și centrală, îndrumă autoritățile locale și aparatul propriu al acestora prin aplicarea corectă și unitară a prevederilor legale și împreună cu autoritățile publice locale colaborează și cooperează la realizarea unor programe (art. 14 lit. pct.1,4,8 din OUG nr.63/2003).
De asemenea, intimatul precizează că dispune de fonduri financiare pentru plata indemnizației personalului său de specialitate, respectându-se principiul autonomiei locale,iar prin acordarea sporului de dispozitiv nu se încalcă nici o prevedere legală ci, dimpotrivă se asigură egalitate de tratament economic, salarial pentru personalul din cadrul administrației publice.
Prin sentința nr. nr.58 din 23 ianuarie 2008, Tribunalul Olta respins acțiunea Instituției Prefectului Județului O, reținând incidența în cauză dispozițiilor pct.9.2 din Ordinul 496/2003, din care rezultă că indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului care-și desfășoară activitatea în domeniul administrației publice.
S-a mai reținut că prin acordarea sporului de dispozitiv nu se încalcă nici o prevedere legală, ci dimpotrivă se asigură egalitatea de tratament economic, salarial al personalului din cadrul aceleiași autorități, sporul fiind întemeiat pe prevederile 496/2003 care se aplică și în cadrul autorității publice locale.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta, invocând critici de nelegalitate și netemeinicie.
A susținut că funcționarii publici și personalul contractual ai consiliului local nu fac parte din structurile MAI în conformitate cu prevederile Legii 215/2001, astfel că nu pot beneficia de indemnizația de dispozitiv prevăzută de art.13 din Legea 138/1999.
A mai susținut că prin personalul civil la care fac referire dispozițiile pct.9.2 din Ordinul MAI nr.496/2003 se înțelege funcționarii publici și personalul contractual din cadrul MAI, astfel că instanța de fond, acordând acest spor, a interpretat greșit aceste dispoziții.
Recursul este nefondat.
Instanța de fond a interpretat corect dispozițiile legale aplicabile în cauză, respectarea OUG 63/2003, Legea nr.138/1999, Legea 137/2000, OG nr.139/2000.
Astfel, în mod corect s-a reținut de către Tribunalul că dispozițiile Ordinului MAI nr.496/2003, pct.9.2 referitoare la indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului autorității publice locale.
Aceasta întrucât, pe de o parte, din dispozițiile pct.9.2 al Ordinului MAI nr.496/2003 se reține că indemnizația de dispozitiv se acordă personalului care-și desfășoară activitatea în domeniul administrației publice, reglementare ce se regăsește și în dispozițiile art.13 coroborat cu art.47 din Legea nr.138/1999, iar pe de altă parte, conform OUG 63/2003, activitatea de evidență a populației ce aparținea MAI a fost preluată în cadrul autorităților publice (în aparatul consiliilor locale și județene), MAI având în continuare atribuții și în domeniul administrației publice locale.
Ori, pentru a se da eficiență principiului constituțional și legal al egalității între cetățeni și principiului creării unui sistem unitar de salarizare în domeniul administrației publice locale se face aplicarea dispozițiilor Ordinului MAI nr.406/2003 tuturor categoriilor de personal din cadrul autorităților publice locale, în măsura în care sunt acordate de către ordonatorul principal de credite.
S-a reținut totodată corect de către instanța de fond faptul că acordarea indemnizației de dispozitiv nu încalcă principiile prevăzute de art.2 alin.1 din Legea 215/2001, în condițiile în care autoritatea locală, în baza autonomiei locale, este cea care are competența să hotărască acordarea sau nu a indemnizației de dispozitiv pentru personal.
Acordarea acestui spor se face astfel în măsura în care sunt asigurate resursele financiare, ori în speță pârâtul a apreciat că dispune de aceste resurse, în condițiile în care prin hotărârea nr.32/29.09.2006 a aprobat acordarea acestei indemnizații lunare de dispozitiv pentru funcționarii publici și personalul contractual din aparatul propriu.
În raport de cele arătate anterior, în temeiul art.312 Cod pr.civilă, va fi respins recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta INSTITUȚIA PREFECTULUI-JUDEȚUL O împotriva sentinței nr. nr.58 din 23 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul O l t, în dosar nr-.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 17 Iunie 2008
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
red.2 ex.GC
tehnored. 25 iunie 2008
jud.fond.
Președinte:Gabriela CarnelutiJudecători:Gabriela Carneluti, Alina Răescu, Teodora Bănescu