Autoritati publice locale - anulare acte. Decizia 163/2010. Curtea de Apel Alba Iulia

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIE Nr. 163/CA/2010

Ședința publică de la 02 Februarie 2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Marieta Florea

JUDECĂTOR 2: Marius Ionel Ionescu

JUDECĂTOR 3: Mariana

Grefier:

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de pârâtul Consiliul Local prin Primar împotriva sentinței civile nr. 407/CA/2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților și a mandatarului recurentului pârât.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței faptul că mandatarul recurentului pârât a comunicat la dosar, prin fax, o cerere prin care învederează faptul că a trimis la dosar note de ședință, însoțite de înscrisuri și dovada cheltuielilor de judecată. Solicită ca în situația în care plicul comunicat nu a ajuns la dosar să se dispună amânarea pronunțării în cauză, o săptămână.

Se constată înregistrate la dosar, cu data de 02.02.2010, din partea recurentului pârât, concluzii scrise și un set de înscrisuri.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului de față:

Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Tribunalul Sibiu sub nr-, reclamantul Prefectul Județului Sibiu a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local al Orașului anularea în parte dispozițiilor art. 2 și 3 din Hotărârea Consiliului Local al orașului nr. 147/2008 privind însușirea evaluării unui teren și aprobarea vânzării acestuia, Hotărârea Consiliului Local al orașului nr. 148/2008 privind însușirea evaluării unui teren și aprobarea vânzării acestuia, Hotărârea Consiliului Local al orașului nr. 149/2008 privind însușirea evaluării unui teren și aprobarea vânzării acestuia, Hotărârea Consiliului Local al orașului nr. 150/2008 privind însușirea evaluării unui teren și aprobarea vânzării acestuia, Hotărârea Consiliului Local al orașului nr. 151/2008 privind însușirea evaluării unui teren și aprobarea vânzării acestuia, Hotărârea Consiliului Local al orașului nr. 152/2008 privind însușirea evaluării unui teren și aprobarea vânzării acestuia, Hotărârea Consiliului Local al orașului nr. 153/2008 privind însușirea evaluării unui teren și aprobarea vânzării acestuia, Hotărârea Consiliului Local al orașului nr. 154/2008 privind însușirea evaluării unui teren și aprobarea vânzării acestuia, Hotărârea Consiliului Local al orașului nr. 155/2008 privind însușirea evaluării unui teren și aprobarea vânzării acestuia, Hotărârea Consiliului Local al orașului nr. 156/2008 privind însușirea evaluării unui teren și aprobarea vânzării acestuia, Hotărârea Consiliului Local al orașului nr. 163/2008 privind însușirea evaluării unui teren și aprobarea vânzării acestuia, Hotărârea Consiliului Local al orașului nr. 172/2008 privind însușirea evaluării unui teren și aprobarea vânzării acestuia, Hotărârea Consiliului Local al orașului nr. 173/2008 privind însușirea evaluării unui teren și aprobarea vânzării acestuia, Hotărârea Consiliului Local al orașului nr. 180/2008 privind însușirea evaluării unui teren și aprobarea vânzării acestuia.

În motivare se susține că prin adoptarea acestor hotărâri au fost încălcate dispozițiile art. 123 alin. 3 din Legea nr. 215/2001, potrivit cărora, vânzarea se face prin licitație publică, în condițiile legii.

De asemenea, afirmă că nu se putea dispune cu privire la terenurile din litigiu atâta timp cât asupra acestora erau constituite drepturi de concesiune, astfel încât prin încheierea contractului de vânzare - cumpărare se modifică ilegal obiectul contractului inițial.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 112, urm. pr.civ. Legea. nr. 340/2004 republicată, Legea nr. 554/2004, Legea nr. 215/2001 republicată, HG nr. 1228/1990, Legea. nr. 219/1998, HG nr. 216/1999, OUG nr. 54/2006.

Pârâtul a solicitat prin înscrisul depus la fila 45 acțiunii ca nefondată întrucât terenurile concesionate au fost înscrise în cartea funciară ca făcând parte din domeniul privat al orașului.

Prin sentința civilă nr. 407/CA/2009 Tribunalul Sibiua admis acțiunea reclamantului și a anulat în parte Hotărârile Consiliul Local al Orașului nr. 147/2008 privind însușirea evaluării unui teren si aprobarea vânzării acestuia, 148/2008 privind însușirea evaluării unui teren si aprobarea vânzării acestuia, 149/2008 privind însușirea evaluării unui teren si aprobarea vânzării acestuia, 150/2008 privind însușirea evaluării unui teren si aprobarea vânzării acestuia, 151/2008 privind însușirea evaluării unui teren si aprobarea vânzării acestuia, 152/2008 privind însușirea evaluării unui teren si aprobarea vânzării acestuia, 153/2008, 154/2008, 155/2008 privind însușirea evaluării unui teren si aprobarea vânzării acestuia, 156/2008 privind însușirea evaluării unui teren si aprobarea vânzării acestuia, 163/2008 privind însușirea evaluării unui teren si aprobarea vânzării acestuia, 172/2008 privind însușirea evaluării unui teren si aprobarea vânzării acestuia, 173/2008 privind însușirea evaluării unui teren si aprobarea vânzării acestuia, 180/2008 privind însușirea evaluării unui teren si aprobarea vânzării acestuia, respectiv dispozițiile art. 2 si ale art.3 din cuprinsul acestor hotărâri.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin transformarea contractului de concesiune în contract de vânzare -cumpărare se modifică ilegal obiectul contractului inițial, iar pârâtul nu putea dispune cu privire la terenurile în cauză atâta timp cât asupra fiecăruia din aceste terenuri este constituit un drept de concesiune, impunându-se ca, în prealabil, să se procedeze la rezilierea contractelor de concesiune, în condițiile legii, nefiind incidente dispozițiile art.123 alin. 3 din Legea nr. 215/2001.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Consiliul Local al Orașului care a solicitat modificarea sentinței cu consecința respingerii acțiunii deduse judecății.

În motivare se susține că, în mod greșit, nu a fost reținută incidența aliniatului 3 al art. 123 din Legea nr. 215/2001 întrucât toate terenurile concesionate fac parte din domeniul privat al orașului, pe terenuri fiind edificate deja construcții locuite de concesionari.

În drept s-au invocat disp. rt. 299 și art. 304 pct. 9.pr.civ.

Intimatul Prefectul Județului Sibiu a solicitat respingerea recursului deoarece prima instanță a reținut în mod corect că, dispozițiile art. 123 alin. 3 din Legea nr. 215/2001 care instituie o derogare de la prevederile alin. 2, nu sunt incidente în speță, motiv pentru care se constată că, dispozițiile cuprinse în art. 2 și 3 din HCL contestate au fost adoptate cu nerespectarea prevederilor art. 123 alin. 2 din Legea nr. 215/2001, potrivit cărora vânzarea se face prin licitație publică.

În drept, art. art. 115 și următ. pr.civ. Legea nr. 340/2004 republicată, Legea nr. 554/2004, Legea nr. 215/2001 republicată, HG nr. 1228/1990, Legea nr. 219/1998, HG nr. 216/1999, OUG nr. 54/2006.

Verificând sentința atacată din prisma motivelor de recurs invocate, raportat și la prevederile art. 304 ind. 1 pr.civ. curtea reține următoarele:

În condițiile în care imobilele sus-menționate au făcut obiectul unor contracte de concesiune, titularii acestora sunt îndreptățiți să beneficieze de dreptul de preemțiune la cumpărarea terenului aferent construcțiilor.

Întrucât nu a fost contestată calitatea concesionarilor de constructori de bună-credință, în mod neîntemeiat, s-a reținut de către prima instanță neincidența în cauză a dispozițiilor art.123 al.3 din Legea nr.215/2001.

Astfel, fiind întrunite cerințele prevăzute de prevederile sus-menționate, pârâtul a uzat, conform legii, de derogarea de la organizarea licitației pentru vânzarea bunurilor imobile din domeniul privat al unității administrativ-teritoriale.

În ceea ce privește greșita transformare a contractului de concesiune a respectivului teren într-un contract de vânzare-cumpărare, motivul de admitere a acțiunii prin sentința atacată apare ca neîntemeiat, în măsura în care reclamantul este un terț în raporturile contractuale dintre părțile semnatare, modificarea actului fiind rezultatul acordului lor de voință.

Având în vedere considerentele expuse, Curtea apreciază că subzistă motivul de recurs invocat de pârâtul recurent raportat la dispozițiile art.304 pct. 9 Cod pr.civilă, astfel că, în temeiul art.312 Cod pr.civilă va fi admis prezentul recurs și reținându-se incidența prevederilor art. 123 al.3 din Legea nr.215/2001 va fi respinsă ca nefondată acțiunea reclamantului.

În temeiul art. 274.pr.civ, având în vedere extrasul de cont și factura nr. -/25.09.2009 depuse la dosar de către mandatarul recurentului, va fi obligat intimatul la 1190 lei, cheltuieli de judecată în favoarea reclamantului-recurent.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâtul Consiliul Local prin Primar împotriva sentinței civile nr. 407/CA/2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu - secția comercială și de contencios administrativ - în dosarul nr- și în consecință modifică hotărârea atacată în sensul că:

Respinge acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul Instituția Prefectului Județului Sibiu în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local prin Primar.

Obligă reclamantul să plătească pârâtului suma de 1190 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 02 Februarie 2010.

Președinte,

- -

Judecător,

- - -

Judecător,

- -

Grefier,

Red./ Tehnored. /4 ex./25.02.2010

Jud. fond

Președinte:Marieta Florea
Judecători:Marieta Florea, Marius Ionel Ionescu, Mariana

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Autoritati publice locale - anulare acte. Decizia 163/2010. Curtea de Apel Alba Iulia