Autoritati publice locale - anulare acte. Sentința 170/2009. Curtea de Apel Pitesti

Operator date 3918

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR-SENTINȚA 170/F-

Ședința publică din 21 Octombrie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Gina Achim judecător

Grefier: - -

S-a luat în examinare, pentru soluționare, în primă instanță acțiunea potrivit Legii contenciosului administrativ, formulată de către reclamantul, domiciliat în Comuna, sat Olteni nr. 187, județul V, în contradictoriu cu pârâții CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI, cu sediul în Rm. V, sztr. G-ral, nr. 14, Județul V și CONSILIUL JUDEȚEAN, cu sediul în Rm. V, str.G-ral nr. 1, județul V, în vederea perimării.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns consilier - juridic pentru pârâtul Consiliul Județean V în baza delegației nr. 7163/19.10.209 de la dosar, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura, legal îndeplinită.

Acțiunea este legal timbrată, prin anularea chitanței nr. 18064/14.11.2007, emisă de Primăria Municipiului Pitești, în sumă de 4.00 lei și prin anularea timbrului judiciar în valoare de 0,15 lei.

S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care:

Consilier - juridic depune la dosar copia sentinței civile nr. 521/12 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr-, sentință rămasă definitivă și irevocabilă. De asemenea depune la dosar copia Ordinului de plată nr. 40/ 21.10.2009 privind plata sumei de 173.451,60 lei și Ordinul de plată nr. 97/25.02.2009 privind plata sumei de 4.112,16 lei către reclamantul.

Curtea pune în discuție competența materială de soluționare a cauzei.

Reprezentanta pârâtului Consiliul Județean V lasă la aprecierea instanței excepția invocată. Invocă de asemenea excepția lipsei de obiect a cauzei, față de soluționarea irevocabilă a cererii reclamantului, dovedită cu actele depuse la dosar.

Curtea, având în vedere actele și lucrările dosarului, reține cauza în vederea deliberării asupra excepțiilor invocate.

CURTEA

Asupra excepției de necompetență materială, de față;

La data de 02.10.2007, reclamantul a chemat în judecată pe pârâții Consiliul local al Municipiului Rm.V și Consiliul Județean V pentru a se dispune anularea art.2 din Hotărârea Cosiliului Județean V nr.1/14.09.2007, Hotărârii Consiliului Local Râmnicu V nr.101/31.05.2006, pentru ca al doilea pârât să fie obligat la emiterea unei hotărâri, prin care să-i stabilească despăgubiri la prețul real al pieței, dar nu mai puțin de 75 Euro/mp și pentru ca ambele părți, să-i plătească cheltuielile de judecată.

În motivarea acțiuni sale, reclamantul susține că s-a hotărât exproprierea unei parcele din proprietatea sa pentru o lucrare de utilitate publică, stabilindu-se, cu titlu de despăgubire un preț incorect, de 26 EURO/mp. Mai mult decât atât actul administrativ, este nelegal, deoarece îi încalcă drepturile, cauzându-i prejudicii materiale, prin valoarea a imobilului, prin diminuarea suprafeței deținute și implicit, a valorii totale a imobilului. Suma propusă ca despăgubire pentru terenul expropriat, nu se aproprie nici măcar de valoarea la care l-a achiziționat, fără a mai pune la calcul, creșterile spectaculoase ale prețurilor, pe piața imobiliară.

A mai subliniat, greșita respingere a întâmpinării sale, legată la stabilirea unui preț real, cât și ignorarea de către pârâți a tuturor probelor administrate.

Prin întâmpinare, a fost invocată excepția de tardivitate a formulării acțiunii, c privire la. nr.0/31.05.2008. Excepția a fost respinsă prin Încheierea din data de 14.11.2007, cu motivarea că întâmpinarea formulată de reclamant, a fost respinsă prin Hotărârea Consiliului Județean V nr.1/14.09.2007, iar în raport de data comunicării acesteia, a fost respectat termenul legal.

Prin Încheierea din data de 12.12.2007, pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI, s-a dispus suspendarea cauzei, în temeiul art.242 pct.1 Cod pr.civilă, până la soluționarea dosarului nr-, aflat pe rolul Tribunalului Vâlcea, ce are ca obiect acțiunea privind exproprierea pentru cauza de utilitate publică, formulată de Municipiul Rm.V, în contradictoriu cu reclamantul, precum și alte părți.

La data de 22.06.2009, Serviciul Arhivă și Registratură al instanței, a supus verificării, dosarele mai vechi de un an și l-a înaintat pentru verificare, sub aspectul curgerii termenului pentru a se constata perimarea cauzei.

La termenul de judecată acordat, a fost depusă Sentința nr.521/12.06.2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, irevocabilă prin decizia nr.6760, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care, expropriatul, Municipiul Rm.V, a fost obligat să-i plătească reclamantului suma de 41.298 EURO, 100 EURO/mp.

Reprezentantul pârâtei, a invocat în aceste condiții, excepția lipsei de obiect a acțiunii prezente.

Constând însă că obiectul acțiunii se referă la anularea a două acte administrative, emise de autorități publice locale și văzând dispozițiile art.10 din Legea nr.554/2004, privind contenciosul administrativ, instanța a pus în discuția părților excepția de necompetență materială.

Astfel, dispozițiile legale sus citate, cuprind reglementări, care stabilesc competența tribunalelor de a soluționa litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene.

În aceste condiții, în temeiul art.2, 158 și urm. Cod pr.civilă, și art.10 din Legea nr.554/2004, și art.21 din Legea nr.33/1994 se va admite excepția de necompetență materială și se va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea, care urmează să analizeze, cu prioritate și excepția lipsei de obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția de necompetență materială.

Declină competența de soluționare a acțiunii potrivit Legii contenciosului administrativ, formulată de către reclamantul, domiciliat în Comuna, sat Olteni nr. 187, județul V, în contradictoriu cu pârâțiiCONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI, cu sediul în Rm. V, sztr. G-ral, nr. 14, Județul V șiCONSILIUL JUDEȚEAN, cu sediul în Rm. V, str.G-ral nr. 1, județul V, în favoarea Tribunalului Vâlcea.

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la data pronunțării.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 octombrie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială șide contencios administrativ și fiscal.

Grefier,

Red.

TC/5 ex.

23.10.2009

Președinte:Gina Achim
Judecători:Gina Achim

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Autoritati publice locale - anulare acte. Sentința 170/2009. Curtea de Apel Pitesti