Autoritati publice locale - anulare acte. Decizia 2412/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2412/2008
Ședința publică de la 30 Octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Liviu Ungur
JUDECĂTOR 2: Delia Marusciac
JUDECĂTOR 3: Lucia Brehar
GREFIER: - -
S-a luat în examinare - în vederea pronunțării - recursul declarat de reclamanții și, împotriva sentinței civile nr. 984/2008, pronunțată de Tribunalul Maramureș, în dosarul cu nr-, în contradictoriu cu pârâții CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI B și, având ca obiect anulare act emis de autorități publice locale.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că la data de 30.10.2008 s-au depus la dosar, de către recurenții și concluzii scrise.
Se constată de asemenea, faptul că prin încheierea de ședință din data de 23.10.2008 s-au consemnat atât mersul dezbaterilor, cât și concluziile orale ale părților, încheiere ce face parte din prezenta hotărâre.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 984/23.06.2008, pronunțată de Tribunalul Maramureșs -a respins acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanții și în contradictoriu cu pârâții CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI B M și, reclamanții fiind obligați să-i achite pârâtului de rândul 2 suma de 1.000 lei cheltuieli de judecată.
În motivare s-a reținut că prin HCL nr. 438/28.08.2007 s-a aprobat vânzarea directă a terenului proprietatea privată a mun. B M, identificat prin nr. top. 1010 în suprafață de 27 mp, situat în B M-, la prețul de 23,7 euro/mp + TVA, în favoarea pârâtului, care deține în proprietate o casă de locuit și teren în suprafață de 479 mp, lângă terenul care a făcut obiectul hotărârii de consiliu local și care s-a dovedit că a fost rigolă de ape pluviale, nefuncționabilă.
Instanța a reținut că pârâtul îndeplinea condițiile legale pentru invocarea dreptului de preempțiune la cumpărarea terenului prevăzut în HCL, iar reclamanții care au solicitat anularea actului administrativ au realizat investițiile fără a deține autorizație în acest sens, astfel că nu există motive de anulare a hotărârii consiliului local, respingând în consecință acțiunea și constatând culpa procesuală a reclamanților pe care i-a obligat la cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe reclamanții au declarat recurs, solicitând admiterea acestuia și pe fond admiterea acțiunii, cu cheltuieli de judecată.
În motivare se arată că prima instanța în mod greșit a reținut că HCL este legală când, în fapt, terenul care face obiectul acesteia se află în folosința comună a reclamanților, pârâtului, G și OG, în calitate de proprietari riverani, teren asupra căruia se poartă un litigiu civil în grănițuire.
Recurenții susțin că investițiile realizate de ei au fost efectuate cu bună-credință și că au intenționat să cumpere acest teren la finalizarea procesului de grănițuire.
Se critică sentința pentru nelegalitate, care nu a reținut faptul că actul administrativ atacat încalcă dispozițiile art. 123 din Legea nr. 215/2001. Astfel, vânzarea bunurilor aparținând domeniului public al unităților administrativ-teritoriale se face prin licitație publică, vânzarea directă fiind posibilă doar dacă sunt edificate construcții pe teren și este un beneficiu al constructorilor de bună-credință, care au un drept de preempțiune la cumpărare și care trebuie notificați asupra vânzării.
Se mai susține că instanța și-a bazat soluția pe niște confuzii majore ale situației faptice de la fața locului, dar și pe o interpretare eronată a normelor legale incidente, deoarece a reținut calitatea de constructor de bună-credință a pârâtului pe terenul proprietatea sa, și nu pe cel în discuție. Or, legiuitorul se referă la construcțiile edificate pe terenul suspus vânzării.
Pe de altă parte, art. 1899 alin. 2 cod civil prezumă buna-credință, iar în speță nu s-a făcut dovada relei-credințe a reclamanților în realizarea acelor investiții; lipsa autorizației de construire în privința acestora nu dovedește o rea-credință. Ea se datorează faptului că proprietatea asupra terenului aparține municipalității, iar în vederea emiterii autorizației de construire solicitantului i se cere dovada proprietății asupra terenului, conform art. 1 din Legea nr. 50/1991.
Prin întâmpinarea înregistrată la 14.10.2008 ( 7-9) intimatul Consiliul local al mun. BMa solicitat respingerea recursului reclamanților.
În apărare invocă prevederile art. 123 din Legea nr. 215/2001, susținând că prin sintagma "teren aferent construcțiilor" nu se înțelege strict terenul de sub construcții, ci cuprinde terenul necesar unei bune folosințe.
De asemenea se arată că reclamanții au realizat acele investiții fără autorizație de construire, ele nu se află în categoria celor exceptate de art. 11 din Legea nr. 50/1991 care se referă la lucrări de reparații sau lucrări interioare, așa încât nu pot fi considerați constructori de bună-credință ca să poată beneficia de prevederile art. 123 din Legea nr. 215/2001.
Mai mult, se susține că adoptarea hotărârii în cauză a avut la bază referatele de specialitate, că după depunerea plângerii prealabile de către reclamanți s-a mai realizat o deplasare în teren, că probele administrate dovedesc că anterior momentului cumpărării imobilului proprietatea reclamanților, nu exista acces la terenul pe care aceștia au realizat investițiile, iar terenul în cauză se afla în curtea pârâtului, fiind aferent construcțiilor sale.
Prin întâmpinarea înregistrată la 14.10.2008 ( 10-14) intimatul a invocat nulitatea recursului conform art. 302 alin. 1 lit. c Cod procedură civilă, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată.
În considerente, recursul este criticat pentru lipsa motivelor de nelegalitate care să atragă modificarea hotărârii, chiar dacă aceasta nu este susceptibilă de apel, conform art. 304Cod procedură civilă.
Intimatul a realizat și apărări pe fond, susținute și în fața primei instanțe, cu privire la lipsa bunei-credințe a reclamanților în realizarea investițiilor care exced autorizația de construire, precum și cu privire la incidența prevederilor art. 123 din Legea nr. 215/2001 care i-au fost aplicare corect pârâtului, în privința înstrăinării terenului în favoarea sa, bazat pe existența dreptului de preempțiune și a faptului că, terenul se află în curtea sa și este folosit de peste 88 de ani de el și antecesorii săi.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, raportat la art. 304Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
Excepția nulității recursului întemeiată pe dispozițiile art. 302 alin. 1 lit. c Cod procedură civilă invocată de pârâtul-intimat prin întâmpinarea a fost soluționată în sensul respingerii, prin încheierea din 23 octombrie 2008, pentru motivele acolo expuse.
Prin hotărârea nr. 438/2007, Consiliul local al municipiului B M și-a însușit raportul tehnic de evaluare a terenului situat în B M,-, la prețul de 2.000 RON + TVA, echivalentul a 640 euro și a hotărât aprobarea vânzării directe a acestui teren, În suprafață de 27 mp, în favoarea pârâtului, la prețul de 23,7 euro+tva/mp ( 42 dosar fond).
Acest teren, identificat prin nr. top. 1010 constituia la data înstrăinării proprietatea privată a municipiului B
Potrivit art. 123 din Legea nr. 215/2001:
"(1) Consiliile locale și consiliile județene hotărăsc ca bunurile ce aparțin domeniului public sau privat, de interes local sau județean, după caz, să fie date în administrarea regiilor autonome și instituțiilor publice, să fie concesionate ori să fie închiriate. Acestea hotărăsc cu privire la cumpărarea unor bunuri ori la vânzarea bunurilor ce fac parte din domeniul privat, de interes local sau județean, în condițiile legii.
(2) Vânzarea, concesionarea și închirierea se fac prin licitație publică, organizată în condițiile legii.
(3) Prin derogare de la prevederile alin. (2), în cazul în care consiliile locale sau județene hotărăsc vânzarea unui teren aflat în proprietatea privată a unității administrativ-teritoriale pe care sunt ridicate construcții, constructorii de bună-credință ai acestora beneficiază de un drept de preempțiune la cumpărarea terenului aferent construcțiilor. Prețul de vânzare se stabilește pe baza unui raport de evaluare, aprobat de consiliul local sau județean, după caz.
(4) Proprietarii construcțiilor prevăzute la alin. (3) sunt notificați în termen de 15 zile asupra hotărârii consiliului local sau județean și își pot exprima opțiunea de cumpărare în termen de 15 zile de la primirea notificării."
Din probele administrate cu ocazia cercetării fondului de către prima instanță reiese că terenul care face obiectul hotărârii atacate în contencios administrativ este limitrof imobilului deținut în proprietate de către pârâtul, teren și construcții, practic face parte din incinta curții acestuia și este aferent construcției sale, în sensul dispozițiilor alin. 3 al art. 123 din Legea administrației publice locale.
În consecință, în cadrul vânzării directe a acestui bun aflat în proprietatea privată a unității administrativ-teritoriale, pârâtul, în calitate de constructor de bună-credință, a uzat de exercițiul dreptului de a avea prioritate la cumpărare conferit de lege.
Actul administrativ atacat de reclamanți este legal, așa cum corect a reținut și prima instanță, iar reclamanții nu pot fi încadrați în acest beneficiu al legii, deoarece, investițiile realizate de ei ( canalizare apă menajeră, curgerea apei de pe acoperișul casei condus cu un jgheab în această canalizare, trotuar de 1 și trotuar de colectare a apelor pluviale cu sifon) exced autorizației de construire inițială, ceea ce denotă o rea-credință în executarea acestor lucrări pe un teren care nu le aparține.
Prima instanță a analizat pe fond aceste aspecte și a administrat probațiunea corespunzătoare, astfel că motivul de ordine publică invocat de recurenți în ședința de dezbatere a recursului este neîntemeiat și va fi respins ca atare.
Reținând aceste considerente, în temeiul art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 și art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă se va respinge ca nefundat recursul promovat de reclamanți, iar sentința Tribunalului Maramureș va fi menținută în întregime.
În baza art. 274 Cod procedură civilă, reclamanții-recurenți și vor fi obligați să-i achite pârâtului-intimat suma de 1.259 lei cheltuieli de judecată parțiale în recurs, în limita cheltuielilor efectiv cauzate acestuia cu prezentul recurs, respectiv decontarea cheltuielilor de transport pe ruta B M-C-N și retur, 85 lei pentru distanța de 300 de km, la prețul de 3,65 lei litrul de combustibil, calculat la un consum mediu de 7, 6 litri/100 km, cazare - 174 lei ( 27) și onorariu avocațial- 1.000 lei ( 16).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanții și împotriva sentinței civile nr. 984 din 23 iunie 2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș, pe care o menține în întregime.
Obligă pe recurenți să-i achite intimatului suma de 1.259 lei cheltuieli de judecată parțiale în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 30 octombrie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
Red.LB/LB
2 ex.8.12.2008
Jud.fond:
Președinte:Liviu UngurJudecători:Liviu Ungur, Delia Marusciac, Lucia Brehar
