Autoritati publice locale - anulare acte. Decizia 246/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR-

DECIZIA Nr. 246

Ședința publică din data de 12 februarie 2009

PREȘEDINTE: Alexandrina Urlețeanu

JUDECĂTOR 2: Maria Pohoață

JUDECĂTOR 3: Valentin Niță

Grefier - - -

Pe rol fiind pronunțarea recursului declarat de,domiciliat în Nehoiu,-, județul B, în nume propriu și în calitate de al reclamantei,domiciliată în orașul Nehoiu,-, județul B, împotriva sentinței nr. 439 din 8 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu reclamanta,domiciliată în B- 5 str. - -. 1. 1. 8 jud.

pârâteleAGENȚIA PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI- prin reprezentanții săi legali, cu sediul în B,-, județul șiSC TRANS HG SRLprin reprezentanții săi legali, cu sediul în orașul Nehoiu,-, județul

Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 5 februarie 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta, când, pentru delibera și pentru studia actele și lucrările dosarului, instanța a amânat pronunțarea pentru data de 12 februarie 2009, când a dat următoarea decizie.

CURTEA

Prin cererea înregistrata pe rolul acestei instanțe sub nr-, la data de 17.07.2007, petenții, și, au solicitat in contradictoriu cu pârâtii Agenția pentru Protecția Mediului B si SC TRANS HG SRL Nehoiu, anularea autorizației de mediu nr. 151/12.04.2007 eliberată de pirita Agenția pentru Protecția Mediului B in favoarea piritei SC TRANS HG SRL Nehoiu.

Învederează instanței faptul ca sediul societății pirite, TRANS HG SRL Nehoiu se afla in imediata vecinătate a locuinței tatălui său si prin natura activității pe care o desfășoară, îi cauzează prejudicii, facând in accepțiunea sa imposibila folosirea locuinței părintești.

Pârâții, au formulat întimpinări, solicitând respingerea acțiunii așa cum a fost ea formulata, ca fiind vădit nelegala si netemeinica si evident tendențioasa.

Prin sentința nr. 439 din 08 aprilie 2008 Tribunalul Buzău a constatat nulitatea cererii de chemare în judecată privitor la reclamanta și a respins acțiunea formulată de reclamanți.

Pronunțând această sentință Tribunalul fata de probele administrate in cauza a reținut că SC TRANS HG SRL Nehoiu, a solicitat si obținut autorizația de mediu nr. 151/12.04.2007, eliberata de pirita Agenția pentru Protecția Mediului B, in baza unei documentații obligatorii si a unor avize exprese prevăzute de OUG 195/2005, aprobată cu completări si modificări prin Legea 265/2006 si ale Ordinului nr. 876/2004. Solicitarea de eliberarea autorizației de mediu pentru activitatea cod nr. 2010- tăierea si rindeluirea lemnului si 2040- fabricarea ambalajelor din lemn, a fost depusa de către societatea pirita la Agenția pentru Protecția Mediului B sub nr. 1793/13.02.2007 însoțită de actele prevăzute de art. 9 alin. 1 din nr. 876/2004. Urmarea verificării amplasamentului si întocmirii procesului verbal de verificare, s-a luat decizia emiterii autorizației de mediu, decizie ce a fost afișata la sediul piritei Agenția pentru Protecția Mediului B, timp de 30 zile. Intrucit, in aceasta perioada nu s-au făcut nici un fel de opoziții la emiterea autorizației de mediu, la data de 12.04.2007 s-a eliberat autorizația a cărei anulare se cere.

Mai retine instanta de fond ca din interogatoriul luat ambilor pârâti, a rezultat faptul ca, in ceea ce privește activitatea piritei SC TRANS HG SRL Nehoiu început odată cu obținerea autorizației de mediu, respectiv in anul 2007, iar construcția propriu zisă a clădirii a început in anul 2005, fiind finalizată in anul 2006. După ce construcția a fost inspectata de reprezentanții gărzii de mediu, fiind obligați la luarea unor masuri de izolare fonica, betonare spațiu depozit rumegus si depozitare produs finit, s-a solicitat acordul de mediu, solicitare ce a fost afișata la ușa Primariei Nehoiu cu privire la care nu s-a înregistrat in termen legal vreo opozitie.

Ca atare retine instanta de fond afirmația făcuta de către reclamanți, ca activitatea a început in anul 2005, este infirmata de recunoașterea administratorului societății pârâte,care arata ca utilajele au început sa fie montate odată cu finalizarea clădirilor, făcându-se numai probe de lucru cu aceste utilaje fără a începe activitatea de producție propriu zise.

Declarația martorul audiat, -, care considera că activitatea societații parate a început in anul 2005 si nu in anul 2007,nu este concludenta,retine instanța de fond deoarece nu cunoștea unele lucruri personal,ci din discuțiile purtate cu tatăl reclamanților,pe ultima perioada a vieții acestuia. După decesul acestuia,martorul arata ca nu a mai vizitat acea incinta.

Față de toate afirmațiile făcute in petitul cererilor, precizărilor, concluziilor, instanța a constatat faptul ca reclamantul, in fapt - singurul reclamant -, nu isi poate dovedi acțiunea in sensul art. 1169. civ. cu probe pertinente si relevante, instanța constatând faptul ca acțiunea acestuia este evident nelegala si netemeinica, tendențioasa si nedovedita, urmând a fi respinsa.

Tribunalul a mai constatat ca, reclamantul, este in fapt singurul reclamant in cauza, deoarece sora sa a solicitat scoaterea sa din cauza, întrucât nu a semnat niciodată o asemenea cerere si nu înțelege sa se judece cu pârâții si faptul ca cealaltă soră si ea reclamanta, are un handicap gr. II, cu, " inteligenta generala sub coeficientul 75, adaptabilitate generala atestata, incapacitatea persoanei de a relaționa, gestiona cotidianul si o pronunțată lipsa de autonomie personala si responsabilitate socialadependenta, uneori apatica si vadește o marcanta deteriorare a judecații sociale, labilitate emoțională severa"

Urmarea solicitărilor reclamantului, la care insa a refuzat sa participe, in cauza au fost făcute determinări ale nivelului de zgomot in hala de producție, cu utilajele in stare de funcționare si cu utilajele oprite, măsurătorile făcute si interpretate de către specialiștii in protecția mediului, dovedind faptul ca zgomotele si noxele emise prin prelucrarea primară a lemnului se încadrează in limitele normale admise.

Față de cele arătate instanța a constata ca procedura de solicitare si emitere a autorizației de mediu, a fost una legală, au fost urmate toate etapele de obținere a acestei autorizații. a fost emisa având toata documentație impusa de nr. 876/2004, societatea pirita a fost verificata periodic de către -CJ B si nu au fost constatate deficiente de natura sa impună suspendarea activității sau anularea autorizației de funcționare, astfel ca, anularea acestei autorizații nu poate fi pusa in practica de instanța, ea fiind legala si emisa in temeiul legii.

De asemenea instanța constata ca fiind nula cererea de chemare in judecata in ceea ce o privește pe reclamanta care la data de 06.11.2007 a depus la dosarul cauzei precizări in acest sens(fila 113).

Împotriva sentinței pronunțată de Tribunalul Buzăua declarat recurs reclamantul în nume propriu și în calitate de al reclamantei, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recurentul arată că investit Tribunalului Buzău cu soluționarea acțiunii de fata în dubla calitate de moștenitor legal al tatălui său și de reprezentant legal () al sorei sale cu handicap neuropsihic și bolnavă de cancer, (cu privire la drepturile sale legate de liniștea socială și siguranța personală)- în conformitate cu dispozițiile art. 42 și următoarele din Codul d e Procedură Civilă.

Face precizarea că sora cu handicap este singura ce figurează înscrisă în documente la acea adresă,interesulmajor în cauza fiind al ei,el acționând conform dispoziției de nr. 2591/29.11.2007 în numele ei și pentru ea, ca persoană lipsită de discernământ și mod de exprimare.

Menționează de asemeni ca,tatăl său, și bolnav a făcut demersuri către autorități împotriva amplasării și funcționării acestei secții de prelucrare a lemnului, fiind însă ignorat în permanență de autorități. Dar cu toate astea la circa o lună secția a fost pusă în funcțiune, după susținerile sale, fără niciun fel de autorizație în flagrantă contradicție cu art. 14 (2) din G nr. 195/2005, iar din cauza situației insuportabile create, ul s-a stins la câteva luni. Din acest moment activitatea a continuat nestingherită activitate ce se desfășoară in schimburi prelungite pe întreaga săptămâna de lucru.

Mai susține recurentul ca societatea funcționează la aceasta adresa ilegal,in baza unui certificat emis de registrul comerțului in fals, deoarece punctul de lucru al acestei secții se află amplasat într-un spațiu închiriat conform unui contract de închiriere nr. 6002 ce nu se regăsește în acest dosar.

Regimul de lucru nu a fost și nu este de 5 zile/săptămâna, 8 ore pe zi, evacuarea apelor uzate se face direct în șanțul public de colectare a apelor pluviale și nicidecum în rețeaua de canalizare, deși autorizația de mediu ar fi trebuit să fie emisă cu respectarea unor condiții obligatorii,dar care au fost încălcate în totalitate și eludate prin declarații nesincere.

Mai arată că autorizația de mediu a fost eliberată în cel mai desăvârșit secret, fără să fie contactat sau consultat, deși s- aflat zilnic la imobilul tatălui său i că societatea TRANS HG L a funcționat circa 18 luni fără o astfel de autorizație.

Probele solicitate,mai arata recurentul pentru dovedirea susținerilor din acțiune in mod nelegal instanța a refuzat încuviințarea lor.

Deși i s-a admis proba cu înscrisuri pentru a dovedi cu exactitate data când și-a început activitatea TRANS L, ulterior s-a refuzat administrarea ei fiind favorizați in acest fel pârâții intimați.

Proba interogatoriului nu a fost legal administrata, susține recurentul deoarece răspunsurile date, ca de altfel și întâmpinările, au fost nesincere, cu scopul vădit de inducere în eroare a instanței, iar restul dovezilor solicitate au fost respinse în mod inexplicabil de către instanța de fond,

Hotărârea recurată nr. 439/08.04.2008 susține recurentul i-a fost comunicată la 7 luni de la pronunțare, fără sa fie semnata,si este redactata de un alt judecător decât cel care a judecat cauza.

Concluzionând, critică soluția instanței de fond deoarece aceasta nu s- pronunțat asupra unor mijloace de probă și dovezi administrate conform art. 1169 cod civil ce erau hotărâtoare pentru dezlegarea cauzei, sentința nr. 439/08.04.2008 a fost motivată contradictoriu și subiectiv din toate punctele de vedere, hotărârea recurată nr. 439/08.04.2008 (redactată ia 06.11.2008) nu cuprinde motivele de drept pe care se sprijină, fiind pronunțată cu ignorarea probelor din dosar.

Pentru toate motivele arătate solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, casarea sentinței atacate și trimiterea spre rejudecare cauzei pentru că soluționarea procesului s-a făcut fără cercetarea fondului.

Curtea, analizând sentința pronunțata de instanța de fond prin prisma criticilor formulate de recurenți având in vedere actele dosarului si dispozițiile legale in materie constata ca recursul este întemeiat in cauza fiind incidente dispozițiile art 312 alin 5.Pr.Civ.

Din analiza actelor dosarului, a petitului acțiunii si a probelor administrate in cauza,precum si a considerentelor sentinței pronunțata de instanța de fond,rezulta ca acțiunea s-a soluționat fără a se intra in cercetarea fondului cauzei.

Instanța de fond,pentru cercetarea fondului cauzei, avea obligația administrării unor probe concludente din care sa rezulte,daca si in ce măsura activitatea desfășurata de societatea parata, având in vedere obiectul sau de activitate, creează disconfort, reclamanților si modalitatea de desfășurare a activității produce reale prejudicii bunurilor acestora.

Astfel din depoziția singurului martor audiat in cauza, depoziție insa care a fost înlăturata de instanța de fond ca neconcludenta,rezulta ca societatea parata care are ca obiect de activitate tăierea si rindeluirea lemnului si fabricarea ambalajelor din lemn,se afla in imediata vecinătate a locuinței reclamantei, persoana cu handicap,reclamantul fiind numit al acesteia potrivit dispoziției nr 2591/29.11.2007.

Probele administrate in cauza cu acte si determinările făcute de către Garda Națională de Mediu -Comisariatul Județean B,sunt insuficiente pentru cercetarea fondului cauzei.

De aceea se impune casarea sentinței si trimiterea cauzei spre rejudecare ocazie cu care urmează a fi completate probatoriile cu o expertiza de specialitate care sa stabilească în raport de distanta dintre cele doua locații, locuința reclamanților si atelierul in care societatea desfășoară activitate,daca si in ce măsura se creează un disconfort reclamanților, daca utilajele folosite in desfășurarea activității creează un pericol in ceea ce privește siguranța locuinței de natura a aduce prejudicii materiale acestora.

Totodată instanța de fond poate administra si alte probe pe care le considera necesare si utile cauzei.

La rejudecarea cauzei urmează a avea in vedere si celelalte motive de recurs invocate de reclamanți.

Pentru aceste motive

În numele legii

DECIDE

Admite recursul declarat de,domiciliat în Nehoiu,-, județul B, în nume propriu și în calitate de al reclamantei, domiciliată în orașul Nehoiu,-, județul B, împotriva sentinței nr. 439 din 8 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu reclamanta,domiciliată în B- 5 str. - -. 1. 1. 8 jud.

pârâteleAGENȚIA PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI- prin reprezentanții săi legali, cu sediul în B,-, județul șiSC TRANS HG SRLprin reprezentanții săi legali, cu sediul în orașul Nehoiu,-, județul

Casează sentința nr. 439 din 8 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Buzău și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 12 februarie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

- - - - - -

GREFIER,

- -

Red.

Dact.I/ 2 e 23.02.2009

Dosar fond -al Tribunalului Buzău

Operator de date cu caracter personal

Nr. notificare 3120

Președinte:Alexandrina Urlețeanu
Judecători:Alexandrina Urlețeanu, Maria Pohoață, Valentin Niță

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Autoritati publice locale - anulare acte. Decizia 246/2009. Curtea de Apel Ploiesti