Autoritati publice locale - anulare acte. Decizia 381/2008. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 381
Ședința publică de la 27 Februarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Iuliana Rîciu Judecător
- - - - Președinte Secție
- - - - Judecător
Grefier: -
XXXXX
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor M, împotriva sentinței nr. 4780 din data de 31 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-.
La apelul nominal au lipsit recurenta pârâtă Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor M și intimatul reclamant.
Procedura legal îndeplinită.
S-a prezentat referatul cauzei, arătându-se că recursul a fost declarat în termen legal, că s-a depus la instanța a cărei hotărâre se atacă potrivit art. 302 Cod procedură civilă și a fost scutit de plata taxei de timbru.
S-a arătat că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform dispozițiilor art. 242 Cod procedură civilă.
S-a referit că intimatul reclamant a depus întâmpinare.
Curtea, apreciind cauza în stare de soluționare a trecut la deliberări:
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Mehedinți, reclamantul a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor M, acordarea primelor de concediu de odihnă egale cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, cuvenite pe anii 2002 și 2006, conform dispozițiilor art. 34 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, precum și actualizarea acestor drepturi cu rata inflației de la data nașterii acestora și până la data efectuării plății.
În motivarea cererii reclamantul susține că, deși legal avea dreptul la plecarea în concediu să beneficieze de prima de concediu, pârâta a refuzat acordarea acestui drept salarial, motivând că prin Legea bugetului de stat pe anul 2002 și 2006, fost suspendată aplicarea prevederilor din actele normative în vigoare referitoare la acordarea primelor de concediu, până la data de 31 decembrie a fiecărui an din cei doi ani pentru care a solicitat acordarea acestor drepturi salariale.
În apărare, pârâta Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Maf ormulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantului cu motivarea că, prevederile legale privind acordarea primei de concediu cu ocazia plecării funcționarului public în concediu de odihnă au fost suspendate în anul 2002 și 2006.
Prin sentința nr.4780 din 31 octombrie 2007, Tribunalul Mehedinți a admis excepția prescripției dreptului la acțiune pentru anul 2002.
A admis în parte acțiunea reclamantului și a obligat pârâta să plătească acestuia prima de vacanță aferentă anului 2006, actualizată cu rata inflației la data plății efective.
S-a respins ca prescrisă cererea privind acordarea primei CO pentru anul 2002.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că suspendarea exercițiului unui drept recunoscut și garantat nu echivalează cu înlăturarea acestuia, atâta timp cât prin nici o altă dispoziție legală dreptul nu fost înlăturat expres.
Prima instanță a apreciat că textul de lege prin care s-a acordat dreptul la primă de concediu, fiind suspendat succesiv, reclamantul poate beneficia de plata primei de concediu de odihnă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor M, criticând-o ca netemeinică și nelegală.
În motivele de recurs pârâta a arătat că instanța de fond a dat o greșită interpretare prevederilor legale aplicabile în materie.
Că, neacordarea primei de concediu de odihnă a avut la bază o succesiune de acte normative a căror aplicare s-a făcut în mod diferit de instituțiile publice, datorită unor dificultăți de interpretare.
S-a arătat că pentru anul 2006, dreptul de a primi primă de concediu este încă suspendat, așa încât greșit instanța a admis acțiunea.
Recursul este nefondat.
Soluția primei instanțe este legală și temeinică pentru motivele ce se vor arăta mai jos.
În conformitate cu prevederile art.34 alin.2 din Legea 188/1999 R, funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu de odihnă, care se impozitează separat.
Având în vedere prevederile textului enunțat, funcționarii publici sunt în drept să primească, prin efectul legii, prima de concediu de odihnă, în fiecare an la nivelul stabilit prin lege.
Însă, prin Legea bugetului de stat nr. 379/2005 s-a suspendat acordarea acestui drept.
Legile bugetare au suspendat plata drepturilor pentru prima de vacanță și nu au abrogat aceste drepturi, nu le-au desființat.
Dreptul funcționarului public de a i se plăti prima de concediu de odihnă a rămas în vigoare, numai plata a fost suspendată succesiv.
Dreptul la primă de concediu de odihnă nu a fost înlăturat prin nici un act normativ echivalent celui prin care a fost instituit.
Ca urmare, dreptul subzistă, iar după încetarea suspendării devine actual, partea fiind repusă în dreptul respectiv cu efect retroactiv.
Obligativitatea plății, după încetarea suspendării, rezultă și din principiul general constituțional prevăzut în art.1 alin.5 din Constituție, care dispune că în România, respectarea Constituției, a supremației legii și a legilor este obligatorie.
Drepturile prevăzute în art.34 alin.2 din Legea 188/1999 R trebuie să fie acordate reclamantului, întrucât legea produce efecte de la data publicării în Monitorul oficial și până la ieșirea ei din vigoare, printr-un act normativ cu putere identică.
Suspendarea a produs efecte temporare, ceea ce înseamnă că temporar a fost amânată plata drepturilor de primă de concediu de odihnă.
Această explicație se întemeiază și pe interpretarea semantică și gramaticală a textului.
În mod corect, instanța de fond a admis cererea reclamantei privind acordarea primei de concediu aferentă anului 2006, având în vedere că, în ceea ce privește perioada 2002 operat prescripția extinctivă, fiind depășit termenul general de prescripție de 3 ani prevăzut de Decretul nr.167/1958, art.3.
Potrivit art. 3 și 7 din Decretul nr. 167/1958, termenul general de prescripție este de 3 ani și începe să curgă de la data nașterii dreptului la acțiune, în speță la finalul anului când încetează suspendarea anuală.
Curtea constată că față de data introducerii acțiunii -28 septembrie 2007, dreptul la acțiune pentru plata sumelor reprezentând prima de concediu pentru anii 2001, 2002 s-a prescris.
Cum, în materia prescripției nu există dispoziții specifice, sunt aplicabile dispozițiile dreptului comun, Decretul nr. 167/1958.
Decretul nr. 167/1958, în art. 13, 14 stabilește expres cazurile în care cursul prescripției se suspendă, reclamantul nefiind în nici unul din aceste cazuri.
In consecință, având în vedere prevederile art. 304, 3041și 312 cod procedură civilă, se va respinge recursul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor M, împotriva sentinței nr.4780 din 31 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în dosar nr-.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 27 Februarie 2008.
PREȘEDINTE: Iuliana Rîciu - - | JUDECĂTOR 2: Elena Canțăr - - | JUDECĂTOR 3: Doina Lupea - - |
Grefier, |
Red. IR
Tehn. MI 2 ex/03.03.2008
Președinte:Iuliana RîciuJudecători:Iuliana Rîciu, Elena Canțăr, Doina Lupea
