Autoritati publice locale - anulare acte. Decizia 394/2008. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ,
CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 394/CA
Ședința publică de la 17 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nastasia Cuculis
JUDECĂTOR 2: Mihaela Davidencu Șerban
JUDECĂTOR 3: Elena Carina Gheorma
Grefier - - -
Pe rol judecarea recursului în contencios administrativ declarat de recurentul pârât - CONSILIUL LOCAL, cu sediul în Sud,-, județul C, împotriva sentinței civile nr. 765/10.03.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul reclamant - PREFECTUL JUDEȚULUI C, cu sediul în C,-, intimații intervenienți în interesul altei persoane -, domiciliat în C,-, SC SRL, cu sediul în Nord,-, -.7, județul C, având ca obiect anulare act emis de autorități publice locale - anulare HCL 385/2006.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru recurentul pârât av. în baza împuternicirii avocațiale nr. 50457/2008 depusă la dosar, pentru intimatul reclamant a răspuns fără delegație la dosar, pentru intimatul intervenient SC SRL a răspuns în baza delegației depusă la dosar, lipsind intimatul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
În referatul oral făcut asupra cauzei grefierul de ședință învederează că recursul formulat de pârâtă care este motivat, timbrat cu taxă judiciară de timbru în sumă de 4 lei conform chitanței nr. -/21.04.2008 și timbru judiciar de 0,15 lei.
Curtea constată că nu s-a depus delegație de către reprezentantul intimatului reclamant, situație în care se apreciază că nu poate pune concluzii în cauză.
Pentru intimatul reclamant solicită lăsarea dosarului la a doua strigare pentru a depune la dosar delegație de reprezentare.
După reluarea cauzei la a doua strigare, au răspuns aceleași părți, de s-a depus la dosar delegație.
Pentru recurentul pârât apărătorul ales depune la dosar documentația care a stat la baza emiterii actului administrativ atacat, documentație care se regăsește depusă la dosarul cauzei. Nu mai are alte cereri de formulat, probe de administrat solicită cuvântul pentru dezbateri.
Intimații prin reprezentanții legali întrebați fiind arată că nu au alte cereri de formulat, probe de administrat solicită cuvântul pentru dezbateri.
Curtea ia act că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, probe de administrat apreciază dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri pe fond.
Având cuvântul pentru recurentul pârât av. solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea sentinței pronunțată de instanța de fond în sensul respingerii acțiunii formulată de reclamant.
Consideră că instanța de fond a dispus în mod nelegal atunci când a apreciat că la data adoptării hotărârii au fost încălcate dispozițiile art. 36 din Legea nr. 50/1991. De asemenea instanța de fond a apreciat în mod greșit că prin probatoriile administrate s-a răsturnat prezumțiile de legalitate a documentației care a stat la baza întocmirii hotărârii de consiliu nr. 385/2006. În acest sens a fost înlăturată fără nicio motivație susținerea potrivit căreia intimatului intervenient în interesul recurentului pârât nu i s-a eliberat autorizație de construire pentru lotul nr. 90 concesionat pentru și pentru care s-a dispus vânzarea prin HCL nr. 385/2006.
Solicită să se constate că nu a existat nicio apărare din parte Consiliului Local, nu s-au administrat probatorii cu înscrisuri cu interogatoriu care să clarifice situația de fapt, neexistând astfel indicii suficiente care să fundamenteze soluția primei instanțe. În raport de această situație apreciază că prima instanță nu și-a exercitat rolul activ în soluționarea cauzei și aflarea adevărului, întrucât pe baza simplelor susțineri ale intimatului reclamant nu se poate afla adevărul și soluționa în mod legal cauza.
Întrucât cererea principală nu a fost susținută probator de nici un înscris, sau interogatoriu sau alt mijloc de proba, solicită respingerea cererii principale ca nesusținută probator și pe cale de consecință respingerea cererii în interes alăturat formulată de către SC SRL întrucât această cerere era una accesorie cererii principale.
Instanța de fond nu a nu a fost învestită să soluționeze un contract de concesiune, avea obligația să verifice dacă hotărârea a fost emisă în mod corect.
Față de motivele expuse în cererea de recurs solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat.
Cu cheltuieli de judecată.
Având cuvântul pentru intimatul reclamant solicită respingerea recursului declarat de pârât ca nefondat și menținerea sentinței pronunțată de instanța de fond ca fiind legală și temeinică.
În mod corect instanța de fond a reținut că față de obiectul HCL nr. 385/2006, trebuiau respectate dispozițiile art. 36 din Legea nr. 50/1991 întrucât terenul ce făcea obiectul hotărârii avea regimul juridic de teren concesionat.
În mod corect s-a apreciat de instanță și asupra cererilor de intervenție formulate în cauză.
Având cuvântul pentru intimatul intervenient SC SRL înțelege să invoce excepția nulității recursului, întrucât hotărârea instanței de fond a fost comunicată recurentului la data de 11.04.2008 iar recursul a fost înregistrat la data de 5.05.2008 cu depășirea termenului legal prevăzut de lege. În atare situație solicită să se constate nulitatea recursului declarat de pârât.
Curtea verificând actele dosarului constată că hotărârea pronunțată a fost comunicată recurentului la data de 11.04.2008, iar recursul a fost înaintat de pârâtă la data de 29.04.2008 (data de pe plic), situație în care apreciază că recursul este formulat în termenul legal.
Pentru intimatul intervenient solicită respingerea recursului declarat de pârât ca nefondat și menținerea sentinței pronunțată de instanța de fond ca fiind legală și temeinică conform apărărilor din întâmpinarea depusă la dosar.
CURTEA
Asupra recursului în contencios administrativ de față.
Din actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.765/2008 pronunțată de Tribunalul Constanțaa fost admisă acțiunea formulată de reclamantul PREFECTUL JUDEȚULUI C în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL LOCAL, precum și cererea de intervenție în interes alăturat reclamantului formulată de intervenienta SC SRL Nord și s-a dispus anularea HCL nr.385/29.11.2006 adoptată de pârât. A fost respinsă ca nefondată cererea de intervenție în interes alăturat pârâtului formulată de intervenientul.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a arătat că reclamantul Prefectul Județului Cac hemat în judecată pârâtul Consiliul Local pentru anularea Hotărârii nr. 385/2006 adoptată de pârât motivând că hotărârea încalcă prevederile art.36 din Legea nr.50/1991 întrucât persoanele care beneficiază de teren în condițiile acestei legi sunt obligate să solicite emiterea autorizației de construire și să înceapă construcția în cel mult 1 an de la data obținerii actului de concesionare a terenului. Ori, din preambulul actului administrativ reiese că există un contract de concesiune încheiat în anul 2002, dar prin adresa nr.850/23.01.2007 autoritatea publică locală precizează că abia la acea dată s-a anunțat începerea lucrărilor, ceea ce conduce la concluzia că nu au fost respectate prevederile art. 36 din Legea nr. 50/1991.
În cauză a formulat cerere de intervenție în interes alăturat pârâtului intervenientul solicitând respingerea acțiunii și obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată. Intervenientul a arătat că a fost beneficiarul unui contract de concesiune încheiat în anul 2002 pentru un lot de 500 mp situat în Nord, iar prin HCL nr- s-a aprobat procesul verbal de negociere nr.20115/24.10.2006 și s-a încuviințat vânzarea terenului concesionat, ulterior încheindu-se contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.39/23.01.2007.
A mai arătat intervenientul că, în urma încheierii contractului de concesiune a avut mai multe litigii cu terțe persoane, pentru anularea contractului de concesiune și sistarea lucrărilor pe care dorea să le efectueze, iar în aceste condiții nu se putea elibera autorizația de construire.
De asemenea, a formulat cerere de intervenție în interes alăturat reclamantei intervenienta SC SRL arătând că este proprietara platformei betonate și împrejmuirii loturilor 89 și 90, că vânzarea terenului nu s-a făcut în scop social sau turistic întrucât a doua zi după ce a cumpărat terenul de la primărie cu 13.500 USD, intervenientul l-a vândut cu 58.673USD.
Din probele administrate în cauză, prima instanță a reținut că la data de 20.11.2002 s-a încheiat contractul de concesiune nr.53 între Consiliul local, în calitate de concedent, și, în calitate de concesionar, având ca obiect concesionarea lotului 90 în suprafață de 500 mp. situat în Nord, str. -.
Prin Hotărârea nr.385/29.11.2006 Consiliul Local a aprobat procesul verbal de negociere nr. 20115/24.10.2006 încheiat între comisia de negociere și și s-a aprobat valoarea de vânzare de 27 USD/mp. fără TVA pentru lotul 90 în suprafață de 500mp. situat în Nord, str. -.
Potrivit art.36 din Legea nr.50/1991 rep. " Persoanele fizice și juridice, care beneficiază de teren în condițiile prezentei legi, sunt obligate să solicite emiterea autorizației de construire și să înceapă construcția în termen de cel mult un an de la data obținerii actului de concesionare a terenului.
În caz de încălcare a obligației prevăzute la alin. (1) concesionarea își pierde valabilitatea".
Față de obiectul HCL nr. 385/2006, aprobarea procesului verbal de negociere nr.20115/24.10.2006 și vânzarea lotului 90 în suprafață de 500 mp. situat în Nord, instanța a apreciat că trebuia respectate dispozițiile art.36 din Legea nr.50/1991 rep. întrucât terenul ce face obiectul hotărârii avea regimul juridic de teren concesionat.
terenului, avea obligația de a solicita emiterea autorizației de construire și să înceapă construcția în termen de 1 an de la data încheierii concesiunii, respectiv până la data de 20.11.2003. în caz contrar contractul de concesiune era considerat reziliat de plin drept, față de dispozițiile alin. 2 al art. 36 din Legea nr. 50/1991 rep. și art. 7.8 din contract. Cum intervenientul nu a solicitat emiterea autorizației de construire și nu a început construcția până la data de 20.11.2003, contractul de concesiune al acestuia a fost reziliat de drept, astfel că nu se putea adopta o hotărâre de consiliu pentru vânzarea terenului în suprafață de 500 mp.
Susținerile intervenientului, în sensul că nu i s-a eliberat autorizația de construire întrucât au existat litigii pe rolul instanțelor judecătorești, au fost înlăturate de instanță întrucât acesta nu a dovedit în condițiile art.1169 cod civil că a formulat cerere pentru emiterea autorizației de construire și i s-a respins cererea motivat de împrejurarea existenței litigiilor privind anularea contractului de concesiune.
Instanța a apreciat că intervenientul a stat în pasivitate până la finalizarea litigiilor aflate pe rolul instanțelor judecătorești, fără a dovedi un minim de diligență pentru a-și îndeplini obligațiile ce-i reveneau.
Împotriva sentinței menționate a declarat recurs pârâtul Consiliul Local care a criticat soluția instanței de fond ca fiind nelegală.
A susținut recurentul, în esență, că nu s-a dovedit nelegalitatea hotărârii atacate și nici a actelor administrative ce constituie documentația aferentă hotărârii. În mod greșit s-a apreciat că la data adoptării hotărârii au fost încălcate disp. art.36 din Legea nr.50/1991, instanța înlăturând fără nicio motivație susținerea potrivit căreia intimatului intervenient nu i s-a eliberat autorizația de construire pentru lotul nr.90. Având în vedere că nu au fost administrate probatorii, iar Consiliul Local nu și-a făcut nicio apărare, instanța nu și-a exercitat rolul activ pentru aflarea adevărului, întemeindu-și soluția doar pe probele depuse de intervenienta în interes alăturat reclamantului.
Analizând cauza sub aspectul motivelor invocate, Curtea constată că recursul este nefondat.
Astfel, prin Hotărârea nr.385/29.11.2006 Consiliul Local a aprobat procesul verbal de negociere nr.20115/24.10.2006 încheiat între comisia de negociere și și a aprobat valoarea de vânzare de 27 USD/mp. fără TVA pentru lotul 90 în suprafață de 500mp. situat în Nord, str. -. La adoptarea hotărârii s-a avut în vedere contractul de concesiune nr.53/20.11.2002 încheiat între Consiliul local și având ca obiect concesionarea lotului 90 în suprafață de 500 mp. situat în Nord, str. -.
Disp. art.36 din Legea nr.50/1991 stabilesc că, în cazul în care nu se solicită emiterea autorizației de construire pentru începerea construcției în termen de cel mult un an de la data obținerii actului de concesionare a terenului, concesionarea își pierde valabilitatea. Ori, astfel cum corect a reținut instanța de fond, la momentul adoptării hotărârii contestate contractul de concesiune nu mai era valabil, potrivit art.36 din Legea nr.50/1991, împrejurare ce atrage nelegalitatea hotărârii.
Deși prezentă în instanță, autoritatea locală nu a dovedit în vreun fel că intervenientul a solicitat emiterea autorizației de construire în termenul impus de lege. Într-o astfel de situație, susținerile recurentei cu privire la lipsa rolului activ al instanței și la pronunțarea soluției doar pe baza probelor administrate de intervenienta în interesul reclamantului sunt neîntemeiate.
Pentru considerentele expuse, apreciind că motivele invocate de recurent sunt nefondate, urmează a respinge recursul ca atare, în baza art.312 alin.1 Cod de procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul pârât - CONSILIUL LOCAL, cu sediul în Sud,-, județul C, împotriva sentinței civile nr. 765/10.03.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul reclamant - PREFECTUL JUDEȚULUI C, cu sediul în C,-, intimații intervenienți în interesul altei persoane -, domiciliat în C,-, SC SRL, cu sediul în Nord,-, -.7, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi 17 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - - | Judecător, - - - |
Grefier, - - |
Jud.fond - (red.)
Red.dec.jud.
2 ex./15.10.2008
Președinte:Nastasia CuculisJudecători:Nastasia Cuculis, Mihaela Davidencu Șerban, Elena Carina Gheorma