Autoritati publice locale - anulare acte. Decizia 4619/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr. 4619

Ședința publică de la 10 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Gabriela Carneluti

JUDECĂTOR 2: Robert Emanoil Condurat

JUDECĂTOR 3: Laura

Grefier

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta PRIMĂRIA M împotriva sentinței nr. 2069 din 11 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în dosarul nr-, în contradictoriu cu Instituția Prefectului-Județul

La apelul nominal au lipsit recurenta pârâtă PRIMĂRIA M și intimatul reclamant PREFECTUL JUDEȚULUI

Procedura legal îndeplinită.

S-a prezentat referatul cauzei, după care, apreciindu-se dosarul în stare de soluționare, instanța a trecut la deliberări.

CURTEA

Asupra recursului de față;

Prin sentința nr.2069 din 11 iunie 2009, Tribunalul Mehedinția admis acțiunea reclamantului Prefectul Județului M -, în contradictoriu cu pârâta Primăria

S-a dispus anularea hotărârii nr.18/2008.

S-a constatat că la data de 24.02.2009 Instituția Prefectului județului Mac hemat în judecată Consiliul Local M pentru ca prin hotărârea ce se v-a pronunța să se dispună anularea Hotărârii nr.18/2008 emisă de pârâtă privind acordarea indemnizației lunare de dispozitiv în procent de 25% din salariul de bază pentru personalul contractual din aparatul propriu al primăriei, pentru perioada 01.01.2004-01.07.2007

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că Hotărârea Consiliului Local 18/2008 prin care s-a acordat sporul de dispozitiv, personalul contractual din cadrul Primăriei M este nelegală, întrucât a fost dată cu încălcarea prevederilor OG 9 și 10/2008, acest spor de dispozitiv se aplică personalului civil, precum și personalului contractual care își desfășoară activitatea in cadrul MAI, și nu personalului contractual din cadrul Consiliilor locale.

Instanța a reținut că acest spor are destinație specială și se acordă numai la o anumita categorie de personal și anume personalului contractual și funcționari publici care își desfășoară activitatea in cadrul MAI și nu si celor care își desfășoară activitatea in cadrul consiliilor locale, prin acordarea acestui spor se încalcă dispozițiile OG 10/2008.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta Primăria

Recurenta a criticat soluția instanței de fond deoarece în mod greșit această instanță a considerat că personalul contractual din cadrul Primăriei M nu intră sub incidența OG nr.10/2008, pentru a beneficia de indemnizația de dispozitiv, în condițiile în care hotărârea contestată nu se referă la salariați ai consiliului local, ci la personalul contractual din cadrul acestei instituții.

De asemenea, recurenta a mai arătat că practica judiciară în materie este în sensul acordării acestor drepturi și personalului contractual și funcționarilor publici din cadrul administrației locale, tocmai în vederea evitării apariției unor discriminări între aceștia și cei din cadrul

Recursul este nefondat.

Prin Hotărârea nr.18 din 30.10.2008 Consiliului Local M, județul M, s-a aprobat acordarea indemnizației de dispozitiv de 25% personalului contractual din cadrul primăriei M, începând cu data de 01.01.2004 până la data de 01.07.2007, avându-se în vedere raportul comisiei de specialitate, practica judiciară în materie, Ordinul Ministerului Administrației și Internelor nr.496/2003, art.1 alin.3 din OUG nr.92/2004 și art.63 și 45 din legea nr.215/2001 a administrației publice locale.

Indemnizația de dispozitiv, reglementată de art. 13 din Legea nr.138/1999, este instituită ca un spor salarial specific personalului militar( cadrelor militare în activitate, militarilor asigurați pe bază de control) și salariaților civili din instituțiile publice ale apărării naționale, ordinii publice și siguranței naționale.

Ordinul Ministerului Administrației și Internelor nr.496, la punctul 9.2. prevede că indemnizația de dispozitiv se acordă personalului care își desfăsoară activitatea în domeniul administrației publice, iar prin personal civil, în sensul acestui ordin(pct.31.1) se înțelege funcționarii publici și personalul contractual din Ministerul Administrației și Internelor.

Curtea apreciază că indemnizația de dispozitiv este un spor specific doar cadrelor militare și personalului civil definit la punctul 31.1 din Ordinul nr.496/2003 care desfăsoară activității în condiții similare cu cele ale cadrelor militare, astfel că salariaților din cadrul unei autorității a administrației publice locale nu le este aplicabil Ordinul nr.496/2003 deoarece nu sunt angajați ai Ministerului Administrației și Internelor.

Autoritățile și instituțiile administrației publice locale nu sunt subordonate Ministerului Administrației și Internelor întrucât, așa cum rezultă din art.3 alin 1 lit.a pct.4 din OUG nr.30/2007 privind organizarea și funcționarea MIRA, acest minister având doar atribuția de a îndruma și sprijinii autoritățile publice locale și aparatul de specialitate al acestora în aplicarea corectă și unitară a prevederilor legale și în îndeplinirea atribuțiilor ce le sunt conferite prin lege.

Din analiza dispozițiilor art.12 alin.1 și 2 din OUG 30/2007, coroborate cu anexa 1 din nr.4161/2007, organele administrației publice locale nu fac parte din instituțiile sau structurile aflate în subordinea MAI, iar existența în cadrul ministerului a unor direcții care coordonează relațiile cu aceste instituții nu determină un raport de subordonare, ci doar asigură realizarea atribuției de îndrumare prevăzută în sarcina ministerului d e acte le normative în vigoare.

De altfel, art. 1 din Legea nr.215/2001 republicată dispune că administrația publică în unitățile administrativ teritoriale funcționează, printre altele, în temeiul principiilor descentralizării și autonomiei locale, iar conform art.4 din lege, autonomia locală este administrativă și financiară și se exercită în baza și în limitele prevăzute de lege.

Dispozițiile legale invocate în adoptarea Hotărârii nr.18/2008 nu pot asimila situația salariaților, chiar personal contractual, din cadrul unei primării cu cea a personalului civil din cadrul instituțiilor publice ale apărării naționale, ordinii publice și siguranței naționale care își desfășoară activitatea în condiții similare cu cele ale cadrelor militare și care beneficiază de sporul de dispozitiv.

Cum indemnizația de dispozitiv este un spor specific personalului militar ce nu se aplică instituțiilor cu caracter eminamente civil, în lipsa unui fundament juridic care să reglementeze acordarea sporului de dispozitiv în mod expres și angajaților unei autorități publice locale, Curtea apreciază că Hotărârea nr.18/2008 este nelegală.

În ceea ce privește jurisprudența Curții de APEL CRAIOVA în această materie, deși ea a fost contrară până în prezent soluției adoptate în prezenta cauză, necesitatea modificării acesteia s-a impus atât prin prisma dispozițiilor art.18 alin.2 din Legea nr.304/2004 cât și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului.

În raport de cele arătate anterior, în temeiul art.312 Cod pr.civilă, va fi respins recursul formulat de către recurentă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de pârâta PRIMĂRIA M împotriva sentinței nr. 2069 din 11 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 10 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- - -

Judecător,

- -

Grefier,

Red.jud.-

Jud.fond.

24 2009

Președinte:Gabriela Carneluti
Judecători:Gabriela Carneluti, Robert Emanoil Condurat, Laura

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Autoritati publice locale - anulare acte. Decizia 4619/2009. Curtea de Apel Craiova