Autoritati publice locale - anulare acte. Decizia 483/2009. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--28.01.2009
DECIZIA CIVILĂ NR.483
Ședința publică din 26.03.2009
PREȘEDINTE: Adina Pokker
JUDECĂTOR 2: Claudia LIBER
JUDECĂTOR 3: Cornelia Maria Dascălu
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr.1047/CA/09.12.2008 pronunțată în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții intimați Primăria Comunei Pădureni, și Instituția Prefectului Județului T, având ca obiect anulare act emis de autorități publice locale.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reclamantul recurent personal, avocat în reprezentarea pârâtei intimate Primăria Comunei Pădureni și consilier juridic în reprezentarea pârâtei intimate Instituția Prefectului Județului T, lipsă fiind pârâta intimată.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că, prin serviciul de registratură, pârâta intimată Instituția Prefectului Județului Tad epus întâmpinare în trei exemplare, instanța comunicând câte un exemplar cu reclamantul recurent și avocat.
Reprezentantul pârâtei intimate Primăria Comunei Pădureni depune împuternicire avocațială, copia ordinului de plată a sumei de 7.092,69 lei reprezentând onorariu de avocat și întâmpinare pe care o comunică reclamantului recurent și reprezentantei pârâtului intimat Prefectul Județului T, care, la rândul său depune delegație.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reclamantul recurent solicită admiterea recursului pentru motivele formulate în scris. Arată că nu există incompatibilitate între funcția de consilier local și faptul că are un contract individual de muncă ca asistent personal al unei persoane cu handicap întrucât acest contract este înregistrat la Direcția de Asistență Socială T și nu la Primăria Pădureni. Depune în copie Monitorul Oficial cuprinzând Legea nr.448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap. Mai arată că a chemat în judecată conducerea Primăriei Comunei Pădureni și pe secretara și depune înscrisuri pentru a face dovada începerii urmăririi penale a acestora. Solicită să fie repus în drepturi și daune morale de 1000 lei.
Reprezentantul pârâtei intimate Primăria Comunei Pădureni solicită respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea hotărârii pronunțate de instanța de fond ca temeinică și legală, pentru motivele învederate în întâmpinare, cu cheltuieli de judecată.
Reprezentanta pârâtului intimat Prefectul Județului T pune aceleași concluzii de respingere a recursului și arată că există stare de incompatibilitate între poziția reclamantului de consilier local și cea de angajat cu contract de muncă al Primăriei Comunei Pădureni ca asistent personal al unei persoane cu handicap.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1047/CA/09.12.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, a fost respinsă acțiunea precizată formulată de reclamantul împotriva pârâților Instituția Prefectului Județului T, Primăria Comunei Pădureni și, secretar la Primăria Comunei Pădureni, având ca obiect anularea Ordinului Prefectului nr.738/09.07.2008.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Timișa reținut, cu prioritate față de prevederile art.137 alin.1 Cod procedură civilă raportat la prevederile art. 28 alin.1 din Legea nr.554/2004, că este întemeiată excepția lipsei de calitate procesuală pasivă invocată în cauză de către pârâta Primăria Comunei Pădureni, aceeași excepție fiind reținută ca temei al respingerii acțiunii și cu privire la pârâta, față de faptul că actul administrativ atacat - Ordinul nr.738 din 9 iulie 2008 privind constatarea încetării mandatului de consilier local a domnului este emis de către pârâta Instituția Prefectului Județului T, acesta din urmă fiind deci singurul care are calitate procesuală pasivă în cauză.
Starea de fapt în cauza de față este redată de toate părțile implicate, anume faptul că reclamantul este asistent personal al persoanei cu handicap în baza contractului (filele 41-42 dosar) individual de muncă încheiat cu Primăria Comunei Pădureni pe o durată nedeterminată. Potrivit prevederilor art.88 alin.1 lit. c) din Legea nr.161/2003, funcția de consilier local este incompatibilă cu calitatea de angajat cu contract individual de muncă în aparatul propriu al consiliului local
În același timp reclamantul deține și funcția de consilier local, iar calitatea de consilier local încetează de drept în caz de incompatibilitate, iar potrivit adresei cu nr.2968/27.06.2008 (filele 8-9 dosar) reclamantul a declarat categoric că nu înțelege să opteze între cele două calități, de angajat al Primăriei Comunei Pădureni și de consilier local, deși, conform procesului - verbal al Comisiei de Validare a Consiliului Local Pădureni din 17.06.2008 (fila 31 dosar), în care s-a consemnat faptul că i s-a comunicat reclamantului starea sa de incompatibilitate, reclamantul avea la dispoziție termenul legal prevăzut de art.91 alin.3 din Legea nr.161/2003 (15 zile) pentru a opta între cele două funcții.
Raportat la faptul că reclamantul nu a înțeles să renunțe la niciuna dintre cele două funcții, în mod întemeiat și legal pârâtul Instituția Prefectului Județului Tae mis Ordinul nr.738 din 9 iulie 2008 privind constatarea încetării mandatului de consilier local a domnului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul solicitând modificarea acesteia în sensul admiterii acțiunii sale.
În motivarea recursului, recurentul - reclamant a arătat în esență că nu este angajatul Primăriei, aceasta fiind doar un intermediar între reclamant și Direcția de Asistență Socială T, fapt care rezultă și din organigrama cu funcțiile ce fac parte din aparatul de specialitate al primarului, asistentul personal al unei persoane cu handicap nefiind inclus în această organigramă.
A mai arătat recurentul că acesta beneficiază de o serie de drepturi suplimentare față de ceilalți asistenți personali de pe raza comunei, drepturi câștigate în instanță, astfel încât nu poate renunța la calitatea sa de asistent personal în favoarea calității de consilier local care i-ar conferi o indemnizație mult mai mică, precum și că în campania electorală a depus o muncă intensă, fără a fi anunțat cu privire la incompatibilitatea prevăzută de art.88 alin.1 lit. c) din Legea nr.161/2003.
Pârâtele Instituția Prefectului Județului T și Primăria Comunei Pădureni au formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea sentinței civile atacate.
La dosarul cauzei au fost depuse copiile hotărârilor judecătorești invocate de către recurent, carnetul de muncă și statutul de funcții al aparatului de specialitate al Primarului.
Analizând recursul prin prisma motivelor de recurs invocate de către recurent, cât și în conformitate cu dispozițiile art.3041Cod procedură civilă, care impun analizarea cauzei sub toate aspectele, Curtea apreciază că acesta este neîntemeiat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse:
Tribunalul Timișa soluționat în mod corect excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtelor Primăria Comunei Pădureni și pe considerentul că, raportat la obiectul acțiunii, respectiv anularea Ordinului Prefectului nr.738/09.07.2008, calitate procesuală pasivă are doar emitentul actului atacat.
Cât privește fondul cauzei, Curtea reține că potrivit art.88 alin.1 lit. c) din Legea nr.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, funcția de consilier local este incompatibilă cu calitatea de angajat cu contract de muncă în aparatul propriu al consiliului local. Tot astfel, art.91 alin.3 din Legea nr.161/2003 impune renunțarea consilierului local, aflat în stare de incompatibilitate, dacă dorește să-și păstreze această calitate, la funcția deținută înainte de numirea sau alegerea sa, în termen de 15 zile de la numirea sau alegerea în această funcție.
Cum reclamantul intimat și-a exprimat în mod expres intenția de a nu renunța la niciuna din calitățile deținute, în mod corect a procedat pârâtul Prefectul Județului T emițând ordinul de încetare a mandatului de consilier local și, pe cale de consecință, în mod corect a respins Tribunalul Timiș acțiunea reclamantului.
Nu pot fi reținute astfel susținerile recurentului cu privire la neincluderea asistentului personal al unei persoane cu handicap în organigrama aparatului de specialitate al primarului întrucât dispozițiile art.88 alin.1 lit.c din Legea nr.161/2003 trebuie interpretate în contextul unitar al actului normativ invocat, în deplină concordanță cu scopul avut în vedere de legiuitor la instituirea incompatibilităților instituite.
Legat de acest aspect, Curtea reține că nu pot fi ignorate atribuțiile care revin unui asistent personal al unei persoane cu handicap, atribuții care l-ar pune pe reclamant în imposibilitatea fizică de a exercita, în conformitate cu interesul comunității, mandatul de consilier local. Concluzia se impune având în vedere nevoile specifice ale unei persoane cu handicap, însuși recurentul recunoscând în motivele sale de recurs că "bolnava trebuie îngrijită permanent, zi și noapte".
Cât privește susținerea potrivit căreia Primăria Comunei Pădureni ar fi doar un intermediar la încheierea contractului, Curtea o respinge ca neîntemeiată față de calitatea de angajator al instituției menționate, calitate care este prevăzută în mod expres în contractul individual de muncă, Direcția de Asistență Socială T având doar atribuții de avizare. De altfel, în acest sens sunt și dispozițiile art.38 alin.1, art.39 alin.1 și art.42 alin.2 din Legea nr.448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, dispoziții care prevăd obligațiile autorității publice locale cu privire la încheierea contractului și salarizarea asistenților personali.
Tot astfel, Curtea respinge și argumentația recurentului cu privire la împrejurarea că beneficiază de drepturi sporite în calitatea sa de asistent personal în raport de drepturile conferite consilierului local, persoana aflată în incompatibilitate având posibilitatea de a-și păstra calitatea pe care o apreciază ca fiindu-i favorabilă, prin instituirea dreptului de opțiune prevăzut de art.91 alin.3 din Legea nr.161/2003.
Tot astfel apar ca nefondate susținerile privind munca depusă în campania electorală întrucât Legea nr.161/2003, prevăzând anumite incompatibilități, nu a instituit și excepții de natura celor invocate de recurent.
Constatând așadar neîntemeiat recursul promovat, Curtea urmează a-l respinge ca atare, în conformitate cu dispozițiile art.312 alin.1 Cod procedură civilă, cu consecința menținerii sentinței civile atacate ca fiind temeinică și legală.
Cu privire la cheltuielile de judecată solicitate de pârâta intimată Comuna Pădureni, Curtea nu le va acorda, având în vedere că Ordinul de plată nr.-/12.03.2009 depus la dosar nu face dovada că suma de 7.092,69 lei privește onorariul achitat pentru asistență și reprezentare în fața Curții, ordinul de plată menționat făcând trimitere la contractul nr.512/2008, contract încheiat la data de 05.12.2008, așa cum rezultă din împuternicirea avocațială, deci înainte de promovarea prezentului recurs de către partea adversă. De asemenea, Curtea apreciază că aceste cheltuieli nu vizează nici reprezentarea în fața instanței de fond, întrucât împuternicirea avocațială depusă în dosarul de fond (fila 55) face referire la contractul de asistență nr.208, neexistând identitate între acest contract și contractul menționat în ordinul de plată nr.-/12.03.2009.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantul recurent împotriva sentinței civile nr.1047/CA/09.12.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți Primăria Comunei Pădureni, și Instituția Prefectului Județului
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 26.03.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - LIBER --- -
GREFIER
- -
Red./.24.04.2009
Tehnored./29.04.2009
Ex.2
Primă instanță: Tribunalul Timiș - judecător
Președinte:Adina PokkerJudecători:Adina Pokker, Claudia, Cornelia Maria Dascălu