Autoritati publice locale - anulare acte. Decizia 5070/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr. 5070

Ședința publică de la 02 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Gabriel Viziru Judecător

- - - - Judecător

- - - - Judecător

Grefier: -

XXXX

S-a luat în examinare recursului declarat de pârâtul Consiliul Local al Comunei, împotriva sentinței numărul 617 din data de 24 februarie 2009, pronuțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns avocat pentru recurentul pârât Consiliul Local al Comunei și avocat pentru intimatul reclamant.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Nemaifiind alte cereri, Curtea apreciind cauza în stare de soluționare a acordat cuvântul părților prezente pentru a pune concluzii:

Avocat pentru recurentul pârât Consiliul Local al Comunei solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.

Avocat pentru intimatul reclamant solicită respingerea recursului ca neîntemeiat, cu cheltuieli de judecată. Depune concluzii scrise.

CURTEA

Asupra recursului de față;

Prin Sentința civilă nr. 617/24.02.2009 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr- s-a admis contestația formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta Consiliul local si a fost anulată hotărârea nr. 11/30.09.2008 adoptată de Consiliul local, privind revocarea hotărârii nr. 7 din 29 august 2008.

Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul a reținut că, după obținerea mandatului de consilier local, s-a constituit Consiliul local al comunei conform dispozițiilor Legii nr. 393/2004, și după declararea ca legal constituit, consilierilor în funcție li s-a eliberat o legitimație care atestă calitatea de membru al consiliului.

Din minuta ședinței de constituire a Consiliului local rezultă că prin hotărârea nr. 4 fost ales cu vot deschis al majorității consilierilor locali în funcție, un președinte de ședință pe o perioadă de cel mult trei luni și s-a procedat la alegerea viceprimarului care urma să fie ales prin vot secret și al majorității consilierilor în funcție, iar în cazul în care nu s-a întrunit majoritatea, se organizează al doilea tur de scrutin la care participă primii doi candidați și cel care obține cel mai mare număr de voturi va fi declarat viceprimar, iar în caz de balotaj se va proceda la un nou tur de scrutin la care participă doar candidații care se află în această situație.

Din procesul verbal încheiat la 29 aug. 2008 în ședința ordinară a Consiliului local, se constată că la ședință au participat toți consilierii locali în număr de 13 și din ordinea de zi prezentată la pct.2 exista alegerea viceprimarului.

În primul tur de scrutin s-au exprimat valabil 13 voturi din care dl. a obținut 6 voturi, dl. a obținut 5 voturi și dl. a obținut 2 voturi, astfel că s-a trecut la turul doi în care au participat primii doi candidați, numărul de voturi valabil exprimate fiind 13, din care cei doi candidați au obținut fiecare câte 6 voturi, iar un vot a fost nul.

Ca urmare a balotajului s-a procedat la al treilea tur de scrutin din care voturi valabile exprimate au fost 13 și a obținut 6 voturi, dl. a obținut 5 voturi iar două voturi au fost nule. Ca atare s-a adoptat hotărârea nr. 7 din 29 aug. 2008 și s-a hotărât alegerea în funcția de viceprimar al comunei a reclamantului.

La data de 25 sept.2008 prin adresa nr. 26997 din 24 sept. 2008 Instituția Prefectului -Județul G comunică Primăriei comunei solicitarea acesteia de a reanaliza în vederea revocării hotărârii nr. 7 adoptată de Consiliul local al comunei privind alegerea în funcția de viceprimar a dl. întrucât hotărârea este nelegală conform dispozițiilor art. 57 din Legea nr. 215/2001 care menționează că:"viceprimarul este ales cu votul majorității consilierilor locali în funcție din rândul membrilor acestuia." În cazul de față nu poate fi ales un viceprimar decât cu majoritatea consilierilor, respectiv 7 voturi și în situația menținerii hotărârii instituția prefectului va proceda la atacarea acesteia la instanța de contencios administrativ.

Ca urmare a acestei adrese, Consiliul local emite hotărârea nr. 11 din 30 sept. 2008 și hotărăște revocarea hotărârii nr. 7 din 29 aug. 2008 ce privește alegerea viceprimarului, această hotărâre fiind adoptată cu un număr de 7 voturi pentru și 6 voturi împotrivă din totalul de 13 consilieri în funcție, prezenți la ședință, ședința fiind condusă de președintele și contrasemnată de secretar .

S-a constatat că reclamantul a îndeplinit procedura prealabilă obligatorie prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, în sensul că prin cererea înregistrată la nr. 6322 din 10.10.2008 și comunicată la data de 9.10.2008 așa cum rezultă din confirmarea de primire (9), prin care reclamantul a solicitat revocarea HCL nr. 11 din 30 sept. 2008, contestație ce nu a fost soluționată nici până la data pronunțării prezentei hotărâri, astfel că atitudinea pârâtei reprezintă un refuz nejustificat, cu atât mai mult cu cât hotărârea nr. 7/2008 prin care a fost ales în funcția de viceprimar a intrat în circuitul civil și a produs efecte juridice așa cum rezultă din toate înscrisurile depuse la dosar de către reclamant.

În ceea ce privește fondul problemei și anume condițiile și motivele revocării hotărârii nr.7/2008, prezentate în preambulul hotărârii nr. 11 din 30 sept.2008, respectiv adresa nr. 26997 din 24 sept. 2008 înaintată de Instituția Prefectului Județului G prin care se solicită reanalizarea în vederea revocării hotărârii, Legea nr. 340/2004 și dispozițiile art. 36 al. 1, art. 45 al.1, art. 57 și art. 115 al. 1 lit. b din Legea nr. 215/2001, vizează de fapt interpretarea dispozițiilor art. 57 din legea nr. 215/2001 raportat la procedura prevăzută de dispozițiile art. 11 și 12 din OG nr. 35/2002 pentru aprobarea Regulamentului cadru de organizare și funcționare a consiliilor locale.

Conform dispozițiilor art. 57 din Legea nr. 215/2001"viceprimarul este ales cu votul majorității consilierilor locali în funcție, din rândul membrilor acestuia" - rezultă că reclamantul în ședința ordinară din 29 august 2008 fost ales cu un număr de 6 voturi din numărul total de 13 consilieri în funcție și prezenți în ședința respectivă, având calitatea de consilier local al Consiliului local. reclamantului a obținut 5 voturi, iar două voturi au fost nule.

Raportat la interpretarea logică, gramaticală cât și la principiul general de interpretare juridică a Legii nr. 215/2001 precum și a Regulamentului de alegere a viceprimarului rezultă că legiuitorul nu a prevăzut că viceprimarul se alege cu un număr de 7 voturi din totalul de 13 consilieri sau cu un număr de 9 voturi din totalul de 17 consilieri, acesta a reglementat prima situație în sensul că viceprimarul este ales cu votul majorității consilierilor locali în funcție din rândul membrilor acestora, iar în regulament s-au prevăzut celelalte două situații, întrucât actul normativ prevede o regulă generală și principii nu și situațiile ce se vor ivi în practică.

În consecință, instituția Prefectului Județului Gaf ăcut o interpretare excesivă și formalistă a procedurii de alegere a viceprimarului comunei atunci când a comunicat adresa nr. 26997 din 24 sept. 2008 Consiliului local și de a solicita revocarea HCL nr. 7 din 29 aug. 2008 având posibilitatea în cazul în care a considerat-o ca fiind lovită de nulitate conform dispozițiilor art. 57 din Legea nr. 215/2001 să o atace la instanța de contencios administrativ.

Instanța de fond a apreciat că se poate reține și celălalt motiv invocat de reclamant cu privire la faptul că Hotărârea nr. 11/2008 nu a fost semnată de președintele de ședință competent, raportat la faptul că domnului i s-a acordat un mandat de 3 luni ca președinte de ședință.

Faptul că la data de 31 iulie 2008 în ședința ordinară a Consiliului local acesta a lipsit motivat până la data de 29 august 2008, perioadă în care a fost înlocuit cu domnul Belgiu, nu înseamnă că această perioadă a fost o perioadă de suspendare a mandatului, ci doar o perioadă în care acesta a lipsit motivat și se impunea înlocuirea acestuia cu un membru supleant.

Raportat la dispozițiile art.57 alin.4 din legea nr.215/2001"Schimbarea din funcție a viceprimarului se poate face de consiliul local, prin hotărâre adoptată cu votul majorității consilierilor în funcție, la propunerea primarului sau a unei treimi din numărul consilierilor locali în funcție.", este incontestabilă că atât hotărârea de alegere a viceprimarului, cât și aceea de revocare a mandatului său se face de către consilierii ce alcătuiesc consiliul local și acestea sunt acte administrative, respectiv manifestări unilaterale și obligații în regim de putere publică, care pot modifica situații juridice, acte ce sunt, prin urmare cenzurabile de către instanța de contencios administrativ.

Ca atare nu ne aflăm în situația aplicării principiului revocabilității actelor administrative, având în vedere dispozițiile art.1 alin.6 din legea nr.554/2004 prevăd că autoritatea publică emitentă a unui act administrativ nelegal poate să solicite instanței constatarea nulității acestuia, în situația în care actul nu mai poate fi revocat întrucât a intrat în circuitul civil și a produs efecte juridice, precum și specificul dreptului administrativ ce este dominat de preeminența interesului public asupra celui privat. În consecință, chiar și în cazul ilegalității care viciază un act administrativ, nu se poate înlătură decât prin procedura prevăzută de legiuitor și nu prin emiterea unei alte hotărâri de revocare cu încălcarea normelor imperative, cu atât mai mult cu cât prefectul are la îndemână dispozițiile art.24 lit.f din legea nr.340/2004 (dreptul și obligația) instituția verificării legalității actelor administrative emise de consiliul local.

În ceea ce privește motivul invocat de pârâtă, în sensul că Hotărârea nr. 7 se impunea a fi revocată, deoarece exista cazul de incompatibilitate în persoana reclamantului prevăzut de art. 87 al. 1 lit.d din Legea nr. 161/2003 și art. 9 lit. b din Legea nr.393/2004, acesta este un motiv invocat prin întâmpinare în cauza de față, întrucât la data emiterii Hotărârii nr. 11/2008 acest motiv nu a fost invocat de niciuna dintre părți așa cum rezultă din practicaua hotărârii care conține motivele și dispozițiile invocate în revocarea Hotărârii nr. 7/2008; cu atât mai mult cu cât normele invocate de intimată prevăd o anumită procedură ce nu a fost respectată sau cel puțin inițiată la propunerea persoanei abilitate în acest sens.

Sub aspectul capătului de cerere privind suspendarea efectelor hotărârii contestate până la rămânerea irevocabilă a soluției ce se va pronunța, s-a constatat că acesta este rămas fără obiect, raportat la soluția pronunțată și având în vedere că hotărârea este definitivă și executorie conform dispozițiilor art.20 din legea contenciosului administrativ.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs la data de 14 aprilie 2009, intimatul Consiliul Local al Comunei, Jud. G, solicitând în principal, admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare și în subsidiar, admiterea recursului, modificarea sentinței, iar pe fond respingerea acțiunii.

În motivare s-a arătat că, la data deținerii calității de consilier local, reclamantul se afla în incompatibilitate, deoarece era administrator la un SRL, proba în acest sens, urma a se face la fond, însă instanța a trecut la soluționare.

Pe de altă parte, s-a apreciat că instanța de fond a interpretat greșit, dispozițiile art. 57 alin. 3 din Legea nr. 215/2001, atât în ce privește nr. de voturi ce ar fi trebuit să le obțină contestatorul, cât și în ce privește conținut Hotărârii nr. 5.

S-a mai arătat că, atât alegerea cât și schimbarea din funcție sunt atributul exclusiv al Consiliului Local.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 20 alin. 1-3 din Legea nr. 554/2004, art. 304 pct. 9, art. 304 ind. 1 și art. 312 alin. 5 și art. 129 pct. 4 -5 Cod procedură civilă.

La data de 21 aprilie 2009, Consiliul Local al Comunei a formulat noi motive de recurs, solicitând menținerea Hotărârii nr. 11/30.09.2008 a Consiliului Local.

La data de 02.09.2009, reclamantul a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca netemeinic și nelegal, hotărârea primei instanțe fiind legală și temeinică.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 115 - 119 Cod procedură civilă.

Prin întâmpinare s-a solicitat și ca instanța de recurs să constate tardivitatea motivelor depuse de recurent la data de 23.04.2009.

Prin notele scrise depuse la dosar la data de 04.11.2009 de reprezentantul recurentei a fost invocat și motivul de ordine publică referitor la autoritatea de lucru judecat, având în vedere dispozitivul sentinței civile nr. 2481/03.12.2008 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-.

La dosar au fost depuse concluzii scrise de intimat, chitanța nr. 801/30.11.2008 și a fost atașat dosarul nr- al Tribunalului Gorj.

Analizând cu precădere excepțiile invocate, Curtea reține următoarele:

Cu privire la autoritatea de lucru judecat, Curtea constată că, la pronunțarea sentinței nr. 2481/03.12.2008 a Tribunalului Gorj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal, instanța a avut în vedere prematuritatea acesteia, raportată la dispozițiile art. 7 și art. 18 din Legea nr. 554/2004.

Chiar dacă în dispozitivul sentinței nr. 2481/2008 se face numai mențiunea respingerii acțiunii formulate de reclamantul, acest dispozitiv face corp comun cu considerentele hotărârii în care se specifică motivul respingerii acțiunii ca fiind prematuritatea.

Cum, prin această sentință, cauza nu a fost soluționată pe fond, nefiind analizată temeinicia motivelor invocate, este evident că existența unei asemenea hotărâri nu poate constitui un impediment pentru introducerea unei noi acțiuni, din moment ce, în primul proces fondul raporturilor juridice dintre părți nu a fost soluționat.

Cât privește excepția nemotivării recursului în termen la data de 23.04.2009, aceasta este fondată.

Astfel, conform dispozițiilor art. 303 alin 1 și 2 " recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului recurs", termenul pentru depunerea motivelor socotindu-se de la comunicarea hotărârii.

Conform dovezii de comunicare a sentinței nr. 617/2009 a Tribunalului Gorj, aceasta a fost primită de recurentă la data de 03.04.2009, ultima zi de recurs fiind la data de 19.04.2009, care, fiind zi nelucrătoare a făcut ca termenul să se proroge la data de 20.04.2009, astfel încât, completarea motivelor de recurs la data de 21.04.2009, s-a făcut peste termenul legal. În consecință, acestea nu vor fi avute în vedere de instanță la soluționarea cauzei.

Nu poate fi reținută apărarea recurentei, în sensul că, prin sentința atacată, termenul de recurs a fost înscris ca fiind de 25 de zile de la comunicarea sentinței, completarea motivelor de recurs făcându-se în interiorul acestui termen.

Termenul de declarare și motivare a recursului este un termen legal, prevăzut de art. 301 și art. 303 Cod procedură civilă, iar în baza principiului conform căruia nimeni nu poate invoca necunoașterea legii, apărarea Consiliului Local, în sensul consemnării în sentință a unui termen mai, nu poate fi primită.

Analizând cauza, prin prisma motivelor legal formulate la data de 10.04.2009 (data înscrisă pe plic), Curtea apreciază recursul nefondat, pentru următoarele considerente:

Prima critică formulată vizează incompatibilitatea contestatorului, în calitate de Viceprimar, cu cea de administrator într-un SRL, conform dispozițiilor art. 87 alin. 1 lit. d din Legea nr. 161/2003 și dispozițiile art. 9 lit. b din Legea nr. 393/2004.

Așa cum corect a reținut instanța de fond, această motivare a revocării reclamantului din funcție prin HCL nr. 11/30.09.2008 este prezentată pentru prima dată în întâmpinarea depusă la Tribunalul Gorj, ea nefiind una din cauzele adoptării hotărârii contestate. Acest lucru rezultă din practicaua HCL nr. 11/2008 în care se arată că s-au avut în vedere adresa nr. 26997/24.09.2008 a Instituției Prefectului Județului G și dispozițiile art. 57 din Legea nr. 215/2001, potrivit cărora viceprimarul se alege cu votul majorității consilierilor locali în funcție.

În consecință, adoptarea HCL nr. 11/2008 a avut ca motiv alegerea viceprimarului cu un număr de voturi apreciat prea mic raportat la dispozițiile legale și nu faptul că acesta era incompatibil cu funcția, deoarece era și administrator la o societate comercială.

În consecință, critica formulată în acest sens este nelegală.

Cât privește motivele de temeinicie ale adoptării Hotărârii nr. 11/2008, referitoare la alegerea viceprimarului cu un număr de voturi mai mic decât cel prevăzut de art. 57 alin. 3 din Legea nr. 215/2001 sau cele privind neconsemnarea alegerii viceprimarului în hotărârea anterioară sentinței, sunt irelevante.

Curtea reține, ca și instanța de fond, că, în cauză, sunt aplicabile dispozițiile art. 1 alin. 6 din Legea nr. 554/2004 conform cărora autoritatea publică emitentă a unui act administrativ nelegal poate să solicite instanței constatarea nulității acestuia, în situația în care actul nu mai poate fi revocat întrucât a intrat în circuitul civil și a produs efecte juridice.

În cazul de față, HCL nr. 7/2008 intrase în circuitul civil, Viceprimarul semnând, în această calitate, diverse acte, eliberând sau priminând înscrisuri, dispunând măsuri în exercitarea atribuțiilor ce îi reveneau ( filele 23 - 39 dosar fond).

În consecință, hotărârea de revocare a HCL nr. 7/2008 după intrarea în circuitul civil al acesteia este nelegală.

Ultima critică a recurentului Consiliul Local vizează atribuția sa exclusivă atât în alegerea cât și în schimbarea (revocare) viceprimarului.

Este adevărat că, potrivit dispozițiilor art 57 din Legea nr. 215/2001 Consiliul Local este abilitat să numească viceprimarii și să îi schimbe, în condițiile expres prevăzute de lege, însă nu există o similitudine între atribuția Consiliului Local de schimbare a viceprimarului și revocarea actelor administrative de numire a lor.

Revocarea are loc doar în condițiile art. 1 din Legea nr. 554/2004, fiind supusă condițiilor prevăzute în această lege, una din aceste condiții fiind ca hotărârea revocată să nu fi intrat în circuitul civil și să fi produs efecte juridice.

În cazul de față, așa cum am mai arătat, singura posibilitate de a lipsi de eficiență HCL nr. 7/2008 era numai cererea de anulare aderată instanței judecătorești.

Față de considerentele expuse, Curtea apreciază că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, urmând ca în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, recursul să fie respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de pârâtul Consiliul Local al Comunei, împotriva sentinței numărul 617 din data de 24 februarie 2009, pronuțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr- în contradictoriu cu reclamantul.

Obligă recurentul la 3000 lei către intimatul reclamant cu titlu de cheltuieli de judecată.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 02 2009.

PREȘEDINTE: Gabriel Viziru

- -

JUDECĂTOR 2: Carmen Ilie

- -

JUDECĂTOR 3: Sanda Lungu

- -

Grefier,

Red. SL

Președinte:Gabriel Viziru
Judecători:Gabriel Viziru, Carmen Ilie, Sanda Lungu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Autoritati publice locale - anulare acte. Decizia 5070/2009. Curtea de Apel Craiova