Autoritati publice locale - anulare acte. Decizia 5211/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 5211
Ședința publică de la 09 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Sanda Lungu
JUDECĂTOR 2: Gabriel Viziru
JUDECĂTOR 3: Carmen Ilie
Grefier - -
xxxxxxxxx
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței nr. 1774 din 01.07.2009 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul pârât CONSILIUL LOCAL.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat consilier juridic - pentru intimatul pârât CONSILIUL LOCAL, lipsind recurentul reclamant.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, instanța apreciind cauza în stare de soluționare a acordat cuvântul asupra recursului
Consilier juridic - pentru intimatul pârât CONSILIUL LOCAL solicită respingerea recursului ca nefondat.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr. 1774 din 01.07.2009 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr- a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul.
Pentru pronunțarea sentinței tribunalul a reținut că prin Hotărârea nr. 40 din 8 aprilie 2009, comunicată reclamantului la 9 mai 2009, așa cum acesta a susținut, Consiliul local a luat măsura schimbării din funcția de viceprimar, fără a fi însă precizată o dată expresă.
Dreptul de revocare al actelor administrative își are izvorul în principiul revocabilității acestora, fundamentat la rândul său pe caracterul unilateral al actelor administrative, acestea fiind emise fără consimțământul celuilalt subiect al raportului juridic.
Actele administrative unilaterale pot fi întotdeauna revocate de organul emitent pentru că legea nu declară, cu unele excepții că actele administrative sunt stabile, definitive sau irevocabile, organul emitent nedezinvestindu-se prin adoptarea lor de dreptul de a reveni asupra deciziilor precedente.
Cum hotărârea analizată nu se înscrie în actele de drept administrativ exceptate de la principiul revocabilității, iar revocarea se produce atât pentru trecut cât și pentru viitor, prin adoptarea de către pârât a Hotărârii nr. 44 din 28.05.2009, prezenta acțiunea a rămas fără obiect.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul în termen și motivat.
În motivarea recursului s-a arătat că, instanța de fond a respins contestația ca fiind rămasă fără obiect.
În speță, s-ar putea accepta această opinie dacă problema litigioasă ar fi fost rezolvată în timp legal și rezonabil, fără ca litigiul să fie dedus spre soluționare instanței de judecată.
Emiterea unei alte Hotărâri de Consiliu Local la peste o lună de zile prin care s-a rezolvat doar aspectul formal al Hotărârii de Consiliu Local nr. 40 / 28.04.2009 mai puțin criticile de fond aduse acesteia, nu oferă o rezolvare completă a problemei litigioase.
Astfel greșit s-a reținut ca fiind lipsită de obiect contestația, față de împrejurarea că nici Hotărârea 40/2009 și nici 44/2009, nu sunt motivate sub aspectul neîndeplinirii obligațiilor profesionale ale recurentului reclamant sau a motivațiilor concrete ce au determinat Consiliul Local al Comunei să-l revoce din funcția de viceprimar.
Situația ivită ca urmare a emiterii Hotărîrii nr. 44/28.05.2009 prin care a fost revocată hotărârea contestată ce nu face referire la drepturile bănești aferente funcției de viceprimar pentru perioada cuprinsă între 28.04.2009 și 28.05.2009, s-a arătat că este un argument în plus pentru faptul că soluția adoptată de instanță este eronată, din moment ce nu a rezolvat fondul contestației și a soluționat cauza pe excepție.
În consecință, s-a solicitat admiterea recursului și în fond admiterea contestației și anularea Hotărîrii nr. 40 /28.04. 2009 a Consiliului Local pentru motivele de nelegalitate invocate în contestație.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 304 punctul 9 și 3041din Codul d e Procedură Civilă,
În recurs nu s-a formulat întâmpinare și nu s-au administrat probe.
Recursul este nefondat și urmează a fi respins pentru următoarele considerente:
Art. 129 alin. 6 cod procedură civilă instituie obligația instanței de a se pronunța numai asupra obiectului cauzei deduse judecății, respectiv în limitele învestirii sale.
Analizându-se din acest punct de vedere speța dedusă judecății se constată că prin acțiunea introductivă prin care instanța de fond a fost învestită și care nu a mai fost ulterior precizată s-a solicitat anularea Hotărârii nr. 40 din 8 aprilie 2009 a Consiliului Local, județul G, prin care s-a luat măsura schimbării reclamantului din funcția de viceprimar și repunerea reclamantului în situația anterioară emiterii acesteia, fără însă a se arăta expres ce se solicită de reclamant prin acest ultim capăt de cerere.
Prin Hotărârea nr. 44 din 28.05.2009, a aceluiași consiliu local, anterioară deci promovării prezentei acțiuni la 17.06.2009, s-a revocat hotărârea a cărei anulare se solicita de către reclamant, precizându-se și că hotărârea revocată se consideră nulă, ceea ce conduce la idea lipsirii hotărârii revocate de orice efect juridic.
În raport de această stare de fapt, în mod legal și temeinic prima instanță a reținut că acțiunea formulată de reclamant este rămasă fără obiect.
Această excepție peremptorie a fost analizată de instanța de fond în concordanță cu dispozițiile art. 137 alin. 1 cod procedură civilă, înainte de cercetarea fondului cauzei, așa că nu pot fi reținute criticile recurentului privind faptul că prima instanță trebuia să cerceteze fondul cauzei.
De asemenea, nu poate fi reținută nici critica privind faptul că instanța nas oluționat problema drepturilor bănești aferente funcției de viceprimar pentru perioada cuprinsă între 28.04.2009 și 28.05.2009, deoarece așa cum s-a arătat mai sus instanța de fond nu a fost învestită în mod explicit cu un astfel de capăt de cerere, iar pe de altă parte reclamantul nici nu a dovedit că ar fi fost prejudiciat prin neacordarea acestor drepturi.
Mai mult, așa cum s-a prezentat mai sus modul de formulare al hotărârii de revocare, conduce, cel puțin de principiu, la idea înlăturării oricăror efecte juridice ale hotărârii revocate.
Numai în situația în care reclamantul a fost în realitate cu drepturile bănești indicate prin motivele de recurs are dreptul a solicita pe calea unei acțiuni cu acest obiect drepturile bănești la care consideră că este îndreptățit.
În consecință, potrivit art. 312 alin. 1 cod procedură civilă, recursul formulat în cauză urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței nr. 1774 din 01.07.2009 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul pârât CONSILIUL LOCAL.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 09 2009
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red. jud.
2 ex.
Președinte:Sanda LunguJudecători:Sanda Lungu, Gabriel Viziru, Carmen Ilie