Anulare act administrativ . Decizia 5208/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr. 5208

Ședința publică de la 09 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Sanda Lungu

JUDECĂTOR 2: Gabriel Viziru

JUDECĂTOR 3: Carmen Ilie

Grefier - -

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței nr. 1644 din 03 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata pârâtă AUTORITATEA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ

La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat consilier juridic pentru intimata pârâtă AUTORITATEA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ G, lipsind recurentul reclamant.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței cererea de amânare depusă la dosar de către apărătorul recurentului reclamant, avocat pentru imposibilitate de prezentare fiind angajată în altă cauză aflată pe rolul Tribunalului Mehedinți.

Curtea, având în vedere prevederile art. 20 alin. 1 din Legea 146/1997 potrivit cărora taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat precum și dispozițiile art. 156 alin. 1 cod procedură civilă în sensul că în lipsa îndeplinirii obligației prealabile a plății taxei judiciare de timbru cererea de amânare pentru imposibilitate de prezentare formulată de apărătorul recurentului, avocat apare ca nefiind temeinic justificată, respinge cererea de amânare.

Față de referatul grefierului privitor la nedepunerea taxei judiciare de timbru de către recurent, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra excepției de netimbrare a recursului.

Consilier juridic, reprezentantul intimatei pârâte G, solicită admiterea excepției și anularea recursului ca netimbrat.

CURTEA

Asupra recursului de față;

Prin sentința nr. 1644 din 03 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr- a fost respinsă acțiunea reclamantului.

Pentru pronunțarea sentinței tribunalul a reținut că reclamantul a contestat raportul de audit, întocmit de reprezentantul pârâtei, acțiune întemeiată pe Legea nr. 554/2004.

Conform art. 1 al. 1 din Legea nr. 554/2004 orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată.

În cadrul unei acțiuni în contencios administrativ recunoașterea sau realizarea unui drept sau interes legitim vătămat sunt condiționate de existența actului administrativ nelegal, tipic sau asimilat, în noțiunea regăsită la art. 2 al. 1 lit.

În contenciosul administrativ este relevantă capacitatea autorității publice, de drept administrativ constând în aptitudinea prevăzută de lege de a realiza prerogative de putere publică, asigurând organizarea executării și executarea în concret a legii.

Actul administrativ, precum și cel asimilat acestuia în sensul Legii nr. 554/2004 trebuie însă diferențiat de operațiunile administrative sau actele premergătoare ce nu pot fi atacate separat în justiție, ci doar împreună cu actul administrativ pe care l-au precedat - conform art. 18 al. 2 din Legea nr. 544/2004, neproducând efecte prin ele însele, fiind emise în vederea pregătirii emiterii unui act administrativ propriu zis, așa încât nu pot face obiectul controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ în temeiul art. 1 al. 1.

În concret, raportându-ne la speța dedusă judecății s-a concluzionat că auditul public intern este reglementat de Legea nr. 672 din 19 dec. 2002 iar în ceea ce o privește pe pârâtă de Ordinul Ministerului Sănătății nr. 840/2003.

În conformitate cu art. 2 al.1 din Legea nr. 672/20021, "auditul public intern reprezintă activitatea funcțional independentă și obiectivă, care dă asigurări și consiliere conducerii pentru buna administrare a veniturilor și cheltuielilor, perfecționând entitățile publice, ajutând entitatea publică să-și îndeplinească obiectivele printr-o abordare sistematică și metodică, care evaluează și îmbunătățește eficiența și eficacitatea sistemului de conducere bazat pe gestiunea riscului, a controlului și a procesului de administrare".

Atribuțiile compartimentului de audit public intern, în organizarea ce apare în art. 4 lit. c, se regăsesc în art. 11 și în temeiul art. 10 " compartimentul de audit public intern se constituie în subordonarea directă a conducerii entității publice, prin atribuțiile sale, nu trebuie să fie implicat în elaborarea procedurilor de control intern și în desfășurarea activităților supuse auditului public intern".

Din lecturarea capitolului III a Legii nr. 6712/2002 "desfășurarea auditului public intern" rezultă că i se atribuie auditorului intern competență de asistență și consiliere, ce îl diferențiază categoric de orice acțiune de control sau de inspecție.

Activitățile de audit public intern sunt instituite pentru a se evalua dacă sistemele de management financiar și control ale entității publice sunt transparente și conforme cu normele de legalitate, regularitate, economicitate și eficacitate.

Structura proiectului de raport de audit public intern trebuie să cuprindă conform dispoziției legale invocate, cel puțin următoarele elemente: scopul si obiectivele misiunii, datele de identificare a misiunii de audit public intern, modul de desfășurare a acțiunii, constatările efectuate, documentația anexă și concluziile, recomandările transmise structurii auditate.

S-a apreciat că rezultă cu certitudine că, prin raportare și la Carta Intern, auditul public intern se deosebește de controlul intern, rolul acestuia fiind de a contribui la buna și efectiva gestiune a fondurilor publice. Aportul compartimentului de audit public intern constă în promovarea unei culturi privind realizarea unui management efectiv și eficient în cadrul entității publice. Misiunea acestui compartiment este prin natura atribuțiilor exercitate, de a audita sistemele de control din entitatea publică în scopul de a evalua eficacitatea și performanța structurilor funcționale în implementarea politicelor, programelor și activităților în vederea îmbunătățirii continue a acestora, auditul public intern nefiind implicat în elaborarea procedurilor de control sau în exercitarea activităților supuse auditului intern.

Cu această motivare s-a concluzionat că raportul de audit public intern contestat de reclamant nu poate face obiectul controlului de legalitate în temeiul Legii nr. 554/2004, așa încât acțiunea a fost respinsă.

Împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul.

Curtea de APEL CRAIOVA, după înregistrarea cererii, potrivit art.11 din Legea 146/1997, a pus în vedere recurentului reclamant, prin citație, să achite taxa judiciară de timbru în cuantum de 2 lei și timbru judiciar de 0,15 lei.

Acțiunile și cererile introduse la instanțele de judecată conform art. 20 alin.1 din Legea 146/1997 se timbrează anticipat fiscal și judiciar, neîndeplinirea acestei obligații în lipsa unei scutiri legale fiind sancționată cu anularea.

Recurentul reclamant nu a satisfăcut cerințele fiscale, astfel încât este incidentă sancțiunea anulării cererii, conform dispozițiilor art.20 alin.3 din Legea 146/1997, cu modificările și completările ulterioare.

Față de cele mai sus, urmează a se anula ca netimbrat recursul declarat de reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Anulează recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței nr. 1644 din 03 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, ca netimbrat.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 09 2009

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red jud -

16 2009

Jud fond

Președinte:Sanda Lungu
Judecători:Sanda Lungu, Gabriel Viziru, Carmen Ilie

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ . Decizia 5208/2009. Curtea de Apel Craiova