Autoritati publice locale - anulare acte. Decizia 536/2008. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR.536/CA.
Ședința publică din 23 octombrie 2008.
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Georgiana Pulbere
JUDECĂTOR 2: Eufrosina Chirica
JUDECĂTOR 3: Adriana Pintea
GREFIER - - -
Pe rol, soluționarea recursului în contencios administrativ declarat de recurenta reclamantă - SC "" SRL - cu sediul în C,-, -S6,.Parter, jud.C, împotriva sentinței civile nr.610/21.02.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât - PRIMARUL MUNICIPIULUI - cu sediul în C,-, jud.C, având ca obiect anulare act emis de autorități publice locale.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 16 octombrie 2008 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.
Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, în conformitate cu dispozițiile art.260 alin.1 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea la data de 23 octombrie 2008, dată la care a pronunțat următoarea decizie:
CURTEA
Asupra recursului în contencios administrativ de față:
Examinând actele și lucrările dosarului, se constată:
Reclamanta "" a chemat în judecată la data de 05.12.2007 pe pârâtul PRIMARUL MUNICIPIULUI C solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea parțială a Certificatului de urbanism nr.4040/11.10.2007 emis de pârât în legătură cu imobilul din. -, nr.30, C, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că este proprietara imobilului situat în C,. -, nr.30.
Prin nr.325/2007 Consiliul Local Caa probat planul urbanistic de detaliu în vederea edificării unei construcții și prin cererea sa nr.-/2006 reclamanta a solicitat eliberarea certificatului de urbanism.
Solicită anularea parțială a certificatului de urbanism astfel eliberat, în ceea ce privește mențiunile referitoare la regimul juridic unde se arată că proprietari ai imobilului sunt și și mențiunile referitoare la necesitatea obținerii acordului și acordului notarial al lui, întrucât nu există temei legal, reclamanta fiind proprietara exclusivă a imobilului, așa cum rezultă din documentația cadastrală.
Prin sentința civilă nr.610/21.02.2008 Tribunalul Constanțaa respins acțiunea reclamantei în contradictoriu cu Primarul Municipiului C și a obligat reclamanta către pârât la plata sumei de 595 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că imobilul situat în C,. -, nr.30 a fost construit în 1880 și era compus din.
Reclamanta a dobândit dreptul de proprietate asupra etajului I, scară și hol cu un luminator, beci și teren de 196,25 mp. prin contractul de vânzare - cumpărare autentic nr.250/26.03.1996, a dobândit din imobil proprietatea asupra construcției 1 cameră situată la parter și dreptul de folosință asupra terenului aferent de 11,5 mp. iar C are în administrare parte din parterul imobilului.
Imobilul a ajuns într-o stare avansată de degradare și a fost incendiat în 2003.
La 17.10.2005 a fost emisă autorizația de desființare nr.246 prin care s-a dispus la cererea desființarea parțială a imobilului, iar ca urmare a demolării OCPI C prin încheierea nr.4718/09.03.2006 a dispus redescrierea construcției ( 5 camere la etajul 1 scară, hol cu luminator, beci) ca fiind construcția C1 - beci.
Întrucât prin actele depuse nu s-a făcut dovada existenței autorizației de desființare pentru partea de imobil ce aparținea lui și C, instanța a considerat că susținerea reclamantei că este proprietara exclusivă a imobilului este neîntemeiată și prin urmare mențiunile din certificatul de urbanism a căror anulare se cere sunt legale față de Legea nr.50/1991.
În obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată către pârât s-a făcut aplicarea art.274 Cod procedură civilă.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta "" criticând-o prin prisma art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
În motivarea recursului se arată că greșit instanța i-a respins cererea deoarece din înscrisurile anexate rezultă fără dubii că imobilul compus din teren și construcție C1 este proprietatea exclusivă a astfel că mențiunile de la regimul juridic cu privire la proprietari și necesitatea obținerii acordului și, nu-și au corespondent în înscrisurile ce dovedesc dreptul său exclusiv de proprietate exclusiv, mențiunile contrare greșind nejustificat exercitarea deplină a dreptului său de proprietate, solicitând înlăturarea acestora.
În urmare a distrugerii construcției ca urmare a unui incendiu s-a solicitat demolarea restului de construcție, încheindu-se proces - verbal.
Construcția fiind demolată în totalitate, a radiat din patrimoniu dreptului de proprietate asupra cotei din construcția pe care o deține, iar dreptul de folosință asupra terenului aferent locuinței acordat lui a dispărut odată cu demolarea în întregime a construcției.
În aceste condiții dreptul de proprietate asupra construcției îi aparține, consecința fiind aceea că se impune admiterea recursului și admiterea acțiunii de revocare în parte a certificatului de urbanism nr.4040/11.10.2007 emis de Primarul Municipiului
Recursul este nefondat.
În fapt, parterul imobilului situat în C,- a fost proprietatea Municipiului C în administrarea C urmare a unei decizii din 1982 și a lui conform contractului de vânzare - cumpărare nr.27534/1996 încheiat conform Legii nr.112/1995 (fila nr.9 dosar fond).
Recurenta prin contractul de vânzare - cumpărare nr.250/1996 a devenit proprietară asupra beciului construcției și etajul imobilului (fila nr.32 dosar fond).
Cum în autorizația de desființare și procesul - verbal s-au referit la desființarea parțială a construcțiilor, neexistând autorizație de demolare pentru toată construcția, (deci și pentru partea care aparținea lui și C) mențiunile din certificatul de urbanism a căror anulare se solicită de către recurentă sunt corect trecute în raport de prevederile Legii nr.50/1991 și de împrejurarea că recurenta nu a făcut dovada că este proprietara exclusivă a imobilului.
Pentru aceste considerente și în aplicarea art.312 alin.1 Cod procedură civilă recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul contencios administrativ declarat de recurenta reclamantă - SC "" SRL - cu sediul în C,-, -S6,.Parter, jud.C, împotriva sentinței civile nr.610/21.02.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât - PRIMARUL MUNICIPIULUI - cu sediul în C,-, jud.C, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 octombrie 2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
Grefier,
Red.jud.hot.
Red.jud.dec./21.11.2008
Dact.gref.
2 ex./27.11.2008
Președinte:Georgiana PulbereJudecători:Georgiana Pulbere, Eufrosina Chirica, Adriana Pintea