Contestație act administrativ fiscal. Decizia 535/2008. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR.535/CA.
Ședința publică din 23 octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Georgiana Pulbere
JUDECĂTOR 2: Eufrosina Chirica
JUDECĂTOR 3: Adriana Pintea
GREFIER - - -
Pe rol soluționarea recursurilor în contencios administrativ declarate de recurenții reclamanți - - cu domiciliul în C, șos.-, nr.172, jud.C și cu domiciliul ales la și ASOCIAȚII - din C,-,.1, jud.C și BEJ - cu domiciliul ales la și ASOCIAȚII - din C,-,.1, jud.C și de recurenții pârâți - DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C - cu sediul în C, str.-.-, nr.18, jud.C și ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ - SERVICIUL DE CONTROL FISCAL - cu sediul în C,-, jud.C, împotriva sentinței civile nr.1353bis/20.12.2007 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc și au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 16 octombrie 2008, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.
Curtea, în condițiile art.260 alin.1 Cod procedură civilă, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 23 octombrie 2008 dată la care a pronunțat următoarea decizie:
CURTEA
Asupra recursurilor de față:
Examinând actele și lucrările dosarului se constată:
Reclamanții și " " în contradictoriu cu Agenția Națională de Administrare Fiscală-Serviciul Soluționare Contestații și Agenția Națională de Administrare Fiscală-Direcția Generală a Finanțelor Publice C-Serviciul de Control Fiscal Persoane Fizice, au solicitat anularea în parte a Deciziei nr.22 emisă de intimata Direcția Generală a Finanțelor Publice C și în consecință exonerarea contestatorului de la plata sumelor de bani stabilite în sarcina sa prin deciziile de impunere: - din 07.11.2006, -/07.11.2006, -/07.11.2006, -/07.11.2006, -/07.11.2006, -/07.11.2006.
În fapt, urmare inspecției fiscale desfășurate în perioada 10.10.2006-07.11.2006 ce a avut ca obiect verificarea bazelor de impunere a legalității și conformității declarațiilor fiscale, și îndeplinirea obligațiilor către bugetul de stat, respectiv prevederile legislației fiscale și contabilității privind impozitul pe veniturile din activități independente desfășurate de contribuabil pe perioada 10.05.2001-31.12.2005, s-a întocmit Raportul de inspecție fiscală nr.6807/07.11.2006.
Prin Decizia nr.22/22.03.2007 Direcția Generală a Finanțelor Publice Car espins contestația formulată de contestator în temeiul art.175 și următoarele Cod proc. fiscală.
Decizia de impunere nr.-/07.11.2006 a stabilit cheltuieli nedeductibile de 6.015 RON, reprezentând cheltuieli cu materiale de construcții pentru reparare sediu, ce au condus la impozit stabilit suplimentar de 1.766 RON și 2.530 RON majorări de întârziere.
Susține contestatorul că suma de 6.015 RON reprezintă cheltuieli efectuate în cadrul activității de executare silită desfășurată de, fiind cheltuieli aferente realizării venitului.
În imobilul în care își desfășoară activitatea, deținut în baza contractului de comodat autentificat sub nr.1429/2001 la. " " contestatorul a efectuat reparații pentru buna funcționare și realizare de venituri.
Contestatorul invocă nr.OG7/2001 privind impozitul pe venit - act normativ aplicabil în speță, față de data achiziționării materialelor în vederea reparării sediului.
Decizia de impunere nr.-/07.11.2006, stabilește cheltuieli nedeductibile în sumă de 8.464 RON reprezentând cheltuieli achiziție mijloace fixe, sumele stabilite suplimentar în sarcina contestatorului aferente bazei impozabile stabilită suplimentar - 3.809 RON - fiind 1.524 RON impozit stabilit suplimentar și 1.314 lei majorări de întârziere.
S-a reținut că, suma de 8.464 lei, reprezintă cheltuieli accesorii achiziției de mijloace fixe amortizabile, respectiv: taxă de administrare contract leasing, diferențe de curs valutar și asigurări Casco, cheltuieli ce nu intră în valoarea mijlocului fix.
Prin sentința civilă nr.1353 bis din 20 decembrie 2007 Tribunalul Constanța admis în parte acțiunea formulată de contestatorii, în contradictoriu cu pârâții DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C și ADMINISTRAȚIA FINAȚELOR PUBLICE.
A anulat Decizia nr.22/22.03.2007 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice C în ceea ce privea admiterea contestației formulate împotriva deciziei de impunere nr.-/07.11.2006 cu consecința exonerării reclamantului de la plata sumei de 20.705 lei cu titlu de TVA și 34.433 lei majorări de întârziere.
Și a respins cererea având ca obiect anularea Deciziei nr.22/22.03.2007 privitor la admiterea contestației formulate împotriva deciziilor de impunere nr.-, nr.-, nr.-, nr.-, nr.-/07.11.2006.
De asemenea a obligat pârâtele la plata către reclamanți a sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată - onorariu avocat.
Pentru a pronunța această hotărâre Tribunalul Constanțaa reținut în esență că:
Cu privire la decizia de impunere nr.-/07.11.2006:
Contestatorul deține un imobil în C- în baza contractului de comodat autentificat sub nr.1429/04.10.2001.
În calitate de comodator, a efectuat o serie de lucrări de amenajare a imobilului în anul 2001 în sumă de 6.015 lei, cheltuieli apreciate ca fiind deductibile din punct de vedere fiscal, întrucât s-au făcut în folosul biroului pentru a-și desfășura activitatea conform contractului de comodat, invocând nr.OG7/2001.
Susținerile contestatorului nu sunt întemeiate:
Faptul că în contractul de comodat s-a stipulat că are obligația de a face reparații, igienizări pentru ca bunul să nu se degradeze, să aducă modificări substanțiale, nu reprezintă un argument pentru ca aceste cheltuieli să fie deductibile din punct de vedere fiscal la determinarea venitului impozabil.
Cheltuielile efectuate de contestator în sumă de 6.015 lei, reprezintă cheltuieli de reparații capitale și nu îndeplinesc condițiile generale pentru a fi deduse adică să fie efectuate în interesul direct al activității, potrivit art.16 din nr.OG7/2001 și nr.HG54/2004 pentru aplicarea Normelor metodologice de aplicare a nr.OG7/2001.
Instanța are în vedere și disp. nr.215/2000 care arată care sunt cheltuielile efectuate în interesul direct al activității (lit.F pct.42 lit.a).
Pentru aceste aspecte, instanța constată că organele fiscale au apreciat corect faptul că suma de 6.015 lei nu poate fi o cheltuială deductibilă din punct de vedere fiscal la determinarea venitului impozabil, motiv pentru care respinge acțiunea având ca obiect anularea Deciziei nr.22/2007 privind exonerarea de la plata obligațiilor stabilite prin decizia de impunere nr.-/07.11.2006.
1. Referitor la deciziile de impunere nr.---, instanța reține
că, în anii 2002-2003 contestatorul a achiziționat bunuri de natura mijloacelor fixe și a efectuat investiții la cele deja existente, sume introduse integral pe cheltuieli la data achiziționării.
Potrivit art.16 alin.(4) lit.g din nr.OG7/2001 "cheltuielile de achiziționare sau de fabricare a bunurilor și a drepturilor amortizabile din Registrul inventar nu sunt cheltuieli deductibile la determinarea veniturilor impozabile".
HG nr.54/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a disp. art.16 din OG nr.7/2001, precizează că sunt cheltuieli deductibile "cheltuielile cu amortizarea, în conformitate cu prevederile legale".
Or, potrivit art.3 și 4 din Legea nr.15/1994 privind amortizarea capitalului imobilizat în active corporale și necorporale, activele corporale sunt: b) " mijloacele fixe și d) investițiile efectuate la mijloacele fixe în scopul îmbunătățirii parametrilor tehnici inițiali, prin majorarea valorii de intrare a mijlocului fix".
Față de conținutul textelor de lege și probatoriul administrat se reține că, deși contribuabilul a calculat amortizarea liniară(conform fișei mijlocului fix), a înregistrat pe cheltuieli în evidența contabilă, valoarea investițiilor efectuate în condițiile în care valoarea acesteia urma să fie recuperată prin cheltuiala cu amortizarea pe durata normală de funcționare.
Ca atare, organul de control a stabilit în mod corect baza de impunere stabilită suplimentar în sumă de 26.373 lei și implicit obligația de plată suplimentară.
2. Privitor la deciziile de impunere nr.- și -/07.11.2006 s-au
stabilit în timpul controlului cheltuieli nedeductibile în sumă de 48.805 lei reprezentând impozit pe venit global, 1.565 lei cheltuieli de protocol ce depășesc limita legală de 2%, 64.934 lei reprezentând TVA plătit de reclamant (conform deconturilor pentru anul 2004), 45.575 lei TVA plătit de contribuabil (conform deconturilor pentru 2005).
Organul de control a apreciat că, în perioada verificată, reclamantul a stabilit în mod eronat venitul impozabil și implicit impozitul pe venit.
Obligațiile suplimentare stabilite au avut în vedere:
- pentru anul 2001 - cheltuieli în sumă de 6.015 lei - materiale
construcții pentru reparare sediu.
S-au stabilit obligații suplimentare constând în impozit pe venit global în sumă de 1.766 lei și majorări de întârziere 2.530 lei.
Conform disp.art.10 lit.b din nr.OG73/1999 "sumele sau bunurile utilizate de contribuabil pentru uzul personal sau ale familiei sale nu sunt cheltuieli aferente venitului".
- pentru anul 2002 - cheltuieli în sumă de 8.464 lei - reprezentând
achiziții de mijloace fixe.
S-au stabilit impozit suplimentar în cuantum de 1.524 lei și accesorii 1.314 lei.
În aplicarea disp.art.16 alin.(4) lit.g din nr.OG7/2001- cheltuieli de aceeași categorie sunt nedeductibile din punct de vedere fiscal.
- pentru anul 2003 - au fost stabilite cheltuieli în sumă de 22.564 lei -
achiziții mijloace fixe și cheltuieli nedeductibile fiscal în sumă de 24.862 lei TVA plătit la bugetul de stat.
S-au stabilit obligații suplimentare de 20.364 lei și majorări de 13.460 lei (ulterior desființării prin actul administrativ jurisdicțional).
legal - art.16 alin.(4) lit.g din nr.OG7/2001.
- pentru anul 2004 - cheltuieli nedeductibile fiscal în sumă de 64.934
lei, reprezentând TVA plătit la bugetul de stat, suma de 48.805 lei reprezentând impozit pe venit în conformitate cu art.49 alin.7, lit.c din Codul fiscal și 1.565 lei cheltuieli de protocol ce depășesc limita legală de 2% stabilită de art.49 alin.(5) lit.b din Codul fiscal.
Obligațiile suplimentare au fost stabilite în cuantum de 18.093 lei și majorări 5.971 lei.
Din perspectiva disp. art.49 alin.5 lit.b din Codul fiscal, "Următoarele cheltuieli sunt deductibile limitat".
b) cheltuieli de protocol în limita unei cote de 2% din baza de calcul determinată potrivit alin.(6) "Baza de calcul se determină ca diferență dintre venitul brut și cheltuielile deductibile altele decât cheltuielile de sponsorizare, mecenat, cheltuielile de protocol și cotizațiile plătite la asociațiile profesionale".
De asemenea, instanța va înlătura punctul de vedere al contestatorului potrivit cu care TVA de plată este o cheltuială deductibilă la stabilirea venitului impozabil invocând nr.HG54/2003, nr.HG44/2004 pentru aplicarea art.48 din Codul fiscal, în condițiile în care textele de lege enunțate fac referire la cheltuielile cu impozitele, taxele, altele decât impozitul pe venit.
Ca atare, instanța constată că în mod corect intimata Direcția Generală a Finanțelor Publice Car espins contestația formulată împotriva Deciziei nr.22/2007 având ca obiect deciziile de impunere - și -/07.11.2006.
Referitor laDeciziade impunere nr.-/07.11.2006.
În ceea ce privește TVA instanța reține că intimata a constatat că reclamantul a efectuat în perioada ce a făcut obiectul inspecției fiscale operațiuni
impozabile care intră sub incidența dispozițiilor legale în materie - respectiv nr.OUG17/2000 și cele ale Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal al României.
Contestatorul apreciază că organul de control a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor legale privind plata TVA.
Organul de control a apreciat că, contestatorul este plătitor de TVA începând cu 01.07.2001 până la 25.10.2001, iar prin contestația formulată s-a precizat că nu se poate reține în sarcina reclamantului în calitate de executor judecătoresc obligația de a achita TVA.
Acțiunea reclamantului privitor la acest capăt de cerere este întemeiată.
Art.1 din Legea nr.17/2000 reglementa noțiunea de TVA, iar art.2 reglementa operațiunile impozabile.
OUG nr.17/2000 a intrat în vigoare la 15.03.2000 dată la care nu apăruse Legea nr.188/01.11.2000 privind executorii judecătorești salariați la acea dată în cadrul Ministerului Justiției.
Ulterior, dispozițiile legii enunțate dispun prin art.2 că executorii judecătorești sunt învestiți să îndeplinească un serviciu public.
Din acest punct de vedere activitatea prestată de executorii judecătorești nu se încadrează în disp. art.2 din nr.OUG17/2000, cum eronat au apreciat organele fiscale, constatând că reclamantul este plătitor de TVA, plata sumei de 20.705 lei TVA și 34.433 lei majorări de întârziere.
În consecință, instanța va anula decizia emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice C nr.22/2007 având ca obiect decizia de impunere nr.-/07.11.2006.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs părțile.
Prin recursul său DGFP C susține că sentința a fost dată cu încălcarea legii pentru că în baza adresei P nr.-/08.08.2006 - până la apariția Legii nr.547/2001; activitatea desfășurată de executorii judecătorești intra în categoria operațiunilor impozabile din punct de vedere al TVA astfel că se impunea respingerea contestației.
Prin recursul său reclamantul susține că prima instanță a interpretat greșit dispozițiile legale referitoare la decizia de impunere nr.-/07.11.2006 în sensul că a interpretat greșit criteriile de stabilire a cheltuielilor deductibile și pentru că, cheltuielile efectuate de recurent prin achiziționarea materialelor în vederea reparării sediului unde își desfășoară activitatea au fost efectuate în interesul desfășurării activității specifice de executor.
În ce privește decizia de impunere nr.-/07.11.2006 - se susține de acesta că, greșit a reținut instanța că, cheltuielile accesorii achiziției mijloacelor fixe nu pot fi asimilate achiziției de mijloace fixe.
În ce privește decizia de impunere nr.- din 07.11.2006 - se consideră că în mod eronat s-a stabilit de către instanță cheltuieli nedeductibile de 22564 lei pentru că aceasta reprezintă cheltuieli aferente achiziției de mijloace fixe necesare desfășurării activității de executare silită.
Aceleași critici sunt aduse cu privire la decizia de impunere nr.-/07.11.2006 și -/07.11.2006 solicitându-se rectificarea bazei de impunere pentru calculul pe venitul net pentru anul 2004 și micșorarea acestuia cu suma de 64934 lei.
Prin recursul său C susține că în mod eronat a fost admisă în parte contestația pentru că activitatea desfășurată de executorii judecătorești până la data de 25.10.2001 intră în sfera de aplicare a TVA plătitorii având pe cale de consecință toate obligațiile declarative prevăzute de lege, iar instanța de fond a făcut o greșită interpretare și aplicare a dispozițiilor nr.OUG17/2000 privind TVA în ceea ce privește cuprinderea executorilor judecătorești în sfera de aplicare a dispozițiilor acestui act normativ.
Recursurile pârâtelor sunt nefondate și vor fi analizate împreună pentru că vizează aceeași problemă de drept dedusă judecății și anume dacă în perioada 01.07.2001 - 25-10-2001 reclamantul a fost scutit de TVA în baza dispozițiilor nr.OUG17/2000.
Potrivit art.2 lit.a din nr.OUG17/2000 prevede că în sfera de aplicare a TVA se cuprind operațiunile de plată, precum și cele asimilate acestora efectuate de o manieră independentă de către contribuabili privind livrări de bunuri mobile și/sau prestării de servicii efectuate în cadrul exercitării activității profesionale indiferent de forma juridică în care se realizează: vânzarea, schimb apartament în bunuri la capitalul social.
Art.3 lit.d din acest act normativ stabilea că nu se includ în sfera de aplicare a TVA "operațiunile privind livrările de bunuri și prestările de servicii realizate din activitatea specifică autorizată, efectuate de instituțiile publice pentru activitățile lor administrative, sociale de apărare publică, siguranța statului, culturale și sportive.
Instanța reține că textele legale menționate nu pot fi aplicate și interpretate decât în corelație cu prevederile Legii nr.188/2000 care definesc atribuții și activitatea executorilor judecătorești.
Ori art.2 din Legea nr.188/2000 prevede că, executorul judecătoresc este investit să îndeplinească un serviciu de interes public, actul îndeplinit de acesta fiind de autoritate publică, activitatea sa ține de exercițiul puterii de stat fiind asimilat instituției publice activitate ce se regăsește în prevederile art.3 lit.d din nr.OUG17/2000.
Principiul fundamental al legalității regimului fiscal sub dublul aspect de impunere și de scutire/exceptare nu poate fi instituit decât prin lege.
În speță aplicabilitatea prevederilor privitoare la TVA nu are drept nici o dispoziție normativă directă ea fiind dedusă dintr-o interpretare a legii de către pârâți.
Că, activitatea executorilor judecătorești, reglementată prin lege specială nu intră în sfera de aplicare a TVA a fost prevăzută de legiuitor la adoptarea Legii nr.547/2001, având aprobarea nr.OUG17/2001 prin care s-au modificat din art.6 în sensul scutirii de TVA.
Pe cale de consecință se constată că recursurile sunt nefondate urmând a fi respinse.
Cu privire la recursul reclamantului acesta este fondat.
Prin motivele de recurs reclamantul susține că, cheltuielile efectuate în baza contractului de comodat precum și cele reprezentând achiziții mijloace fixe și de protocol au caracter deductibil.
Potrivit art.129 alin.5 Cod procedură civilă judecătorii au îndatorirea să stăruie prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în baza stabilirii faptelor și pentru aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale, iar pentru realizarea acestei finalități "ei vor ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare doar dacă părțile se împotrivesc".
Față de prevederile legale sus citate și care consacră rolul activ al instanței și corespund principiului de drept procesual al necesității de a stabili adevărul, material, chiar dacă în cauză părțile nu au solicitat efectuarea unei expertize contabile care să verifice - dacă argumentele invocate de reclamant pentru a demonstra caracterul deductibil al cheltuielilor efectuate în baza contractului de comodat precum și cele reprezentând achiziții mijloace fixe și de protocol nu există nici un impediment legal cainstanța să dispună administrarea acestei probe mai ales când problema în litigiu este de mare complexitate și de strictă specialitate.
Aceasta nu poate dăuna justei soluționări a cauzei dacă este de natură să contribuie la formarea unei convingeri depline a instanței.
Ori în cauza de față prima instanță nu a făcut altceva decât să achieseze la concluziile pârâților fără a analiza apărările reclamantului.
Sub acest aspect instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală, lipsită de suport probator convingător din care să rezulte că dispozițiile nr.HG424/2001; nr.HG54/2003 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Ordonanței de Guvern nr.7/2001; dispozițiile Legii nr.15/2004 sunt aplicabile sau nu reclamantului.
În aceste condiții instanța de recurs este pusă în situația de a analiza aceste aspecte în recurs, ori acest lucru nu este admis, întrucât recursul nu are caracter devolutiv.
Cum în speță materialul probator administrat este insuficient pentru a conduce la analiza unor împrejurări de fapt deplin stabilite, se impune completarea probatoriului cu proba cu expertiză contabilă, care să facă dovada deplină a caracterului deductibil sau nu a cheltuielilor efectuate de reclamant în baza contractului de comodat, precum și cele reprezentând achiziții mijloace fixe și de protocol.
În consecință în raport de cele mai sus reținute și în baza art.312 Cod procedură civilă - vor fi respinse recursurile pârâților.
Va fi admis recursul reclamantului, casată sentința și trimisă cauza spre rejudecare aceleași instanțe pentru completarea probatoriului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de recurenții pârâți - DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C - cu sediul în C, str.-.-, nr.18, jud.C și ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ - SERVICIUL DE CONTROL FISCAL - cu sediul în C,-, jud.C, împotriva sentinței civile nr.1353bis/20.12.2007 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-.
Admite recursul declarat de recurentul reclamant - - cu domiciliul în C, șos.-, nr.172, jud.C și cu domiciliul ales la și ASOCIAȚII - din C,-,.1, jud.C și BEJ - cu domiciliul ales la și ASOCIAȚII - din C,-,.1, jud.C, împotriva sentinței civile nr.1353bis/20.12.2007 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâți - DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C - cu sediul în C, str.-.-, nr.18, jud.C și ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ - SERVICIUL DE CONTROL FISCAL - cu sediul în C,-, jud.
Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare aceleași instanțe pentru completarea probatoriului.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 octombrie 2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
Grefier,
Red.jud.hot.
Red.jud.dec./24.10.2008
Dact.gref.
4 exemplare/28 Octombrie 2008
Președinte:Georgiana PulbereJudecători:Georgiana Pulbere, Eufrosina Chirica, Adriana Pintea
