Autoritati publice locale - anulare acte. Decizia 599/2008. Curtea de Apel Bacau

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA COMERCIALĂ, DE

CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE NR. 599

ȘEDINȚA PUBLICĂ D- 2008

COMPLETUL DIN:

PREȘEDINTE: Cătălin Șerban PREȘEDINTE INSTANȚĂ

- -- JUDECĂTOR

- -- JUDECĂTOR

- -- GREFIER

&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&

La ordine a venit spre soluționare recursul declarat de recurenta-reclamantă SC, SRL - prin Administrator, împotriva sentinței civile nr. 113/CA/11.04.2008, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-, având ca obiect anulare act emis de autorități publice locale.

La apelul nominal făcut în ședință publică s-a constatat lipsa părților, dosarul fiind lăsat la a doua strigare când se prezintă avocat pentru intimata-pârâtă SC SRL, care depune împuternicire avocațială la dosar, restul părților fiind lipsă.

Procedura legal îndeplinită.

S-a expus referatul oral asupra cauzei, după care:

Instanța constată că apărătorul recurentei-reclamantă a depus cerere la dosar prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată.

Avocat pentru intimata-pârâtă SC SRL se opune acestei cereri motivat de faptul că avocat reprezentantul reclamantei a mai beneficiat de termen pentru apărare conform dispozițiilor art.156 Cod procedură civilă și nu se mai justifică acordarea unui nou termen.

Instanța constată că apărătorul recurentei a mai beneficiat de termen pentru apărare, cererea acestuia nefiind justificată temeinic și respinge această cerere.

Nemaifiind alte cereri instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond:

Avocat pentru intimata-pârâtă SC, SRL arată că nu sunt motive întemeiată pentru a fi admis recursul formulat. Conform art.112 Cod procedură civilă odată cu cererea de chemare în judecată partea trebuia să depună și acte în susținerea acesteia.

Precizează că la cele 6 termene care au trecut, recurenta nu a mai formulat precizări și nu a mai depus probe.

Solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii instanței de fond.

Fără cheltuieli de judecată.

S-au declarat dezbaterile închise cauza rămânând în pronunțare.

CURTEA

DELIBERÂND

Asupra recursului contencios administrativ de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Neamț sub nr- reclamanta, în contradictoriu cu pârâtele L și Primăria comunei cel a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea autorizației de construire nr. 50/06 iulie 2006 emisă de Primăria cel, autorizația având ca temei Certificatul de urbanism nr. 9/07.02.2006. Totodată s- solicitat și anularea actelor subsecvente autorizației de construire.

Prin sentința civilă nr. 113/CA/11 aprilie 2008 Tribunalul Neamța respins acțiunea reclamantei reținând în motivare următoarele:

Reclamanta a susținut în acțiune că anularea autorizației de construcție se impune întrucât certificatul de urbanism ce a stat la baza emiterii autorizației a fost anulat prin hotărârea pronunțată în dosarul nr-.

Prin decizia civilă nr. 804/01 noiembrie 2007 Curtea de APEL BACĂUa admis recursurile declarate de Primăria comunei cel și împotriva sentinței civile pronunțate în dosarul nr-, sentința care a fost modificată în tot în sensul respingerii acțiunii ca inadmisibilă.

Prin urmare, reținând că modificările de urbanism nu a fost anulat fiind valabil și producător de efecte juridice, prima instanță a constatat că nu sunt motive pentru anularea autorizației de construcție respingând acțiunea.

Împotriva sentinței a declarat recurs în termen reclamanta criticând hotărârea instanței pentru cele ce urmează:

1. Prima instanță i-ar fi încălcat dreptul la apărare prin respingerea cererilor de amânare a judecății la termenul din 04 aprilie 2008, respingere prin care însă a fost refuzat și dreptul reclamantei de a propune probe și a formula excepții în susținerea acțiunii introductive în condițiile în care nu a existat niciun termen la care să se pună în discuție probatoriul.

2. Instanța de fond a reținut în mod greșit că singurul temei al promovării acțiunii l-ar fi constituit nelegalitatea certificatului de urbanism. În realitate, susține recurenta, prin cererea de chemare în judecată s-a arătat că autorizația de construcție este nelegală pentru mai multe considerente care urmează să fie detaliate. Prin respingerea cererilor de amânare instanța a pus în imposibilitate reclamanta să precizeze motivele pentru care autorizația în litigiu a fost emisă cu încălcarea legii.

Curtea, examinând recursul, constată că nu este întemeiat pentru cele ce vor fi arătate în continuare:

Pentru soluționarea acțiunii deduse judecății instanța de fond a acordat 6 termene de judecată, la nici unul dintre acestea neprezentându-se nici reclamanta și nici vreunul din cei doi avocați angajați, aceștia formulând alternativ cerere de amânare a cauzei.

Susținerile recurentei referitoare la încălcarea dreptului la apărare nu pot fi primite, cererile de amânare nefiind însoțite de acte în dovedirea motivelor invocate iar părții i se acordaseră oricum mai multe termene pentru lipsa de apărare. Totodată, deși art. 112 Cod procedură civilă prevede clar că cererea de chemare în judecată trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept precum și arătarea dovezilor pe care se sprijină fiecare capăt de cerere, recurenta - reclamantă nu s-a conformat acestei cerințe legale, neindicând nici toate motivele de nelegalitate autorizației (conform propriilor susțineri din recurs) și nici probele în dovedirea acțiunii. Mai mult, la termenul din 08 august 2008 reclamanta, prin avocatul a depus la dosar o cerere prin care a solicitat achitarea acțiunii astfel cum a fost formulată "pe baza actelor depuse în dosar".

În consecință, în mod legal și temeinic prima instanță reținut că acțiunea reclamantei nu este fondată, respingând-o, astfel că și recursul urmează să fie respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul contencios administrativ promovat de recurenta - reclamantă - prin administrator, împotriva sentinței civile nr. 113/CA din 11 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații - pârâțiPRIMĂRIA COMUNEI C, județul

N șiLPN.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi,19 septembrie 2008.

PREȘEDINTE: Cătălin Șerban

JUDECĂTOR 2: Violeta Chiriac

JUDECĂTOR 3: Lăcrămioara Moglan

Grefier,

Red. /

Red.

Tehnored. 2 ex.

10/13 oct.2008

Președinte:Cătălin Șerban
Judecători:Cătălin Șerban, Violeta Chiriac, Lăcrămioara Moglan

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Autoritati publice locale - anulare acte. Decizia 599/2008. Curtea de Apel Bacau