Autoritati publice locale - anulare acte. Decizia 637/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIE NR. 637/CA/2008
Ședința publică de la 16 Mai 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nicolae Durbacă
JUDECĂTOR 2: Marius Irimie
JUDECĂTOR 3: Mircea Noșlăcan
Grefier - -
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamanta SOCIETATEA NAȚIONALĂ DE ÎMBUNĂTĂȚIRI FUNCIARE SA - SUCURSALA A - împotriva sentinței civile nr.29/CA/2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru pârâtele intimate PRIMĂRIA MUNICIPIULUI A I ȘI CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI A I, lipsind reclamanta recurentă.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care, reprezentantul pârâtelor intimate învederează instanței că nu mai are cereri de formulat, situație față de care se acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentantul pârâtelor intimate solicită respingerea ca nefundat a recursului reclamantei și menținerea ca temeinică și legală a sentinței civile atacate, pentru motivele expuse în întâmpinarea depusă la dosar. Fără cheltuieli de judecată.
CURTEA DE APEL
Prin sentința civilă nr.29/CAF/2008 pronunțată de Tribunalul Alba au fost respinse excepțiile tardivității acțiunii și a lipsei procedurii prealabile invocate de către intimații Consiliul Local al Municipiului A I și Primăria Municipiului A I în legătură cu capetele 1,2,5 și 6 din acțiune.
A fost respinsă cererea petentei Societatea Națională "Îmbunătățiri Funciare" SA - Centrul Zonal Sibiu - Secția Județeană de suspendare a executării Adresei nr.24583/2006 emisă de Primăria Municipiului A I și a Hotărârii Consiliului Local al Municipiului A I nr.26/27.01.2006.
A fost admisă excepția lipsei procedurii prealabile invocată de intimați și, în consecință, a fost respins capătul de cerere formulat de petentă pentru anularea HCL a Municipiului A I nr.26/2006 ca inadmisibil.
A fost respinsă în rest acțiunea în contencios administrativ formulată de petentă în contradictoriu cu intimații Consiliul Local al Municipiului A I și Primăria Municipiului A
Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut că, prin Decizia nr.142/13.04.1972 a Comitetului Executiv al Consiliului Popular al Județului A, s-a transmis din administrarea acestei instituții în administrarea Oficiului de Îmbunătățiri Funciare AIs uprafața de 20.000 mp teren mlaștină necesar pentru amplasarea bazei de utilaje-atelier mecanic și depozite materiale(12).
În temeiul acestui act și a HG nr.292/1991, între SC "" SA și SC "" SA s-a încheiat "Actul de partajare" de la fila 14 prin care suprafața incintei primei societăți a fost stabilită la 16.720 mp, iar a SC "" SA antecesoarei petentei Societatea Națională "Îmbunătățiri Funciare" SA - Centrul Zonal Sibiu - Secția Județeană A la 3280 mp.
Procesul-verbal de delimitare a incintei aparținând societății petente a fost semnat de vecinii acestei societăți, respectiv SC "" SA și SA "" SA cu excepția Consiliului Local al Municipiului AI( 15).
La cererea petentei, înregistrată la Primăria Municipiului AIs ub nr.23867/2006 i s-a răspuns prin Adresa nr.24583/2006, fiindu-i comunicat că, prin HCL a Municipiului AIa fost parcelat terenul aferent incintei, proprietatea Municipiului A I în vederea vânzării prin licitație a un ei parcele de 1756 mp, iar Consiliul Local al Municipiului A I nu mai avizează procese verbale de vecinătate întrucât nu este de acord cu obținerea dreptului de proprietate în baza HG nr.834/1991.
Odată cu adresa înregistrată la petentă sub nr.591/22.11.2006 i-a fost comunicată acestei societăți și o copie a HCL a Municipiului A I nr.26/27.01.2006(6).
Prin acest act s-a hotărât parcelarea imobilului(teren) proprietatea Municipiului A I, înscris în CF nr.425 A I cu nr.top. 2528/2/1/1/1/1/1/2/1/3/1/1/3/7/2/2/2/1/1/1/1/2/1/4/1/2/1 reprezentând "pășune" în suprafață de 193.607 mp în două noi parcele, conform planului și tabelului de parcelare după cum urmează:
Parcela nr.1 cu nr.top.nou
- 2528/2/1/1/1/1/1/2/1/3/1/1/3/7/2/2/2/1/1/1/1/2/1/4/1/2/1/1 - "pășune" în suprafață de - mp;
Parcela nr.2 cu nr.top nou
- 2528/2/1/1/1/1/1/2/1/3/1/1/3/7/2/2/2/1/1/1/1/2/1/4/1/2/1/2 - "pășune" în suprafață de 1756 mp.(8-10)
La data de 14.02.2007, petenta a solicitat prin Adresa înregistrată la Instituția Prefectului Județului A sub nr.4522/2007, revocarea adresei nr.24583/8.11.2006.
În vederea intabulării obiectivului teren cu clădire situat în Municipiul A I,- jud.A înscris în CF nr.425, petenta a solicitat Primăriei Municipiului AIp rin adresa nr.21843/11.10.2006 să indice dacă această suprafață a fost revendicată în temeiul Legii nr.10/2001(64).
În urma acestei adrese, Primăria Municipiului A I-Comisia Locală de aplicare a Legii nr. 10/2001 i-a învederat petentei, prin actul nr. 22521/2006, înregistrat la petentă sub nr. 345/26.10.2006, că pentru comunicarea răspunsului solicitat este necesară precizarea numărului topografic al parcelei.(65)
Fără a reveni cu precizările solicitate de instituția sus-menționată, petenta a mai înregistrat o cerere cu conținut identic la intimata Primăria Municipiului AIs ub nr.23867/2.11.2006 (66).
La data de 14.02.2007, petenta a solicitat prin Adresa înregistrată la instituția Prefectului Județului A sub nr.4522/2007, revocarea adresei nr.24583/8.11.2006 a intimatei Primăria Municipiului A I și obligarea acestei instituții la eliberarea adeverinței din care să rezulte dacă terenul ce-l deține face obiectul Legii nr.10/2001(59).
În ceea ce privește capătul de cerere privind anularea Adresei nr.24583/8.11.2006 emisă de Primăria Municipiului A I și comunicată la data de 22.11.2006 și, respectiv, cel prin care solicită obligarea intimatei la avizare, în măsura în care adresa conține refuzul exprimat de această instituție în legătură cu cererea de avizare a procesului verbal de delimitare a incintei, instanța a apreciat ca nefondată excepția neîndeplinirii procedurii prealabile invocate de intimată, în conformitate cu prevederile art.7 al.1 din Legea nr.554/2004.
Deși a solicitat revocarea acestui act, petenta nu s-a adresat autorității publice emitente, dar acțiunea în contencios administrativ a fost înregistrată în termenul de 6 luni prevăzut de art.11 al.1 lit.a din Legea nr.554/2004, astfel că nici excepția tardivității nu este fondată, urmând a fi respinsă atât în legătură cu capătul 1 cât și 2 din acțiune.
Pentru motivele invocate, respectiv neeliberarea adeverinței la Legea nr.10/2001 de către intimata Primăriei Municipiului și adresarea petentei în acest scop și Prefectului Județului A, instanța a considerat că excepțiile neîndeplinirii procedurii prealabile și a tardivității invocate de intimați în legătură cu această cerere sunt nefondate, urmând a fi respinse.
Analizând conținutul CF nr.425 A I, instanța a constatat că imobilul de sub cu nr.top 2528/2/1/1/1/1/1/2/1/3/1/1/3/7/2/2/2/1/1/1/1/1 în suprafață de 3280 mp a fost parcelat prin Încheierea nr.6398/5.09.2002 în 2 parcele înscrise sub -228 în suprafață de 3055 mp, respectiv 225 mp(84).
Din Adresa nr.53/16.03.2007 a Oficiului de cadastru și Publicitate Imobiliară A - Biroul de Carte Funciară A I, comunicată petentei la 27.03.2007 rezultă că parcela în suprafață de 3059 mp a fost transcrisă în CF nr.31.235 A I în favoarea SC " " SRL, iar cea de 225 mp a rămas la dispoziția Statului Român (41).
Având în vedere situația reală de carte funciară, faptul că petenta nu a dovedit că deține terenul pentru care a solicitat avizarea procesului verbal de delimitare înscris în CF 425 A I de sub, refuzul intimatei Primăria Municipiului AIf iind sub acest aspect justificat, în temeiul art.18 rap. la art.1 din Legea nr.554/2004, instanța a respins ca nefondate capetele 1 și 2 din acțiune.
Raportat la cererea de anulare a HCL a Municipiului A I nr.26/27.01.2006, comunicată la data de 22.11.2006 aspect necontestat în cauză, instanța reține că petenta nu a făcut dovada îndeplinirii procedurii prealabile prevăzute de art.7 al.3 din Legea nr.554/2004.
Deși petenta s-a adresat Instituției Prefectului Județului A pentru revocarea adresei nr.24583/8.11.2006 a Primăriei Municipiului A I în care s-a făcut referire la HCL a Municipiului A I, nu s-a solicitat și revocarea acestei hotărâri.
Chiar dacă s-ar putea considera implicită îndeplinirea unei astfel de proceduri prealabile față de hotărârea sus-menționată, instanța reține că între consiliul local ca autoritate administrativă locală autonomă și prefect, ca reprezentant al Guvernului pe plan local, nu există raporturi de subordonare.
Prin urmare, nu este îndeplinită procedura prealabilă dacă reclamația este adresată prefectului iar autoritatea emitentă a actului administrativ atacat este consiliul local.
Procedura prealabilă administrativă este reglementată ca o condiție de exercitare a dreptului la acțiune, a cărei neîndeplinire este sancționată cu respingerea acestui capăt de cerere ca inadmisibil, potrivit dispozițiilor art.109 alin.2 pr.civ. fără a mai fi necesară soluționarea și a restului excepțiilor invocate de către intimați.
Întrucât prin adresa nr.24583/8.11.2006 a Primăriei Municipiului AIs -a exprimat un refuz de soluționare a cererii, iar hotărârea consiliului local contestată vizează alte parcele decât cea care a fost indicată de către petentă, instanța apreciază că nu este justificat din punctul de vedere al art.15 din Legea nr.554/2004, capătul de cerere având ca obiect suspendarea executării acestor acte.
Raportat la fondul cererii de obligare a intimatei Primăriei Municipiului A I de eliberare a unei adeverințe din care să rezulte dacă suprafața de teren deținută este revendicată sau nu la Legea nr.10/2001, instanța apreciază că, în condițiile în care la data formulării cererii societatea nu a precizat toate datele necesare identificării imobilului său, refuzul intimatei apare ca justificat.
De asemenea, în măsura în care probele administrate în cauză nu au confirmat susținerile petentei în sensul deținerii terenului invocat, nefiind îndeplinite cerințele art.18 rap. la art.1 din Legea nr.554/2004, instanța a respins ca nefondat și acest capăt de cerere.
Având în vedere caracterul accesoriu al capătului 6 de cerere în raport de cererea precedentă, instanța a respins ca nefondate excepțiile invocate de intimați și în raport de acesta.
Apreciind că, în fapt, culpa pentru neeliberarea acestei adeverințe îi aparține petentei, prin formularea deficitară a cererii, nefiind justificat prejudiciul suferit întemeiat pe dispozițiile art.1 din actul normativ menționat, instanța a respins și acest capăt de cerere.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta SOCIETATEA NAȚIONALĂ DE ÎMBUNĂTĂȚIRI FUNCIARE SA - SUCURSALA A -, care a solicitat casarea sentinței atacate și admiterea acțiunii reclamantei.
În motivarea recursului reclamanta a arătat că a întocmit documentația pentru obținerea Certificatului de atestare a dreptului de proprietate în conformitate cu HG nr.834/1991. Pârâta PRIMĂRIA MUNICIPIULUI AIa refuzat să avizeze procesul verbal de vecinătate, întrucât a vândut o parte din teren. Reclamanta are în administrare directă terenul atribuit prin Decizia nr.142/03.04.1972 a Consiliului Popular al județului Reclamanta a luat cunoștință despre HCL nr.26/2006 doar la 22.11.2006. Reclamanta a identificat terenul pentru care a solicitat eliberarea adeverinței cu extras CF. Prin vânzarea unei părți din teren, s-a îngrădit accesul reclamantei cu utilaje de gabarit mare în depozite și ateliere.
În drept s-au invocat disp.art.299-316 Cod pr.civilă.
Recursul a fost legal timbrat cu 10 lei taxă timbru.i0,6 lei timbru judiciar.
Pârâta a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea acțiunii reclamantei, întrucât HCL nr.26/2006 este legală, terenul în litigiu fiind proprietate privată a municipiului A Pârâta a răspuns reclamantei la cererea vizând Legea nr.10/2001 cu adresa nr.2252/2006. Primăria nu are personalitate juridică, astfel că nu are calitate procesuală pasivă.
În drept s-au invocat disp.art.7 alin.1 din Legea nr.554/2004, art.121 și 125 din Legea nr.215/2001.
Verificând recursul reclamantei în conformitate cu disp.art.304 și art.3041Cod pr.civilă, Curtea de Apel constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Din extrasul CF 425 AIr ezultă că terenul în litigiu este proprietatea municipiului A I, făcut parte din domeniul privat al municipiului. Reclamanta nu a dovedit că are un drept de administrare asupra acestui teren. Acest drept nu este întabulat în CF. Este adevărat prin decizia nr.142/13.04.1972 s-a transmis în administrarea Oficiului de Îmbunătățiri Funciare AIt erenul în suprafață de 20.0002. Identificarea acestui teren nu s-a făcut prin date de CF. Ulterior acest teren a și fost partajat între SC""SA A și SC""SA A. Reclamanta nu a făcut demersuri în vederea întabulării dreptului de administrare. Reclamanta nici nu a făcut dovada că este succesoare în drepturi a titularelor dreptului de administrare. Terenul înscris în CF 425 AIa suferit numeroase parcelări, adnotări și transmiteri în alte CF-uri. În concluzie, constatăm că reclamanta nu a dovedit identitatea între terenuri asupra căruia pretinde că are un drept de administrare și terenul parcelat prin HCL nr.26/2006.
Reclamanta are posibilitatea de a întocmi corespunzător documentația necesară obținerii Certificatului de atestare a dreptului de proprietate și de a solicita proprietarilor terenurilor învecinate să semneze procesul verbal de vecinătate, iar în caz de refuz, se poate adresa instanței cu o nouă cerere.
În ce privește respingerea capătului de cerere privind anularea HCL a municipiului A nr.26/2006, constatăm că în mod corect tribunalul a stabilit că reclamanta nu a îndeplinit procedura prealabilă prev.de art.7 alin.3 din Legea nr.554/2004, astfel că această cerere este inadmisibilă.
Față de cele reținute, Curtea de Apel urmează ca în temeiul art.312 Cod pr.civilă să respingă drept nefondat recursul reclamantei SOCIETATEA NAȚIONALĂ DE ÎMBUNĂTĂȚIRI FUNCIARE SA - SUCURSALA A -.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de SOCIETATEA NAȚIONALĂ DE ÎMBUNĂTĂȚIRI FUNCIARE SA - SUCURSALA A - împotriva sentinței civile nr.29/CA/2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 16 Mai 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.
Dact.I:/2 ex./10.06.2008
Jud.fond,
Președinte:Nicolae DurbacăJudecători:Nicolae Durbacă, Marius Irimie, Mircea Noșlăcan