Autoritati publice locale - anulare acte. Decizia 684/2008. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR.684/CA
Ședința publică din 11 decembrie 2008.
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Georgiana Pulbere
JUDECĂTOR 2: Eufrosina Chirica
JUDECĂTOR 3: Adriana Pintea
GREFIER - - -
Pe rol soluționarea recursului în contencios administrativ promovat de către recurentul reclamant - - domiciliat în C,-, -.C,.52, jud.C, împotriva sentinței civile nr.1051/17.06.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți - ORAȘUL PRIN PRIMAR și CONSILIUL LOCAL -cu sediul în,-, jud.C, având ca obiect anulare act emis de autorități publice locale.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul reclamant personal, lipsind intimații pârâți.
Procedura de citare este legal îndeplinită conform disp.art.87 și următoarele Cod procedură civilă.
Recursul este timbrat cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 1 leu conform chitanței seria - nr.-/06.10.2008 și timbre judiciare în valoare de 0,15 lei.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință prin care s-au evidențiat părțile, obiectul litigiului, mențiunile privitoare la îndeplinirea procedurii de citare și stadiul procesual.
Întrebat fiind recurentul reclamant, arată că nu mai are alte cereri de formulat, solicitând acordarea cuvântului pe fond.
Curtea, luând concluziile recurentului reclamant, potrivit cu care nu mai are cereri prealabile, în condițiile art.150 Cod procedură civilă, constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra fondului.
Având cuvântul recurentul reclamant prezent personal, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat.
Curtea, rămâne în pronunțare.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Examinând actele și lucrările dosarului, se constată:
Reclamantul a chemat în judecată pârâții Orașul prin Primar și Consiliul Local pentru anularea Hotărârii nr. 20/27.02.2007 adoptată de pârât.
În fapt, prin Hotărârea 20/2007 Consiliul Local a aprobat vânzareaunui teren deși cunoștea că o parte din acesta este revendicat de către reclamant.
Reclamantul a arătat că, prin vânzarea bunului altuia, hotărârea trebuie anulată.
În drept nu a fost motivată cererea.
Prin sentința civilă nr.1051 din 17 iunie 2008 Tribunalul Constanța a respins acțiunea.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut:
Prin Hotărârea 20/2007 Consiliul Local a aprobat vânzarea unor terenuri din patrimoniul privat al orașului către proprietarii de fapt ai acestora, la prețurile negociate de o comisie constituită în ace3st scop.
S-au avut în vedere procesele verbale din februarie 2007, expunerea de motive a primarului, raportul comisiei de specialitate și avizul de legalitate al secretarului, precum și HCL nr. 22/27.02.2004 modificată.
Reclamantul a formulat o acțiune în revendicare pentru o parte din terenul ce a fost înstrăinat, acțiune ce a fost suspendată în conformitate cu dispozițiile art. 244 pct. 1 pr.civ.
Întrucât principiul legalității constituie principiul esențial în desfășurarea activității autorităților administrației publice, instanța va examina actul dedus judecății sub acest aspect.
Forța juridică a actelor administrative se fundamentează pe prezumția relativă că acestea au fost emise cu respectarea condițiilor cerute de Constituție și celelalte acte normative cu forța juridică superioară actelor emise.
Potrivit art.36 alin. 1 din Legea nr. 215/2001 republicată " consiliul local are inițiativă și hotărăște, în condițiile legii, în toate problemele de interes local, cu excepția celor care sunt date prin lege în competența altor autorități ale administrației publice locale sau centrale". În exercitarea atribuțiilor sale, consiliului local " hotărăște vânzarea, concesionarea sau închirierea bunurilor proprietate privată a comunei, orașului sau municipiului, după caz, în condițiile legii", potrivit art. 36 alin. 5 lit b din legea nr. 215/2001 rep.
Pârâtul Consiliul local este abilitat de lege să înstrăineze terenurile aflate în proprietatea sa.
Deși reclamantul a susținut că este proprietarul unei suprafețe din terenul ce a făcut obiectul hotărârii atacate, acesta nu a dovedit acest aspect, chiar și dacă ar fi făcut această dovadă, vânzarea lucrului altuia nu este lovită de nulitate absolută ci de nulitate relativă.
De altfel, susținerea reclamantului, că este proprietarul terenului, instanța reține că nu are incidență în cauză, întrucât vizează dreptul său de proprietate și nu condițiile de legalitate ale hotărârii atacate.
Astfel, instanța constată că HCL nr. 20/2007 a fost adoptată cu respectarea dispozițiilor art. 36 alin. 5 lit b din legea nr. 215/2001 rep.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul susținând că în mod greșit i-a fost respinsă acțiunea pentru că pârâtul cu rea credință a aprobat vânzarea unei suprafețe de teren deși cunoștea faptul că acea suprafață de teren face obiectul unei acțiuni în revendicare.
Recursul este nefundat.
Potrivit art.112 pct.3 și 4 Cod procedură civilă cererea de chemare în judecată trebuie să cuprindă obiectul cererii și arătarea motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază cererea de chemare în judecată.
Pe de altă parte potrivit art.1169 cod civil cel care face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească.
În fine, nulitatea este acea sancțiune care lipsește actul juridic de efecte contrare normelor juridice edictate pentru încheierea sa valabilă.
În cauză după cum bine a reținut prima instanță reclamantul a încălcat dispozițiile legale sus citate după cum urmează:
1)nu a arătat temeiul de drept al acțiunii în nulitate așa cum prevăd dispozițiile art.112 Cod procedură civilă;
2)nu a arătat normele juridice care au fost încălcate de pârât la luarea hotărârii nr.20 din 27.02.2007 - pentru a se verifica dacă hotărârea este anulabilă sau nu;
3)deși a afirmat că este proprietarul terenului pentru care a fost emisă hotărârea de către pârât - nu a făcut dovada cu titlu de proprietate așa cum cer dispozițiile art.1169 Cod civil.
În urma verificării din oficiu a dispozițiilor art.36 alin.5 lit.b din Legea nr.215/2001 - temeiul de drept în baza căruia s-a emis hotărârea 20/2007 - instanța nu a constatat încălcarea acestor dispoziții legale.
Așa fiind se constată că recursul este nefondat urmând ca în baza art. 312 Cod procedură civilă să fie respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul în contencios administrativ promovat de către recurentul reclamant - - domiciliat în C,-, -.C,.52, jud.C, împotriva sentinței civile nr.1051/17.06.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți - ORAȘUL PRIN PRIMAR și CONSILIUL LOCAL -cu sediul în,-, jud.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 decembrie 2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
Grefier,
Red.jud.hot.
Red.jud.dec./12.12.2008
Dact.gref.
2 ex./16.12.2008
Președinte:Georgiana PulbereJudecători:Georgiana Pulbere, Eufrosina Chirica, Adriana Pintea