Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 682/2010. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR.682/CA.
Ședința publică din 11 decembrie 2008.
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Georgiana Pulbere
JUDECĂTOR 2: Eufrosina Chirica
JUDECĂTOR 3: Adriana Pintea
GREFIER - - -
Pe rol soluționarea recursului în contencios administrativ declarat de recurenții pârâți - DIRECȚIA GENERALE A FINANȚELOR PUBLICE - cu sediul în C, Bd.-.-, nr.18, jud.C și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI - cu sediul în C,-, jud.C, împotriva sentinței civile nr.1094/18.07.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant - C - domiciliat în -.-, nr.10, -,.3,.15, jud.C, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru recurenta pârâtă Administrația Finanțelor Publice C, consilier juridic în baza delegației de reprezentare nr.FN/2008 depusă la dosar și pentru intimatul reclamant C răspunde avocat în baza împuternicirii avocațiale nr.08147/2008 depusă la dosar, lipsind recurenta pârâtă DGFP
Procedura de citare este legal îndeplinită în conformitate cu art.87 și urm.Cod pr.civilă.
Recursul promovat de pârâte este scutit de la plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință prin care s-au evidențiat părțile, obiectul litigiului, mențiunile privitoare la îndeplinirea procedurii de citare și stadiul procesual.
Întrebate fiind părțile prezente arată că nu mai au alte cereri de formulat, solicitând acordarea cuvântului pe fond.
Curtea, luând concluziile părților potrivit cu care nu mai au cereri prealabile, în condițiile art.150 Cod procedură civilă, constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra fondului.
Având cuvântul recurenta pârâtă Administrația Finanțelor Publice C, prin reprezentantul său convențional, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat. În completarea motivelor de recurs învederează instanței că OUG nr.50/2008 - intrase în vigoare, având în vedere că instanța de fond a înțeles să respingă excepția prematurității introducerii cererii.
Având cuvântul apărătorul intimatului reclamant, pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat, menținerea ca temeinică și legală a hotărârii pronunțată de Tribunalul Constanța. Cu privire la motivul de recurs precizat oral la acest termen de către recurenta pârâtă C, potrivit cu care era în vigoare nr.OUG50/2008, arată apărătorul intimatului reclamant că, dacă s-ar fi aplicat dispozițiile acestui act normativ s-ar fi încălcat disp.art.15 alin.1 din Constituție. De asemenea arată că acest act normativ a fost modificat la data de 4 decembrie 2008.
Curtea, rămâne în pronunțare.
CURTEA
Prin acțiunea adresată Tribunalului Constanța - Secția contencios administrativ și înregistrată sub nr. 2376/118/02.04.2008, reclamantul Cac hemat în judecată pe pârâtele DGFP C și A MUNICIPIULUI C solicitând ca prin hotărâre judecătorească să se dispună:
- obligarea pârâtei să- restituie suma de 6.287,00 lei plătită ca taxă auto de primă înmatriculare în România;
- obligarea pârâtei să-i achite dobânzile aferente de la data achitării taxei și până la data restituirii efective a sumei, conform art. 1084 raportat la art. 1082 Cod civil.
Motivând acțiunea reclamantul învederează în esență că, în data de 15.05.2007 a cumpărat din Germania un autoturism marca VOLKSWAGEN 1,896 litri Combi, conform facturii de vânzare cumpărare.
La momentul înmatriculării autoturismului în România i s-a solicitat, conform art. 2141și art. 2143din Legea nr. 343/2006 de modificare a Codului fiscal, plata sumei de 6.287,00 lei, sumă achitată la Trezoreria Municipiului C cu chitanța seria - B nr. -/12.07.2007.
Apreciază că taxa auto este nelegală astfel că, prin cererea înregistrată sub nr.38353/31.01.2008 (plângerea prealabilă), a solicitat pârâtelor restituirea sumei în discuție fără a primi răspuns.
Arată că taxa de primă înmatriculare auto contravine art. 90 din Tratatul Comunității Europene care interzice statelor membre să instituie taxe contrare principiilor tratatului, iar prin încasarea taxei nu a fost respectat principiul nediscriminării produselor importate cu produsele interne.
De asemenea, reclamantul învederează că art.148 din Constituția României stabilește că "prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene precum și celelalte reglementări comunitare au caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne.
În susținerea cererii reclamantul a depus chitanța nr. -/12.07.2007 și cererea cu nr. 38353/2008.
Prin întâmpinare, pârâta DGFP C, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, motivat de faptul că, potrivit art. 17 raportat la art.33 din OG nr. 92/2003 republicată, subiect al raportului fiscal și, implicit competența teritorială aparține Administrației Finanțelor Publice Municipale C, organ fiscal cu personalitate juridică distinctă față de Direcția generală a Finanțelor Publice
Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, întrucât prin intermediul legislației fiscale, statul stabilește o serie de obligații financiare în sarcina contribuabililor, sub forma contribuțiilor fiscale obligatorii ce constituie cele mai importante venituri ale bugetului de stat.
Susține că de la data introducerii art. 2141și art. 2143prin Legea nr. 343/2006 a luat naștere raportul de drept material fiscal, constând în perceperea taxei speciale pentru autoturisme și obligația corelativă de a plăti această taxă datorată bugetului general consolidat astfel că, plata taxei în litigiu s-a făcut în baza unor dispoziții imperative ale legii.
Prin întâmpinare a Municipiului C, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată motivând, în esență, că nu sunt incidente cauzei prevederile art. 90 (1) din Tratatul Comunității Europene, iar restituirea taxei în litigiu nu este de natura sumelor limitativ enumerate de art. 117 din OG nr. 92/2003 republicată.
Prin "note scrise" pârâta DGFP Cai nvocat excepția prematurității cererii, având în vedere că procedura de restituire a sumelor reprezentând diferența între taxa specială pentru autovehicule și autoturisme și taxa de poluare este reglementată de disp.art. 11.din OUG nr. 50/2008 și Capitolul VI secțiunea I, art. 6 din Anexa la HG nr. 686/2008.
Prin Sentința civilă nr.1094/18 iulie 2008 pronunțată de Tribunalul Constanța - Secția contencios administrativ se dispune respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a DGFP C, se admite acțiunea formulată de reclamantul C, pârâta C fiind obligată să restituie reclamantului suma de 6.287 lei încasată cu titlu de taxă auto de primă înmatriculare, cu dobânda legală.
Pentru a aprecia de această manieră, instanța reține în esență următoarele:
În referire la excepțiile deduse judecății:
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a DGFP C instanța, dispune respingerea excepției ca nefondată, reținând, că în cauza, ambele pârâte au atribuții de a încasa și a calcula taxa specială în litigiu astfel că, fie și pentru opozabilitatea hotărârii judecătorești se justifică citarea acestei pârâte în cauză.
Referitor la excepția prematurității cererii, invocată de pârâta DGFP C, instanța apreciază că este nefondată, constatând că reclamanta a solicitat restituirea taxei în litigiu în data de 31.01.2008 (plângerea prealabilă) și a sesizat instanța în data de 02.04.2008, cu respectarea dispozițiilor art. 117 Cod pr.fiscală raportate la art. 11 alin.1 din Legea nr. 554/2004 modificată și completată.
Examinând pe fond cauza, instanța apreciază în sensul admiterii acțiunii, reținând următoarea situație de fapt și de drept:
Din înscrisurile depuse la dosar, rezultă că reclamantul a achitat în contul Trezoreriei Municipiului C suma de 6.287,00 lei cu titlu de taxă de primă înmatriculare auto, prin chitanța nr. -/12.07.2007 (fila 6).
Prin cererea înregistrată la C sub nr.38353/31.01.2008, reclamantul a solicitat restituirea taxei în discuție, ca fiind contrară reglementărilor comunitare (fila 7), iar prin adresa din data de 10.03.2008 pârâta a respins cererea de restituire a taxei, cu motivarea că aceasta a fost încasată în temeiul disp.art. 2141- 2143din Legea nr. 571/2003 (fila 22).
Potrivit art. 2141- 2143din Codul fiscal și pct. 311-312din Normele Metodologice de aplicare a Codului fiscal, taxa specială pentru autoturisme și autovehicule se plătește cu ocazia primei înmatriculări în România, de către persoana fizică sau juridică care face înmatricularea, atât pentru autoturisme și autovehicule noi cât și pentru cele rulate, aduse din import, din statele comunitare ori din alte state.
Art. 90 partea 1 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene prevede că nici un stat membru, nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect produselor naționale similare.
Potrivit reglementării menționate, se interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone, or în România nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse în țară și înmatriculate aici.
În speță, autoritățile publice pârâte au invocat legalitatea taxei încasate, ca urmare a aplicării dreptului intern, respectiv a codului fiscal.
Apreciază instanța că, în cauză sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul național, pentru următoarele argumente:
Conform art.148 din Constituția României, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare legii interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare (alin.2), iar Parlamentul,. și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alin.2 (alin.4).
În sensul normei aplicabile speței, Jurisprudența Curții de Justiție Europene, prin Decizia - / din 1964, definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre, arătând că dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior, or, în speță, taxa specială auto a fost introdusă în legislația internă prin Legea nr. 343/2006 de modificare și completare a codului fiscal.
Deoarece în România, stat comunitar, nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse și înmatriculate în țară, dar se percepe o astfel de taxă specială pentru autoturismele înmatriculate deja în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, instanța apreciază o discriminare regimului juridic fiscal ce contravine dispozițiilor menționate din Tratatul
Este real că prin OUG nr. 50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, cu aplicare de la data de 01.07.2008, s-a prevăzut restituirea diferenței din taxa achitată și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor dispoziții (art.11) și au fost abrogate prevederile art. 2141-2143din Legea nr. 571/2003.
Însă, faptul că Guvernul, urmare negocierii cu Comisia Europeană, a adoptat taxa pe poluare, nu reprezintă o împrejurare care să schimbe situația juridică din speță, ci dovedește că reglementarea în vigoare la data încasării taxei în litigiu era contrară dreptului comunitar, astfel că taxele încasate cu încălcarea dreptului comunitar trebuie restituite.
Prin urmare, instanța reține incompatibilitatea taxei speciale de primă înmatriculare a autoturismelor prevăzută de art. 2141din Codul fiscal cu disp.art. 90 din Tratatul
Împotriva sus-menționatei hotărâri, în termen au promovat recurs pârâtele DGFP C și C, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, cu indicarea temeiului de drept prev.de art.304 pct.9 Cod pr.civilă, cu următoarea motivație, în esență:
Recursul Direcției Generale a Finanțelor Publice:
- în mod nelegal și netemeinic, aplicând greșit legea instanța a apreciat asupra calității procesuale pasive a DGFP, deoarece raportul de drept procesual se leagă valabil numai între titularii dreptului ce rezultă din raportul de drept material dedus judecății, în speță litigiul purtându-se între o persoană fizică și unitatea administrativă în a cărei rază teritorială se află domiciliul fiscal al contribuabilului - subiect al raportului fiscal - conform art.17 din OG nr.92/2003;
- pe fondul cauzei se solicită, urmare admiterii recursului, respingerea acțiunii ca prematură, deoarece plata taxei a cărui restituire se solicită s-a făcut în baza unei dispoziții imperative a legii - organul fiscal fiind obligat să aplice prevederile legislației fiscale - iar din coroborarea dispozițiilor art.17 al.5 Cod pr.fiscală cu referire la art.7 al.6 Cod fiscal, taxa a fost achitată legal, în temeiul unor dispoziții în vigoare la momentul respectiv, iar restituirea ar încuraja încălcarea acestor dispoziții.
Recursul Administrației Finanțelor Publice a Municipiului C:
- în mod nelegal instanța a procedat la respingerea excepției prematurității formulării acțiunii în contencios administrativ, atât timp cât, intimatul a formulat cerere pentru restituirea sumei achitate în temeiul dispozițiilor art.2141cu referire la art.2142din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, la data de 31.01.2008, sub nr.38353, iar organul fiscal este obligat a soluționa cererea de restituire începând cu data intrării în vigoare a OUG nr.50/2008, respectiv 01.07.2008;
- hotărârea atacată este pronunțată înlăuntrul termenului de soluționare a cererii de restituire din cadrul procedurii prealabile, cu încălcarea dispozițiilor art.109 al.2 Cod pr.civilă și astfel, excepția prematurității promovării acțiunii este întemeiată;
- în referire la fondul cauzei, se solicită respingerea acțiunii deduse judecății, deoarece nu se poate reține un regim discriminatorii al taxei de primă înmatriculare, cum nu se poate reține și o încălcare a dispozițiilor comunitare prin perceperea acesteia.
Verificând legalitatea și temeinicia hotărârii recurate, în raport cu susținerile părților, probatoriul administrat și văzând și dispozițiile art.312 Cod pr.civilă, Curtea apreciază în sensul respingerii recursului ca nefondat, pentru următoarele considerente în esență:
În referire la situația de fapt, Curtea reține în esență că, reclamantul a achitat în contul Trezoreriei Municipiului C suma de 6.287,00 lei cu titlu de taxă de primă înmatriculare auto, prin chitanța nr.-/12.07.2007 (fila 6 dos.fond).
Prin cererea înregistrată la C sub nr.38353/31.01.2008, reclamantul a solicitat restituirea taxei în discuție, ca fiind contrară reglementărilor comunitare (fila 7 dos.fond), iar prin adresa din data de 10.03.2008, pârâta a respins cererea de restituire a taxei, cu motivarea că aceasta a fost încasată în temeiul disp.art. 2141- 2143din Legea nr.571/2003 (fila 22 dos.fond).
În aceste condiții, intimatul reclamant C deduce judecății acțiunea având ca obiect obligarea recurentelor pârâte la restituirea sumei de 6.287,000 lei plătită cu titlu de taxă auto de primă înmatriculare în România, precum și la achitarea dobânzilor aferente, cu începere de la data achitării taxei și până la data restituirii efective a sumei.
Recursul promovat de DGFP C, este nefondat, urmând a fi respins conform art.312 Cod pr.civilă apreciază Curtea, deoarece:
În mod legal și temeinic, în considerarea dispozițiilor art.137 Cod pr.civilă, instanța de fond a procedat la soluționarea excepției lipsei calității procesuale pasive a DGFP, în sensul respingerii acesteia ca nefondată, deoarece spre deosebire de capacitatea procesuală care se apreciază în general, pentru o anumită categorie de persoane, calitatea procesuală se determină în concret, "la speță", în raport de litigiul dedus judecății.
Interesul, folosul practic urmărit prin declanșarea procesului civil, se apreciază în raport cu cel pentru care s-a acționat și întrucât reclamantul este acela care declanșează procedura judiciară, lui îi revine obligația de a justifica, atât calitatea sa procesuală, cât și calitatea procesuală a pârâtului, conformându-se dispozițiilor art.112 Cod pr.civilă și indicând pretențiile sale, precum și împrejurările de fapt și de drept pe care acestea se bazează.
În acest context, este real că, calitatea părților rezultă din raportul de drept procesual ce se leagă valabil numai între titularii dreptului ce rezultă din raportul de drept material dedus judecății, legitimarea procesuală neraportându-se cu necesitate la raportul juridic dedus judecății, ci la dreptul de a reclama în justiție și la obligația de a răspunde față de pretențiile formulate prin cererea de chemare în judecată.
Împrejurările de fapt și de drept pe care reclamantul le afirmă în cererea de chemare în judecată, și care ar constitui conținutul calității procesuale, sunt numai ipotetice, atât timp cât, dreptul de a reclama în justiție izvorăște din dreptul constituțional de petiționare, și aceasta aparține oricărei persoane.
Curtea reține că, raportul de drept procesual, care presupune și existența calității procesuale, se justifică fie prin suprapunerea calității de parte în proces cu aceea de parte în raportul juridic de drept substanțial, fie printr-o anumită conexitate a persoanei în cauză cu acesta, care conferă acea îndreptățire de a participa la proces.
Atât timp cât, calitatea procesuală se confundă cu interesul îndreptățit de a acționa, fiind totuna cu dreptul la acțiune, conținutul noțiunii de calitate procesuală reprezintă interesul îndreptățit al persoanei de a cere concursul justiției, ce izvorăște din încălcarea unui drept propriu sau dintr-un raport - recunoscut de lege - de conexitate cu acel drept.
Pentru toate considerentele sus-expuse, Curtea apreciază că, raportat la obiectul pricinii și dispozițiile legale incidente speței, în mod legal și temeinic instanța de fond a procedat la respingerea ca nefondată a excepției lipsei calității procesuale invocată de DGFP C, atât timp cât, într-adevăr ambele pârâte au atribuții de a încasa și calcula taxa specială în litigiu, și chiar pentru opozabilitatea hotărârii judecătorești, se justifică citarea acestei recurente în cauză.
Susținerile recurentei DGFP C referitoare la excepția prematurității formulării cererii deduse judecății, nu pot fi primite de către C deoarece, în speță, nu au fost produse dovezi în sensul art.1169 Cod civil, din care să rezulte că, dreptul pretins de intimatul reclamant nu ar fi existat, ori, că acesta nu îndeplinește condițiile de validitate impuse de lege pentru a fi exercitat.
Reține Curtea că, numai în situația în care dreptul nu este actual, lipsa acestei condiții poate fi invocată prin intermediul excepției de prematuritate, care poate fi caracterizată ca fiind o excepție de fond, pentru că este în legătură cu o condiție de exercițiu a acțiunii, peremptorie (dirimantă), întrucât prin admiterea ei se tinde la respingerea acțiunii, pentru că normele care reglementează condițiile de exercițiu ale acesteia au caracter imperativ.
Deși dreptul trebuie să îndeplinească toate cerințele de validitate la momentul sesizării, practica a statuat asupra împrejurării că, dacă până la invocarea excepției termenul sau condiția s-au împlinit, excepția nu mai poate fi admisă, fiind excesiv de formal ca acțiunea să fie respinsă într-un moment în care dreptul a devenit actual, numai pentru că, la data investirii instanței această cerință nu era îndeplinită.
În contextul reținerilor sus-expuse, se apreciază că, în mod legal și temeinic instanța de fond a procedat la respingerea excepției prematurității formulării cererii, odată ce intimatul reclamant a solicitat restituirea taxei în litigiu la data de 31.01.2008 - plângere prealabilă - sesizând instanța la data de 02.04.2008, cu respectarea dispozițiilor cuprinse în art.117 Cod pr.fiscală raportat la art.11 al.1 din Legea nr.554/2004 modificată și completată.
Recursul Administrației Finanțelor Publice a Municipiului C este nefondat, urmând a fi respins conform art.312 Cod pr.civilă apreciază Curtea, deoarece:
Curtea reține, cu aceeași motivație sus-expusă, legalitatea hotărârii recurate sub aspectul modului de soluționare a excepției prematurității promovării acțiunii, astfel încât susținerile recurentei C sub acest aspect, urmează a fi înlăturate ca nefondate.
În sprijinul acestei argumentații Curtea reține că, instanța supremă a decis - Decizia nr.7245/28 septembrie 2004 - că restituirea plății nedatorate, având în vedere necesitatea repunerii solventului în situația anterioară, trebuie să cuprindă valoarea actualizată prin aplicarea indicelui de inflație la zi.
Acordarea indicelui de inflație nu reprezintă altceva decât aplicarea principiului echității care impune plasarea solventului în situația de a beneficia de sumă ca și cum ar fi folosit-o el însuși, dacă n-ar fi fost reținută fără temei legal, știut fiind că, plata făcută în astfel de condiții, nu reprezintă altceva decât o îmbogățire fără justă cauză.
În contextul dat, în mod evident, contribuabilul care depune cerere de restituire va fi nevoit să parcurgă sistemul căilor de atac prevăzute de lege - fie va parcurge procedura administrativ jurisdicțională de contestare, fie se va adresa direct instanței - neputând fi privat de dobânzile aferente perioadei ulterioare îndeplinirii termenului de rezolvare a cererii sale.
Este cunoscut că, în mod constant, indiferent de reglementarea în vigoare în materia contenciosului administrativ, s-au purtat numeroase discuții doctrinare asupra semnificației termenilor de formulare a acțiunilor, mai ales când una și aceeași lege consacră cel puțin două termene cu întindere diferită.
În altă ordine de idei, nu se poate contesta că un act administrativ normativ poate afecta un interes legitim, mai ales un interes legitim public, prin dispoziția cuprinsă în art.11 al.21din Legea nr.554/2004 fiind vizată, în principal, situația reglementată de art.214 din OG nr.92/2003 privind Codul d e procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, deoarece, în condițiile în care reclamantul este, practic, obligat, prin dispozițiile Codului d e procedură fiscală să aștepte o decizie a organului sesizat cu contestație administrativă, înainte de a se adresa instanței, se pune întrebarea dacă are posibilitatea obținerii unei hotărâri care să cuprindă soluționarea pe fond a cauzei de instanța de contencios administrativ, din cauza prelungirii duratei de soluționare a contestației pe fond.
Fără îndoială, însă, soluția nu poate fi decât aceea de rezolvare a cererii pe fond, deoarece, este evident că textele Codului d e procedură fiscală care reglementau procedura administrativă prealabilă în această materie specială, nu sunt coroborate pe deplin, cu noile dispoziții ale Legii contenciosului administrativ, existând riscul unor soluții diferite și uneori, absolut injuste pentru reclamant, dar "acoperite" de normele în vigoare.
În principiu, orice persoană fizică sau juridică care înmatriculează pentru prima dată un autoturism sau autovehicul dintre cele vizate de textele Codului fiscal, are calitatea de contribuabil și datorează această taxă specială care, din punct de vedere al naturii juridice, apare ca fiind o acciză - dispozițiile ce o reglementează sunt introduse în Titlul VII al Codului fiscal denumit "Accize" -, în cuantumul prevăzut de dispozițiile cuprinse în art.2141- art.2143din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal.
Concluzionând, Curtea apreciază în sensul că, în mod legal și temeinic instanța de fond a procedat la respingerea excepției prematurității promovării acțiunii invocată de ambele recurente.
În referire la fondul cauzei, Curtea reține în esență că, în mod legal și temeinic instanța de fond a procedat la admiterea acțiunii deduse judecății după examinarea dispozițiilor interne, cuprinse în conținutul art.2141- 2143Cod fiscal, cu referire la pct.311- pct 312din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal, prin raportare la dispozițiile cuprinse în dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul național, după cum corect s-a reținut.
Este de necontestat că, cea mai gravă problemă juridică pe care o generează taxa de primă înmatriculare în cazul autoturismelor și autovehiculelor noi sau pentru cele rulate aduse din import și care sunt pentru prima dată înmatriculate în România, este încălcarea dreptului comunitar.
Acest lucru este general de faptul că, art.90 din Tratatul CE prevede că,nici un stat membru nu poate impune, direct sau indirect, asupra produselor provenite din alte state membre, impozite sau taxe interne care nu sunt percepute direct sau indirect, asupra produselor naționale similare.
Mai mult,nici un stat membru nu poate aplica în cadrul produselor provenind din alte state membre măsuri de impozitare internă, de natură să asigure protecția indirectă a produselor naționale.
Din jurisprudența Curții de Justiție Europene se impune cu forța evidenței o concluzie: problema juridică nu este reprezentată de existența accizei (taxei) sau de cuantumul ei, instituirea unui impozit sau al unei taxe intrând în prerogativele suverane ale statelor membre ale Uniunii Europene;problema juridică este reprezentată de posibilitatea ca o asemenea acciză să aibă ca efect odiscriminareîntre produsele naționale și produsele similare importate, ori protejarea producției interne, în contradicție cu prevederile art.90 din Tratatul CE.
Prin prisma argumentelor prezentate mai sus, este fără putință de tăgadă că, în situația dată, soluția pronunțată de instanța de fond întemeiată pe principiul rangului prioritar al dreptului comunitar și pe dispozițiile art.148 al.2 din Constituția României este legală și temeinică, atât timp cât,revine judecătorului național sarcina de a sancționa starea de incompatibilitate existentă între dreptul comunitar(art.90 din Tratatul CE, așa cum este acesta interpretat în jurisprudența relevantă a Curții de Justiție Europeană)și dreptul național(disp.art.2141Cod fiscal) până la adoptarea unei soluții legislative de către Parlament asupra acestei chestiuni.
Pe cale de consecință, Curtea apreciază că, legal și temeinic instanța de fond a constatat că, suma plătită de intimatul reclamant nu a fost datorată potrivit legislației comunitare, și astfel trebuie restituită, iar pentru repararea integrală a prejudiciului, recurenta pârâtă Administrația Finanțelor Publice Caf ost obligată să achite și folosul nerealizat, conform art. 1084 raportat la art. 1082 Cod civil, respectiv dobânda legală calculată potrivit art. 3 alin.3 din OG.nr. 9/2000, de la data încasării sumei până la data restituirii efective.
Cum nu sunt motive pentru a se dispune reformarea hotărârii recurate, văzând și dispozițiile art.312 Cod pr.civilă, Curtea respinge recursul promovat de recurentele DGFP C și C, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul în contencios administrativ declarat de recurenții pârâți - DIRECȚIA GENERALE A FINANȚELOR PUBLICE - cu sediul în C, Bd.-.-, nr.18, jud.C și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI - cu sediul în C,-, jud.C, împotriva sentinței civile nr.1094/18.07.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant - C - domiciliat în -.-, nr.10, -,.3,.15, jud.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 decembrie 2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
Grefier,
Jud.fond:
Red.dec.jud./16.12.2008
Dact.Sz - 2 ex/16.12.2008
Președinte:Georgiana PulbereJudecători:Georgiana Pulbere, Eufrosina Chirica, Adriana Pintea
