Autoritati publice locale - anulare acte. Decizia 791/2009. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
- Secția contencios administrativ și fiscal
DECIZIA CIVILĂ NR.791/CA-. Dosar nr.5057/62/R/CA-./2009
Ședința publică din data de: - 17 2009
PREȘEDINTE: Maria Ioniche judecător
- - - - judecător
- - - - judecător
- - grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de reclamanta "-ransbus "SRL, împotriva Sentinței civile nr.704/CA din data de 29.06.2009, pronunțată de Tribunalul Brașov - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr.5057/62/R/CA-./2009, având ca obiect " anulare act emis de autoritățile publice locale".
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedură îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Dezbaterile în cauza de față au avut loc asupra recursului în ședința publică din data de 10 2009, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate prin încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta decizie.
Pentru a da posibilitatea părților de a depune la dosar concluzii scrise, instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi, 17 2009.
Se constată depuse la dosar, prin serviciul Registratură al instanței, concluzii scrise formulate de recurenta reclamantă "-ransbus "SRL B, de intimatul pârât Consiliul Județean B și de intimata intervenientă ""SA-
În urma deliberării, instanța a pronunțat hotărârea de mai jos:
CURTEA:
Prin Sentința civile nr.704/CA din data de 29.06.2009, pronunțată de Tribunalul Brașov - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr.5057/62/R/CA-./2009, s-a respins acțiunea formulată de reclamanta "-ransbus ", în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Județean B, s-a admis cererea de intervenție accesorie formulată de intervenientul "", în interesul pârâtului Consiliul Județean
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele considerente:
Prin art.1 din Hotărârea Consiliului Județean nr.44/30.03.2009, pârâtul Consiliul Județean Bam andatat executivul Consiliului Județean B să solicite Autorității Rutiere Române - Agenția B, prelungirea licențelor de traseu, pentru traseele 35 și 36, din 3 în 3 luni, pentru operatorul de transport "", până la soluționarea definitivă și irevocabilă a litigiului existent pentru aceste trasee.
Deși s-a invocat nelegalitatea Hotărârii Consiliului Județean B nr.44/2009, reclamanta nu a arătat, în concret, care sunt dispozițiile legale încălcate prin emiterea acesteia. Prin încheierea din data de - Tribunalul Brașova suspendat formele și procedurile în vederea eliberării licențelor de traseu pentru traseele județene 35 și 36 atribuite electronic în ședința din 30.04.2008 până la soluționarea irevocabilă a acțiunii, însă Hotărârea Consiliului Județean B nr.44/2009 nu a fost dată cu încălcarea acestei încheieri, întrucât prin hotărârea contestată s-a aprobat prelungirea vechilor licențe deținute de intervenientă și nu obținerea unor noi licențe, această din urmă operațiune fiind suspendată.
Instanța de fond a mai reținut că radiograma Ministerului Administrației și Internelor, la care face referire reclamanta, trecând peste faptul că nu are forța juridică a unor dispoziții legale, nu interzice obținerea prelungirii licențelor, ci, dimpotrivă, permite acest lucru, recomandând, totodată, procedarea in acest fel pentru toți operatorii de traseu care au deținut licențe de traseul contestat.
Reclamanta a criticat hotărârea pentru nelegalitate, însă în finalul acțiunii a arătat că, de fapt, nemulțumirea ei decurge din faptul că, aflată în aceeași situație ca și "", nu a beneficiat de același tratament, respectiv de demararea procedurilor pentru obținerea prelungirii licențelor deținute pentru traseele 35, 36, ceea ce înseamnă că admite că o asemenea procedură este posibilă și permisă.
Tribunalul a apreciat că reclamanta poate obține o prelungire a licenței vechi, care a fost valabilă până la data de 30.06.2008, dar și că acest lucru nu conduce la nelegalitatea Hotărârii Consiliului Județean B nr.44/2009. Instanța de fond a avut în vedere că, dacă nu ar fi demarate procedurile de prelungire a vechilor licențe, traseele 35 și 36 ar fi paralizate, împrejurare care ar fi în detrimentul persoanelor care folosesc aceste trasee și, în aceste condiții, interesul public este prioritar celui particular al reclamantei.
Raportat considerentelor expuse, în temeiul dispozițiilor art.18 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, instanța de fond a respins acțiunea reclamantei.
Față de soluția dată cu privire la acțiunea principală și față de natura juridică a cererii de intervenție accesorie, aceasta din urmă, în temeiul dispozițiilor art.51 și următoarele Cod procedură civilă, a fost admisă.
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs, în termen legal, reclamanta "-ransbus "SRL, solicitând admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței atacate, în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, recurenta a arătat că în mod greșit instanța de fond nu a reținut faptul că în programul de transport anterior licitației electronice din data de 30.04.2008, transportul de persoane pentru traseele 35 și 36 fost asigurat de ambii operatori: - SC"-ransbus "SRL și SC""SA.
Recurenta a susținut că criteriile menționate în Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr.134/2004, care a fost modificat prin Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr.174/2007, nu au fost corect reținute și aplicate.
De asemenea, recurenta a invocat împrejurarea că intervenienta SC""SA a fost greșit declarată câștigătoarea licitației, fiind încălcate flagrant dispozițiile punctului 4 din Criteriile de evaluare și punctajele care se acordă în cazul atribuirii curselor în trafic județean (Anexa nr.2 din Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr.174/2007), întrucât punctajul acestei societăți nu a fost corect calculat, nefiind scăzute cele 20 de puncte, câte un punct pentru fiecare copie conformă a licenței de transport suspendată în perioada de valabilitate a programului de transport.
Recurenta a mai arătat că dispoziția instanței de fond contravine considerentelor pe care se bazează și a subliniat că reclamanta nu a susținut niciun moment că Hotărârea nr.44/2009 trebuie anulată pentru că a dispus prelungirea licenței, ci a solicitat instanței să constate că dacă se dispune prelungirea, măsura nu poate opera decât pentru ambii operatori.
Recurenta a mai invocat faptul că instanța de fond în mod eronat nu a reținut împrejurarea că înscrisurile de la dosar fac dovada că prin acest demers reclamanta este lipsită de obiectul său de activitate, fiind în situația de a concedia angajații și a nu mai putea achita ratele creditelor contractate pentru a se putea înscrie la această licitație.
Intimatul Consiliul Județean Baf ormulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
În apărare, intimatul Consiliul Județean Baa rătat că nu există motive de nelegalitate a Hotărârii Consiliului Județean B nr.44/30.03.2009, instanța de fond reținând în mod corect împrejurarea că prin adoptarea acestei Hotărâri a Consiliului Județean B doar s-a aprobat prelungirea vechilor licențe și că nu au fost atribuite licențele definitive ale traseelor cuprinse în "Programul de transport al Județului B pentru anii 2008- 2011".
Intimata intervenientă SC""SA Bad epus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată, arătând că în mod corect instanța de fond a statuat că dacă nu ar fi fost demarate procedurile de prelungire, cu caracter provizoriu, a vechilor licențe, traseele 35 și 36 ar fi fost paralizate, împrejurare care ar fi fost în detrimentul interesului public, prioritar interesului particular al recurentei reclamante.
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor art.3041Cod procedură civilă, instanța de control judiciar constată că recursul promovat de reclamanta "-ransbus "SRL, împotriva Sentinței civile nr.704/CA din data de 29.06.2009, pronunțată de Tribunalul Brașov - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr.5057/62/R/CA-./2009, este nefondat.
În mod corect, instanța de fond a reținut că Hotărârea Consiliului Județean B nr.44/2009, prin care s-au prelungit licențele de traseu pentru traseele 35 și 36 din 3 în 3 luni, pentru operatorul de transport SC""SA B, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a litigiului existent pentru aceste trasee, este legală.
Prin această hotărâre nu a fost încălcată dispoziția instanței de judecată dată prin Încheierea din 26.06.2008, prin care s-a dispus suspendarea formelor și procedurilor în vederea eliberării licențelor de traseu pentru aceste trasee, ci, pentru a se asigura circulația persoanelor pe aceste rute, s-a luat măsura prelungirii periodice a licenței de traseu pentru societatea comercială în favoarea căreia au fost anterior atribuite licențe de traseu pentru cele două trasee.
Criticile formulate de recurentă cu privire la faptul că ambii operatori, respectiv atât SC"-ransbus "SRL, cât și SC""SA dețineau licențe de traseu valabile până la data de 30.06.2008, precum și că nu au fost respectate criteriile menționate în Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr.174/2007, nu sunt de natură să afecteze legalitatea hotărârii contestate.
Această hotărâre a fost adoptată cu respectarea dispozițiilor legale aplicabile în speță și a interesului public referitor la asigurarea transportului pe aceste rute.
Interesul recurentei de a obține prelungirea licenței de traseu pentru traseele 35 și 36 nu poate conduce la concluzia că Hotărârea nr.44/2008 este nelegală și se impune anularea acesteia. Recurenta poate solicita, în mod separat, prelungirea licenței de traseu pentru aceste rute, dacă se consideră îndreptățită să beneficieze de această măsură.
Argumentele folosite de recurentă în susținerea recursului și a acțiunii promovate, vizează oportunitatea hotărârii contestate, iar nu legalitatea acesteia, or, instanța de judecată are sarcina de a analiza legalitatea actelor administrative emise de autoritățile publice locale, iar nu oportunitatea măsurilor dispuse prin aceste acte, în caz contrar substituindu-se acestor autorități.
Pentru aceste considerente, Curtea, în temeiul art.312 alin.1 Cod procedură civilă, va respinge recursul promovat de reclamanta "-ransbus "SRL, împotriva Sentinței civile nr.704/CA din data de 29.06.2009, pronunțată de Tribunalul Brașov.
În temeiul art.274 Cod procedură civilă, va obliga recurenta să plătească intervenientei SC""SA suma de 1190 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată, constând în onorariul avocațial, potrivit chitanței nr.69/2009 (fila 86).
Pentru aceste motive,
În Numele Legii,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta "-ransbus " (cu sediul în -, nr.100A, jud.B și la sediul "G & G" din B,-,.3, jud.B), împotriva Sentinței civile nr.704/CA/29 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Brașov - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr-.
Obligă recurenta să plătească intervenientei "" suma de 1190 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 2009.
Președinte, Judecător, JUDECĂTOR 2: Lorența Butnaru
- - - - - -
Grefier,
Red.:-CC/17.12.2009
Dact.:-/6 ex./18.12.2009
Jud.fond:-
Președinte:Maria IonicheJudecători:Maria Ioniche, Lorența Butnaru, Clara Elena