Autoritati publice locale - anulare acte. Decizia 868/2009. Curtea de Apel Brasov

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

- Secția de contencios administrativ și fiscal

Decizia nr.868/R/2009 Dosar nr-

Ședința publică din data de 18 decembrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Clara Elena Ciapă

JUDECĂTORI: Clara Elena Ciapă, Maria Ioniche Lorența

- -

GREFIER -

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de reclamanta "92"SRL-G, împotriva Sentinței civile nr.575/CA din data de 19 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Brașov - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr.-, având ca obiect "anulare act emis de autoritățile publice locale".

La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților

Procedura îndeplinită.

Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 15 decembrie 2009, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din aceea zi, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Instanța, pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de 18 decembrie 2009.

CURTEA,

Prin sentința civilă nr. 576/CA/19 2009, pronunțată de Tribunalul Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, în dosarul nr-, s-au respins excepția inadmisibilității acțiunii, excepția lipsei calității procesuale active și excepția lipsei de interes a reclamantei - 92 SRL G, invocate de pârât prin întâmpinare, s-a respinge acțiunea formulată și precizată de reclamanta - 92 SRL, în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL LOCAL G, ca nefondată.

S-au admis cererile de intervenție formulate în interesul pârâtului de intervenienții Asociația Persoanelor cu handicap " Club", Inspectoratul Școlar Județean G, Autoritatea de Sănătate Publică a Județului G, și

S-a respins cererea de intervenție formulată în interes propriu de intervenienta Asociația Casa.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele considerente:

Excepția inadmisibilității acțiuniieste nefondată și a fost respinsă reținându-se că:

Hotărârea Consiliului Local nr. 93/27.02.2007 este un act administrativ cu caracter individual edictat in beneficiul intervenientei în interes propriu Asociația "Casa " plângerea prealabila se poate introduce în termen de 6 luni de la data emiterii actului, conform dispozițiilor art. 7 alin. 3 din Legea 554/2004.

Termenul de sesizare a instanței de judecata este de 6 luni de la data comunicării răspunsului la plângerea prealabila, conform dispozițiilor art. 11 alin. 1 lit. a din Legea 554/2004.

Potrivit procesului-verbal nr.20340/09.03.2007 pârâtul Consiliul Local al Mun.G a făcut dovada faptului că HCL nr.93/27.02.2007, contestată în cauză a fost adusă la cunoștința publicului prin afișare, la data de 09.03.2007, precum și prin publicarea pe situl Consiliului Local

Reclamanta a formulat plângere prealabilă la data de 12.07.2007 înregistrată sub nr.64198/12.07.2007, înscriindu-se în termenul prevăzut mai sus, iar acțiunea a fost introdusă la data de 27.08.2009, după ce la data de 1.08.2007 pârâtul i-a formulat răspunsul la plângerea prealabilă, astfel că excepția inadmisibilității a fost respinsă ca nefondată.

La soluționareaexcepției lipsei calității procesuale active a reclamantului și a excepției lipsei de interes a acestuia,instanța de fond a avut în vedere că, potrivit practicii și doctrinei judiciare, prin calitate procesuală se înțelege îndreptățirea, respectiv obligația legală a unei persoane fizice sau juridice, de a figura într-un anumit proces în calitate de parte. Calitatea de reclamant într-un anumit proces poate aparține numai persoanei care pretinde că i-a fost încălcat un drept al său, iar calitatea de pârât numai persoanei despre care se afirmă că a încălcat sau nu a recunoscut acel drept.

Interesul este una dintre condițiile instituite de lege pentru promovarea unei acțiuni in justiție. Deși Codul d e Procedura Civilă nu definește această condiție de exercițiu a acțiunii, în doctrină s-a arătat ca prin interes se înțelege folosul practic imediat pe care îl are o parte pentru punerea in mișcare a procedurii judiciare.

Pentru a justifica exercitarea acțiunii civile, interesul trebuie sa îndeplinească anumite condiții: să fie legitim - când se urmărește afirmarea sau realizarea unui drept subiectiv recunoscut de lege (respectiv a unui interes ocrotit de lege) si potrivit scopului economic si social pentru care a fost recunoscut; să fie personal - folosul practic urmărit prin declanșarea procedurii judiciare să aparțină celui care recurge la acțiune, aceasta cerința exprimând ideea că, în principiu, nu este îngăduit unei persoane sa apere interesele altei persoane; să fie născut si actual - să existe in momentul în care a fost formulată cererea, rolul instanței fiind soluționarea litigiilor deja născute.

În speță, instanța de fond a apreciat că reclamanta justifică un interes câtă vreme susține că are un drept de folosință asupra terenului atribuit intervenientei Asociația Casa prin Hotărârea contestată în cauză și implicit are și calitate procesuală.

Calitatea procesuală îi este dată reclamantei și de dispozițiile art.1 din Legea nr.554/2004 potrivit cărora se poate adresa instanței de contencios administrativ pentru anularea unui act emis de o autoritate publică orice persoană care se consideră vătămată într-un drept sau într-un interes legitim.

Dacă pretențiile reclamantei sunt fondate vor fi analizate cu privire la fondul cauzei, iar nu pe calea excepțiilor lipsei calității procesuale active și a lipsei de interes, excepții pe care în baza considerentelor expuse instanța de fond le-a respins.

În ceea ce privește fondul cauzei, instanța de fond a reținut că prin HCL nr.93/27.02.2007 Consiliul Local al Mun. Gaa probat atribuirea în folosință gratuită pe durata existenței construcțiilor Asociației Casa a terenului proprietatea municipiului G, amplasat cadastral în Tarlaua 249/1, Parcela 1686/1 și Tarlaua 253/1, în vederea amenajării unui centru turistic de agrement destinat tinerilor din 2 Sud.

Reclamanta a contestat această hotărâre invocând aspecte de legalitate a adoptării acestui act administrativ, precum și aspecte de fond, respectiv faptul că reclamanta ar fi avut deja un drept de folosință asupra respectivului teren.

Instanța de fond a reținut că HCL G nr.93/2007 a fost adoptată cu avizul tuturor comisiilor de specialitate (filele 20-24 și 114 din dos.nr- Trib. G), cu avizul de legalitate al secretarului Primăriei municipiului G și ulterior a fost avizată de legalitate de Prefectului județului

Faptul că avizele au fost întocmite în aceeași zi cu cea în care s-a adoptat hotărârea nu are relevanță și nu a prejudiciat nici o persoană, acesta nefiind un motiv de nulitatea a hotărârii atacate.

Reclamanta a invocat faptul că în aceste avize și în expunerea de motive nu s-a făcut vorbire despre contractul de închiriere nr.4637/14.03.2007 în care se arată că durata contractului de închiriere este 01.01.2007-31.12.2007. Instanța de fond a apreciat că era imposibil să se discute la data de 27.02.2007 despre un contract ce s-a încheiat ulterior, la 14.03.2007, astfel că susținerea reclamantei cu privire la acest aspect este nefondată.

În ceea ce privește caracterul ședinței în care s-a adoptat Hotărârea contestată instanța de fond a apreciat că au fost respectate dispozițiile art. 39 alin. 4 și art. 44 din Legea 215/2001, pârâtul justificând urgența adoptării acestei hotărâri prin faptul că obiectivului pe care Asociația Casa urma să îl edifice se realizează cu fonduri europene, pentru care trebuia făcută dovada existenței terenului pe care urma să se realizeze proiectul, la Uniunea Europeană.

Referitor la conflictul de interese, invocat de reclamantă, cu privire la un lucrător din cadrul Primăriei, respectiv, care ar fi influențat și determinat adoptarea HCL nr.93/27.02.2007, s-a reținut că, într-adevăr acest funcționar a contribuit la realizarea raportului de specialitate deoarece serviciul în cadrul căruia își desfășoară activitatea are această obligație.

Acest raport nu este însă hotărâtor pentru adoptarea unei hotărâri a consiliului local, votul final avându-l consilierii, iar raportul comisiei de specialitate nu îi obliga pe aceștia să voteze într-un anumit mod.

La dosar s-au depus și rezoluții de neîncepere a urmăririi penale date de Direcția Națională Anticorupție, de Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați, de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați, care atestă faptul că reclamanta a formulat plângeri în sensul celor susținute, respectiv a existenței conflictului de interese, și de fiecare dată s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de și față de celelalte persoane împotriva cărora s-au formulat aceste plângeri, constatându-se că nu au existat nici un fel de fapte cu caracter penal, care ar fi determinat adoptarea HCL 93/27.02.2007.

Prin urmare, susținerea reclamantei cu privire la o eventuală influență a acestui funcționar public este nefondată, fiind înlăturată de instanța de fond.

Nu este fondată nici susținerea reclamantei cu privire la frauda la lege, susținerile reclamantei în acest sens fiind simple afirmații, nesusținute de proba concludente, atâta timp cât ședința prin care s-a adoptat Hotărârea contestată a fost una de urgență, dar în care a fost respectată procedura legală, așa cum s-a arătat mai sus.

În ceea ce privește susținerea reclamantei cu privire la dreptul de folosință pe care îl avea asupra terenului în litigiu, instanța de fond a reținut din actele de la dosar că la data de 27.02.2007 reclamanta nu mai avea calitatea de chiriaș al respectivului teren.

Terenul in litigiu nu a fost niciodată în proprietatea reclamantei. In baza Ordinului nr. 94/28.05.1990 s-a dispus transferarea din administrarea SJ. G, în administrarea Primăriei G -Asociația lucrativa (antecesoarea reclamantei), a unei suprafețe de 1 ha teren situat la confluenta -Dunăre. Urmare acestui transfer, între Primăria G si Asociația lucrativa s-a încheiat un contract de închiriere pentru acest teren, pentru o perioada de 5 ani fiind încheiat în anul 1990. O perioadă de timp, după împlinirea celor 5 ani nu a mai existat un contract de închiriere, iar reclamanta a achitat proprietarului - Primăria municipiului G, chirie pentru suprafața de 260. operând astfel relocațiunea tacită.

În cursul anului 2004, construcția începuta de Asociația lucrativa în anul 1990 și nefinalizată ulterior a suferit un incendiu, în urma căruia au rămas doar niște ruine. Deși s-au solicitat si s-au acordat autorizații de construire, totuși până la data emiterii nr. 93/27.02.2007 reclamanta nu a refăcut construcția, care a rămas o ruina până la momentul demolării acesteia, in luna octombrie 2007.

Contractul de închiriere invocat de reclamantă, este contractul nr. 4637/14.03.2007. Acest contract de închiriere a fost încheiat la data de 14.03.2007, dată la care HCL 93/27.02.2007 era deja în vigoare. Chiar dacă în contractul respectiv s-a menționat de către un funcționar al Primăriei că durata de închiriere este de la 08.01.2007 - 31.12.2007, acest aspect este lipsit de relevanță având în vedere faptul că la data adoptării HCL nu exista respectivul contract de închiriere.

Nu este de neglijat nici faptul că în contractul de închiriere încheiat la data de 14.03.2007 de Primărie cu reclamanta, ca reprezentant al reclamantei-chiriașe este menționat G, în calitate de administrator, în timp ce această persoană - G, la data de 14.03.2007 era decedată. Un contract semnat de o persoană care și-a pierdut capacitatea de folosință și exercițiu prin deces, este un contract lovit de nulitate, aspect invocat atât de pârâtul Consiliul Local al Mun. G cât și de intervenienta în interes propriu în întâmpinare și, respectiv, cererea de intervenție și pe care instanța de fond l-a reținut ca o apărare fondată.

Este de reținut și că Mun.G, ca proprietar tabular al suprafeței de 1,25 ha teren în discuție, se bucură de toate atributele dreptului de proprietate, potrivit art.480 Cod civil, deci și de dreptul de dispoziție, astfel că prin organul său deliberativ -consiliul local avea dreptul atribuirii terenului în folosință către intervenienta în interes propriu Asociația Casa.

Pentru toate aceste considerente de fapt și de drept, instanța de fond a apreciat cererea reclamantei nefondată, astfel că a respins-

Ca urmare a respingerii cererii principale a fost respinsă și cererea cu privire la anularea actelor subsecvente Hotărârii atacate, accesoriul urmând soarta principalului.

Pentru aceleași considerente au fost admisecererile de intervenție în interesul pârâtuluiformulate de intervenienții Asociația Persoanelor cu Handicap " Club", Inspectoratul Școlar Județean G, Autoritatea de Sănătate Publică a Județului G și G, cereri ce au fost admise în principiu și care au sprijinit apărările pârâtului.

În ceea ce priveștecererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta Asociația Casa, instanța de fond a apreciat-o ca fiind lipsită de obiect. Aceasta deoarece printr-o cerere de intervenție în interes propriu interveninetul are pretenții proprii în raport de una din părțile din acțiunea principală, pretenție pe care intervenienta nu a exprimat-

Mai mult, la cererea instanței, la termenul din 7.04.2009 (142 vol.III), reprezentantul intervenientei în interes propriu Asociația Casa a dat lămuriri cu privire la cererea de intervenție, arătând că nu solicită decât respingerea acțiunii principale. Aceasta ar fi fost de fapt o cerere de intervenție în interesul pârâtului Consiliul Local al Mun. G, dar Tribunalul Brașov nu a mai avut posibilitatea să recalifice cererea, deoarece încă de la Tribunalul Galația fost admisă în principiu ca cerere de intervenție în interes propriu.

Față de lipsa pretențiilor proprii ale intervenientei și apreciind că doar existența unui interes nu este suficientă pentru admiterea unei cereri de intervenție în interes propriu, instanța de fond a respins cererea intervenientei Asociația Casa.

Pârâtul Consiliul Local al Mun. G nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs, în termen legal, reclamanta - 92 SRL, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii și constatării nulității Hotărârii Consiliului Local G nr. 93/2007.

În motivare, recurenta a arătat că se impune constatarea nulității Hotărârii Consiliului Local G nr. 93/2007 în principal pentru nelegalitatea procedurii de adoptare, în ședința convocată "de îndată", iar în subsidiar pentru faptul că li s-a ascuns consilierilor locali situația juridică reală a terenului, pentru greșita individualizare a obiectului hotărârii, pentru frauda la lege.

În dezvoltarea motivelor de recurs invocate recurenta a susținut că la data de 26.02.2007 Asociația Casa a depus la Primăria Goc erere de atribuire în folosință gratuită a unei suprafețe de 1.25 ha. teren pe malul.

A doua zi, în data de 27.02.2007 Direcția de administrație publica locala din Primăria G, condusă de, a întocmit un raport de specialitate prin care a propus aprobarea cererii, Primarul municipiului G întocmind o expunere de motive prin care a propus Consiliului Local să aprobe cererea; cinci comisii de specialitate (Juridică, Administrație publică, Urbanism, Servicii publice și Buget Finanțe) din cadrul Consililui Local s-au întrunit și au întomit fiecare cate un raport de avizare favorabil; Consiliul Local al municipiului G s-a întrunit în plen, în ședința extraordinară convocată "de îndată" fără justificarea unui caz de forță majoră sau de maximă urgență pentru interesele locuitorilor municipiului G, în vederea aprobării cererii Asociației Casa, și apobă propunerea.

Nici Raportul de specialitate, nici Expunerea de motive nu au facut vorbire despre faptul că o parte din terenul în discuție face obiectul contractului de închiriere nr. 4637 care la art. 1 arată că durata contractului este 0101 2007-31 12.2007 și nici despre faptul că pe acest teren se afla edificată o construcție

In graba de a adopta aceasta hotărâre s-a individualizat greșit terenul ce face obiectul hotararn, așa cum s-a arătat.

Între și beneficiara Hotărârea Consiliului Local nr.93/2007, intervenienta în interes propriu Asociația Casa există foarte strânse legaturi.

Astfel este sora cu C, președinta Asociației Casa. Asociația a avut la înființare sediul chiar acasă la. legătură dintre și asociație reiese și în aceea că a reprezentat-o pe, membru fondator al asociației, la autentificarea statutului asociației în fața notarului public (încheierea de autentificare 776/12.05.2003 a BNP din G depusă la ultimul termen), participând asfel activ la înființarea asociației.

a premeditat aceasta modalitate de adoptare a Hotărârea Consiliului Local nr. 93 și a reușit să o realizeze. știa despre faptul că beneficiul închirierii acestui teren revine, ca urmare a decesului administratorului - 92 SRL G, unui minor., moștenitor a 230 de parți sociale din - 92 SRL și unei văduve, și ca este puțin probabil ca aceste persoane să i se poată opune, mai ales post factum. acest fapt deoarece, cu 20 de zile înainte de aprobarea HCL 93, în 06.02.2007, în calitate de Director al Direcției de Administrație Publică Locală din cadrul Primăriei Gap rimit cererea 5615 văduvei de numire a unui curator pentru minorul, tocmai în vederea înstrăinării părților sociale ale reclamantei - 92 SRL.

Recurenta a precizat că hotărârea instanței de fond este netemeinică deoarece accesarea unor fonduri europene nu se încadrează în situațiile limitativ prevăzute de art. 39 alin. 4 din Legea nr. 215/2001 - forța majoră sau maxima urgență pentru rezolvarea intereselor locuitorilor orașului.

Recurenta a mai susținut că li s-a ascuns consilierilor locali situația juridică a terenului, respectiv faptul că pe teren se afla edificată o construcție legal edificată, distrusă parțial într-un incendiu și care nu a fost refăcută pentru că pârâtul a tergiversat elaborarea Planului urbanistic de detaliu. În plus, consilierii locali ar fi trebuit informați cu privire la construcțiile legal edificate pe teren, cât și cu privire la cererea de concesiune referitoare la acel teren.

Recurenta a mai arătat că instanța de fond nu a motivat respingerea cererii de constatare a nulității HCL nr. 96/2007 pentru greșita individualizare a acestuia. Conform adresei nr.78025/28.11.2007 a G, răspuns la solicitarea Tribunalului Galați, în mod greșit a fost individualizat obiectul HCL nr. 93/2007 ca fiind T 249/1, P 1686/1 și T 253/1, corect fiind T 253/1 Parcela 1689/1. Greșita individualizare a obiectului în actul administrativ atrage nulitatea absolută pentru inexistența obiectului.

Recurenta a concluzionat că toate "micile" încălcări ale legii, înfăptuite cu ocazia adoptării HCL nr. 93/2007 au avut ca finalitate adoptarea cât mai rapidă a acestei hotărâri, pentru a nu se verifica în mod temeinic situația terenului în discuție.

La dosar au depus întâmpinări intimatele Club G, Direcția de Sănătate Publică G, Inspectoratul Județean Școlar G, G prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Intimata Club Gaa rătat că soluția instanței de fond este legală și temeinică, fiind pronunțată în favoarea întregii comunități gălățene. Proiectul CETATE își propune să le ofere persoanelor cu handicap dreptul la o viață socială egală cu a semenilor lor, dreptul la o viață de familie și integritate personală.

Intimata Direcția de Sănătate Publică Gaa rătat că prin nr. 93/2007 s-a hotărât atribuirea în folosință gratuită a unui teren din municipiul G către Asociația "Casa " în vederea construirii pe acest amplasament a unui centru turistic și de agrement destinat tinerilor din regiunea transfrontalieră 2 Sud. care vizează acest centru sunt frânate în prezent de demersul reclamantei, care încearcă stoparea proiectului.

Intimatul Inspectoratul Județean Școlar Gas usținut că recursul promovat este nefundat, motivele invocate de recurentă dovedind o obstinență a acesteia în atingerea scopurilor sale. Prin hotărârea contestată Consiliul Local Gah otărât atribuirea în folosință gratuită a unui teren din municipiul G către Asociația "Casa " în vederea construirii pe acest amplasament a unui centru turistic și de agrement destinat tinerilor din regiunea transfrontalieră 2 sud-est.

Intimatul a precizat că la emiterea acestei hotărâri au fost respectate toate condițiile de legalitate impuse de legile speciale aplicabile în materie. Mai mult, recurenta reclamantă nu și-a dovedit interesul în promovarea acțiunii, deoarece în motivare face referire la un contract de închiriere pentru o suprafață de 385 mp, iar suprafața atribuită prin hotărâre este de 1,25 ha.

Intimata Gaf ormulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului. Aceasta a precizat că face parte din organizația non guvernamentală cu același nume, iar la nivel local a derulat acțiuni pentru realizarea unei mai bune comunicări între -uri, cât și pentru dezvoltarea ariei de marketing a acestora, pregătirea studenților pe subiecte legate de construirea carierei și organizare personală și profesională, realizarea unei mai strânse legături între mediul universitar și mediul economic. Aceasta a arătat că acest proiect nu s-ar fi putut realiza fără existența unui teren pentru amplasarea centrului, iar data limită de depunere a proiectului a determinat convocarea de urgență a ședinței de consiliu în care s-a aprobat hotărârea în litigiu. A concluziona din această împrejurare că a existat un interes ascuns în adoptarea hotărârii reprezintă o încercare de a disimula interesul ascuns al recurentei reclamantei.

Intimatul Consiliul Local Gad epus la dosar concluzii scrise respingerea recursului ca neîntemeiat.

Acesta a arătat referitor la nelegalitatea procedurii de adoptare a HCL nr. 93/2007 că acest act administrativ a fost adoptat cu respectarea legislației în vigoare, având la bază raportul comisiei de specialitate nr. 16576/27 februarie 2007, avizele tuturor comisiilor de specialitate, avizele de legalitate ale secretarului Primăriei municipiului G și ale Prefectului Județului Ședința Consiliului Local a avut loc în conformitate cu art. 39 alin. 4 și art. 44 din Legea nr. 215/2001. Urgența adoptării acestei hotărâri a fost justificată prin a ceea că finanțare lucrărilor se realiza cu fonduri europene, contribuția Uniunii Europene fiind de - EURO. Fără a exista dovada că Asociația "Casa " avea în folosință terenul în discuție, aceasta nu ar fi putut primi fondurile europene. În cadrul aceleiași ședințe s-au adoptat și alte hotărâri cu caracter de urgență.

Referitor la motivul potrivit căruia consilierilor locali li s-a ascuns situația juridică a terenului, intimatul a menționat că prin HCL nr. 93/2007 s-a atribuit în folosință gratuită Asociației "Casa " suprafața de 1,25 ha, dispusă în două trupuri, iar suprafața reclamată de recurentă ca fiind în folosința sa este de 385 mp. În mod corect instanța de fond a reținut că terenul în litigiu nu a fost niciodată proprietatea recurentei. De altfel, contractul de închiriere nr. 4637/14.03.2007, care s-a încheiat după adoptarea HCL nr. 93/27.02.2007, a fost semnat în numele - 93 SRL prin administrator, persoană decedată din anul 2005, acest contract fiind lovit de nulitate.

Referitor la greșita individualizare a terenului, intimatul a precizat că recurenta reclamantă nu a invocat acest motiv la soluționarea pe fond a cauzei, astfel că nu poate invoca acest aspect pentru prima dată în recurs. Această eroare materială a fost corectată prin actele adiționale ulterioare, adoptate cu respectarea legii, depuse la dosar.

Referitor la conflictul de interese invocat de recurentă, intimatul a arătat că în mod corect instanța de fond a reținut că, în calitatea sa de funcționar a contribuit la realizarea raportului de specialitate, deoarece serviciul în cadrul căruia își desfășoară activitatea are această obligație, dar acest funcționar nu a participat la adoptarea hotărârii, raportul de specialitate neobligând consilierii locali să voteze într-un anumit mod.

Referitor la frauda la lege intimatul a susținut că în mod corect instanța de fond a reținut că acest motiv nu a fost probat.

Examinând cauza prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor art.3041Cod procedură civilă, instanța de control judiciar constată că recursul promovat împotriva sentinței civile nr. 576/CA/19 mai 2009 Tribunalului Brașov este nefondat.

În mod corect instanța de fond a respins cererea de constatare a nulității Hotărârii Consiliului Local G nr. 93/27.02.2007, prin care s-a aprobat atribuirea în folosință gratuită pe durata existenței construcțiilor, Asociației "Casa " a terenului proprietatea Municipiului G, în vederea amenajării unui centru turistic de agrement destinat tinerilor din 2 sud-est.

La adoptarea acestei hotărâri s-au avut în vedere, astfel cum rezultă din preambulul acestui act administrativ cu caracter individual, expunerea de motive a inițiatorului, raportul de specialitate nr. 16576/27.02.2007, raportul comisiei de buget finanțe, administrarea domeniului public și privat al municipiului. Această hotărâre a fost adoptată în regim de urgență, potrivit art. 36 alin. 4, art. 44 și art. 124 din Legea nr. 215/2001, republicată.

Această hotărâre s-a adoptat în regim de urgență, datorită faptului că realizarea proiectului se făcea și cu fonduri europene, ce nu se puteau acorda dacă beneficiara acestor fonduri nu făcea dovada deținerii terenului destinat amplasării centrului turistic de agrement.

Susținerile recurentei potrivit cărora această hotărâre este nulă pentru că procedura de adoptare a fost nelegală sunt nefondate, atâta timp cât legea permite adoptarea unor hotărâri în regim de urgență, potrivit art. 39 alin. 4 din Legea nr. 215/2001 "În caz de forță majoră și de maximă urgență pentru rezolvarea intereselor locuitorilor comunei, orașului sau municipiului sau în alte situații stabilite de regulamentul de organizare și funcționare a consiliului local, convocarea consiliului local se poate face de îndată". În speță a fost dovedită urgența, acordarea terenului reprezentând o condiție pentru acordarea fondurilor europene.

Motivul referitor la ascunderea situației reale a terenului vizat prin hotărârea consiliului local este neîntemeiat deoarece la data adoptării hotărârii nu se încheiase contractul de închiriere la care face referire recurenta. Acest contract s-a încheiat la data de 17.03.2007, ulterior adoptării hotărârii contestate. Contractul de închiriere la care face referire recurenta s-a încheiat în anul 1990 pe o durată de 5 ani, după care nu s-a mai încheiat alt contract sau un act adițional la acel contract până la data de 17.03.2007.

Recurenta a invocat, în motivele de recurs greșita individualizare a terenului ce face obiectul hotărârii. Intimatul a arătat că a fost vorba de o eroare materială ce a fost îndreptată prin act adițional, astfel că și acest motiv de recurs este neîntemeiat.

Recurenta a susținut că adoptarea hotărârii a cărei anulare o solicită s-a făcut prin manipularea consilierilor și prin abuz de putere.

Instanța de fond, în mod corect a reținut că întocmirea raportului de către funcționarul public însărcinat cu această atribuție, nu a fost de natură să determine modul în care au votat consilierii locali. Aceștia și-au exprimat votul analizând întregul material întocmit pentru proiectul hotărârii contestate.

Pentru aceste considerente, constatând că motivele de recurs invocate sunt nefondate, Curtea va respinge, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, recursul formulat împotriva sentinței civile nr. 576/CA/19 mai 2009 Tribunalului Brașov.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de recurenta, cu sediul în G,-,.3B,.4,.58, împotriva sentinței civile nr. 576/CA/19 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ, în dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 decembrie 2009.

Președinte, Judecător, JUDECĂTOR 2: Maria Ioniche Lorența

- - - - - -

Grefier,

Red. C- 12.02.2010

Dact. T- 18.02.2010/2 ex.

Jud. fond- M

Președinte:Clara Elena Ciapă
Judecători:Clara Elena Ciapă, Maria Ioniche Lorența

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Autoritati publice locale - anulare acte. Decizia 868/2009. Curtea de Apel Brasov