Persecutați politic - Acordare drepturi. Decizia 870/2009. Curtea de Apel Brasov

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Decizia nr.870/R/2009 Dosar nr-

Ședința publică din data de 18 decembrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Clara Elena Ciapă

JUDECĂTORI: Clara Elena Ciapă, Maria Ioniche Lorența

- -

GREFIER -

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâta Direcția de munca si Protecție Socială a Județului B împotriva sentinței civile nr904/CA/21.10.2009 pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ în dosarul nr-, având ca obiect refuz acordare drepturi.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților

Procedura îndeplinită.

Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 15 decembrie 2009, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din aceea zi, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Instanța, pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de 18 decembrie 2009.

CURTEA,

Constată că prin sentința civilă nr 904/CA/21.10.2009, Tribunalul Brașov -Secția comercială și de contencios administrativ a admis acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâtul Direcția și Protecției Sociale B și în consecință:

S-a anulat Hotărârea nr. 152 din 19.03.2009 emisă de pârâtă.

S-a constatat că reclamantul are calitatea de persoană care a avut de suferit în urma revoltei muncitorești anticomuniste de la B din 1987 și beneficiază de drepturile prevăzute în Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 6/2008 pentru modificarea și completarea Legii recunoștinței față de eroii-martiri și luptătorii care au contribuit la victoria române din decembrie 1989 nr. 341/2004 și obligă pârâta la emiterea unei hotărâri pentru acordarea drepturilor susmenționate.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:

La data de 3.03.2009 reclamantul a formulat cerere către pârâta Direcția și Protecției Sociale B pentru a i se recunoaște calitatea de persoană care a avut de suferit în urma revoltei muncitorești anticomuniste de la B din 1987 și pentru a beneficia de dispozițiile OUG nr.6/2008.

Prin Hotărârea nr.152 din 19.03.2009 pârâta a respins cererea reclamantului, întrucât din actele depuse la dosar nu rezultă faptul că petentul îndeplinește cumulativ condițiile prevăzute de art.19 alin.2 din OUG nr.6/2008.

În condițiile art.22 din OUG nr.6/2008 reclamantul a contestat această hotărâre cu respectarea dispozițiilor Legii contenciosului administrativ nr.554/2004.

La soluționarea acțiunii au fost avute în vedere dispozițiile art.19 alin.1 și 2 din OUG nr.6/2008, potrivit cărora "Constatarea calității de persoană care a avut de suferit în urma revoltei muncitorești anticomuniste de la B din 1987 se face, la cererea persoanei interesate, de către direcțiile de muncă și protecție socială județene, respectiv a municipiului B, pe baza avizului prealabil consultativ al Asociației <<15 1987>>.

(2) Dovada calității prevăzute la alin. (1) se face de către persoana interesată, cu înscrisuri oficiale eliberate de către organele competente, din care să rezulte privarea de libertate în locuri de deținere, pentru efectuarea de cercetări, care a avut una dintre următoarele consecințe:

a) stabilirea domiciliului obligatoriu;

b) strămutarea într-o altă localitate;

c) deportarea."

Reclamantul a dovedit cu actele de la dosar, tabel nominal cu persoanele cercetate ( 27 - 37), provenind din arhiva CNSAS, că a făcut parte din persoanele cercetate în urma participării la Revolta din 1987. În acest sens, instanța de fond a apreciat că acest act este un început de dovadă care se coroborează cu depozițiile martorilor audiați de instanță, martori ce confirmă că reclamantul ar fi fost arestat in urma participării la Revolta din 1987 și că, ulterior, a fost in permanență verificat de organele de miliție și securitate, că nu putea părăsi localitatea fără permisiunea organelor de miliție, ca era chemat la, situație care a durat până la Revoluția din decembrie 1989 și că toată această situație în care s-a găsit reclamantul și toate verificările la care a fost supus pot fi asimilate unui domiciliu forțat.

Față de cele susmenționate, s-a constatat că reclamantul a dovedit temeinicia cererii sale. Prin urmare s-a admis contestația și că acesta are calitatea de persoană care a avut de suferit în urma revoltei muncitorești anticomuniste de la B din 1987.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs pârâta Direcția de Muncă și Protecție Socială, iar prin motivele de recurs întemeiate pe dispozițiile art 304 pct 9 cod procedură civilă, se arată că sentința atacată este dată cu aplicarea greșită a legii la situația de fapt dedusă judecății întrucât, din probele administrate în cauză nu rezultă îndeplinirea condițiilor prevăzute de art 19 al 2 din OUG nr 6/2008.

Analizând actele și dosarului prin prisma dispozițiilor art 304/1 cod procedură civilă și a motivelor de recurs invocate, Curtea constată următoarele:

La data de 03.03.2009, reclamantul a adresat o cerere Direcției de Muncă și Protecție Socială B prin care a solicitat, față de dispozițiile art 19 din OUG nr 6/2008, recunoașterea calității de persoană care a avut de suferit în urma revoltei muncitorești anticomuniste de la B din 1987, însoțită de avizul Asociației 15 1987.

Prin Hotărârea nr 152/19.03.2009, cererea reclamantului a fost respinsă întrucât din actele depuse la dosar, respectiv seria - nr. -, declarație pe proprie răspundere din care reiese că nu a desfășurat activități de poliție politică, declarație notarială încheiere de autentificare nr. 3464/23.09.2008, declarație notarială încheiere de autentificare nr.3470/23.09.2008, tabel nominal cu persoanele cercetate avizat de CNSAS B, nu ar rezulta că reclamantul îndeplinește condițiile cumulative prevăzute de art 19 al 2 din OUG nr 6/2008.

OUG nr 6/2008 a modificat Legea recunoștinței față de eroii-martiri și luptătorii care au contribuit la victoria Române din decembrie 1989 nr 341/2004, completată în conținutul titlului și cu aplicarea sa față de "persoanele care și-au jertfit viața sau au avut de suferit în urma revoltei muncitorești anticomuniste de la B din 1987", dispozițiile art 18 ale acestei legi în varianta modificată prevăzând acordarea unor drepturi pentru "persoanele care au avut de suferit în urma revoltei anticomuniste de la B din 1987".

Pentru a se verifica temeinicia motivului respingerii cererii adresată de reclamantă B și, în consecință, a criticii aduse hotărârii primei instanțe sub aspectul admiterii acțiunii, se vor avea în vedere dispozițiile art 19 al 2 ale actului normativ potrivit cu care dovada calității persoanelor îndrituite să solicite acordarea drepturilor reglementate de lege se face de către persoana interesată cu înscrisuri oficiale eliberate de către organele competente din care să rezulte privarea de libertate în locuri de deținere, pentru efectuarea de cercetări, care a avut una dintre următoarele consecințe: stabilirea domiciliului obligatoriu, strămutarea într-o altă localitate sau deportarea.

În cauză reclamantul a făcut, prin probele administrate și corect coroborate de către prima instanță, dovada faptului că a fost arestat în urma participării la evenimentele din 1987 și că, ulterior, prin tratamentul suferit din partea organelor de represiune, situația sa poate fi asimilată unui domiciliu forțat.

O interpretare diferită atât a modului de coroborare a probelor cât și a informațiilor oferite de acestea, ar conduce la încălcarea principiului prevăzut de art 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În consecință, sub aspectul întrunirii în persoana reclamantului a condițiilor prevăzute de art 19 al 1 și 2 din Legea nr 341/2004 modificată prin OUG nr 6/2008, criticile aduse prin recurs sunt neîntemeiate.

Recursul formulat de pârâta Direcția de Muncă și Protecție Socială B este însă fondat sub aspectul neprecizării în conținutul dispozitivului sentinței civile atacate a unor elemente necesare punerii în executare a acesteia, respectiv a perioadei în care reclamantul s-a aflat în situația anterior descrisă, a temeiului de drept al acordării drepturilor și a datei de la care reclamantul este îndreptățit să primească aceste drepturi.

Perioada în care reclamantul s-a aflat în situația asimilată unui domiciliu forțat, a început, potrivit dovezilor existente la dosar, în ziua următoare revoltei din 15.11.1987 și a durat până la data Române din 1989, respectiv 22.12.1989

Situația în care se află reclamantul este, așa cum s-a arătat mai sus, cea prevăzută de art 18 lit a și art 19 al 1, 2 lit a din Legea nr 341/2004 modificată prin OUG nr 6/2008, iar drepturile prevăzute de acest act normativ vor fi acordate începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care s-a formulat cererea către pârâtă, respectiv 01.04.2009.

Pentru toate aceste considerente, Curtea, în baza art 312 al 2 cod procedură civilă și art 20 al 3 din Legea nr 554/2004, va admite recursul formulat de pârâta Direcția de Muncă și Protecție Socială B și va modifica sentința civilă atacată, în sensul celor mai sus prezentate.

Va menține restul dispozițiilor sentinței civile atacate.

Nu au fost solicitate cheltuieli de judecată în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite în parte recursul formulat de pârâta Direcția de Muncă și Protecție Socială B cu sediul în B, B dul -, nr. 5, județ B împotriva sentinței civile nr 904/CA/21.10.2009 pronunțată de Tribunalul Brașov - Secția comercială și de contencios administrativ în dosarul nr - pe care o modifică în parte, în sensul că,

În cadrul alineatului al treilea al minutei și dispozitivului sentinței civile atacate se va completa "conform dispozițiilor art 18 al 1 lit a și art 19 al 2 lit a din Legea nr 341/2004 modificată prin OUG nr 6/2008, pentru perioada 16.11.1987-22.12.1989, începând cu data de 01.04.2009".

Fără cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 18.12.2009.

Președinte, Judecător, JUDECĂTOR 2: Maria Ioniche Lorența

- - - - - -

Grefier,

Red. B- 12.02.2010

Dact. T- 19.02.2010/2 ex.

Jud fond- T

Președinte:Clara Elena Ciapă
Judecători:Clara Elena Ciapă, Maria Ioniche Lorența

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Persecutați politic - Acordare drepturi. Decizia 870/2009. Curtea de Apel Brasov